Itinerar portughez (X): din nou la Estoril

DSC07987Am revenit la Estoril, langa Lisabona, in luna mai 2013 – dupa un an de zile de la precedenta mea vizita acolo (despre care am scris aici). Am regasit vila „Rei Carol” in care a locuit ex-regele Romaniei, Carol al II-lea impreuna cu Elena Lupescu (devenita sotie), neschimbata fata de anul trecut. Vila a fost cumparata de Carol al II-lea in iunie 1948; dupa moartea sa (in aprilie 1953) a ramas Elenei Lupescu, iar la moartea acesteia, in 1977, a ajuns ca mostenire la Monique Urdareanu. De la aceasta a fost cumparata de o parte din actualii proprietari.

Speram, al aceasta vizita a mea la Estoril,  sa am sansa sa pot intra spre a regasi unele dintre obiectele de mobilier/decor ce au apartinut familiei regale, desi stiam ca vila nu se viziteaza, este demult transformata in mare masura si divizata in apartamente, spre inchiriere. Locul – tacut si frumos, de o rafinata eleganta – ca multe dintre strazile si casele-vila din Estoril. Am mai facut cateva fotografii ale vilei, la exterior, asa cum arata astazi. In  interior nu am intrat…

Am vazut, pe zidurile promenadei dintre statiunile Cascais si Estoril, o expozitie de fotografie veche cu imagini din aceste statiuni portugheze. Redau mai jos cele din sau de langa Estoril, de pe vremea cand ex-regele Carol al II-lea al Romaniei locuia acolo (1947-1953), in comparatie cu cateva, facute in prezent, la vizita mea din mai 2013:

Inserez mai jos fotografiile pe care le-am facut la mijlocul lunii mai 2013 la Vila Rei Carol din Estoril (Portugalia):

Mai jos sunt doua fotografii cu ex-regele Carol al II-lea si Elena Lupescu: prima este de la inceputul anului 1944, cand cei doi se gaseau in Mexic, iar a doua este din 1947, in drumul de intoarcere dinspre America de Sud spre Europa (revenirea in Portugalia):

carol&lupescu_mexic inceput1944_bis carol-lupescu_1947

Anunțuri

Itinerar portughez (IX): Gura infernului… din Cascais

Boca do Inferno (in romaneste „Gura infernului”) este o formațiune stâncoasa situata la cca. 1.5 km  vest de statiunea de la Ocean, de langa Lisabona, numita Cascais. Oceanul Atlantic a sapat acolo o peșteră în stâncă, care ulterior s-a prabusit,  formand un mic golf. Vara valurile nu sunt de obicei foarte mari in aceasta „gura”, insa iarna si  în timpul furtunilor, vigoarea oceanului este nemaipomentita in  prapastie si dă naștere unei sonoritati infricosatoare. In luna mai ce a trecut am ajuns sa vizitez si eu  Boca do Inferno, despre care am citit prima oara in Jurnalul regelui Carol al II-lea al Romaniei (din 1947 si pana in 1953, cand a murit, el a locuit la Estoril, la numai cativa km de Cascais).

Din centrul oraselului Cascais, urmand Bulevardul  Rei Humberto II de Italia si trecand apoi pe langa portul (Marina) din Cascais se intra pe un drum foarte frumos, paralel cu oceanul, drum care are una dintre cele mai renumite piste pentru biciclete din  Portugalia.  Pe jos, drumul din centrul Cascais-ului pana la  Boca do Inferno durează aproximativ 40 de minute. Privelisti minunate, salbatice, pe tarmul oceanului…

O poveste despre care si in prezent sta martora o placa pe o stanca de la Boca do Inferno (foto mai jos) se refera la inscenarea mortii magicianului, astrologului și misticului englez Aleister Crowley.  În 1930 Aleister Crowley a pregatit împreună cu prietenul lui, poetul portughez Fernando Pessoa,  înscenarea propriei morti  la Boca do Inferno. Crowley a lăsat o notă tristă despre suferinta sa si despre faptul ca a hotarat sa se arunce in mare de pe formatiunea stancoasa periculoasa de la Boca. Pessoa, in zilele ce au urmat evenimentului, a sustinut cu idei sugestive articolele aparute in  ziarele locale, amintind si despre simbolurile oculte pe care Crowley le-ar fi folosit folosit pentru a decora nota lasata in urma sa și sustinand  că a văzut fantoma lui Crowley a doua zi dupa eveniment. Imediat a fost anunțata sinuciderea lui Crowley, spre amuzamentul atât al lui Crowley cat și al lui Pessoa. Trei săptămâni mai târziu, Crowley a sosit insa neanunțat la o expozitie cu picturile sale, la Berlin… Astfel, „mitul” sinuciderii la Boca do Inferno a lui Aleister Crowley a luat sfarsit.

In ziua cand am vizitat locul, oceanul era bland, fara valuri, dar chiar si asa, suntele ce urcau dinspre haul inecat de apa erau destul de puternice. Am auzit un ghid local explicand unui grup de englezi ce vizitau Boca, ca multe persoane si-au pierdut viata in zona, si ca mai ales pescarii neatenti au cazut prada valurilor ce iau nastere in zona. Am fotografiat delatfel o alta placa comemorativa, de asta data amintind despre un deces real. Locul este foarte impresionant si sunt sigura ca in perioade „active” devine abslout infricosator…

DSC07818

Itinerar portughez (VIII): Palatul Pena din Sintra

Palatul National Pena (portugheză: Palacio Nacional da Pena) este un palat in stil romantic situat în  Sintra, la cca. 30 km de Lisabona. Strajuieste de la mare inaltime  minunatul oras-parc Sintra, este monument național și constituie unul dintre cele mai importante expresii ale romantismului arhitectonic al secolului al XIX-lea pe plan mondial. Palatul este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO și este considerat unul dintre cele Sapte Minuni ale Portugaliei. De asemenea, este utilizat pentru ocazii de stat de către Președintele Republicii Portugheze și de alti oficiali guvernamentali. Anul trecut vizitandu-l, am facut cateva fotografii de exterior, ce pot fi vizualizate aici. Anul acesta l-am revizitat, si inserez mai jos fotografii de interior. Vizitandu-l, l-am comparat cu frumusetea si maretia Castelul Peles de la Sinaia (desi nu seamana deloc la exterior). In plus, mobilierul dantelat pe care l-am vazut la Pena intr-o camera seamana izbitor cu mobilierul dintr-o camera a Pelesului, primit in dar de Regele Carol al II-lea (pe cand era principe si fusese trimis de parinti intr-un tur al lumii, spre a uita pe Zizi Lambrino, de care a fost fortat sa divorteze; daca imi amintesc bine, mobilierul de la Peles care seamana perfect cu cel de la Pena, fusese primit din India).

Itinerar portughez (VII): Manastirea Ieronimilor si exploratorul Vasco da Gama

DSC08137

La Lisabona, una dintre cele mai grandioase manastiri este cea a Ieronimilor, situata in suburbia Belem, pe malul marelui fluviu Tagus ce se varsa in ocean chiar la marginea orasului. Constructia manastirii dateaza din 1459 si este legata de ordinul religios al ieronimilor si respectiv de ordinul militar-religios al lui Hristos. Prin maretie, aceasta mi-a amintit de exceptionala co-catedrala a Sf. Ioan Botezatorul din Valetta, Malta si ea legata de existenta si manifestarea un ordin militar-religios, cel al cavalerilor de Malta, cam din aceeasi perioada. Dincolo de maretia si frumusetea exteriorului si interiorului Manastirii Ieronimilor (am pus foto mai jos), am putut vedea acolo in biserica mormantul marelui explorator al marilor, Vasco da Gama. Lui ii este „inchinat” si cel mai impresionant pod pe care l-am vazut vreodata, Podul Vasco da Gama din Lisabona (pod pe piloni,  de 17.2 km lungime si aflat la o inaltime fata de 155m de apa). Mormantul lui da Gama are reprezentata in pozitie orizontala statuia lui, asezata peste sarcofagul de piatra, impresionanta lucrare artistica! Este o adanca reverenta pe care poporul portughez o face descoperitorului Indiei, aventurierului oceanelor, unul dintre „Marii” descoperitori ai lumii de obarsie portugheza.

In fotografii se vad Manastirea Ieronimilor, asa cum arata cu secole in urma si asa cum arata azi, apoi cateva poze de interior din biserica grandioasa si din incinta manastirii si mormantul-sarcofag al lui Vasco da Gama din biserica.

Itinerar portughez (VI): Calesti regale

La Lisabona, in zona Belem, am vizitat unul dintre cele mai interesante muzee: muzeul national al calestilor. Sunt expuse peste 50 de calesti ce au apartinut famililor regale ale Europei ori nobilimii. Muzeul s-a deschis in 1905 si adaposteste modele de calesti din secolele al XVI-lea pana in al XIX-lea, fabricate în Italia, Portugalia, Franța, Spania, Austria și Anglia. In dreptul fiecarei calesti din muzeu sunt date informatii privind datarea, apartenenta si uneori stilul. Unul dintre cele mai deosebite muzee, prin tematica…

Itinerar portughez (V): Mircea Eliade la Cascais

DSC07904Anul trecut am vizitat prima oara statiunea de la Atlantic numita Cascais, aflata la mica distanta de capitala Lisabona. Eram in cautarea unuia dintre locurile de sedere in Portugalia ale scriitorului/istoricului religiilor – Mircea Eliade. Am scris despre acea vizita aici. Anul acesta, zilele trecute, am revenit la Cascais. Am vizitat din nou casa lui Eliade de acolo. Nimic schimbat. M-au trecut din nou gandurile despre ceea ce scria in al sau „Jurnal portughez”, una dintre cele mai dragi si importante carti scrise de Eliade, dupa opinia mea. In casa din Cascais – din pozele alaturate, a locuit incepand cu iarna lui 1944 si pana in septembrie 1945, cand a parasit Portugalia (mai locuise si la Lisabona, si la Cascais in perioada 1941-1944). Casa aceasta care poarta sigla cu numele sau, are fata catre o straduta ingusta, iar spatele catre ocean. Fotografiile unde apare si oceanul au casa in partea stanga, este cea alba cu o terasa/balcon alb, frumos ingrijit, la primul nivel. Biroul lui Eliade dadea catre ocean. Iata ce consemna in „Jurnalul portughez” la data de 20 decembrie 1944: „Scriu din noua noastra locuinta – a Gizei si a mea – Rua de Saudade 13, Cascais.  Scriu la masa biroului meu, avand la cativa pasi, in fata, oceanul.

DSC07711

Iar doua zile mai tarziu, la 22 decembrie 1944, scria:
Ca sa ma consolez de plecarea Ninei (n.n. ii murise sotia, Nina, in noiembrie 1944) ma gandesc – in clipa cand ma copleseste durerea sau melancolia – la mortile zecilor de mii pe fronturi, in cetatile bombardate, etc. – sau la scumpii nostri morti demult. Nu am curajul sa privesc realitatea in fata? Sau e vorba de o reintegrare a ‘unicului’ in totalul ‘absolut’ – singura posibilitate, dupa mine, de a transcende in chip efectiv conditia umana? Nu pot salva ‘finitul’ decat reabsorbindu-l in totalitate – si incercand sa dobandesc printr-un elan spiritual aceasta totalitate. ‘Caci fata acestei lumi se trece’ (I Corinteni, 7, 31). Nu pot citi decat Biblia si pe Lev Sestov. Nu numai pentru ca doresc si cer consolarea credintei, ci si pentru ca Biblia mi se pare singura lectura substantiala (Sestov nu face dealtfel decat s-o comenteze). Indeosebi Cartea lui Iov, Isaia si Epistolele Sf. Pavel. Din lectura acestor texte ma reintorc cu o mare incredere in forta creatoare a omului, in libertatea credintei. Viata e foarte frumoasa daca intelegi cat de mult si cat de usor poate fi ea schimbata. Nu ti se cere, pentru asta, decat sa redescoperi imensa libertate creatoare a omului, pe care noi, modernii, am pierdut-o in clipa cand am socotit ca credinta inseamna obedienta.

Adaug mai jos cateva poze de epoca, din perioada cand Mircea Eliade a locuit la Cascais (Portugalia):

DSC07946 DSC07944 DSC07945

Itinerar portughez (IV): Sertarele istoriei – Regele Carol al II-lea si Lisabona

In emisiunea cu numarul 41 (din 11 mai 2013)  „Ora Regelui” (la postul TVR1), in interviul Cameliei Csiki  cu Vartan Arachelian- primul jurnalist roman care, in aprilie 1990, lua interviu Regelui Mihai al Romaniei (in Elvetia, la Versoix), acesta a facut cateva comentarii privind locul de veci din Portugalia al fostului rege atat de controversat al Romaniei, Carol al II-lea. Interviul jurnalistului V. Arachelian, se poate citi integral aici. Preiau mai jos cateva fraze din interviu, in legatura cu subiectul postarii mele de acum:

„Aveam câteva prejudecăţi despre Rege (n.n.  este vorba de Regele Mihai, fiul lui Carol al II-lea). Credeam că ajunsese la un pact cu regimul comunist – văd că se mai spune şi astăzi treaba asta – ca să primească o pensie viageră. N-avea să fie aşa. Când l-am cunoscut, mi-am dat seama că este un introvertit, un timid. Pe măsură ce vorbea şi stăteai în preajma lui, îţi dădeai seama că este un om foarte charismatic, cu o judecată dreaptă, care ştie să-şi cântărească gândurile şi cuvintele. Totodată, am fost primul care a avertizat de starea jalnică în care se află rămăşiţele fostului suveran Carol al II-lea, pe care, în 1998, le-am văzut într-o mănăstire aflată în partea veche a oraşului Lisabona. Acolo erau expuşi unii dintre regii Portugaliei, iar paracliserul care ne-a condus ne-a spus că, până la Revoluţie, Carol al II-lea era expus în aceeaşi sală cu ceilalţi regi, dar, pentru că nimeni din România nu a venit să se intereseze de soarta rămăşiţelor pământeşti, le-au pus într-o debara. Erau două coşciuge, al său şi al Elenei Lupescu, aşezate unul peste celălalt, învelite într-un tricolor decolorat, pătat de muşte. Nimeni nu era interesat de repatrierea rămăşiţelor după ’89. Mă rog, dacă vă place să credeţi că sunt monarhist, haideţi să zicem asta, dar credeţi că mai are vreun viitor monarhia în România? Sunteţi tânăr, vă întreb pe dumneavoastră.”

La 5 ani dupa vizita la Lisabona a jurnalistului V. Arachelian, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea si ale sotiei sale Elena Lupescu, au fost aduse in Romania (in februarie 2003 – adica la 50 de ani de la decesul lui Carol si la 26 de ani de la decesul Elenei Lupescu). Regele Carol al II-lea a primit (temporar – se spunea atunci…) ca loc de osihna o capela in curtea Manastirii Curtea de Arges, iar Doamna Lupescu, cea atat de rau famata si niciodata acceptata, a fost reinhumata in apropierea manastirii, nu in incinta ei, in fata unei mici bisericute de lemn parasite de la marginea parcului monastic. Mass-media din Romania a prezentat evenimentul aici si aici. Mass-media portugheza a prezentat evenimentul in ziarele lisaboneze (link aici si aici).

Recent, la 8 mai 2013, o parte a familiei regale a Romaniei (Principele Radu, Principele Nicolae si sora sa Elisabeta Karina) a facut o vizita la Manastirea Curtea de Arges, acolo unde sunt inmormantati toti regii Romaniei. Pe blogul Principelui Radu exista o fotografie care arata ca au aprins cate o lumanare si la mormantul din capela a Regelui Carol al II-lea. Fotografia de mai jos este preluata de pe blogul Principelui Radu (de aici).

IMG_8009

Anul trecut am reusit sa ajung la Lisabona, la Manastirea Sao Vicente de Fora, unde, in panteonul familiei regale potrugheze (de Braganza), au fost inhumati Carol al II-lea si Elena Lupescu ( despre acel episod am povestit – link aici). Din pacate, atunci nu am reusit sa vizitez in interior  nici biserica manastirii si nici incinta ei, unde se afla panteonul regal, deoarece le-am gasit inchise.

Anul acesta insa, am avut sansa sa le vizitez. Mai mult decat atat, toti cei intrebati de mine acolo stiau foarte bine atat despre Carol al II-lea cat si despre Elena Lupescu, desi ramasitele lor parasisera panteonul deja de 10 ani acum. Cu „Madam Lupescu” chiar pareau foarte familiarizati cei doi administratori varstnici pe care i-am intalnit la ghiseul de vizitare a incintei marii manastiri portugheze ce troneaza pe unul dintre dealurile Lisabonei. Din pacate, eu nevorbind potrugheza si ei nevorbind engleza, nu am reusit sa aflu cu exacitate care a fost dulapul in care au fost inhumati in interiroul panetonului. Insa fotografiile din panteonul actual (inserate mai jos) arata ca ar fi putut fi oricare dintre cele albe ce sunt asezate in lungul peretilor panteonului si in care acum odihnesc, cu nume aurite, membri ai casei regale portugheze de la 1600 incoace.

Poate parea bizar, insa am avut impresia ca, cel putin in biserica manastirii si la administratia de vizitare a domeniului manastiresc, persoanele responsabile – e drept, toate de o varsta respectabila, cunosteau foarte bine situatia membrilor familiei regale romane care fusesera inhumati acolo, fapt care nu se intampla si la noi in tara. Parerea mea de rau este ca nu am stiut sa discut in limba portugheza, fiindca, cu siguranta, as fi aflat mai multe. Poate ca si asa, intalnirea mea intamplatoare cu un profesor al unei facultati care in copilarie o intalnise pe strada pe „Madam Lupescu” si despre care se pare ca toata Lisabona stia, pana si copiii… este relevanta. Rareori la noi, personalitati din strainatate care au locuit in Romania, sunt la fel de cunoscute si recunoscute.

Inserez mai jos si cateva imagini din interiorul bisericii Manastirii Sao Vicente de Fora din Lisabona, iar imaginea din exterior infatiseaza locatia si maretia manastirii, situata in fotografie pe varful unui deal (este imaginea in care pe una din laturi se vad cele doua turnuri ale bisericii).

Previous Older Entries