Insula Corfu – profil imagistic ortodox

Imagini de la sfarsitul lui august-inceputul lui septembrie 2012, in Insula Corfu, Grecia…

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

La marginea marii corfiote, noaptea

Vacanta mea din Corfu din vara aceasta a fost blanda si minunata, ca toate vacantele mele insulare grecesti de pana-acum. Seara am avut bucuria sa ma pot plimba pe digul din Kanoni. Stramt de nici un metru, este loc de asezare a privitorilor largurilor, de asteptare a pescarilor ce-si arunca unditele in apa dar si de trecere de pe-un tarm pe altul a desilor motociclisti – de o dexteritate uimitoare, care il traverseaza uneori precum fac gimnastele alergand pe o barna – caci spatiul este atat de ingust si intesat si de oameni… De pe acest dig am facut cateva poze de noapte, sub Luna. E-o stare, privind marea, si barcile, sub Luna, care cu greu se poate descrie. Corfu meu a ramas in inima mea si astfel:

Această prezentare necesită JavaScript.

Intalnirea cu Corfu, intalnirea cu Lawrence Durrell

Prima mea intalnire cu insula greceasca Corfu a fost o intalnire a papilelor gustative. Cu vreo 2 ani in urma, o cunostinta mi-a adus cadou din Corfu fructe glasate de koum quat produse local. O minunatie!!! Am primit si un borcan de dulceata din acelasi fruct citric exotic, produs tot acolo. Prima dragoste pentru Corfu mi-a venit astfel. Dupa degustarile de-atunci, am hotarat: trebuie sa merg sa vad neaparat „planeta” unde cresc si se prepara minunatiile din koum quat!  Si – in acest concediu, am ajuns acolo. Sunt multe de povestit despre Corfu, si o voi face in pagini viitoare aici pe blog cu siguranta…, cu imagini si colectie de amintiri, dar acum vreau sa desprind una aparte, ca o perla alba, pe care n-am s-o uit!

Ma plimbam prin Corfu town (numit Kerkyra de localnici), capitala insulei, si am dat, pe un promontoriu inalt aproape de mare, de un parc umbros si placut, pe canicula de sfarsit de august din Corfu. In plimbare, am intalnit intai doua busturi cu cate o inscriptie dedesubt, si-apoi, pe poarta principala a parcului, aceleasi doua nume: fratii Lawrence si Gerald Durrell. Rusine mie, dar nu stiam cine sunt. Desi… parca Durrell imi spunea ceva, dar era compet cetos in mintea mea. Sub bustul lui Lawrance Durrell am citit acestea, si brusc am  avut revelatia ca exact acest sentiment l-am avut ori de cate ori am ajuns in vreo insula greceasca (si au fost, pe rand, Kos, Creta si Rhodos).  Ceea ce am simtit si in Corfu si ceea ce, admirabil, imi „scosese in fata” necunoscutul Lawrence Durrell, spunand de dincolo de timp: „Greece is the country that offers you the discovery of yourself„. Pun mai jos cateva fotografii din Parcul Durrell din Kerkyra (Corfu) si o poza preluata, amintind centenarul Lawrence Durrell in iunie 2012:

Această prezentare necesită JavaScript.

Insula Creta, octombrie 2006

La mijlocul lui octombrie 2006, pentru cateva zile, am fost in Insula Creta. Prima mea calatorie pe o insula a fost in Insula Kos, o alta insula greceasca, dar mult mai mica decat Creta. Atunci, in Kos, dupa aterizarea pe micul si izolatul aeroport al unei pustietati la limitele caruia nu se zarea nici marea, am avut impresia ca sunt pe o alta planeta. O stare greu de descris, dar pe care nu o sa o uit niciodata, de insingurare totala pe o planeta straina si pustie si desertica. Dupa Kos, m-am obisnuit cu aterizarile pe insule, iar in Creta si apoi in Rhodos, nu a mai fost niciodata la fel. Chiar daca in toate aceste 3 insule grecesti pe care le-am vazut, alternanta este izbitoare intre pustietate si oaze febrile de agitatie umana si luxuriante, intre saracia localnicilor si huzurul uneori de-a dreptul barbar al turistilor. O sa-mi amintesc mereu figura unor batrani insotind turme mici de capre sau de oi, pascand ramasite uscate de ierburi in bataia vantului si soarelui, prin preajma gardurilor ce imprejmuiesc „resort-urile”, zonele hoteliere sau de bungalouri, intesate de vegetatie luxurianta si flori minunate. Atat de izbitoare discrepante, de la un pas la altul… Nu am sa uit chipul acelor batrani, barbati sau femei, insotitorii de turme, pe al caror chip era brazdata parca eternitatea patimirii dar si a pioseniei de un anume fel…Parca cersind cu animelele lor, la portile bogatilor, stapanilor, un ciob de speranta…

Insulele grecesti cuprind un amestec socant de peisaje insa au un farmec absolut special, pe care eu personal nu l-am descoperit decat in timp si am ajuns sa il ador si sa devin dependenta. Dupa deplasarea in Insula Kos, hotararea mea fusese de a nu mai incerca acel sentiment teribil de straniu, cel putin de aterizare in pustiu, niciodata. Deci NU! – vreunei insule… Insa viata mi-a aratat ca am gresit, si ca, cel putin insulele grecesti, spre a fi cu adevarat intelese, necesita o scufundare de-un anume fel, mentala si spirituala. O abordare profunda si lenta, poate chiar o anume intelepciune, spre intelegere.

Am inserat mai jos imaginile de toamna (mijoc de octombrie) ale unui „resort” al Insulei Creta, asa cum le-am surprins eu in 2006:

Această prezentare necesită JavaScript.