De cativa ani mi-am propus sa ajung sa vad Istanbul. Daca este sa ma iau dupa altii, e pacat sa treci prin viata fara sa fi vazut acest oras impresionant. Marturisesc ca nu impartasesc neaparat aceasta parere a multor calatori prin lume, care considera Istanbul ca pe un „must” al calatorului hobby-st. Insa intotdeauna suntem subiectivi…
Si daca tot a fost sa zbor spre Turcia, am zis ca-i pacat sa nu vad o alta locatie foarte la moda in ultimii ani, statiunea Antalya. Ceea ce am si facut. Cateva impresii personale si fotografii am inserat mai jos.
Istanbul, prima jumatate a lui august, 2011:
Ajungem dupa o calatorie placuta si scurta cu avionul Bucuresti-Istanbul (aterizand pe Aeroportul Ataturk). Suntem cazati intr-unul din multele hoteluri din zona Sultanahmet, la cca. 200 m de Moscheea Albastra si de Sfanta Sofia. Deja cu 3-4 statii de tramvai inainte de statia de la Sultanahmet, peisajul se aglomereaza puternic. Orasul este plin de lume, desi e o zi obisnuita, si ora asfintitului. La Sultanahmet abia ne strecuram prin multime. Ajungem, in fine, la hotel si este deja noapte. De pe fereastra noastra vedem Marea Marmara. Lasam bagajele si iesim la plimbare in noapte. Revenim in „inima multimii” si aflam (cam tarziu…) ca aglomeratia teribila, pana la ore tarzii in noapte, se datoareaza perioadei ramadanului. Turcii serbeaza ramadanul, iar noi nu ne informaseram asupra acestui lucru. Ramadanul este considerată luna pocăinței și sacrificiului, care celebrează perioada în care profetul Mahomed a primit revelația coranică. Timp de aproximativ 30 de zile, musulmanii adulți trebuie să postească din zori până după apusul soarelui. Este seara, dupa ora 21.30 si observam pe toata suprafata cu iarba, copaci si alei a parcului ce se intinde intre Moscheea Albastra si Sfanta Sofia, familii intregi de turci, femei, barbati si copii (de la bebelusi la adolescenti), asezati jos pe paturi sau cersafuri, mancand, band si discutand. Pe fundal se aud cu regularitate incantatiile specific musulmane, rasunand din megafoanele instalate catre toate directiile pe domurile Moscheii Albastre. Atmsofera islamica este la ea acasa. Aglomeratie si galagie. Incep sa inteleg partea otomana din comportamentul romanilor, adaosul la sangele nostru a sangelui turcesc.
A doua zi dimineata, acelasi parc, dar lipsit de turci; se zareste iarba, aleile si toata zona sunt mult mai libere, doar numerosii turisti sunt cei care se zaresc peste tot, fara a mai fi insa imbulzeala teribila de seara. Vizitam Moscheea Albastra. Dupa o coada de 15 min. reusim sa intram; regula este sa ne descaltam cu totii, si sa avem corpul acoperit. Datorita caldurii, aerul e imbacsit in moschee, covorul persan de pe jos, calcat de atatea picioare… Mi-e greu sa spun ca imi place ce vad, poate si sub impresia mirosului. Aproximativ 21.000 de panouri interioare de faianță – în majoritate de culoare bleu, ar trebui sa impresioneze privirea. Marturisesc ca sunt mult mai miscata de prezenta icoanelor noastre ortodoxe pe peretii unui lacas de cult decat de modelele imprimate pe placutele de faianta. Impresionantă doar mărime, Moscheea Albastra reprezinta totusi un mit pentru multi.
Sfânta Sofia (Aghia Sophia, „Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul. Coada de la intrare era foarte mare, in ziua vizitei noastre. Caldura de afara si alte cateva repere de vizitat, ne-au facut sa renuntam la a sta la coada. Am mers mai departe.
Strazi interesante, cu multe magazine, restaurante si gherete, coboara dinspre Sultanahmet spre Parcul Gülhane. Am zabovit pe banca in parc, la racoarea platanilor. Apoi am coborat spre liziera parcului, de acolo de unde se vede asa frumos Bosforul. Un mic bar, unde se poate bea ceai negru, specialitatea lor turceasca, in pahare-tip de forma clepsidrei. Ceainice vechi din alama asezate pe mesele de lemn nefinisat si vechi. De la o asemenea masa poti visa privind Bosforul, adesea spintecat de nenumarate vase. La baza Parcului Gülhane se gaseste Palatul Topkapi (pe care nu l-am vizitat).
Duminica, Marele Bazar (Kapalı Çarşı) este inchis, si am putut fotografia poarta inchisa a acestuia. Am revenit lunea, strabatand nenumaratele ulite cu gherete si magazine. Fanii cumparaturilor pot fi extaziati… Mie mi-a placut mai mult celalalt bazar, Bazarul Egiptean (Mısır Çarşısı) – situat aproape de Podul Galata peste Bosfor. Bazarul Egiptean este plin de arome exotice provenind de la toate felurile de mirodenii ale pamantului, alimente mediteraneene si animale interesante. Am putut vedea aici pana si borcane imense cu lipitori, folosite (ca pe vremea bunicului meu) in scopuri terapeutice. Amprenta islamului mi s-a parut puternica in Bazarul Egiptean.
Ceea ce m-a incantat cu totul in acesta prima si scurta vizita a mea in Istanbul a fost plimabrea de 2 ore prin Stramtoarea Bosfor cu vaporul. Am luat vaporul din zona Podului Galata. Pana la plecarea in cursa am mancat un minunat sandwich cu peste, intr-unul din numeroasele restaurante ce se inlantuie pe nivelul inferior al Podului Galata, pe toata lungimea sa. Strâmtoarea Bosfor are 30 de km lungime, o lăţime maximă de 3700 m la gura nordică şi un minim de 750 m între Anadoluhisari şi Rumelihisari. Cele doua poduri magistrale, situate la o distanta de 5 km unul de altul, sunt cu adevarat impersionante! Am am trecut pe sub ele si am privit muta de admiratie forta creatoare umana. Podul Bosfor–Bogazici- este primul pod, construit în 1973, la 1074 m si este unul dintre cele mai mari poduri suspendate ale lumii, unind Europa de Asia. Al doilea pod impresionant este Fatih Sultan Mehmet (1510 m lungime). Pe parcursul micii croaziere am putut vedea arhitecturi diverse pe ambele tarmuri, zone alternand vechiul cu noul, arii cu delfini insotind in salturi vaporul si un mediu natural minunat. Plimabrea pe Bosfor este, pentru mine, un must…
Antalya, jumatatea lunii august 2011:
Zburam de la Istanbul la Antalya cu avionul (cca. 50min), din al doilea aeroport al Istanbulului, Sabiha Airport. Aeroportul Sabiha este departe de zona vizitabila veche a Istanbulului (cca.60km). Zborul este insa placut si scurt, si aterizam pe seara in Antalya. Prima senzatie dupa debarcare este de sufocare. Temperaturi foarte ridicate, chiar si seara/noaptea. Ziua este canicula (probabil peste 50 grade C la soare). Imposibil sa mergi la plaja in timpul zilei, dar potrivit incepand cu ora 17 sau cel tarziu pana la ora 9 dimineata.
Majoritatea turistilor Antalyei aleg hoteluri in zona Plajei Konyaalti pentru cazare. Noi am ales o pensiune otomana, zona veche a orasului (Kaleiçi). A fost cea mai buna alegere posibila – pentru a simti cu adevarat pulsul specific al locului.
Orasul Antalya: este situat în sudul Turciei, la poalele munților Taurus, pe litoralul Mării Mediterane. In prezent are o populație de cca 1 milion de locuitori. Este centrul administrativ al provinciei Antalya și una din cele mai importante stațiuni de pe litoralul mediteranean (fiind supranumită și capitala „Rivierei turcești”). Cartierul vechi al orașului, numit Kaleiçi, este de un pitoresc deosebit! In zona Kaleiçi se află: porțile împăratului Hadrian (sec. II), mai multe moschei din perioada otomană, un mic port foarte vechi (roman) in jurul caruia a crescut orasul, incepand de acum 2000 de ani… Plaja cea mare a Antalyei se numeste Konyaalti si este cu pietre, coborand abrupt in Marea Mediterana. La capatul plajei strajuiesc impunatori Muntii Taurus, adesea invaluiti in pacla, mai ales in zilele toride de august, asa cum am prins noi vremea.
anomismi 