Memorialul de la Aiud – mai 2013

La Memorialul de la Aiud, inchinat eroilor neamului romanesc, constructiile continua fara intrerupere (foto mai jos – realizate la 30 mai 2013). Este planuit ca la 9 martie 2014, biserica memorialului sa fie sfintita.

Parintele Justin Parvu, despre Aiud (selectie din interviul realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, publicat in revista Atitudini – link aici):

„Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat le-o acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru.”

***

„Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire. […]  Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza „nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului, este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala atat aici cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.”

Parintele Rafail Noica, Cluj Napoca, 30 mai 2013

Mai jos inserez cateva fotografii de ieri, 30 mai 2013, de la Colegiul Academic clujean (sala Auditorium Maximum), unde Parintele Rafail Noica a sosit si a rostit un cuvant, dupa 7 ani de tacere petrecuti in pustnicia sa din Muntii Apuseni. La invitatia si „insistentele” ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicut, Parintele Rafail a acceptat sa coboare de la casuta lui din munte ca sa aduca prinos de gand si recunostinta parintelui sau duhovnicesc care l-a intors si inradacinat in ortodoxie, Parintele Sofronie Saharov de la Essex (Anglia). La 20 de ani de la trecerea Dincolo a Parintelui Sofronie, vrednicul ucenic, Parintele Rafail, a socotit potrivit a impartasi din invatatura, taina si intelegerea celor sfinte pe care dumnealui insusi le-a  deprins si adancit in anii de ucenicie de la Essex, dar si ulterior. Am asistat cu totii, mireni si oameni ai bisericii, la invatatura minunata, la exemplul de traire si de desavarsire pe cale a Parintelui Rafail. Personal, am apreciat numarul foarte mare de preoti, monahi si frati veniti sa-l vada si sa-l audieze pe Pustnicul din Apuseni. Am resimtit sala clocotind de bucurie si lumina, sutele de suflete primind, cu aripile deschise, cuvantul viu si adanc-povatuitor. Prelegerea a inceput la ora 18 si s-a incheiat la ora 21, timp in care Parintele Rafail a rasadit invatatura si har, a impartasit lumina si bucurie, a facut dar din dar, in felul in care o fac monahii imbunatatiti pe care noi indraznim a-i numara deja intre sfinti… Ultima ora si jumatate din cele trei a fost destinata raspunsului la intrebari si largirii unor teme de interes concret, venite din public. Apreciez ca publicul prezent a numarat catre 2000 de oameni, locurile fiind ocupate atat pe scaune cat si in picioare pana la limitele acceptabilului salii. Partea din public ce nu a mai incaput in sala, a putut vedea si audia prelegerea din holul cladirii, prin intermediul tehnicii multimedia.

Personal, am remarcat o centrare ideatica a Parintelui Rafail in prelegerea sa de ieri:  „Persoana„. Pentru cei ce vor sa audieze intregul cuvant de ieri al Parintelui Rafail, el poate fi descarcat aici. Si, personal, am de re-audiat si de meditat la multele spuse de parintele…

Editura Renasterea a pus la dispozitia publicului cartea-omagiu Parintelui Sofronie Saharov, intitulata: „S-a dus să-L vadă precum este„.

Filmarea de mai jos a conferintei este preluata de aici:

 

Confluente pentru suflet in duet pentru ochi si inima

Desen si vers…  Imi plac tare mult desenele muzicianului  Gabriela Mihaita David si in egala masura versurile scriitorului Razvan Codrescu, asa ca m-am gandit sa le-nsotesc pe unele cu altele si sa ne bucuram de-mpreunare, inmultind astfel harul artistic si spiritual al reprezentarilor.

Multumire si reverenta Gabrielei Mihaita pentru ca am primit acordul ei sa „culeg” de pe blogul sau unele desene ce-mi plac fara masura si sa le reunesc pe al meu – in „buchetul meu”, si multumire si reverenta scriitorului Razvan Codrescu, al carui blog  il trec ca referinta bibliografica pentru extrasele lirice de mai jos, blog de unde am extras textele minunate (fie traduceri ale sale din alti poeti, fie versuri proprii):

SONET SPANIOL ANONIM

(a doua jumătate a secolului al XVI-lea) – atribuit cand Sfîntului Ioan al Crucii (San Juan de la Cruz), cand Sfintei Teresa de Ávila (Santa Teresa de Jesús) – Versiune româneasca de Răzvan Codrescu

[Lui Christos răstignit]
Nu spre-a afla în ceruri vreo răsplată
îţi dărui, Doamne, casta mea iubire,
şi de-mi strunesc năravul după fire,
nu-i spre-a-mbuna gheena-nfricoşată.
Tu singur faci ca inima să-mi bată
de cum îţi văd cumplita răstignire;
domol mă prazi, simţire cu simţire,
cînd chipul stins pe cruce mi se-arată.
Şi-atîta mă-nfiori cu mila ta,
că, Doamne, te-aş iubi şi fără cer,
şi fără iad eu tot te-aş asculta;
nimic nu vreau iubindu-te aşa,
ci nesperînd la toate cîte sper,
precum te-ador, la fel te-aş adora.

ÎNTR-UN DUH

de Răzvan Codrescu

Ne doare-acelaşi vis pe amîndoi

de parc-am fi o inimă şi-o minte

şi-am spînzura de-aceleaşi oseminte

de-acum şi pînă-n ziua de apoi.

 

Ori e-o socoată-a Domnului cu noi,

ori dracul gol cu meşteşug ne minte,

de nu mai ştim s-alegem cele sfinte

din cîte patimi ne încing puhoi.

 

Soroc avem şi timpul se-ngustează,

şi nu ştim încă ce e rău sau bine,

nici cît ne este dragostea de trează,

nici cît ne sînt cuvintele de pline,

ci doar că-n noi un singur duh lucrează

şi nu-l putem legat în lanţuri ţine…

MĂRGINIRE

de Răzvan Codrescu

Cînd face ochi o nouă zi,

ori dă în mugur primăvara,

părem rămaşi pe dinafara

cumplitei datini de-a muri.

 

Dar cînd păleşte toamna-n vii,

ori pe furiş se lasă sara,

simţim suflînd pe tîmple-amara

vîntoasă-a vremilor tîrzii.

 

Cu duhul rupţi de veşnicii

şi sîngele arzînd ca para,

am mai putea purta povara

nemorţii-n trupul de aci?

Mă tem că sîntem, mia cara,

atît cît mai putem noi fi…

STORGÉ

de Răzvan Codrescu

De dragul crucii să-l respingi pe frate,

că nu-i ca tine, sau destul de bun,

nu te-a-nvăţat Iisus Hristos, nici vreun

apostol al Iubirii-adevărate.

 

Să lepezi tot ce nu e pietate

şi geniul omenesc să-l crezi nebun,

cu toate cîte firii se supun,

virtute nu-i, ci troacă de păcate.

 

Trufia face scîrbei început

şi dracul, în veşminte de lumină,

îşi bate joc de zelul tău ciufut.

Cu cît te crezi, găsind în altul vină,

cu-atît în holda raiului pierdut,

din grîu ce-ai fost, te faci încet neghină.

CÎNTECUL LUI ZAHEU VAMEŞUL

de Răzvan Codrescu

Mereu cad, Doamne, şi-s uituc de tine,

şi iar mă scol, nădejde-n tine-avînd,

şi tu mă rabzi de-o viaţă şi nicicînd

nu m-ai bătut pe cît mi se cuvine.

 

Fiindu-ţi spin mai mult şi mărăcine,

şi sterp din crucea cărnii pînă-n gînd,

pe ţepi mă mîngîi, ca un tată blînd,

şi-ţi pui în cui dreptatea pentru mine.

 

Aşa de bun te-arăţi că-mi este milă

de tine mie şi mă dori de viu,

şi-aş vrea să-ţi strig, pe limba mea umilă,

iubirea, ca o voce din pustiu,

şi-atîta mi-e de mine însumi silă

c-aş vrea ucis cu pietre-n tîrg să fiu.

Itinerar portughez (VIII): Palatul Pena din Sintra

Palatul National Pena (portugheză: Palacio Nacional da Pena) este un palat in stil romantic situat în  Sintra, la cca. 30 km de Lisabona. Strajuieste de la mare inaltime  minunatul oras-parc Sintra, este monument național și constituie unul dintre cele mai importante expresii ale romantismului arhitectonic al secolului al XIX-lea pe plan mondial. Palatul este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO și este considerat unul dintre cele Sapte Minuni ale Portugaliei. De asemenea, este utilizat pentru ocazii de stat de către Președintele Republicii Portugheze și de alti oficiali guvernamentali. Anul trecut vizitandu-l, am facut cateva fotografii de exterior, ce pot fi vizualizate aici. Anul acesta l-am revizitat, si inserez mai jos fotografii de interior. Vizitandu-l, l-am comparat cu frumusetea si maretia Castelul Peles de la Sinaia (desi nu seamana deloc la exterior). In plus, mobilierul dantelat pe care l-am vazut la Pena intr-o camera seamana izbitor cu mobilierul dintr-o camera a Pelesului, primit in dar de Regele Carol al II-lea (pe cand era principe si fusese trimis de parinti intr-un tur al lumii, spre a uita pe Zizi Lambrino, de care a fost fortat sa divorteze; daca imi amintesc bine, mobilierul de la Peles care seamana perfect cu cel de la Pena, fusese primit din India).

In asteptarea noii carti – „Invataturile unei prostituate batrane catre fiul sau handicapat” / citind „Romania Ingerilor” – ale Parintelui Savatie Bastovoi

„Invataturile unei prostituate batrane catre fiul sau handicapat” este titlul cartii la care scrie/lucreaza in prezent Parintele Savatie Bastovoi. A amintit fugitiv despre ea atat in intalnirea de la Libraria Sophia de la 16 aprilie 2013, cat si in cea mai recenta a sa publicata carticica, „Romania ingerilor” (Ed. Cathisma, aprilie 2013). De fapt, prima mentionare a titlului cartii in lucru a aparut inca din iulie 2012, cand Parintele Savatie semna in Revista „Zona Literara” un articol cu acest titlu.  Posibil ca aceasta noua carte, pe care o asteptam,  „Invataturile unei prostituate…” sa fie editata intai (oricum, va fi editata cu siguranta si) la Paris, la aceeasi editura – Éditions Jacqueline Chambon, la care a aparut in 2012 prima sa carte tradusa in franceza, „Iepurii nu mor” (prezentarea in franceza a romanului, pe site-ul editurii, aici). Despre titlul cartii in lucru, s-a spus la Paris, unde parintele a prezentat ideea din spatele lui – editoarei franceze, ca este unul „coroziv”. De buna seama, contondenta titlului nu va ramane in umbra, pentru multi, la momentul publicarii ei.

Citesc deocamdata carticica cea noua – „Romania Ingerilor” – pe care de curand am reusit sa o achizitionez. Rememorez bucuria, multumirea, elanul, razbatand de pe chipul si din comportamentul Parintelui Savatie, cu prilejul intalnirii sale cu publicul de la Libraria Sophia din capitala (si cred ca nu sunt stari/trairi prea dese acestea, la Parintele). Si mai cred ca o parte dintre acestea s-au datorat si intalnirii de  la Paris, intampinarii minunate pe care a avut-o acolo (povestea „intamplarii” se regaseste in paginile acestei carti) – ca om, ca crestin si ca scriitor! Un inceput facut la Salon du Livre, o intalnire providentiala – cea cu presedintele Centrului National al Cartii (CNL – Paris), Jean-François Colosimo, care a condus la dialogul avut la Institutul Teologic Saint Serge din Paris, unde a fost invitat. „Mi s-a parut ca la Paris, la Salon du Livre, Romania si Moldova stateau deschise ca doua coperti ale unei carti din care foile au fost rupte si fluturii se asezau pe ele de peste tot. Cine a vazut un manuscris stefanian stie ca paginile cartilor vechi seamana cu niste prinzatori de fluturi, caci literele, ca si cuvintele, pe atunci erau frumoase, pisate cu aur, rosu kinovar si albastru de Voronet. Pe atunci poporul nostru stia ca vorbele urate nu ajung in carti. Si tot Parisul parca era plin de vorbe bune despre poporul nostru, ceea ce e de neinchipuit la noi acasa.”

In primul rand, carticica are o coperta admirabila, al carui desen apartine zugravului bisericesc Adrian Adochitei. In al doilea rand, daca il ascultam pe autor,  ‘aceasta carte – (n.n. „Romania Ingerilor”), nu exista’. Parintele Savatie a imaginat-o, conform spuselor sale, ca pe o pereche de coperti care au prins intre ele niste ganduri, asemenea unor fluturi: „Sa ne imaginam doua coperti deschise pe care vin si se aseaza fluturi. Apoi un copil care le inchide brusc. Dar fluturii sunt fapturi fragile, ca si gandurile, ca si simtamintele. Nu poti sa prinzi un fluture cu cartea. Acum, cand le deschizi, copertile sunt murdare de culori, iar bucatile de aripi pastreaza ici si colo desenul facut de Bunul Dumnezeu.”

„Romania ingerilor” este desigur, rezultatul ori impactul intalnirii cu presedintele CNL Paris, Jean-François Colosimo, despre care Parintele Savatie scrie: „Nu stiu daca eu l-am gasit pe domnul Colosimo sau el pe mine, dar chiar din momentul salutului nostru – care s-a facut cu multa caldura si bucurie – mi-a parut foarte cunoscut si foarte apropiat. Si deoarece eu nu vorbesc franceza trebuia sa ne intelegem in limba dintru inceput a omului, aceea a privirii si a dragostei care izvoraste din gesturi. Bineinteles, am facut si eu acea fata de om care recunoaste pe cineva. Totusi, experienta domnului Colosimo, l-a facut sa o intrebe pe traducatoarea mea daca eu stiu cine este el. S-atunci eu am raspuns cu toata sinceritatea ca nu! El mi-a zis: ‘Eu sunt presedintele Centrului National al Cartii, te rog sa-ti faci timp pentru luni, cand vreau sa-ti fac o invitatie la Saint-Serge.” (n.n. intalnirea a avut loc la 25 mai 2013, la Institutul Saint-Serge din Paris).

Carticica „Romania Ingerilor” cuprinde un preambul, intitulat „Fluturele strivit”, si sase capitolase: I. Romania ingerilor. II.  Din cate morti a inviat Ortodoxia?  III. Falimentul modernitatii. Unde se intalneste credinta cu ratiunea?  IV. Despre masinile de lux si tentatiile puterii. Agonia imperiilor.  V. Ortodoxia in Occident.  VI. Addenda (care este rezumatul discursului Parintelui Savatie in cadrul mesei rotunde de la Salon du Livre, Paris, martie 2013 – se poate citi online aici). La final, Parintele a inserat cateva fotografii de la Institutul Saint Serge, de la biserica institutului, din cadrul unor intalniri – alaturi de Jean-François Colosimo, de decanul Institutului – Preot Nikolai Ozolin dar si de jurnalistul unei reviste editate in Coasta de Fildes, pentru care Parintele Savatie a dat un interviu.

Iar Parintele, mai scrie in cartea sa:  „Si ma intorc prin a spune ca atat la Paris, cat si in Sfantul Munte Athos gasesti ceea ce cauti: la Paris Il poti gasi si pe Hristos, dar si in Sfantul Munte unii merg si vin acasa cu un buchet de sminteli.„

In curtea Parintelui Justin Parvu, cei ce-l iubesc, s-au rugat…

Am vizionat emotionata fotografiile de ieri, ale Sfantului Maslu si a participarii a peste 250 de preoti dar si de mireni la rugaciunea pentru insanatosirea sfantului nostru in viata, Parintele Justin, la Manastirea Paltin (de maici, de la Petru voda, jud. Neamt). Iar azi am bucuria sa vizionez filmarea predicii unuia dintre preotii participanti, iubitori si cinstitori ai Parintelui Justin, intru nadejde, iubire si credinta. Vorbele sunt de prisos, mai ales pentru cei care inteleg si stiu…

O „coborare in rigola” – cu Aurora Liiceanu

Azi am petrecut aproape doua ceasuri  dupa-amiaza in compania unei doamne a psihologiei romanesti, Profesorul Aurora Liiceanu. Desigur, este un fel de a spune, caci doamna Liiceanu a avut o interventie publica la Libraria Humanitas din Sibiu, intitulata „Supuse sau rebele” – dupa titlul omonim al ultimei sale carti aparuta foarte recent  la Editura Polirom.  Aurora Liiceanu are acum o serie de autor de 7 carti publicate la Polirom, iar intalnirea de azi s-a dorit a fi o navigare printre cateva teme-cheie ale cartilor sale din aceasta serie. Un discurs echilibrat si onest, fara a excela in adanciri profesionale, destinat unui public eterogen; totusi, un discurs al unui profesor in psihologie care a destainuit neputinta de a-si continua cariera academica – datorita vremurilor si tendintelor prezentului,  si virarea catre exprimari independente si eliberatoare, prin intermediul scrisului. Aceasta virare, conform spuselor sale, a fost considerata de unii – colegi de breasla sau nu, o ‘coborare in rigola”, desi Aurora Liiceanu nu are o asemenea perspectiva. Poate a fost nevoia unei reinventari, reintegrari, intrari in ritmul prezentului, dintr-un soi de desincronizare  cu vremurile si cu abordarile academice curente. Doamna Liiceanu  spunea ca in fapt nu-i plac scriitorii. Si nu a fost singura afirmatie care m-a contrariat.  Am remarcat si fraza „Unii spun ca scriu doar pentru femei. Ma simt jignita cand se afirma asemenea lucru. Femeile nu ar fi asa daca nu ar exista barbatii.” Aurora Liiceanu pune accent, se pare ca-i este subiect drag si important, pe relationare, pe analiza relatiilor interpersonale care ne modeleaza. Am avut parte, in aceasta dupa-amiaza, de o reconfortare cerebrala minunata, si contrar unor asteptari, subiectele pe teme psihologice pot crea uneori si destindere, relaxare si chiar un fel special de confort intelectual. Desigur insa ca meritul il are subiectul care conduce discutia si modul in care o face, argumenetaza si exemplifica. Am remarcat empatia si armonizarea dialogului ce a urmat scurtului „discurs” de autor (doamna Liiceanu nu a conferentiat mai mult de 25 de minte, dar dialogul cu cei prezenti a fost mult mai lung). Se vede ca doamna Liiceanu prefera interactia si dialogul, oratoriei.  Desigur, personal nu am impartasit unele dintre idei, argumente si mai ales repere. Nu este important acest aspect, ci poate mai importanta ramane cunoasterea, intelegerea si deschiderea pe care am simtit sa le am urmarind felul in care un psiholog remarcabil al Romaniei cladeste in fata neprofesionistilor referentialul psihologic. Desigur ca, personal nu pot intelege totala lipsa de raportare la scrierile si invataturile filocalice ale Aurorei Liiceanu, care, raspunzand unei intrebari, a sustinut ca din pacate, nu a avut „norocul” sa fie un om religios. Si o asemenea afirmatie m-a bulversat, dar nici aceasta nu este important. Invat – zi de zi, cat suntem de diferiti uneori, si mai ales atunci cand referentialele noastre in viata ori in profesie, difera. Mai jos, doua fotografii de la intalnirea de azi cu psihologul Aurora Liiceanu de la Humanitas. Si inca ceva: la intalnire au participat mult mai putini barbati decat femei…

Itinerar portughez (VII): Manastirea Ieronimilor si exploratorul Vasco da Gama

La Lisabona, una dintre cele mai grandioase manastiri este cea a Ieronimilor, situata in suburbia Belem, pe malul marelui fluviu Tagus ce se varsa in ocean chiar la marginea orasului. Constructia manastirii dateaza din 1459 si este legata de ordinul religios al ieronimilor si respectiv de ordinul militar-religios al lui Hristos. Prin maretie, aceasta mi-a amintit de exceptionala co-catedrala a Sf. Ioan Botezatorul din Valetta, Malta si ea legata de existenta si manifestarea un ordin militar-religios, cel al cavalerilor de Malta, cam din aceeasi perioada. Dincolo de maretia si frumusetea exteriorului si interiorului Manastirii Ieronimilor (am pus foto mai jos), am putut vedea acolo in biserica mormantul marelui explorator al marilor, Vasco da Gama. Lui ii este „inchinat” si cel mai impresionant pod pe care l-am vazut vreodata, Podul Vasco da Gama din Lisabona (pod pe piloni,  de 17.2 km lungime si aflat la o inaltime fata de 155m de apa). Mormantul lui da Gama are reprezentata in pozitie orizontala statuia lui, asezata peste sarcofagul de piatra, impresionanta lucrare artistica! Este o adanca reverenta pe care poporul portughez o face descoperitorului Indiei, aventurierului oceanelor, unul dintre „Marii” descoperitori ai lumii de obarsie portugheza.

In fotografii se vad Manastirea Ieronimilor, asa cum arata cu secole in urma si asa cum arata azi, apoi cateva poze de interior din biserica grandioasa si din incinta manastirii si mormantul-sarcofag al lui Vasco da Gama din biserica.

CE sau CINE este Adevarul?

Arhimandritul Sofronie Saharov (duhovnicul Parintelui Rafail Noica) scria in „Viata si invataturile Staretului Siluan” (carte tradusa din rusa de Parintele Rafail), astfel:

„Domnul a spus lui Pontie Pilat: ‘Pentru aceasta am venit in lume, spre a da marturie pentru adevar.’  Pilat a raspuns sceptic: ‘Ce este adevarul?’ si, incredintat ca la aceasta intrebare nicicum nu exista vreun raspuns, si neasteptandu-l nici din partea lui Hristos, a iesit catre Iudei. Pilat avea dreptate: la intrebarea ‘CE este adevarul?’, daca avem in vedere adevarul ultim ce sta la temeiul intregii fiintari a lumii, raspuns nu este. Dar daca Pilat, avand in vedere Adevarul cel dintru inceput, sau de-sine-Adevarul, ar fi pus intrebarea precum s-ar fi cuvenit a o pune, anume: ‘CINE este adevarul?’ – el ar fi primit raspunsul pe care, nu cu mult inainte Domnul, la Cina cea de Taina, prevazand intrebarea lui Pilat, il daduse iubitilor Sai ucenici, iar prin ei intregii lumi: ‘Eu sunt adevarul’.

Stiinta si filosofia isi pun intrebarea ‘CE este adevarul?’, pe cand adevarata constiinta crestina duhovniceasca se indreapta intotdeauna catre adevarul ‘CINE’. Reprezentantii stiintei si filosofiei nu arareori socotesc crestinii ca fiind niste visatori fara temei, iar pe sinesi ca stand pe un temei solid, drept care se numesc ‘pozitivisti’. In chip curios, ei nu inteleg tot negativismul ‘CE’ -ului lor; nu inteleg ca Adevarul autentic absolut nu poate fi decat ‘CINE’, si nicidecum ‘CE’, caci Adevarul nu este o formula abstracta sau o idee abstracta, ci de-Sine-Viata – ‘Eu sunt’.„

Sfintii nostri in viata: Parintele Justin Parvu si Parintele Rafail Noica

Romania are sfinti in viata! Eu stiu cel putin doi dintre ei, de a caror lumina ma bucur in fiecare zi a vietii mele. Astazi, 22 mai,  a fost o zi a bucuriei depline, cand vestile dinspre amandoi au fost mari si bune. Este greu sa exprimi cu vorbele ceea ce simti direct in inima, lumina aceea universala in care simti ca patrunzi intru Unul si el patrunde in tine. „Iubirea care niciodata nu cade”…

Parintele Justin Parvu –  la 94 de ani, abia iesit din doua operatii recurente, s-a reintors ieri, cu bine, la Manastirea Paltin (manastirea de maici de la Petru-voda, Neamt). Ce dar mai de pret pentru cei dintre noi care stim ca parintele  este un sfant in viata, decat sa vedem miracolul iubirii lui Dumnezeu fata de cei care niciodata nu s-au dezis de credinta lor! Povestea acestui episod din viata atat de incercata a Parintelui, se poate citi aici. Sunt anunturile „copiilor” parintelui, de la manastirile surori pe care le-a pastorit mereu, dupa 1990.

Azi, o alta veste emotionanta si frumoasa  a aparut oficial pe media: Parintele Rafail Noica, va iesi sa tina un cuvant, dupa ani de sihastrie si tacere! La 30 mai 2013, va  o conferinția la Cluj Napoca despre Arhimandritul Sofronie Saharov, al carui ucenic a fost la Essex, in Anglia. Conferința intitulată “S-a dus să-L vadă precum este” are loc la împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Sofronie. Informatia completa despre conferinta se gaseste aici.

Daruri rare, daruri sfinte! Sa ai acces la sfintii Romaniei in viata, sa-i vezi, sa-i auzi, sa-i poti atinge chiar. Si mai ales, sa incerci din rasputeri sa le urmezi exemplul, macar si pentru a fi la talpa piciorului cu care calca pamantul.