In oglinda

Cel mai adesea ne este cel mai greu sa ne privim in oglinda, drept in ochi si cu luciditate. Teama de noi insine este mereu deasupra tuturor temerilor umane. Mai este, desigur, teama de moarte, teama de Divinitate. Dar aici si acum, teama de sine este primordiala. Deciziile… Dificile, teribil de dificile! Daca stam sa analizam prea in detaliu, riscam o decizie lipsita de curaj. M-am gandit adesea care este ruta ideala spre implinirea personala, cand mereu iti stau in fata noi si provocatoare rascruci, iar caile deschise sunt atat de necunoscute si imprevizibile. Cum sa faci sa identifici cu suficienta precizie ceea ce ti se potriveste? Poate ca toate astea fac parte din farmecul vietii, sau din durerea ei. Poti gandi si decide din aproape in aproape, dar poti gandi si decide punand tinta departe, fixand-o, si mergand mereu catre ea, indiferent de inamplarile de pe parcurs. Azi dimineata taiam un lime (am pus o poza alaturi) si mirosul atat de parfumat m-a patruns inviorandu-ma si deopotriva provocandu-ma spre mine insami. M-am gandit la lamaie, sora lime-elor, si mi-am dat seama de diferenta pe care o percep intre aceste doua fructe. De starile diferite pe care mi le provoaca, chiar daca amandoua aromele olfactive imi plac teribil si ma reconforteaza! Si m-am gandit cat curaj imi inspira lime-ul si cata „domesticitate” lamaia. Sunt senzatii care urca din simtul olfactiv catre creier, transformandu-se in materializare de gand si actiune. Imi iau oglinda si ma privesc, si cred ca prefer lime-ul lamaii…

Mostenitorul Coroanei Britanice indrageste Romania

Ne intrebam: de ce? Ce a descoperit Printul Charles al Marii Britanii in Romania, incat, la cateva luni o data, face cate o vizita privata in Transilvania?

Jurnalul britanic Daily Mail, 28 octombrie 2011, primele informatii: „The Prince of Wales’s 10-year battle to protect Dracula’s home and his yearning for Transylvania„. Articolul este semnat de Charley Ottley (cel care a realizat si filmul „Wild Carpathia”) si incepe asa: „The last thing I expected was for Prince Charles to crack a joke about being descended from Dracula…” si merita citit in link-ul de mai sus. In articol apare urmatoarea afirmatie :”Prince Charles has been visiting Transylvania – the home of his infamous ancestor – for more than a decade and feels passionately that it’s the last corner of Europe where there’s still a real balance between mankind and nature.” Deci… Romania este ultimul colt al Europei unde inca mai exista un echilibru real intre om si mediul sau de viata. Si in continuare: „And it needs to be preserved, not just for its incredible biodiversity but because it nourishes the soul. To visit Transylvania (part of modernday Romania) and the Carpathian mountains is to enter a time warp. It’s one of the last great wildernesses in Europe… […]. Prince Charles has fallen in love with this place.”

Acelasi jurnal, Daily Mail, 23 noiembrie 2011, un nou articol, semnat de corespondentul regal Rebecca English: „Prince Charles could finally become king… of ROMANIA, thanks to his ancestor Vlad the Impaler„. Si acest articol merita citit. In articol apare si o fotografie a Printului Charles alaturi de Elena Udrea, primita in noiembrie 2011 la Clarence House de Printul Charles, dar si o fotografie a casei din satul Viscri (Covasna), cumparata de print in 2005 pentru suma de 18 mii lire sterline.

Charlie Ottley, cel care a semnat articolul din Daily Mail din octombrie 2011, este si realizatorul celui mai bun film documentar despre Transilvania, „Wild Carpathia„, pe care l-am inserat pentru vizionare mai jos. In continuare am inserat si interviul cu Charlie Ottley privind realizarea filmului sau despre Transilvania.

Aseara, in jurul orei 19, o parte a presei romanesti anunta aterizarea pe aeroportul din Targu Mures a unui charter care il readucea in Romania pe Printul Charles. Vizita sa are loc in aceste zile in localitati din judetele Mures, Brasov, Covasna . Aseara a fost gazduit la Micloşoara (Covasna) la conacul grofului Kalnoky Tibor. Printul Charles detine două proprietăţi în satul Valea Zălanului (Covasna), o casă în satul Viscri, dar si alte proprietati.

Cu cateva zile in urma, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, declara, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că Guvernul colaboreaza cu Casa Regală a Angliei, cu reprezentanţii Prinţului Charles, pentru promovarea turismului în Carpaţi. Exista o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi, coordonata la nivel guvernamental, iar consilierul Prinţului Charles şi fundaţia Prinţului Charles sunt principalii interlocutori. Prinţul Charles, care este preocupat de conservarea monumentelor istorice, s-a implicat în programul de reabilitare a mai multor sate săseşti, întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO. In 2005 a cumparat casa din Viscri si apoi a cumpărat alte trei clădiri vechi de peste o sută de ani în Valea Zălanului, pe care le-a renovat. Valea Zălanului este un cătun izolat, cu doar 150 de locuitori si are o puternică amprentă medievală.

In luna aprilie (6-10 aprilie) 2012, fiul Printului Charles, Prinţul Harry al Marii Britanii, s-a aflat într-o scurtă vacanţă în România, pentru prima oara, si a locuit la casa familiei sale din Valea Zălanului.

Sunt lucruri de care ar trebui sa ne bucuram, dar si sa ne intristam. Sa ne bucuram pentru faptul ca Romania asa cum este, exista, si sa ne intristam ca noi nu stim ce sa facem cu ea, ca nu stim sa o pretuim si sa o iubim…

Ce aveau in comun Constantin Noica si Ion Iliescu?…

Am citit un scurt articol care m-a bulvesat! Simt nevoia sa il impartasesc aici. Este vorba de un fel de legatura intre Constantin Noica si Ion Iliescu. Poate parea incredibil, si totusi… Articolul se poate citi intr-o sursa jurnalistica pe care eu o consider dintre cele mai credibile si corect documentate; aici articolul

Luna plina in seara de Rusalii

Asa am reusit sa surprind luna plina asta-seara la ora 22, cu o marire x80. Este o imagine foarte interesanta, pare a unei sfere ceresti inghetate. Imaginea nu e pe cat de reusita se poate, nu am folosit trepied si inca sunt incepatoare la fotografiile luate cu aparate mai performante…

Din aceeasi plamada cu visul

Actorii, ne cer iertare uneori – pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac, pentru unde ne duc, pentru unde ne inalta, pentru unde ne coboara, pentru plamada de vis din care sunt facuti, pentru ca sunt facuti, pentru ca sunt… Aceasta a fost una dintre ideile finale cu care s-a incheiat piesa de teatru vizionata de mine asta-seara, in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, „Visul unei nopti de Sheakespeare„. Gavriil Pinte este regizorul al carui nume m-a tentat sa merg sa vizionez piesa. Mai vazusem o punere in scena a lui, „Ghidul copilariei retrocedate„, si stiam ca trebuie sa revad un stil care ma incantase inca de la inceput… Am inserat mai jos un scurt videoclip public cu cateva extrase din concepte regizorale ale lui Pinte.  Iar aici se gaseste un interviu cu regizorul.

Spatiul in care Gavriil Pinte isi deruleaza arta si personajele, este de obicei altul decat podiumul salii de teatru. Asta seara, „Visul unei nopti de Sheakespeare” s-a jucat in decorul curtii interioare a Casei Altemberg din Sibiu, care adaposteste Muzeul de istorie. Desigur, decor absolut inedit! Poarta mare de lemn a intrarii in curtea vechii (renovate) Case Altemberg s-a deschis cu cateva minute inainte de inceperea piesei, actorii intampinand publicul cu cantece la diverse instrumente – melodii inspirand epoca Shakespeare; patrulau pe culoarele exterioare ale casei cu vedere spre curtea interioara, in costume ale vremii, ori ocupandu-se cu diverse indeletiniciri ale epocii si creand un decor de preambul de spectacol in care spectatorul intra chiar de dinainte de a-si lua locul pe scaun. Piesa a inceput apoi ca o prelungire a intrarii in atmosfera vremii, intr-un mod natural, curgand dinspre muzica si indeletnicirile zilnice ale actorilor-mestesugari prin piata targului anglican, spre teatrul propriu-zis constituit din bucati din Shakespeare – maiastru inlantuite in scenariul lui George Banu. Circa 15 actori au interpretat roluri diverse si ne-au basculat intre stari si idei, intre trairi si ganduri, intre comic si dramatic. Piesa foarte dinamica, cu o scenografie foarte moderna, fara a intra insa in contradictie cu mesajul de epoca si foarte placut sustinuta de fundalul natural al curtii interioare al Casei Altemberg. Acrtita Mariana Mihu, pe care o vazusem si revazusem intr-o piesa care mi-a placut mult, „Doamna de turta dulce„, a fost capul de afis al piesei de asta seara, si am avut din nou bucuria sa admir jocul ei. Fara a fi specialist, cred ca  „Visul unei nopti de Sheakespeare” va avea o viata lunga si foarte apreciata de public, tinand seama ca premiera a avut loc abia cu cateva zile in urma (28 mai 2012), in cadrul festivalului de teatru de la Sibiu.

Mi-au placut cateva ganduri ale lui Gavriil Pinte exprimate in interviul mentionat in link-ul de mai sus:

„Cred că am găsit drumul către necunoscutul din mine, drumul pe care să caut <<denegăsitul>>, vorba lui Cioran.”

„Cred că trăim într-o epocă în care, cu excepţia publicului de telenovele, nu ne mai identificăm cu eroul principal, cunoaştem de cele mai multe ori povestea, dar nu ne identificăm cu ea. În schimb se creează (la spectacol, la concert, în timpul lecturii etc.) un spaţiu spiritual în care devin posibile analogii personale, receptorul are libertatea să-şi creeze un set de analogii proprii, analogii care sporesc potenţialul operei de artă. Şi la acest nivel se realizează, de fapt, un dialog….”

Inserez mai jos cateva fotografii pe care le-am facut asta-seara la spectacolul care m-a „umplut” de ceva nou, ceva necesar, dar de ne-cuvantat, asa cum te lasa spectacolele de teatru de-un anume fel…

Această prezentare necesită JavaScript.

LUMINĂ LINĂ – adusa de Grigore Leşe si Victor Rebengiuc…

Aseara am vizionat la Sibiu (Casa de Cultura a Sindicatelor) un spectacol special, inedit, un spectacol de cantec si poezie romaneasca, in aranjamentul artistic al  rapsodului popular Grigore Leşe.  Acesta a avut inspiratia sa ii propuna actorului Victor Rebengiuc sa recite din poeziile poetului Ioan Alexandru, alaturand muzicii folclorice autentice a zonei Țării Lăpușului, crampeiele speciale ale versificatiei poetului de origine clujeana, Ioan Alexandru. O combinatie de spirit romanesc pur – in cantec si in vers. Cantecele interpretate la fluier sau vocal, in stilul atat de original al lui Leşe, au patruns publicul din sala, plina la refuz (cca. 500 de persoane). Leşe nu doar canta, dar transmite si altfel, prin gestica sa specifica, insotitoare de cantec. Intr-un interviu, rapsodul exprima diferenta intre taran, care canta spre a-si exprima sentimente, si lautar, care canta spre a castiga bani (ganduri ale lui Lese, aici). Mai mult,  in site-ul mentionat se adauga: „Grigore Leşe este înainte de toate prin ceea ce face, un redutabil luptător pentru păstrarea autenticităţii în folclor şi împotriva contrafacerilor de orice fel: <<De-a lungul anilor am căutat să interpretez cântecele care se găseau în sufletul oamenilor, ori cântece de acest fel sunt foarte puţine; de aceea pot spune că nu am un repertoriu foarte vast, căci mai presus de orice am vrut să păstrez calitatea; eu nu scot muzică pe bandă rulantă. Cariera: este un drum; eu am ales acest drum; din păcate unii au confundat cariera artistică cu publicitatea artistică; publicitatea artistică a creat false valori. Unii au vrut ca din folclor să facă avere, dar eu spun că folclorul nu trebuie exploatat pentru a se face din el avere.  Unii au privit folclorul ca pe o relaxare, dar eu spun că folclorul nu este o relaxare. Actele artistice fără valoare sunt la fel de păgubitoare, grave pentru societate, ca infracţiunile şi ar trebui pedepsite ca atare.>> In acelasi spirit, Lese a ales sa alature cantecelor sale de aseara versurile bunului sau prieten, poetul Ioan Alexandru, in interpretarea unei voci potrivite, cea a actorului Victor Rebengiuc. Daca este sa ne amintim, „in noaptea de 21 Decembrie 1989 la București, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos printre soldați, răniți și participanți la Revoluție, din Piața Romană pâna în Piața Unirii. Pentru fapta sa unică din întreg lagărul comunist, pentru curajul, rezistența și mărturia creștină de care a dat dovadă în timpul regimului ateo-comunist și ca semn de recunoștință, poetul Ioan Alexandru a primit din partea Congresului Statelor Unite ale Americii, drapelul american „Old Glory”, ce a stat pe Clădirea Congresului SUA în data de 31 August 1993, în cinstea României.”

Atmosfera spectacolului de aseara a fost una de buna-cuviinta, recunostinta si delicatete a publicului, ca raspuns la mesajul profund romanesc al intregului spectacol. O liniste rar intalnita in timpul spectacolelor din ultimii ani din Romania, fara intreruperi cu aplauze sau alte sunete din public, venite la momente nepotrivite. Un public pe masura actului artistic scontat – ceea ce a constituit cea mai puternica surpriza a mea! La final, o mare de aplauze si o sala ridicata in picioare, ca un salut parca in fata drapelului national nevazut, arborat direct in sufletele spectatorilor.

Rechemat la rampa de aplauzele interminabile, de doua ori, Grigore Lese a avut la final si o scurta intreventie verbala, explicand publicului conceptia sa privind arta pe care o slujeste si daruieste. Si-a exprimat bucuria nemarginita fata de raspunsul spectatorilor dar si multumirea ca dupa 40 de ani de munca si neabdicare de la directia pastrarii autenticului in defavoarea obtinerii de beneficii materiale, iata, recompensa se arata! Spectacolul de la Sibiu, conform spuselor artistului a fost al 3-lea, cu motivul „Lumina lina”, primul avand loc la Ateneul Roman, al doilea in Sala Unirii din Alba Iulia, iar al patrulea, care va urma pe 6 iunie 2012, este programat sa se desfasoare in Sala filarmonicii din Cluj Napoca. Dialogul cu publicul de la final, de fapt o prezentare a gandurilor artistului dar si a bucuriei depline fata de reactia publicului, a fost incarcata de emotie. Cu siguranta, nu inamplator, titlul spectacolului a fost inspirat de volumul Lumină lină: Imne, aparut postum, al poetului Ioan Alexandru, pe care Lese l-a prezentat ca pe un roman si prieten care i-a marcat existenta.

Cateva fotografii de aseara cu Grigore Lese si Victor Rebengiuc, care au tinut sala in ne-repirare circa 90 de minute. Un caz total atipic de reactie la un spectacol – pentru societatea romaneasca de azi, si pe care il pot asemui, intr-un anume fel, cu cazul reactiilor spectactorilor la aparitiile publice ale lui Dan Puric. E-o cernere de public la anumite spectacole, si aceasta devine tot mai vizibil in ultima vreme…

Această prezentare necesită JavaScript.

Uimitorul Horatiu Malaele

Asta seara am vizionat piesa „LAUTREC LA BORDEL”  jucata de Teatrul Metropolis din Bucuresti in deplasare la Sibiu, in cadrul Festivalului International de Teatru. Spectacolul s-a jucat la Sala Thalia, cu sala arhiplina si a durat cca. 75 minute. Piesa, scrisa de italianul Mario Moretti – plecand de la personajul real – pictorul Henri de Toulouse-Lautrec si a sa viata boema si extravaganta, a fost regizata de Horatiu Malaele, iar eu am fost sa o vad tocmai din acest motiv, al regiei unei asemenea teme. Am fost pe cat de curioasa, pe atat de doritoare sa inteleg inca o latura artistica a actorului si caricaturistului Malaele – cea de regizor. Citisem inainte doua cronici ale piesei, ambele foarte pozitive (aici si aici ) – merita citite!!! – si am gasit timpul de a merge sa o vizionez. Nu mi-am propus aici sa repet prezentarea nici a subiectului, nici a calitatilor piesei, care sunt multe, si nu datorate numai regiei… Ca nespecialist, dar ca un consumator destul de frecvent al pieselor de teatru montate in ultimii ani, pot spune ca a fost o noua si deplina surpriza. Nu stiu ce am admirat mai mult: regia, scenografia, muzica si dansul, imaginile sau jocul actorilor. Piesa regizata de Malaele, „LAUTREC LA BORDEL”  este suficient de complexa si coerenta ca act de creatie pentru a nu o putea diseca pe bucati. Dincolo de miezul artistic, felul in care TOTI actorii reusesc sa compuna si sa transmita, mi s-a parut rarisim. Poate ca aceasta a reusit magistral Malaele, sa inteleaga pe deplin si sa transpuna in felul in care se pare ca numai el o putea face, ideea centrala si centrata pe felul de a vietui a pictorului francez. Toulouse-Lautrec și-a trăit viața repede și cu patimă. În ciuda invalidității sale, n-a vrut să ceară milă de la oameni. Și-a dedicat viața artei și s-a hotărât să și-o trăiască fără prea multe rezerve. Piesa respecta aceste idei fundamentale in cel mai fericit mod de reprezentare artistica cu putinta. Numai cateva imagini de final, mai jos. Am respectat rugamintea de a nu fotografia in timpul reprezentatiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries