Sfarsit de septembrie…infloresc castanii…

A doua serie de frunze si flori in castani, septembrie 2011

 

Copacii infloresc a doua oara in anul acesta, septembrie 2011

O toamna de o rara frumusete, peste Romania lui 2011. O toamna frumoasa si lunga, cu zile absolut senine, calde si blande. Lumina asfintitului, lungind umbrele lucrurilor peste pamant, ca-ntr-o tava de arama… Privind in sus, castani cu frunzele uscate, iar pe crengile taiate, pregatite de primavara, au inverzit noile frunze. Si-o floare alba de castan, in varful unuia. Incredibil… 28 septembrie si floarea alba de castan s-a deschis pentru a doua oara intr-un an, din seva copacului buimacit de ritmul indefinit al anotimpurilor. Castanul crede ca-i a doua primavara, dar nu-i, e doar o toamna incredibil de frumoasa. Lumanare alba, veghind peste noi, floare alba de castan in septembrie. Niciodata toamna nu fu mai frumoasa…

 
NICIODATA TOAMNA
Tudor Arghezi
 
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.
 
Pasarile negre suie in apus.
Cu frunza bolnava-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturand in sus,
Foile-n azur.
 
Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vie sa asculte-ndemnul nenteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.
Anunțuri

Evanghelia scrisa si pictata de Regina Elisabeta a Romaniei, de la Curtea de Arges

Sfintele Evanghelii din Joia Patimilor (carte scrisa si pictata in perioada 1886-1892)

„… La inceputul anului 1886, Regina (Elisabeta), impinsa de un sentiment pe cat de inalt pe atat de evlavios, incepu sa picteze un manuscript pe pergament, destinat bisericii episcopale din Arges, si continand cele douasprezece Evanghelii ce se citesc in Joia Mare, precum si Evanghelia Invierii din Sambata mare. ‘Acest nepretuit odor – zice autorul frumoasei publicatiuni consacrate Bisericii Episcopale a Manastirii Curtea de Arges – este scris intreg de M.S. Regina Elisabeta, pe 50 de pagini mari in folio; fiecare pagina este incadrata intr-un chenar lat de 15cm si alcatuit din motive diferite si combinate dupa inspiratiune proprie: cand flori de munte, randuite cu gust, cand seminte de paltin, cand impletituri de arabescuri si desemnuri luate din ornamentica romaneasca. Fundul fiecarei pagini este deosebit colorat. Textul e scris cu aur sau cu argint, dupa cum convine mai bine tonului coloarei. Fiecare pagina din cele 50 fiind un ce in sine deosebit prin initiale, prin decoratiune si colorare, destainuieste o intentiune artistica si o bogata imaginatiune a regescului lor autor. Prima pagina poarta acest titlu: Sfintele Evanghelii din Joia Patimilor’ „. (extras din cartea „Din viata Majestatii sale Elisabeta, Regina Romaniei”, de George Bengescu,  Bucuresti, Ed. Librariei Socec&Comp., 1906)

Această prezentare necesită JavaScript.

Culorile toamnei…la 1400m altitudine

Această prezentare necesită JavaScript.

Domeniul Dracula, comuna Danes, jud. Mures

17 septembrie 2011 – DOMENIUL DRACULA – DANES 

Am poposit de mai multe ori la Danes. Este o comuna foarte apropiata de orasul Sighisoara ( la 6km Vest de oras). Recunoscuta pentru unul dintre cele mai frumoase domenii turistice organizate in Romania, „Domeniul Dracula”. La inceput de toamna, intr-o zi calda si minunata, am facut din nou un popas aici si m-am bucurat, ca totdeauna… Cateva poze din aria cu animale si plante a domeniului:

Mormintele familiei regale a Romaniei

Biserica Episcopala a Manastirii Curtea de Arges – aici odihnesc Regii si Reginele Romaniei

NECROPOLA REGALA de la Manatirea Curtea de Arges a fost aleasa de Regele Carol I ca loc de veci pentru el si urmasii sai.
Aici se gasesc inmormantati, de o parte a interiorului bisericii, primul Rege (Carol I) si prima Regina (Elisabeta), sub lespezi de marmura – opera sculptorului Oscar Spaethe (1927) ; de cealalta parte se gasesc mormintele Regelui Ferdinand si Reginei Maria (Lespedea Reginei Maria a fost pusa dupa 1989, de catre fiica sa cea mai mica,  Principesa Ileana a Romaniei (devenita Maica Alexandra). Separat, intr-o cripta special amenajata in paraclisul manastirii (in parc), se gaseste sicriul cu ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea, aduse in anul 2003 de la Lisabona, Portugalia, unde acesta a fost inhumat in 1953. Sicriul lui Carol al II-lea este este acoperit de stindardul personal al Regelui.

Această prezentare necesită JavaScript.

Printul Carol al II-lea in pribegie (1925-1930)

Carol al II-lea (1893-1953)

Viitorul Rege Carol al II-lea al Romaniei, a fost si ramane o figura extrem de controversata a istoriei. Avand multi dusmani, uneori pozitionati chiar in interiorul Casei Regale, si traind intr-o familie dirijata de mama (Regina Maria), a carei existenta tumultoasa cu siguranta a afectat viata si perceptiile celui mai mare dintre copii, a lui Carol, profilul Regelui Carol al II-lea a suferit denaturari evidente in literatura de specialitate, datorita imprejurarilor istorice si familiale. Una dintre resursele biografice cele mai interesante se datoreaza unui servant al Casei Regale care a petrecut 40 de ani in slujba acesteia. E.A. Buhman, ca martor ocular al vremurilor, completeaza informatia privitoare la profilul acestui personaj. Daca tinem seama ca Buhman a intrat in serviciul Casei Regale in 1898, si a cunoscut deci bine si a servit atat pe Regele Carol I cat si pe Ferdinand, devenind, dupa moartea Regelui Ferdinand seful cancelariei Reginei Maria, poate uimi una dintre afirmatiile sale din [1], vis-a-vis de revenirea in tara, la 7 iunie 1930, a lui Carol al II-lea: „In dimineata acestei zile si-a adus aminte de mine soarta si mi-a daruit mie, si celor ai mei, una din marile si extrem de rarele bucurii ale vietii mele”. In baza memoriilor lui E.A. Buhman, recompunem mai jos elemente de interes, putin cunoscute, cu privire la profilul lui Carol al II-lea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anii de formare caracteriala si profesionala a viitorului Rege Carol al II-lea

In luna mai 1905 soseste la palat noul preceptor al Principelui Carol, elvetianul Arnold Moehrlen, angajat fiind de Regele Carol I. La acea vreme Carol al II-lea avea 12 ani. Va ramane pe aceasta pozitie, inraurind formarea lui Carol, pana in 1912. Postul ocupat de Moehrlen  urma sa aiba o influenta hotaratoare asupra formarii spirituale si sufletesti a lui Carol al II-lea. In cartea sa de memorii [1], E.A. Buhman comenteaza despre preceptor: „Din unele cugetari prinse de la el, in repetate randuri, am inteles lesne ca mentalitatea sa era pronuntat democratica. Nici nu era de mirat la un om care-si facuse studiile intr-o tara libera si inaintata asa cum era Elvetia. Intrucat ma priveste pe mine personal, am gasit ca influenta asupra unui tanar destinat a deveni odata regele tarii noastre era ceea ce trebuia, dar in acelasi timp m-am intrebat daca si cei ce l-au adus si l-au plasat langa Principele Carol erau de acord cu aceasta mentalitate. Astazi m-am convins ca habar n-aveau. Numai mult mai tarziu au inceput sa-si dea seama. Dovada am avut-o din cuvintele Generalului Perticari, numit guvernatorul Principelui Carol dupa indepartarea lui Moehrlen, intr-o convorbire ce am avut-o cu el tocmai despre inraurirea exercitata de preceptor asupra Principelui: ‘Prea tarziu m-au adus pe mine’ imi spuse Petricari. Eu cred ca singura numai Principesa Maria (viitoarea Regina Maria) a ghicit cate ceva, caci mereu auzeam de discutii si neintelegeri si nemultumiri provocate de modul cum Moehrlen intelegea misiunea sa.”  Intr-o alta convorbire cu Buhman, in primavara lui 1913 – cand preia postul de guvernor militar al Principelui Carol, ii spune lui Buhman: „Am fost chemat cam tarziu. Mohrlen a facut mult rau cu influenta sa necontroltata si astazi marturisesc ca am o situatie grea” [1].

Carol ia brevetul de sofer la inceputul lui 1912, inaintea parintilor sai (Maria si Ferdinand), care il obtin in mai 1912.

La 25 iunie 1912, Principele Carol ispraveste cursul secundar si depune examenul de bacalaureat. Comisia s-a adunat la Castelul Peles, in prezenta Regelui Carol I si a principelui Ferdinand, fiind compusa din profesorii: Adamescu, M. Dumitrescu, Bogdan Ionescu, Murgoci, Litzica Escouffoer si Blumel. La finele examenului Regele Carol I a decorat profesorii cu Ordinul „Steaua Romaniei” in gradul de Ofiter [1].

In octombrie 1912 Carol al II-lea se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti.

Primul proiect pentru casatoria Principelui Carol:

In martie 1914 Principii Ferdinand si Maria fac o vizita familiei tarului rus la St. Petersburg. „Principesa Maria cauta sa mijloceasca o casatorie a Printului Carol cu una din fiicele tarului. Mai tarziu mi s-a istorisit ca tinerii s-au vazut zilnic atat timp cat a durat vizita si convorbiri relative la proiect au avut loc in mod sincer intre Imparateasa si Principesa noastra. Mi s-a mai spus ca cele doua mame au fost de acord sa nu impuna dorinta lor copiilor ci sa lase la libera lor vointa hotararea luata, si ca ar fi bine sa li se dea prilejul a se vedea mai des pentru a se cunoaste mai deaproape; au recunoscut insa ca lucrul acesta era cam greu de realizat dat fiind mediul indepartat in care traiau ambele familii. Mi s-a mai soptit de catre cei care au fost acolo ca nici una din fetel de Imparat n-au manifestat mare entuziasm la perspectiva unei casatorii si astfel proiectul ambitios al Principesei Maria nu s-a putut infaptui” [1]. In primele zile ale lunii iunie 1914 familia tarului rus soseste in vizita la Constanta. Iata cum comenteaza Buhman situatia „proiectului”, in ceea ce priveste reactia fiicelor tarului (fiind martor direct la evenimente, de asta data): „Marile Ducese de frica a nu place vreuna Printului Carol, ca pe urma sa urmeze mariajul proiectat, au stat tot timpul pana la sosirea la Constanta cu capul in plin soare (n.n. pe vas) pentru a arata cat mai putin atragatoare. Au si reusit, dealtfel, la infatisare dar ce folos ca au indepartat sansa de a scapa macar vreuna din ele soartei…” [1]

Elena Lupescu, renuntarea la tron de la sfarsitul lui 1925 si anii de pribegie 1925-1930:

„Adevarul este ca Printul, de cativa timp, cam din primavara (n.n. a anului 1925) facuse la Bucuresti cunostinta unei tinere si frumoase doamne, Elena Lupescu, divortata de curand. Dintr-o simpla cunostinta intamplatoare, s-a nascut in urma un sentiment mai puternic, impartasit de amandoi. Inspre vara venise si doamna la Sinaia si Printesa Elena a aflat de intalnirile ce aveau loc la Vila Giani, de langa manastire, caci acolo unde sunt atatia ochi era greu sa nu se afle ca Printul pleca foarte des noaptea si adapostea masina sa in poarta clopotnitei manastiresti.

Certurile s-au intetit si au devenit din ce in ce mai aprige, astfel ca Printesa (Elena), buna cunoscatoare a temperamentului pasional al Printului, precum si a incapatanarii sale atunci cand gaseste impotrivire la ceea ce-i place sa faca, a rugat pe Suverani sa nu-l trimita pe Printul in Anglia (n.n. unde urma sa asiste la inmormantarea de la Londra a Reginei Mama Alexandra a Angliei; plecarea Printului Carol spre Anglia a avut loc la 24 noiembrie 1925), stiind bine ca odata plecat, nu se mai reintoarce de acolo in tarar, mai ales ca doamna Lupescu se afla de catva timp la Paris. […] Si astfel Printul pleaca, dupa ce, in urma insistentei Regelui, fagaduieste pe cuvant de onoare ca, odata misiunea sa in Anglia indeplinita, se va reintoarce imediat in tara.

Inapoindu-se de la Londra, Printul s-a oprit la Paris si, natural, s-a intalnit cu Doamna Lupescu. […] Peste cateva zile amandoi erau in Italia. Din Venetia, cu data de 9 decembrie 1925, Printul trimite Regelui Ferdinand urmatoarea scrisoare…”   Scriosarea se refera la renuntarea la toate drepturile de mostenitor al Tronului, la rugamintea de a fi sters din membrii Familiei Domnitoare si la rugamintea de a i se destina un nume (de familie) „cu care sa pot sa-mi continui o noua stare civila”. Prin scrisoare, Carol al II-lea se mai obliga sa nu se inapoieze in Romania timp de zece ani, „afara de  cazul ca as fi rechemat cu autorizatia Suveranului”. Renuntarea la Tron a Printului este datata 28 decembrie 1925, la Milano.

Eugen A. Buhman in [1] considera ca la originea acestei decizii a Principelui Carol stau si neintelegereile mai vechi din familie, in primul rand cu Regina Maria, mama sa, si cu printul Barbu Stirbey despre care se stia la Palat ca are o legatura speciala si influenta liberala foarte importante asupra Reginei.

In luna ianuarie 1926 „presa cehoslovaca de la Praga publica articole ce scot in evidenta meritele Printului Carol„.

Dealtfel, la sfarsitul lui decembrie 1925 s-au separat doua tabere: cea pro-Printul Carol, reprezentata de Nicolae Iorga si Iuliu Maniu si tabara liberala, in frunte cu Barbu Stirbey, I.I.C. Bratianu si Regina Maria, care au anulat orice incercare de a-l readuce pe Print in tara. Buhman, la convorbirile directe avute la Paris in primavara lui 1927 cu Printul Carol, scrie [1]: „m-am prefacut ca nu stiu de influentele ce au fost puse in joc de Regina Maria, Barbu Stirbey si dinastia Bratianu….” 

La 23 martie 1926 Monitorul Oficial anunta ca fostul Print Mostenitor Carol va purta in viitor numele de Carol Caraiman.

In primavara lui 1927, Eugeniu A. Buhman, autorul [1], este trimis in misiune la Paris. Pe langa aceasta, i se da de la Palat sa duca acolo, ministrului Iamandi, „un passeport romanesc pe numele Carol Caraiman. […] Din asta se vede ca Printul fusese lasat acolo  tot timpul fara un asemenea document, probabil ca sa nu se poata deplasa fara stirea si voia Legatiei noastre, care, fara nici o indoiala, avea anumite ordine in aceasta privinta.”

Aflam astfel ca la Paris „Printul locuia la Neuilly cu Dna Lupescu, pe Boulevard Bineau, intr-o casa modesta si mobilata simplu. Pe pereti cateva tablouri bune de mana pictorilor nostri romani. N-am vazut vreun obiect de arta, n-am vazut nicaieri o fotografie a Suveranilor sau a altor membri ai Familiei Regale. Parea completa ruptura. Tot personalul de serviciu consta dintr-o bucatareasa si o fata in casa. Era vadit ca traiau pe picior de mijloace restranse. Sa nu uit a adauga aici ca dupa plecarea Printului din tara in 1925, eu stiind ca el este unul dintre cei mai priceputi si pasionati filatelisti din toata lumea (numai doua persoane aveau colectii mai bogate ca dansul, Regele Angliei si Champion din Paris) m-am rugat de Regele Ferdinand de a ma autoriza sa primesc mai departe timbrele…”

Dupa ce Buhman povesteste si argumenteaza necesitatea intoarcerii Printului in tara, la intalnirea de la Paris cu acesta, Printul cu „privirea pierduta in departare” l-a ascultat linistit fara sa il intrerupa. „Nu s-a suparat de cele cate i-am spus, cu toate c-a trebuit sa ating chestiuni foarte delicate. I-am admirat totdeauna calitatea, foarte rara la cei sus pusi, de a suporta adevarul si contrazicerea. Dupa ce am terminat expunerea mea, Printul mi-a raspuns textual: Nu esti la curent Buhman! Si a schimbat vorba.”

„M-a surprins dureros ca nu mi-a pus nici cea mai mica intrebare cu privire la parintii sai (n.n. Regele Ferdinand era deja foarte grav bolnav), dar se va vedea, si ulterior am si avut dovezi, ca era perfect la curent cu toate cate se petreceau in tara, in toate ramurile activitatii noastre”.

Buhman a ramas la Paris cam 2 luni de zile in primavara lui 1927, si acolo a intalnit pe doctorul Gotcu care mergea des (saptamanal) in vizita la Printul Carol.  „Imi povestea Gotcu ca amandoi duc o viata foarte retrasa. Ici si colo cate o reprezentatie teatrala sau vreo vizita la una din expozitiile artistice. Daca se intampla sa vie la Paris oameni pe care-i cunostea si se prezentau la el manca uneori cu dansii in oras. Bani avea putini. Dna Lupescu facea personal targuielile gospodariei la Felix Potin sau la Fauchon, in dosul Madelenei; ea supraveghea bucataria, caci ii intrase in minte, dupa cum spune Gotcu, ca vor sa-l otraveasca pe Printul! Spaima asta mi s-a parut oarecum exagerata, este cert insa, ca in timpul lipsei de cateva zile a Printului din Paris i s-a facut o discreta perchezitie domiciliara. Cautau probabil ceva corespondente din Bucuresti, dar n-au gasit nimic si operatia a fost atat de stangace ca s-a putut imediat constata si dovedi infractiunea”.

Dupa cele aproape 3 luni petrecute de Buhman la Paris, acesta se intoarce de acolo (catre sfarsitul lunii iunie 1927), cu o scrisoare adresata de Carol al II-lea tatalui sau, Regele Ferdinand, cu rugamintea de a i se inmana personal. „I-am inmanat scrisoarea ce-o adusesem si asteptam in tacere. S-a uitat lung la plic si l-a pus binisor langa el. Regina care ma privea drept in ochi ma intreaba pe nemteste, asa cum vorbea ea cu mine: Am fost informati ca Printul a decazut fiziceste si intelectualiceste. Mi se spune ca o doamna care se afla langa el il indeamna la bautura si l-a deprins la stupefiante si ca, in sfarsit, nu mai este omul de alta data care l-am cunoscut noi. Este adevarat? Am inteles rolul pe care Regina ma invita sa joc si asta m-a suparat! Rog pe Majestatea Voastra sa nu dea crezare acestor clevetiri […] L-am gasit pe Alteta Sa mai vioi, mai plin de viata, cu mintea mai agera ca oricand si mai ales m-am putut convinge ca este absolut la curent cu toate cate se petrec in lume. Masa sa de lucru e acoperita cu carti de inalta cultura – reviste-brosuri si acte. Pe doamna de care vorbeste Majestatea Voastra n-am vazut-o si n-o cunosc – n-as putea spune ce influenta exercita asupra Printului. Si atunci am povestit despre viata modesta si restrasa a Printului asa cum mi-a fost dat s-o vad si asa cum mi-au descris-o si altii de acolo. Cum era singuratic si lipsit de relatii – o viata asezata pe economie […]. Ceea ce pot sa mai spun eu este lipsa de langa Printul Carol a unui suflet care sa-i fie mai aproape si mai devotat. Cred ca a fost lasat uitarii. Mi-a parut bine cand am vazut pe langa Printul pe tanarul Dr. Gotcu din Bucuresti care s-a atasat mult de Alteta Sa si care s-a dovedit util.”

In ajunul mortii Regelui Ferdinand, deci chiar la inceputul lunii iulie 1927, de teama ca Printul Carol sa nu se intoarca la Bucuresti, I.I.C. Bratianu si simpatizantii liberali cer Printului sa-si reinnoiasca declaratia publica de renuntare la Tron si la apartenenta regala. Este astfel impiedicat sa revina in tara, fapt care, probabil, a fost cerut prin scrisoarea adresata tatalui sau, Regele Ferdinand.  Asa incat, dupa decesul Regelui Ferdinand la 20/21 iulie 1927, va fi declarat Rege micul Mihai (fiul Principelui Carol, in varsta de 5 ani)  impreuna cu regenta numita in acest caz.

In 1928, in luna mai, Principele Carol se afla in Anglia. Iata cum descrie in memoriile sale [1] Buhman aceasta perioada: „8 mai: Principele Carol, care se afla pentru un scurt timp in Anglia, a fost avizat de catre autoritatile engleze ca prezenta sa acolo este indezirabila. Bineinteles ca aceasta dispozitiune surprinzatoare pentru o tara cunoscuta ca ospitaliera a fost luata in urma interventiei guvernului nostru, guvern care-si zice liberal. Ziarele noastre ne informeaza ca Dna Lupescu, care insoteste pe Principele Carol, a fost chemata la politie si interogata minutios asupra trecutului ei. Interdictia de a sta in Anglia a fost aplicata si persoanelor ce intovarasesc pe Printul Carol: Neculai Gatoschi, Puiu Dumitrescu, Niculai si Constantin Lupescu (tatal si fratele doamnei) si un domn Florescu care erau toti musafirii lui Barbu Ionescu, proprietarul unei frumoase resedinte din imprejurimile Londrei”.

La 22 iunie 1928 se pronunta divortul intre Principele Carol si Principesa Elena, desi Carol se opune divortului.

La sfarsitul lunii ianuarie 1929 Printul Carol primeste, la Paris fiind, intreaga colectie de timbre ramase de la Regele Ferdinand. Stiut fiind ca era un impatimit filatelist, ca si tatal sau, pana la urma Regina Maria a fost de acord cu aceasta operatie, iar inventarierea tuturor timbrelor a durat cam 3 luni. Buhman in [1] declara ca dupa opinia sa (n.n. era expert), colectia de timbre valora pe atunci cam 7-8 milioane de lei. Colectia a fost dusa sub fomra unei lazi intregi la Paris de catre Buhman si predata Principelui Carol. „Am plecat la Paris in ultimele zile ale lui ianuarie. Acolo l-am gasit pe Printul la Hotel Carlton de pe Champs Elysees.[…] Deoarece el se afla numai pentru cateva ore la Paris m-a rugat sa-i aduc timbrele peste doua zile la Castelul sau Coësmes din Belleme, departamentul Orne, unde cumparase aceasta proprietate nu de multa vreme. […] Am intrat intr-un mare parc, care vara trebuie sa fie o minune, cand sunt inverziti toti copacii, acuma dormea amortit sub panza subtire de zapada. Castelul este o cladire alba cu un etaj, foarte veche, locuit pe vremuri de Yves de Coësmes care a luat parte la Cruciade. Reconstruit in urma. De un secol apartinea familiei de Saint-James. In 1927 a fost cumparat pe numele Dnei Lupescu, reparat si amenajat modern. Castelul este flancat de un donjon din varful caruia flutura in vantul inghetat de iarna drapelul ros galben si albastru. Am intrat printr-un peron in vestibul. In stanga un mare salon si o mica biblioteca, in dreapta un salonas si o sufragerie. Etajul intai are patru camere iar la etajul al doilea tot patru camere ceva mai mici. In salonasul in care asteptam, au sosit dupa cateva minute Printul cu Dna Lupescu pe care o vedeam acuma pentru prima data. Inalta, zvelta, parul ros venetian ce se potriveste asa de bine cu culoarea alb-trandafirie a fetei sale, ochii verzi, nasul si gura ca desenate de un mare pictor, maini foarte frumoase, o aratare de femeie splendida cu tinuta distinsa a unei adevarate doamne. Impresionanta la prima vedere, ma intampina cu cuvintele: ‘Eu te cunosc pe dumneata, domnule Buhman, cum cunosc pe Lisy si pe Jenny, fetele dumitale’. Desigur ca ma vazuse la Sinaia unde o zarisem si eu de departe, uneori, iar cu Lisy fusese la aceeasi scoala ‘Evanghelische’. Eram incantat de aceasta primire calduroasa, mai ales c-am produs veselie cu darurile ce adusesem: tuica de Campulung si salam de Sibiu, marfa care stiam ca e cam rara pe piata Parisului. Retinut la dejun, mai mult asm vorbit decat am mancat. Aveam multe, multe de povestit si ei aveau tot atat de multe de intrebat. Era cald in casa si amandoi asa de apropiati si prietenosi ca nu-mi venea sa ma mai ridic de la masa. […] Pe urma m-au plimbat prin toata casa. Casa nu era mare si se vedea ca era veche, dar era prevazuta cu calorifer, electrica si toate instalatiile moderne. Mobile simple dar cu gust, poate cam prea sobru chiar. Pe urma dna Lupescu a tinut sa-mi arate o masa de toaleta premiata la o mare expozitie de arta industriala din Paris, facuta din lemn de trandafir si ornat cu bronzuri aurite.”

Iata un portet realizat de Buhman [1] in 1929 Elenei Lupescu,  in cursul aceleiasi vizite la resedinta de la Coësmes a Principelui Carol: „Eu petreceam imparateste , ascultand pe Dna Lupescu, inteligenta, vioaie, buna observatoare si dotata cu o memorie formidabila, istorisindu-ne una dupa alta, diverse fapte amuzante din cronica pariziana. […] Incepeam sa inteleg atasamentul Printului de aceasta femeie. Nu era numai frumoasa, era si extrem de atragatoare prin inteligenta ei sprintena si darul, foarte rar, de a te tine sub farmecul vorbirii sale. Iti facea placere sa te afli in societatea ei. Am controlat adeseori aceasta impresie a mea, in timpul anilor, si am gasit-o confirmata de mai toti care au cunoscut-o de aproape.”

In noaptea de 6/7 iunie 1930 Printul Carol revine in Romania si preia conducerea tarii. Iata cum descrie Buhman episodul revenirii in tara, dupa pribegie, a Printului Carol:

In dimineata zilei de 7 iunie 1930 „m-am prezentat Printului Carol care se afla in apartamanetul Printului Nicolae (n.n. din Palatul Cotroceni, Bucuresti) si care, cu toate ca nu dormise noaptea, era vioi si vesel. […] Aci aflu peripetiile calatoriei. La 4 iunie Printul Carol, care se afla la Coësmes, primeste o telegrama in momentul cand se pregatea sa ia micul dejun. Nu s-a mai atins de el.  A luat imediat o valiza si a plecat in automobil impreuna cu Puiu Dumitrescu. Dna Lupescu a mai ramas la Coësmes vreo cateva zile si apoi ar fi lecat in Elvetia la Vitznau. Printul, ajuns la Munchen, a plecat de acolo cu un avion Farman catre tara. Intre Oradea si Cluj, avand o pana, a fost silit sa aterizeze in plin camp. Dupa o punere la punct rapida a aparatului a plecat si iarasi a trebuit sa se scoboare dupa un parcurs de vreo 50 km. La Cluj s-a aflat de asta si trei avioane au pornit in ajutor. Unul pilotat de Capitanul Opris l-a descoperit si l-a adus la Cluj. Plecat de acolo la orele 8.30 seara a sosit la Baneasa la orele 10.10 noaptea.”

BIBLIOGRAFIE

[1] Eugeniu Arthur Buhman, Patru decenii in serviciul Casei Regale a Romaniei (Memorii 1898-1940), Editura Sigma, Bucuresti, 2006.

O zi in Muntii Fagarasului

Manastirea „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” de langa Cartisoara:

Intr-o zona salbatica si putin umblata, desi nu departe de o zona circulata, soseaua ce incepe sa urce din judetul Sibiu catre Muntii Fagaras (Transfagarasanul), se gaseste o manastire de o liniste si o pace desavarsite. Este Manastirea cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, din apropierea comunei Cartisoara, aflata la baza Muntilor Fagaras si nu departe de mult mai vestita Manastire Sambata. La Cartisoara, cele 20 de maicute care vietuiesc pe locurile unde intre 1400 si 1761 a existat o manastire ctitorita de Mircea cel Batran, se straduiesc sa dezvolte acest lacas sfant unde pacea a coborat parca din cer.  Si unde Parintele Arsenie Papacioc, a carui umbra vegheaza etern, a fost parintele duhovnicesc cel mai de seama al obstii monahale. Manastirea e saraca, dar caldura si lumina ce te patrund cand intri,  sunt uimitoare. Din dorinta si stradania satenilor, la sfarsitul anilor 1990 noua manastire s-a ridicat pe locurile celei vechi, care a fost distrusa de trupele imperiale austriece. Iar acum, Manastirea Cartisoara se straduieste sa prinda aripi, din puterea si daruirea credinciosilor. In drum spre Balea Cascada si Balea Lac, abate-ti-va putin si respirati sfintenie la baza Fagarasilor!

 

Soseaua Transfagarasan in septembrie:

Poate ca nicaieri maiestuozitatea naturii nu pare mai desavarsita in Romania, ca in Muntii Fagaras asa cum se vad ei din serpuirea uluitoare a unei sosele. Acolo unde mintea si bratul uman s-au „luptat” cu natura si vitregia inaltimilor, spre a permite omului sa urce cat mai aproape de cer… Soseaua Transfagarasan este si ramane un drum care taie respiratia calatorului, ori de cate ori acesta se incumeta s-o strabata de la un capat la altul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries