Inspre sine

In vara lui 2010 am primit cadou o carte scrisa de un necunoscut: Savatie Bastovoi. O carte micuta, cu coperta pe fundal negru, cu titlul „Nebunul„.  Intr-o noapte de vara, in cateva ore, am citit-o pe nerasuflate. Mi-a parut un basm atemporal destinat oricarei varste, caci poate fi interpretat in fel si chip, in diverse nuante si profunzimi, in functie de cititor. Sa spun ca mi-a placut? Cred ca mai potrivit este sa spun ca mi-a mers in inima!

Cu cateva zile in urma am primit un nou dar, o alta carticica a aceluiasi autor. Bucurie! Banuiam ca voi retrai acel catharsis de prima oara, la parcurgerea randurilor. De cate ori citesc file scrise de acest tanar monah, filosof, om de cultura si misionar ortodox din Republica Moldova, am aceeasi stare: ca ma intorc inspre sine, acolo, in adancurile mele, intr-o matrita divina. Si ca ma regasesc pe mine fara de minele pamantesc…

Faptul ca in noptile de vara nu era nimeni care sa ma priveasca din inaltul instelat al cerului era cea mai apasatoare dovada a singuratatii mele” (din cartea: „Fuga spre campul cu ciori – Amintiri dintr-o copilarie ateista” – de ieromonah Savatie Bastovoi, Ed. Cathisma, Bucuresti, 2012). Asa suna una dintre frazele din prima parte a cartii pe care o citesc acum. E-o carte de amintiri,  istoria intrebarilor si apoi a convertirii interioare a unui om – poate fi a autorului sau nu… Scrisa simplu, dar profund, imi pare o alta carte „inspre sine”, asa cum imi par mie cartile lui Savatie Bastovoi.

Filmul lansarii cartii „Fuga spre campul cu ciori – Amintiri dintr-o copilarie ateista” (13 martie 2012):

Anunțuri

Aminitiri fara timp: Parintele Arsenie Boca

Noiembrie 2012 :  va fi, in cateva zile, ziua din urma aici pe Pamant, acum 23 de ani, a Parintelui Arsenie Boca. Imi place sa-l numesc ziditorul in oameni…

Avand drum pe langa Hateg ieri, 24 noiembrie, am facut drumul scurt pana la Manastirea Prislop. E drept, era sambata dupa-amiaza, si poate si de aceea… dar zeci de masini si multe autocare parcate in zona. In curtea manastirii si peste tot, multime mare de oameni. La Crucea mormantului Parintelui, eu am estimat coada de cca. 500 de persoane. Ce m-a impresionat acolo, la coada aceea, linistea aproape desavarsita, ceea ce-i atat de rar. Sute de persoane in tacere si in semerenie, asteptand  – ca la nicio coada din tara aceasta, cu pace, rabdare si respect, sa ajunga sa se atinga sau sa atinga de cruce vreun obiect, in semn de impartasire de har. Ce minune mai mare avem oare nevoie, ca dupa zecii de ani de cand Parintele n-a mai slujit (din mai 1958), sa intelegem cat de pamantean si nepamantean totodata a fost Parintele Arsenie Boca? Si sa intelegem cine a fost el?…

Am gasit pe Internet un documentar important despre viata si activitatea parintelui, si l-am inserat aici. Amintiri fara timp despre ziditorul in oameni…

Marturii ortodoxe germane: Parintele Serafim Joanta

Aseara am audiat, in aula Facultatii de Teologie din Sibiu, o prelegere plina de har si de pace a IPS Serafim Joanta, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Gemaniei si Europei de Nord. Tema anuntata a fost „Criza elitelor”, insa parintele s-a departat de tema uneori, aducand argumente privitoare la relele si bunele occidentului, la ruperea radacinilor adanci spirituale si ortodoxe, pentru toti romanii care isi pararesc tara. Avand o mare experienta dincolo de granite, in Germania mai ales, parintele a putut sublinia cu deosebita finete si bun-simt, felul in care romanii din strainatate se departeaza de ei insisi, isi depersonalizeaza adesea fiinta launtrica, originara, si-o rup, numai din dorinta puternica de adaptare si socializare intr-o lume cu alte reguli si ritmuri. Despre elite, parintele s-a referit mai ales la elitele religioase, la tagma ortodoxa, facand observatia ca daca in anii 1940-50, Romania avea circa 50 mari duhovnici, in prezent daca se mai pot numara 5 astfel de misionari. O situatie trista, datorata distrugerii in matrita interioara, in gena profunda a credintei si curajului ortodox. Am audiat aseara o prelegere importanta, in care un adevarat exponent al ortodoxiei romanesti, care isi petrece insa majoritatea timpului in afara granitelor noastre, a reusit sa surprinda si sa ne prezinte imaginea actala a Romaniei, a degradarii si decadentei, delasarii si egoismului, insingurarii si lipsei de speranta si actiune, asa cum este ea perceputa de orice vizitator din exterior. Nu a fost o prelegere optimista, dar in cateva randuri incurajari si sublinieri ale marilor calitati ale neamului au starnit o rumori fericite in sala. Sala a fost plina la refuz, s-a stat si in picioare. Am remarcat foarte multi tineri, probabil majoritatea dintre ei studenti si studente la teologie, dar, desigur, si oamnei de toate varstele, preocupati de problematica. O doamna profesor universitar, pensionata, a avut dupa prelegere o interventie ce aproape a ridicat sala in picioare de aplauze, subliniind adevaruri de care adesea ne temem sa vorbim. Prezenta masiva a tinerilor a facut insa ca reactiile sa fie vii si calde si sa ne faca sa speram ca ei, cei tineri, raman stidnadrul sperantei romanesti. Prelegerea, cu raspunsuri la intrebari cu tot, a durat aproape 3 ore si s-a terminat intr-o atmosfera entuziasta si plina de nadejdi. Parintele, vadit incantat de numerosul auditoriu dar si de reactiile lui, parea sa nu se mai dezlipeasca de prezidiul de vorbire. Dragostea si dorul de tara sunt mai presus de rasele preotesti si de cugetul purificat al traitorului intru Hristos…

Principesa Ileana in anii americani

Dintre subiectele de pe blogul meu, am observat mereu ca intre primele cautate si citite au fost cele care aveau legatura cu Principesa (Domnita) Ileana a Romaniei, devenita in a doua parte a vietii Maica Alexandra de la Ellwood. Asta m-a facut sa cred ca multi dintre noi suntem interesati sa stim cat mai multe despre personalitatea si acitivitatile acestei fiice mezine a Reginei Maria a Romaniei si a Regelui Ferdinand.  Viata ei a fost dintre cele mai complexe, in care a cunoscut si raiul dar si iadul pamantesc, pe cata bucurie, pe atata suferinta. A fost cu siguranta una dintre cele mai sensibile si calde personalitati dintre copiii cuplului regal. De exemplu, Principesa Ileana a reusit si a fost singura care a mentinut legatura cu fratele ei mai mare, Carol al II-lea (rege al Romaniei intre 1930-1940) in toate momentele dificile, chiar si dupa ce acesta a parasit tara impreuna cu Elena Lupescu si a fost renegat de cei mai multi romani dar si de rude sid e familia regala. In jurnalele lui Carol al II-lea din anii de dupa 1940 si pana in 1953 (cand acestea se incheie), el aminteste din vreme in vreme de scrisorile Ilenei, de gesturile ei de sora, indiferent de situatia grea si incordata din familie, datorata, in principal caracterului lui Carol.

Cautand dupa informatii, am gasit una speciala, legata de Principesa Ileana. Se cunoaste ca principesa a urmat, adolescenta fiind, colegiul britanic de la Heathfield-Ascot. La 15 octombrie 2011, ziarul „Adevarul” a publicat cateva scrisori trimise de aceasta bonei ei, din perioada cand se gasea la colegiu, din care razbate felul de a fi si sensibilitatea adolescentei Ileana. Scrisorile pot fi citite aici.

Datorita imprejurarilor istorice, si dupa indepartarea familiei regale din Romania- in ianuarie 1948, Principesa Ileana se stabileste, in 1950, pe continentul american. Dupa 2 ani petrecuti in America de Sud si cu mici perioade in Franta, ea devine cetatean american si se va sfarsi din viata tot in SUA, in ianuarie 1991.

Perioada americana, adica circa 40 de ani de viata, este una mai putin cunoscuta publicului. Exista insa numeroase dovezi care atesta legatura continua cu Romania, tara natala si radacinile iubite. Una dintre dovezile importante ale legaturii continue cu tara se gaseste de exemplu  în Catedrala Bisericii Episcopale din New York  unde  în Capela dedicata cultului ortodox, sub icoana bizantina mostenita de la mama Sa – Regina Maria si donata bisericii,  se afla si o caseta cu pamânt romanesc. Pe placuta de bronz ce  este alaturata si pe care se gaseste vechea Stema a României, sunt incrustate urmatoarele cuvinte: “În memoria parintilor mei, Regele Ferdinand si Regina Maria, precum si a tuturor celor care s-au sacrificat pentru Tara. Aici se gaseste o particica de pamânt românesc LIBER”. (Informatia de mai sus este preluata de aici).

Ne amintim ca in toamna lui 1926 Regina Maria, mama sa, a intreprins – alaturi de Ileana si Nicolae, pe atunci adolescenti, un turneu american de 5 saptamani. Cu siguranta ca atunci, Principesa Ileana si-a facut prima impresie despre celalalt continent, si este posibil ca decizia de a se muta in SUA in 1950 sa isi aiba radacinile in intalnirea americana din adolescenta sa. In acel an al vizitei americane, 1926, Samuel Hill a cunoscut-o pe Regina Maria si a fost  fascinat de personalitatea sa. Cunostinta s-a facut prin intermediul bunei prietene a reginei, dansatoarea Loie Fuller. Samuel Hill era in anii ’20 un prosper om de afaceri american, avocat si implicat in dezvoltarea cailor ferate si drumurilor din SUA. El a gandit Muzeul de arta Maryhill (incepand cu 1926) si l-a deschis publicului incepand cu 1940. Muzeul Maryhill beneficiaza de o parte din obiectele care au apartinut Reginei Maria a Romaniei, precum icoane rusesti (de la mama ei), obiecte personale si obiecte de mobilier de la palatele reginei. Chiar si o replica a coroanei purtate de Regina Maria la incoronarea de la Alba Iulia din 1922 se gaseste aici. In timpul vizitei in SUA a Reginei Maria – din 1926, circa 100 de obiecte au fost donate in total muzeului de catre regina. Cu un an inainte, Mignon – fiica a doua a Reginei Maria, donase muzeului un set de trei obiecte de argint filigranat.  In 1926, fiica mai mare a reginei, Elisabeta, a donat si ea muzeului o colectie mica de figurine Tanagra si un numar de amfore cipriote antice. Dupa moartea lui Sam Hill -în 1931, si respectiv a Reginei Maria – în 1938, Principesa Ileana a facut si ea muzeului Maryhill donatii, îmbogatind mai multe sali cu costume nationale, cu piese de ceramica si arta populara care-i apartinusera. Asa încât, în 1940, când muzeul s-a deschis pentru public, salile românesti au oferit si ofera pâna astazi vizitatorilor alese frumuseti. Portul national, fotele muscelene cu podoaba firelor aurii, costumele ardelene cu sobrietatea lor de alb-negru contrastau cu culorile vesele si bine îmbinate ale catrintelor oltenesti.

In 1977 academicianul Zoe Dumitrescu Busulenga, cea care va deveni in anii din urma ai vietii Maica Benedicta, are din nou tangenta directa cu casa regala a Romaniei. In 1967 avusese prilejul sa o intalneasca pe Principesa Ileana (Maica Alexandra), in Franta  – fapte despre care va scrie in „Caietul de la Varatec” (fragmentul se poate citi aici). In 1977 guvernul american a invitat– cu ocazia centenarului Independentei României – o delegatie formata în cea mai mare parte din academicieni, care sa întreprinda un turneu de conferinte de la Atlantic la Pacific. Faceau parte din delegatie C.C. Giurescu, Emil Condurachi, St. Pascu, Virgil Cândea, Zoe Dumitrescu Busulenga si alte doua-trei persoane fara titluri academice. Cu aceasta ocazie, Zoe Dumitrescu Busulenga scris un emotionant eseu:  “Un muzeu american: MARYHILL” (Un muzeu american: Mary Hill ; Un musée roumain pres de Seatle. in: MI, 2001, 35, nr. 10, p.30-32. ).  Doamnei Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga i s-a propus  o conferinta despre arta populara româneasca si trasaturile ei specifice. Conferinta a avut loc duminica la ora 14, chiar la Muzeul Maryhill unde romanii din delegatie au putut viziona donatiile familiei regale a Romaniei.

Despre inclinatiile sale catre religiozitate, Principesa Ileana nota intr-un eseu ce se poate citi la finalul cartii in limba romana „Traiesc din nou” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008), eseu cu titlul „Credinta launtrica”:

Am crescut cu povestirile bibliei, care-mi erau citite cu voce tare. Multe ilustratii mi-au ramas imprimate puternic in memorie – si acum il mai vad pe Daniel in groapa cu lei, si pe Iisus lasand copiii sa vina la El. Imi placeau povestirile despre Moise copil, despre David si Iosif. Iisus era pentru mine o realitate incontestabila si de aceea de-abia puteam asculta vorbindu-se despre crucificare fara sa-mi acopar fata si sa-mi ascund lacrimile. Mergeam la biserica in fiecare duminica – nu-mi placea dar nici nu-mi displacea in mod special; foarte curand insa am descoperit bucuria de a fi singura in biserica goala. Era usor de facut asta, caci casa noastra era construita in apropierea unei incantatoare capele vechi. Acolo, obisnuiam sa ingenunchez si sa ma rog in tacere in fata cate unei icoane, de obicei Fecioara cu Pruncul. Imi dau seama acum ca inca de mica imi croiam pe nestiute calea spre meditatie si contemplatie, desi pe atunci aceste cuvinte n-ar fi insemnat nimic pentru mine. Cred ca nimeni n-a incercat sa-mi vorbeasca despre ce inseamna religia ori sa-mi explice credinta sau necesitatea ei. Religia era, asemeni existentei parintilor, un fapt – nu o speculatie. Inclinatiile mele religioase au trecut prin multe fluctuatii, caci am fost atrasa cand de o forma, cand de alta; dar credinta profunda in existenta unui Tata ceresc ce ni s-a aratat prin Fiul Sau nu m-a parasit niciodata. Am fost inzestrata cu nepretuitul dar de a nu ma indoi niciodata.”

Asa se face ca in timp,  dupa sase ani de retragere in nevointe (ce au urmat la doua divorturi, pierderea unei fiice intr-un accident aviatic si boala grava a unui fiu, aflat in coma mai multe luni),  la Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franta, Principesa Ileana a fost tunsa monahie – cu numele de Maica Alexandra, in Sambata lui Lazar a anului 1967. In aprilie 1967 o intalnise acolo Zoe Dumitrescu Busulenga, ramanand incremenita sa o revada si sa fie imbracata in straie calugaresti. In acelasi an, 1967, visul Maicii Alexandra de a ridica o manastire s-a implinit – asa a aparut Manastirea Schimbarea la Fata (The Orthodox Monastery of Transfiguration), Ellwood City, Pennsylvania, SUA.  Un articol foarte interesant si recent despre manastire, cu fotografii,  se poate citi aici. Din 1967 pana in ianuarie 1991 aceasta manastire a fost slujita de Maica Alexandra – stareta in perioada 1967-1978. In 1978 a venit la manastire Maica Benedicta (nu este vorba de acad. Zoe Dumitrescu Busulenga) de la Manastirea Varatec, care a preluat staretia si a introdus ciclul liturgic de la Varatec intrutotul. Astazi, maicile lacasului de cult american scriu: „With this extraordinary vision our foundress, the late Very Reverend Mother Alexandra, Princess Ileana of Romania, set about to build an Orthodox Monastery for America. Did she know at the ground-breaking in 1967 that future generations of Americans would be so thirsty for the beauty and truth of the Orthodox faith and for a monastery which, as she envisioned, would become “a place of peace and stillness set apart from the turmoil of the world”?

Despre Ordinul Cavalerilor Sf. Ioan Botezatorul, al Cavalerilor de Malta

Fiind intr-o rapida trececere prin Valetta, capitala Insulei Malta – in aceasta toamna, am gasit – la ea acasa, o parte din povestea despre care auzisem – cea a Cavalerilor de Malta. Nefiind in domeniu, stiam atat de putin despre subiect, incat practic eram o novice totala. Si totusi, urmele acestui ordin in insula sunt atat de pregnante, incat era imposibil sa nu mi se dezvaluie, chiar si mie, ignoranta. Intr-o zi, batand strazile Valettei, am descoperit Ambasada Ordinului (foto mai jos). Pana si pe ferestre sunt incrustate in sticla simbolurile lor. Apoi, privind la numele ambasadei, desigur ca m-am intrebat de ce se numeste asa: fiindca ii spune „Sovereign Military Hospitaller Order of Saint John of Jerusalem of Rhodes and of Malta”, si numai pe scurt Sovereign Military Order of Malta (SMOM), sau Order of Malta sau mai simplu, Knights of Malta, in traducere – Cavalerii de Malta. Prima mea intrebare a fost de ce are trei nume de orase in titlu… Pentru ca acest ordin cavaleresc si-a avut sediul pe rand, la Ierusalim, apoi in Rhodos (Grecia) si in final in Malta. Istoria este cu adevarat fascinanta, si asta am aflat la intoarcerea mea acasa, cand m-am documentat putintel. La origine, ordinul este unul crestin si militar, cu misiunea prinicipala de ingrijire a bolnavilor („hospitallier”, din franceza). Inceputurile ordinului s-au identificat a fi intr-un un grup de indivizi asociat cu un spital Amalfitan în cartierul Muristan din Ierusalim, care a fost dedicat Sfântului Ioan Botezătorul și a fost fondat în jurul anului 1023. Scopul era de  a oferi îngrijire pelerinilor săraci, bolnavi sau răniți, în Țara Sfântă . După cucerirea creștină occidentală a Ierusalimului, în 1099 – în timpul primei cruciade, organizația a devenit un ordin religios și militar și a fost acuzat de grijă și de apărare a Țării Sfinte. După cucerirea Țarii Sfinte de către forțele islamice, ordinul a inceput sa opereze din noul sediu, din Rodos (Grecia) – peste care era suveran, iar mai târziu din Malta, unde administra de fapt un stat vasal, sub viceregele spaniol al Siciliei. Ordinul a fost slăbit mult, odata cu capturarea de catre Napoleon a Maltei, în 1798, și a s-a  dispersat în întreaga Europă. Si-a recăpătat puterea în timpul secolului al 19-lea, reorintandu-si cauzele spre cele umanitare si religioase. În 1834 marii cavaleri conducatori ai ordinului, de această dată cunoscut sub numele de Ordinul Militar Suveran de Malta (SMOM), si-au stabilit noul sediu la Roma, unde au rămas de atunci incoace.

Istoria ordinului si impactul lui asupra vietii si civilizatiei sunt cat se poate de impresionante. Datele esentiale se pot citi aici si aici. In ceea ce priveste legatura cu Malta, istoria arata ca ordinul s-a stabilit aici dupa ce, in urma luptelor cu otomanii, au fost nevoiti sa se retraga din Rodos. In Malta au ajuns după șapte ani peregrinari din loc în loc în Europa, adica in 1530, când Charles V al Spaniei, ca rege al Siciliei, le-a dat Insula  Malta, Insula Gozo și  portul nord-african  Tripoli. Ordinul Cavalerilor Ospitalieri a continuat acțiunile împotriva musulmanilor și mai ales a piratilor barbari. Deși aveau doar câteva nave maritime, au atras rapid furia otomanilor, care erau nemulțumiți să vadă ordinul refacut. În 1565 Suleiman Pasa a trimis o forță de invazie de aproximativ 40.000 de oameni să asedieze pe cei 700 de cavaleri și 8.000 de soldați și sa-i expulzeze din Malta, pentru a obține o nouă bază de  lansare pentru viitoare atacuri otomane asupra Europei. In prima lupta cu otomanii, rezultatele au fost pentru cavaleri  la fel de dezastruoase ca si in Rodos: cele mai multe orașe malteze au fost distruse și aproximativ jumătate din cavaleri ucisi. Situatia asediului Maltei a devenit din ce în ce mai disperată, insa intr-un final apoteotic, la 8 septembrie, asediul Maltei a esuat iar Cavalerii de Malta au iesit invingatori, putand pastra ariile de influenta. Istoria lor este uimitoare. Ei sunt cel mai cunoscut si longeviv ordin crestin militar si sunt si in prezent reprezentati in numeroase tari din lume, unde desfasoara misiuni, adesea umanitare. Mai jos inserez cateva imagini recente cu Ambasada Ordinului, din Valetta (Malta), iar in frontispiciu am pus fotografia unui tablou de epoca cu cavalerii ospitalieri ingrijind un bolnav, misiunea lor de credinta si de obarsie…

Această prezentare necesită JavaScript.

Reflectiile Parintelui Arsenie Boca: Fiorul cunoasterii de sine

Un tablou al carui autor nu il cunosc, dar as vrea… L-am vazut in Malta. M-a facut sa ma gandesc la moarte si la ceea ce suntem cu adevarat…

„Oamenii fug, cât pot mai mult de fiorul cunoaşterii – a unei cunoaşteri de ei înşişi în relatie cu Dumnezeu, în relatie cu nemurirea sufletului, în relatie cu binele şi cu răul. Cu un cuvânt, fug până la moarte de orice cunoaştere existentială. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stăpâniti de o lege biologică, li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vietii pământeşti pe urechea aceea. Situatia se schimbă brusc în momentul mortii. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vietii, dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit, năpădesc peste ei cu o evidentă de neînlăturat.  În vremea vietii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască, putea cunoaşte; nu voia săcunoască, rămânea în necunoştintă. Îndată după moarte însă, libertatea aceasta se suspendă, şi sufletul cunoaşte fără să vrea ceea ce s-a ferit să facă, pe când era îmbrăcat în trup.”

Carturarii fara pret

Citesc reflectii ale Parintelui Arsenie Boca. Astazi, una despre sansele unui popor prin conducatorii lui, prezenti sau viitori. Nu ma pot bucura…

,Sunt multi cărturari „aproape de Împăratia lui Dumnezeu”. Sunt toti cei care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-i recunoască existenta. Se multumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe Care Îl deduc ei, creat de ei, chiar un Dumnezeu al lor, deşi absolut, inaccesibil, dacă nu chiar inexistent. Fără revelatia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi f ără angajarea în toate consecintele concrete ale acestei Revelatii, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărătie” ‘.

Previous Older Entries