Manastirea Sf. Ilie din Albac & caprioarele din Apuseni

In comuna Albac am ajuns de cateva ori. Ma leaga amintiri minunate. Venind dinspre Campeni, inainte de intrarea in comuna, pe stanga, se gaseste o mica manastire, relativ-noua: Manasirea Sfantul Ilie. Biserica micuta, de lemn, este pastratoare a traditiilor din Tara Motilor, si asta se simte de la intrare. In dreapta usii, in interior, strajuiesc in pictura figurile memorabile ale Apusenilor, Horea si Avram Iancu. Pentru moti ei sunt si vor ramane radacinile lor sfinte. Am pus cateva fotografii cu manastirea.

In comuna Vidra, foarte aproape de comuna Avram Iancu, am tras la o pensiune pentru a manca cei mai buni pastravi pe care i-am gustat in ultimii ani. Poate ca apele acestor locuri din Apuseni le fac carnea moale si dulce, asa cum eram eu obisnuita cu gustul de pastrav prins de bunicul, in copilaria mea. Acel pastrav de munte, traind cat de natural se putea in apele Muntilor Cibinului, avea un gust inconfundabil, pe care eu, obisnuita ani de-a randul sa-l simt, nu l-am mai intalnit de foarte multi ani…decat aici, la Vidra de Sus, la pensiunea cu acelasi nume. Si tot aici am intalnit, in captivitate, dar fara a fi triste sau restrictionate, trei caprioare. Blande si parca atasate de tarcul lor suficient de mare cat sa le faca viata frumoasa si lipsita de griji. Le place si painea, si o mananca cu pofta, cum se va vedea in fotografii. Am vrut sa cumpar cativa pastravi proaspat prinsi, insa gazdele mi-au spus ca vidra a dat iama in ei de curand, si mai au doar foarte putini. Si astfel am inteles inca o data, daca mai era cazul, ca motii nu mint…numele comunei lor indica si azi, cu claritate, rolul vidrei in viata localnicilor de aici.

Această prezentare necesită JavaScript.

In Apuseni la sfarsit de octombrie….

O frantura de timp, catre sfarsit de toamna, si am dat o fuga in Apuseni, zona obarsiei lui Avram Iancu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Zona de NV a judetului Alba este o adevarata minunatie pentru sufletul meu. Acolo simt parca si aerul intrandu-mi in plamani cu blandete si bunatate. Asta e sentimentul meu cand sunt acolo. Din Campeni, spre Albac se trece prin Vadu Motilor, de unde se bifurca si drumul spre Poiana Vadului si de-acolo catre Lazestii de Sus – inceput de cale pentru drumetul ce s-ar incumeta inspre tinutul pustiniciei Parintelui Rafail Noica. Drumul spre Vidra dinspre Campeni, e-o alta cale feerica prin Muntii Apuseni, si la cca. 2km mai sus de Vidra e satul si casa memoriala a lui Avram Iancu. Cararile-acestea, printre munti care emana blandete si lumina, sunt cu siguranta binecuvantate. La acest drum al meu, m-a insotit constant figura surazatoare a Parintelui Rafail. Priveam in stanga si in dreapta, in drumul strabatut in viteza masinii, si mi se parea ca-l zaresc pretutindeni pe Parintele. Figura sa zambitoare si luminoasa mi se parea aievea, proiectat pe dealuri, proiectat pe sosea sau proiectata pe cer daca intr-acolo priveam…rareori am avut sentimentul ca cineva e mereu alaturi de mine, surazand… A fost ca un inger pazitor calauzindu-mi pret de cateva ore „ochiul interior”, intr-o zi insorita dar rece de toamna, in care aveam toate motivele de a fi cu totul fericita, cum rarori ni se intampla noua, oamenilor… Aflasem din Albac, de la cineva care mai are vesti de la Parintele din cand in cand, ca acesta continua sa ramana in singuratate, fara sa primeasca pe nimeni. Acum nu mai are drept ajutor pe maica Sofronia, care s-a retras la randul sau si are un schit unde sta, tot in Apuseni, ci un alt calugar sta alaturi de Parintele. Si vestile au fost ca Parintele este bine, se roaga si scrie. Mi-am dorit si-mi doresc asa tare sa-l intalnesc in viata aceasta pe Parintele Rafail, sa pot sa-l privesc si sa ascult cuvintele unui om probabil aproape desavarsit. Ce cadou mai de pret si-ar putea dori un mirean obisnuit, ca mine?…

Si-am ajuns apoi la casa memoriala Avram Iancu. Acum este in renovare totul acolo, incuiat si in lucru. Pustiu… Am facut cateva poze ce se pot vedea aici. Mi-au ramas in minte cuvintele Craisorului Muntilor, din testamentul sau: „Ultima mea vointa !
Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pâna acuma, durere fara mult succes, ba tocmai acuma cu întristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa, se prefac în nimica.
Nu stiu câte zile mai pot avea; un fel de presimtire pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur. Voesc dara si hotarât dispun ca, dupa moartea mea, toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca în folosul Natiunii, pentru ajutor la înfiintarea unei academii de drepturi, tare crezând, ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Natiunii mele. ”

In drumul prin Apuseni am ajuns si trecut granita cu judetul Bihor, in imediata apropiere a zonei partiilor de ski de la Vartop. Drumul de la Arieseni la Vartop si mai sus este minunat, paduri de foioase si conifere, care acum toamna au culori inimaginabile. Aerul pur de munte, liniste, calm, pace… In Apuseni sufletul omului pare a putea medita cu intelepciune primita de Sus la valorile adevarate ale acestei vieti…

Ziua de nastere a Reginei Maria a Romaniei, 29 octombrie (1875): „Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui”

 Love, Faith, Courage – with these three words we can win the world.
Marie, Queen of Romania

29 octombrie – Remember…Regina Maria a Romaniei

Foarte recent, si nu-i mai mult de un an si jumatate, mi-a fost dat sa incep sa descopar adevarata noastra istorie. Am facut-o citind carti despre si scrise de membrii familiei regale a Romaniei. Propria mea incursiune a pornit de la vizionarea pe net a interviului luat de Eugenia Voda, la emisiunea sa „Profesionistii”, Reginei Ana – sotia Regelui Mihai al Romaniei. Asa a inceput „descoperirea” istoriei pentru mine… Am intuit in personalitatea Reginei Ana, asa cum emana ea in intreviul televizat cu Eugenia Voda, o femeie extraordinara. Si m-am gandit ca oamenii speciali se insotesc de parteneri speciali. Si-asa mi-am atintit apoi privirea si cautarile catre Regele Mihai. Pe fir in urma, s-au asezat pe aleea intereselor mele de amator de istorie reala, portretele lui Carol al II-lea, Ferdinand si Carol I.

Cartile pe care le-am citit intre timp, mi-au adus-o in vizor, inevitabil, pe Regina Maria, sotia Regelui Ferdinand. Ce sansa extraordinara…prima carte despre Regina Maria care mi-a iesit in cale a fost cea datorata istoricei Diana Mandache – care a redescoperit si adus la lumina memoriile tarzii ale reginei, subsumate in volumul „Capitole tarzii din viata mea”. Poate ca asa a trebuit sa fie, sa incep eu mereu cu sfarsitul… Dar ce bine ca a fost asa… Aceasta carte cu scrieri ale Reginei Maria din ultimii ani ai vietii sale (probabil 1935-1938), „Capitole tarzii din viata mea”, poarta cununa unei experiente de viata si intelepciuni transpuse magistral intr-o lectie extraordinara de istorie petrecuta si traita. Aflata in miezul evenimentelor, intre datorie si implicare sociala totala, intre misiunea grea a deciziei pentru un intreg popor si dorinta de dedicare catre  familie si copii, Regina Maria se contureaza ca o personalitate aproape supraomeneasca, prin ceea ce a lasat in urma. Cu siguranta stim cu mult prea putin, am invatat si aflat infim, fata de ceea ce datoram acestei mari femei a istoriei noastre…

Astazi este ziua de nastere a Reginei Maria.  O zi minunata si perfect senina de toamna, iar daca privim cerul, putem gandi ca o pata din nuanta lui de azi este identica culorii ochilor reginei. Cat de mult si-a iubit poporul, o spune in atatea dati, atat in cartea sus-amintita, cat si in testamentul sau din 1933: ” Poate de mine va veti aminti deoarece v’am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.
Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.  Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m’ai numit „Mama tuturor”si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. […] Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.
Am credinta ca v’am priceput: n’am judecat, am iubit…
Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece. ”

29 OCTOMBRIE,  ZIUA DE NASTERE A REGINEI MARIA…

Dintre ultimele dorinte ale Reginei Maria: „Dorinta mea fierbinte ar fi fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru intregirea neamului”. 

Nici acestea, si nici cea legata de asezamantul inimii sale, nu au putu fi indeplinite. Inima sa nu mai salasluieste la Balcic, la capela Stella Maris a domeniului sau, ci la Muzeul de Istorie a Romaniei, iar bisericuta de la Onesti inca nu a fost ridicata… Ceea ce datoram Reginei Maria, nu are pret…si totusi………..

Filmul: Regele Mihai I al Romaniei, de Camelia Csiki (2011)

Dubla sarbatoare a regalitatii romane: 25 si 29 octombrie 2011

La 29 octombrie 1875 se nastea Regina Maria a Romaniei. 
La 25 octombrie 1921 se nastea Regele Mihai al Romaniei.

Trailer-ul documentarului Coroana Romaniei – Regii

Regina Maria:

Expozitia de fotografie a Parintelui Pantelimon de la Manastirea Oasa

Orasul Sibiu gazduieste, la subsolul Muzeului Franz Binder (casa Hermes), in perioada 6-30 octombrie 2011, o expozitie cu o parte din fotografiile facute de Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa (jud. Alba). Cateva imagini mai jos:

Această prezentare necesită JavaScript.

Regina Maria a Romaniei: Capitole tarzii din viata mea (memorii rederscoperite)

Istoricul dr. DIANA MANDACHE, a publicat prima oara cartea in Marea Britanie, sub titlul: „Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania” (Sutton 2004). Incepand cu 2007, editura Allfa din Bucuresti a oferit-o publicului din Romania, asa incat azi (2011) ea este la a 3-a editie.

Despre Regina Maria (1875-1938)  s-a scris mult, s-a vorbit mult si se va face in continuare. O fiinta carsimatica prin excelenta, cu o vie si inconfundabila personalitate, Regina Maria, alaturi de unchiul sau dupa sot (si predecesorul sau) Regele Carol I (cu care a fost in permanenta contradictie), au marcat in cea mai profunda masura destinele Romaniei.  Forta caracterului si impresionanta capacitate de implicare personala in toate activitatile de coordonare, au facut din chipul ei unul dintre cele mai importante ale istoriei europene in prima parte a secolului al XX-lea. Cand o astfel de femeie marturiseste  ea insasi fapte si stari ale vietii ei, asa cum a facut-o in cele trei volume din „Povestea vietii mele”, este un mare castig pentru un popor si pentru oameni in general. Cel de al patrulea volum, acesta, de memorii redescoperite, intregeste tabloul celor mai semnificative momente din viata unei regine. Iar faptul ca el a ajuns la noi acum, datorita muncii asidue si pasionate a istoricului Diana Mandache, nu este cu siguranta, deloc intamplator…

PORTRETUL UNEI REGINE:

Redau mai jos, din cartea amintita, cateva pasaje care reveleaza caracterul cu totul aparte al marii regine si dedicarea cu care si-a reprezentat si servit poporul. Cartea aceasta, scrisa la deplina maturitate, este o pretioasa bucata de istorie desprinsa din insasi plasmuirea ei. Iata ce scrie Regina Maria despre perioada imediat urmatoare primului razboi mondial:

„Jurnalul meu descrie in detaliu lunga conceptie a efortului de reconstructie, de ajutor, reorganizare, de a ridica si a pune pe picioare din nou ceea ce fusese dislocat si distrus. Acel prim an a fost o lupta continua impotriva celor mai coplesitoare ciudatenii, si cu siguranta, 1919 si anii care au urmat pot fi clasificati ca perioada cea mai ocupata din viata mea. In timpul exilului nostru la Iasi (n.n. din timpul razboiului) devenise un obicei sa fiu consultata in toate problemele: oamenii se obisnuisera sa se uite la mine ca la centrul de coordonare al fiecarui efort. Si ii obisnuisem sa-i ascult la orice ora din zi; nimeni nu se intreba daca eram capabila de acel efort ori daca nu cumva eram obosita, daca chiar era treaba mea, nu, pur si simplu nu aveam de ales. Erau zile de extenuare, dincolo de limitele umane dar a trebuit sa indur si sa trec mai departe, fara sa ma gandesc la ce a fost, fara sa privesc in urma, fara sa arat vreun semn de descurajare ori anxietate.”

******************************************************

„… Acesti domni militari au pastrat legatura in permanenta cu mine (n.n. imediat dupa incheierea razboiului), astfel ca am primit, mai mult neoficial multe informatii, unele teribil de dezagreabile, pe care urma sa le transmit mai departe, in doze mici si cu tact, regelui care nu avea timp sa asculte mereu intreaga poveste. Vedeau in mine omul caruia i se poate spune adevarul intreg, chiar si acele lucruri care ar fi doborat persoane mai robuste sufleteste decat mine si asta pentru ca eu nu ma plangeam niciodata, nu ceream indurare si foarte putini erau cei ce stiau cat de mult ma consumam in sinea mea, pentru vestile rele care-mi ajungeau la ureche. Eram capabila sa primesc cu cel mai desavarsit calm cele mai neplacute situatii, chiar daca-mi tremurau genunchii iar zambetul nu-mi pierea de pe buze pentru nimic in lume.”

******************************************************
„Acea amintire plina de iubire a poporului meu a fost partea cea mai fericita a imaginii de dupa razboi: caldura, partea insorita, partea sufleteasca. Mult mai putin placute erau eternele conflicte politice, intoleranta generala si nemultumirea, bajbaiala intr-o atmosfera de nesiguranta, plina de suspiciune. Ca si cum, obositi de atata eroism, toti erau gata sa-si critice vecinul, sa le descopere la altii greselile pe care nu doreau sa le vada la ei insisi. Nu mai exista indulgenta, ci doar o sfasiere mutuala, in locul unei solidaritati solide si benefice idealurilor comune. Regele si cu mine sufeream mult din cauza dezbinarii poporului si a inabilitatii sale de a se uni; asta facea sa para totul de mii de ori mai greu si mai descurajant. Visul de veacuri se realizase: Romania Mare era un fapt implinit, dar nu trebuia sa ramanem incremeniti in acest punct. Aveam in fata noastra un munte de munca dura, multe probleme de rezolvat care presupuneau reorganizare si omogenizare a diverselor elemente, institutii.”

******************************************************

In timp ce-mi struneam nervii ca sa pot face fata valului de necazuri ce nu se mai terminau, Bratianu, impreuna cu Misu si generalul Coanda plecasera la Paris pentru Conferinta de Pace iar vestile parvenite indicau faptul ca premierul nostru nu avea o viata tocmai usoara acolo. Aliatii nostri inclinau sa ne lase balta. Fiind obligati sa negocieze cu inamicul, datorita atitudinii Rusiei revolutionare, mai-marii lumii erau pe cale de a face un targ dur, ignorand cererile noastre si lasandu-ne pe dinafara. Asculatm zvonurile cu pumnii stransi si inima palpitand. Stiind ce indurase tara si cu cat curaj ne indurasem soarta, eram coplesita de indignare si aveam discutii indelungate cu prietenii credinciosi care mai erau inca in tara, ca generalii Berthelot si Greenly […]. Cu fiecare ocazie cand aparam drepturile noastre, discursul meu era extrem de patimas, obrajii mi se aprindeau iar ochii-mi sticleau taiosi, aproape salbatici – copiii obisnuiau sa numeasca privirea asta „ochii de lup ai mamei”. Eram constienta de impactul vorbelor mele, astfel ca nu-mi crutam cuvintele si stiam cum sa aprind flacara in privirile celor ce ma ascultau, cum sa-i incit. Apoi, intr-o buna zi, pe neasteptate regele m-a intrebat daca as fi de acord sa plec in strainatate pentru a pleda acolo cauza noastra. M-am intrebat daca voi avea destul curaj ca sa iau asupra mea aceasta raspundere. Bratianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscuta alor mei si apoi nimic  nu este mai elcovent decat o femeie rascolita. As fi de acord? ‘Eu?  Sa merg la Paris si la Londra? Eu sa sustin cauza noastra? Neoficial, bineinteles dar, totodata, considerata de ai mei ca fiind cea mai potrivita de a face acest lucru pentru Romania’. Un fior de mandrie mi-a strabatut toata fiinta. ‘Eu? Desigur; eu eram cea chemata – da, cred ca ma simteam capabila sa-mi sustin pledoaria chiar si in fata celor ‘trei mari’!’ […] Da, voi merge, am spus – o sa fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam indeplini, ma simteam capabila s-o fac, nu eram nici nervoasa si nici speriata. Imi facea chiar placere.

La 5 martie 1919 Regina Maria ajungea la Paris unde isi incepea misiunea pentru Romania… O misiune coplesitoare care va coplesi viitorul Romaniei…

Multumim istoricului dr. Diana Mandache pentru perseverenta si dedicarea cu care a crezut si actionat asa incat cartea „Capitole tarzii din viata mea” sa ajunga in casele romanilor, speram, nu prea tarziu…

Expozitia de la Castelul Pelisor: Regele Mihai I, 90 de ani de viata

La 25 octombrie 2011, Regele Mihai I al Romaniei va implini 90 de ani. La Domeniul Peles sarbatoarea va dura din octombrie pana ianuarie 2012, prin organizarea unei expozitii tematice si a altor evenimente. Un colaj cu fotografii inedite ale regelui, asa cum se prezinta in expozitia de la Pelisor, mai jos:

Regele Mihai I | 90 de ani from 2 Bad on Vimeo.

„Unforgettable”

In memoriam…Steve Jobs

„Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi „zgomotul” creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar”.

Cu cateva zile in urma am auzit despre moartea lui Steve Jobs. Un nume necunoscut mie, dar care, imediat ce am auzit despre legatura lui cu firma de computere „Apple”, mi-a devenit familiar. La momentul respectiv, cam atat… La 2-3 zile dupa vestea mortii „magicianului digital”, am primit pe mail un link catre discursul sau din 2005 de la Universitatea Stanford (http://www.biziday.ro/2011/10/06/discursul-lui-steve-jobs-din-2005-de-la-universitatea-stanford/). Deoarece nu sunt un impatimit Apple, am neglijat sa il vizionez si ascult, pentru ca Steve Jobs reprezenta pentru mine numele unui alt american de succes, si cam atat. Totusi, la cateva zile, datorita unei insistente, am gasit ragazul celor 15 minute sa vizionez si sa ascult discursul pe net. Si…pentru mine a fost o revelatie…. si va ramane unul dintre cele mai adanci, adevarate si patrunzatoare discursuri pe care le-am audiat vreodata! L-am ascultat si reascultat, si pe masura ce am facut-o, am fost tot mai patrunsa de adevarul si forta cuvintelor rostite de acest om. Acea forta mi-a patruns creierul si s-a insurubat acolo. Si pot afirma fara sa gresesc, ca-mi doresc sa nu ma paraseasca niciodata mesajul primit in acest fel. Fascinant, e prea putin spus…

„De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit […]  Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că „punctele” se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.”

S-ar putea crede ca geniile tehnicii sunt oameni reci, inchisi, roboti capabili sa creeze cu o incredibila productivitate tehnologii nici macar imaginate. Dar doar atat. Dincolo de materie cenusie 100%, in cea mai pura forma a ei, este putin probabil sa intalnesti la astfel de genii, precum Steve Jobs, lumina si frumusete sufletesca.  Obiceiul nostru, al oamenilor de rand, este de a crede ca un astfel de creier este in prea mare masura rational si in prea mica masura afectiv. Cand insa polii opusi de materie cenusie sunt atat de aproape incat practic fac contact si se alatura in fiinta unui acelasi om, acesta devine … incredibil… Si astfel de oameni exista! Asa l-am perceput eu pe Steve Jobs, audiind cel mai inspirat discurs din viata mea, cel tinut de el la Universitatea Stanford, in 2005. Citez din el inca cateva fraze memorabile, care, alaturi de cele de mai sus, vor ramane vii in mine, si ma vor ajuta sa fiu si mai mult ceea ce sunt si ceea ce voi mai deveni in anii ce vin…

„Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!”

„Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.”