Azi (3 noiembrie) am vizionat, pe TVR1, partea a doua a filmului documentar realizat de Camelia Csiki despre „Inima Reginei Maria”, in 2007. Filmul poate fi vizionat aici. Subiectul este extrem de delicat, dovada atat filmul in sine cat si reactiile (indreptatite) ale familiei regale (aici).
Decizia separarii dupa moarte a inimii de trup si a inmormantarii separate este una ce tine de credinta, de crezul interior, de trairile persoanei la capat de viata. Inca din timpuri stravechi, mai ales in familiile nobile – cu insemnatate si indatoriri fata de comunitate, s-a recurs si s-a acceptat uneori separarea trupului de inima, dupa deces. Inima, ca simbol al locasului sufletului, era de obicei inmormantata intr-un loc drag sau semnificativ din perspectiva pur personala, in timp ce trupul urma sa fie inmormantat conform traditiei ori indatoririlor oficiale. Cu 5 ani inainte de moartea sa, adica in 1933, Regina Maria stabilise prin testament o atare separare; dorise ca inima sa-i fie depusa in locul atat de drag sufletului sau, in capela de langa vila sa de la Balchik (actuamente in Bulgaria), pe tarmul Marii Negre. Trupul sau odihneste, ca al tuturor regilor Romaniei, in biserica manastirii Curtea de Arges. Dupa decesul din 18 iulie 1938 survenit la Pelisor, fiul sau, Carol al II-lea (pe atunci rege al Romaniei) s-a ocupat de ducerea inimii la Balchik, care pe atunci era pamant romanesc. Inima a fost trei luni depusa la Palatul Coroceni iar apoi transportata la Balchik de distrugatorul „Regina Maria” si asezata in cuibul pregatit acolo, chiar de ziua de nastere a reginei, la 29 octombrie 1938. A ramas la Balchik insa, numai doi ani, pana in 1940. Prin cedarea Cadrilaterului Bulgariei, in 1940, inima a fost luata din capela Stela Maris din Balchik si adusa la castelul Bran, de catre fiica cea mica a reginei, Principesa Ileana (devenita uletrior Maica Alexandra). La inceput inima a stat in capela de langa Castelul Bran, similara Stelei Maris (si construita dupa indicatiile Principesei Ileana) iar in 1941 este asezata intr-o firida a Magurii Branului, nu departe de castel, intr-un sarcofag de marmura. In firida a ramas pana in 1948 cand, in ianuarie, Principesa Ileana a fost fortata sa paraseasca Romania. Inainte de plecare a incercat sa ia inima mamei sale cu ea, dar nu a reusit sa deschida sarcofagul de marmura. A considerat deci ca aceasta fusese dorinta mamei sale, sa ramana acolo… In 28 mai 1948 bunurile regale si inima intra in proprietatea statului roman, iar in 1 octombrie 1950 Castelul Bran devine muzeu. Comunistii, vrand sa stearga urmele monarhiei, interzic vizitarea sarcofagului de marmura din Magura Branului. Apoi, la 5 iulie 1968, directorul muzeului Bran reuseste sa desprinda sarcofagul din zid, sa il deschida si sa mute inima reginei in casa de bani a castelului. Pentru prima oara casetele metalice (cea exterioara- de argint aurit cu pietre prettioase, si cea interioara – de argint), sunt deschise, iar inima imbalsamata este filmata (1968). Fimul este ulterior distrus. In 1970 inima reginei este adusa si depozitata la Bucuresti, la Muzeul de Istorie a Romaniei, unde se gaseste si in prezent si, impreuna cu cele doua casete, sunt declarate obiecte de patrimoniu. Inima se gaseste asezata intr-o cutie de plastic transparent, pe un raft din depozitul tezaurului Romaniei. Desi nu a fost niciodata expusa publicului, filmarea ei, in 2007, si prezentarea in filmul al carui link l-am dat mai sus, este un sacrilegiu. Familia regala a sustinut si in film ca un asemenea gest, de deschidere a casetei de argint si de extragere a inimii si mutare in cea de plastic este un gest profanator si grav, dar si in reactia la filmul documentar insusi, respectiv la imaginile inimii mumificate a reginei, observabile prin peretii transparenti ai cutiei de plastic in care se gaseste.
Gesturile noastre umane par uneori de-a dreptul grotesti, ori cel putin nesabuite. Intimitatea, simbolsitica si piosenia au devenit notiuni de neinteles, din pacate, pentru multi dintre noi. Desigur ca gestul prezentarii publice a imaginii directe a inimii mumuficate, in documentar, nu isi gaseste sensul. Este chiar mai grav decat a face publica filmarea unui cadavru deshumat, intrucat inima unui om este considerata locul de salasluire a sufletului, practic marea taina a existentei umane, unul dintre organele intime ce trimit cu gandul spre eternitate si spre Dumnezeu. Nu numai pentru familie este zguduitor si sarcastic un asemenea gest, dar este unul cu totul absurd din orice perspectiva. Nu numai ca inima Reginei Maria nu si-a gasit odihna, dar, din dorinta – probabil, de a soca, s-au intrecut masurile decentei si respectului cu abordarile pur materialiste. Gandeam ca dincolo de acestea, orice om poate intelege cat de fragil si de sensibil este simbolului sufletului unui om – inima sa. Iar daca omul a fost si purtatorul de destin si de biruinta al unei natii, cu atat mai inadecvata este expunerea sa.
Un articol privitor la periplul trist al inimii reginei Romaniei, cu usoare abateri documentare fata de filmul realizat de jurnalistul Camelia Csiki, poate fi citit aici.
Cu mai multe luni in urma (in iulie 2011), pe tema reconsiderarii alegerii locului de veci al inimii Reginei Maria, istoricul specializat in regalitatea romaneasca – Diana Mandache, publica pe blogul sau un sondaj de opinie, care se poate consulta aici. Cu aceasta ocazie observam ca exista si in public o impartire intre cele doua optiuni: la Bran si la Balchik. Optiunea Bran reiese si din spusele Regelui Mihai, nepotul Reginei Maria, conform afirmatiilor din filmul documentar al Cameliei Csiki, in timp ce, in acelasi film, Principesa Margareta, stranepoata reginei, opineaza pentru respectarea dorintei din testament, adica Balchik.
Inima Reginei Maria continua sa transmita celor ce pot sa auda, moto-ul ei: „Ad Lucem Per Amorem” (Spre Lumina, prin Dragoste). Daca in 1916 regina considera potrivit inimii sale, ca loc de veci, Manastirea Horezu (despre acestea am comentat aici), 17 ani mai tarziu a hotarat, prin testament, ca locul de veci sa fie unul pregatit de ea insasi, cel de la Balchik. Continuare…aici.
anomismi 
2 comentarii (+add yours?)