Balcic, in inima reginei Maria a Romaniei…

Continui aici subiectul de pe pagina mea anterioara de blog, cu privire la locul de odihna al inimii reginei Maria a Romaniei (click aici).

Cred ca, indiferent daca Balcic nu mai este acum teritoriu romanesc, dorinta Reginei Maria, ca inima ei sa fie depusa acolo, trebuie respectata. Ii datoram aceasta…

De ce la Balcic?
Raspunsul se gaseste in chiar spusele Reginei – articolul “MY DREAM-HOUSES”, by H. M. Queen Marie of Roumania, from Roumania Anniversary Number-Edited by Horia I. Babes, The Society of Friends of Roumania, Inc., New York, 1935. Fiind scris in 1935, ne amintim ca testamentul in care lasa ca dorinta finala ca inima sa sa fie depusa dupa moarte la Balcic, fusese scris in 1933! Ce sustinere mai potrivita decat scrierea reginei din 1935 poate exista, spre a a-i intelege pe deplin dorinta si argumentele?…

Articolul se poate citi in intregime pe un site dedicat si foarte bine realizat (aici – pentru articol). Extrag din el cateva pasaje elocvente, insa merita citit in intregime:

“One day, after Bran had become an accomplished dream, as I rambled with my son Nicky through Dobrudja, I suddenly came upon a spot near the sea which awoke in me a quite particular sensation: I had the feeling that this place had always been waiting for me—or was it I who had always been waiting for this place? It was not as if I had come here for the first time.

That old tree hanging above the turquoise-blue sea from the top of a high crumbling wall, beneath which flowed a spring of clear moun­tain water . . . Somehow this spot was familiar to me, it had something to do with the very foundation of my being; here was peace, beauty, sea and fresh water, and that huge whispering tree bending right over the shore as if listening to the song of the waves.

I sat down in the shade of the great tree and gazed out upon the light-spangled sea, watching the play of waves against the shore. A feeling of complete, almost overwhelming, well-being took possession of me—I belonged to this and this belonged to me. Now and again along the long road of life this sensation has come; it is simply the feeling of coming home, of being entirely and absolutely accepted by one’s surroundings.

Yes, I must become possessor of this spot; it needed me—I felt this with a force that could not be denied.

And verily I did acquire that spot. It would be too long to relate how; but the old tree, the old wall and the crystal-clear water flowing from beneath it into the sea became mine. Immediately the vision rose before me of the house I wanted to build . . . a white house, strong, simple of line, of Turkish style, a house whose upper story would project over the lower; a house with a flattened roof, and with its feet almost in the sea; a house surrounded by stone terraces which little by little would be conjured into a paradise of flowers.

This dream-house, too, became reality. It was to have been an artist’s caprice, a little shack to which I could escape for a few days at a time. But my love for the place grew and grew; besides, the problem of painting into its surroundings my living picture exactly as it should be was so fascinating that the artist within me could not resist. This was not merely the adaptation of something already existing; this was creation, the modeling of stone, earth, water, trees and flowers into a harmonious whole. Proceeding slowly through lean years, it was created on a small scale, modest, rustic, in no sense monumental, but perfect in its way.

There was also this about Balcic—it was my return to the sea, my first love. Born on an island, I have in my soul an eternal deep craving for the sea”.

Inima Reginei Maria, la Balcic….

Co-catedrala catolica a Sf. Ioan Botezatorul din Malta

Asa cum descriam in paginile mele anterioare referitoare la Insula Malta (aici, aici si aici), au existat mai multe motive de profunda uimire si admiratie in fata unei civilizatii precum cea malteza, la vizita mea scurta in aceasta mica insula mediteraneeana. Scopul deplasarii mele nu a fost turistic, si timpul avut la dispozitie a fost restrans, si totusi, am reusit sa imi fac o impresie despre un tinut unde am avut senzatia iminenta a intalnirii de-a dreptul cu  evul mediu si mai ales cu istoria vie. Am ajuns la Valetta (capitala insulei) aproape de miezul noptii, si intalnirea mea cu strazile pustii a fost un prim impact particular. Cladirile de secol XV-XVI abunda, pavajul multor stradele malteze este stravechi, cu dale mari de piatra deja lucioasa datorita multitudinii de pasi ce au apasat-o sub talpi sute de ani… Pana si luminile de pe strazi imi pareau provenind de la felinare de secole, in irizatii cromatice stravechi si ma asteptam sa intalnesc vreun gardian strigand, cu lampasul in mana, in miezul noptii. Apoi, in prima mea dimineata in Valetta, primul lucru pe care l-am vazut, a fost cea mai uimitoare catedrala catolica pe care am vazut-o pana acum: Catedrala Ordinului Cavalerilor Hospitalieri a Sf. Ioan Botezatorul. Abia iesita din hotelul unde am locuit, observ  zidurile inalte si teribil de austere ale unei biserici de mari dimensiuni, cu doua turnuri impresionante, toata din piatra, neornamentata, cazona chiar, de o simplitate maxima – biserica ale caror ziduri le remarcasem la sosirea mea, in noaptea precedenta.  Dimineata devreme, poarta impozanta de intrare a bisericii era deja deschisa, motivul meu de a intra imediat, curioasa, la acele prime ore ale zilei,  in acel soi bizar de „temnita cu turle”. Nici nu stiam cum se numeste biserica… Dupa aparentele exterioare ale cladirii, ma asteptam ca intrand sa am parte de un ambient crestin de cea mai mare sobrietate, austera si glaciala. Insa… am avut cea mai mare surpriza posibila: interiorul era exact opusul a ceea ce era exteriorul sau la ce ma asteptam – o ambianta covarsitoare, din tavan si pana la podele  intesata de reprezentari religioase si de arta crestina de cea mai nobila speta. Nu auzisem vreodata sa existe o asemenea perla arhitectonica si artistica printre capodoperele catolice, eram deci complet derutata. Cautam in graba, sub impactul momentului, sa fac o comparatie, o ierarhizare… destul de dificil. Eram intr-o stare de puternica emotie si mai ales de revelatie, si am incercat atunci sa compar impactul vederii catedralei Sf. Ioan din Malta cu cel al vizitarii  anterioare a bazilicii Sf. Petru din cetatea Vaticanului. Poate ca in cazul al doilea, fusesem avizata si pregatita pentru capodopera care este biserica din Vatican, in schimb pentru catedrala din Malta nu fusesem deloc pusa in tema. La ora aceea a diminetii, in jurul lui 8, catedrala incepea sa fie animata, iar pe la 9 incepea slujba, si am observat, intrand cateva zile la rand in biserica dimineata, ca suficienti enoriasi participau la slujbele zilnice. Atmosfera din biserica, nu numai foarte vie, dar si foarte amprentata de valori crestine, estetice si arhitectonice, mi s-a parut dintre cele mai fascinante. De-a lungul anilor am intrat in mai multe biserici catolice, vizitand si incercand sa prind cate putin din plusul fiecareia, insa cred ca Catedrala Sf. Ioan din Malta are ceva cu totul special. Cred ca numai in Polonia locurile de cult catolice m-au mai impresionat, per ansamblu, atat de mult ca in Malta. Revenind la catedrala malteza, istoria ei si a ordinului cavalerilor Sf. Ioan (cunoscut si sub denunmirea, de altfel partiala, de cavaleri de Malta), care au pus bazele ei in 1572, sunt cu totul impresionante. Nu gasesc aici si acum timpul pentru a le prezenta, dar ele pot fi gasite de cel interesat in diverse surse (inlusiv in link-ul dat de mine aici, valabil pentru cunoscatorii de engleza). Capodoperele din biserica, icoanele, argintariile, filigranele aurite de pe pereti, picturile italiene, statuile, toate obiectele de cult, dar mai ales – din punctul meu de vedere – „bijuteriile” gravate si inscrise pe dalele de marmura colorate ce acopera in simboluri existentiale cutremuratoare intreaga pardoseala a catedralei, fac din aceasta biserica unul dintre cele mai impunatoare lacasuri de cult catolic din lume. Poate, intr-o pagina viitoare de pe blog, voi detalia asupra celor mai deosebite zone ale bisericii, realizata ca o incununare de numeroase capele reprezentand zonele lumii din care proveneau nobilii cavaleri ai Ordinului Sf. Ioan. Pun mai jos o mica parte din forografiile pe care le-am facut, si doresc oricarui impatimit de istorie si de arta, sa ajunga sa viziteze aceasta perla a crestinatatii. (In paranetza fie spus, este cu muuuult mai impresionanta decat  atat de citata „Moschee Albastra” din Istanbul – desi, desigur, ele nu se pot compara din punctul de vedere al reprezentarilor de cult).

Această prezentare necesită JavaScript.

Taina iubirii – un spectacol radiofonic despre Parintele Arsenie Boca

Am gasit pe net o productie a Teatrului National Radiofonic din decembrie 2011, despre personalitatea duhovnicului Arsenie Boca, trecut Dincolo in decembrie 1989. Completeaza fericit, si intr-o maniera complementara, un recent film documentar cu marturii despre Parintele, numit „Omul lui Dumnezeu”, aparut si el tot in 2011. Celor ce simt nevoia de adapare spirituala, le recomand aceasta ora de adancire in cuget, urmarind spectacolul radiofonic:

Castele transilvane: ramasitele domeniului Brancovenesc de la Sambata de Sus

In comuna Sambata de Sus din jud. Brasov exista o zona unde se gasea domeniul si un castel  construit la 1800 de un urmas al domnitorului Constantin Brancoveanu, din ramura familiei Brancovenilor, refugiata in Transilvania. Indicatorul aflat la soseaua principala arata semnul si directia: catre Castelul Brancovenesc…  Am vizitat de curand acest loc de la poalele Fagarasilor. Nu mai exista decat, in ruina, poarta a ceea ce a fost pe vremuri intrarea pe domeniu, purtand data bine prezervata, chiar si ziua (punerii bazelor ori inaugurarii castelului, respectiv „Die. 9 Oct. 1800„)  iar undeva  la mijlocul domeniului, o cladire renovata ce nu seamana defel a castel, ci a vila contemporana, destinata probabil turismului actual… Un amestec bizar de vechi si nou, de fapt o veche poarta napadita de vegetatie, dainunind sub vanturi si ploi de 212 ani, cateva elemente arhitecturale tip coloane, rasturnate undeva aproape de noua vila, in iarba, si aceasta din urma cladire, inca nefinistata complet, asteptand in mijlocul ierburilor, timpuri mai fericite, care sa poata aduce un gen de profit. Am trecut prin  acest loc si am ramas total nedumerita. Poate cu timpul, actualii proprietari vor gasi o modalitate de a transmite mai departe mesajul original al acestui loc. Cele cateva poze de mai jos, de la „Castelul Brancoveanu” vor veni in sprijinul afirmatiilor mele…

Această prezentare necesită JavaScript.

Portretul Regelui Mihai I al Romaniei la Catedrala Ortodoxa din Timisoara

In urma cu o luna si jumatate, postam pe blogul meu o fotografie dupa portretul mural al Regelui Mihai I de la Manastirea din Sambata (link aici). Ca urmare, unul dintre cititorii acelei pagini ale mele, imi semnala existenta mai multor portrete similare ale regelui nostru, in biserici din Romania. Prima mentiune era cea a Catedralei Ortodoxe din Timisoara. Din datele oficiale reiese faptul ca biserica a inceput sa fie construita la 16 martie 1936 (in vremea tatalui sau, Regele Carol al II-lea)  iar la 20 decembrie 1936 s-a pus, printr-o ceremonie,  piatra de temelie. Lucrările de construcție s-au terminat în 1940. Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite la 23 august 1938, dar  finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat abia în 1956, datorită celui de-al doilea război mondial. Inaugurarea s-a facut totusi în anul 1946, în prezența Regelui Mihai al Romaniei și a primului-ministru de atunci, Petru Groza. In catedrala se gaseste si azi (foto mai sus) tabloul votiv al regelui, executat, probabil ca si restul picturilor, de pictorul Atanasie Demian. Este a doua biserica unde am putut regasi azi o reprezentare murala a Regelui Mihai I al Romaniei.

Izvorul Parintelui Arsenie Boca, azi…

Azi am ajuns – pentru intaia data – sa iau apa de la izvorul numit al Parintelui Arsenie Boca, din vecinatatea Manastirii Brancoveanu de la Sambata (jud. Brasov). Fusesem rugata sa merg sa iau apa de acolo pentru cineva, in mod special. Fusesem „trimisa” practic acolo.  La manastire ajunsesem in multe randuri, dar niciodata nu am ajuns la izvor. L-am gasit usor, dupa indrumarea oamenilor, in lateralul unui drum forestier ce inconjoara manastirea. Locul este acum special amenajat, ornat cu gherete de lemn si obiecte de cult, cu fotografii ale parintelui, cu cuvinte ale sale. Felul in care noi, romanii, stim sa aducem multumire, recunostinta, unor asemenea locuri, este inconfundabil. Dar aceasta nu este important, probabil, ci esenta sta in neuitarea noastra! Incercam sa-mi imaginez cum arata locul in anii ’40, cand Parintele vietuia aici. O padure de fag, cu cativa fagi din apropierea izvorului avand o grosime considerabila, incat sa ma faca sa cred ca erau aici si in vremea aceea; la marginea padurii, aceasta vana de apa, care, chiar si dupa atatea luni secetoase, mai curge. Izvorul din care, probabil cel mai adesea, bause apa marele duhovnic roman, statea sub privirea mea, care eram ametita de impestritarile din jur, ce-mi pareau ca ingreuiaza cu totul artificial si trist zona…

Era aproape pustiu. Un comerciant cu o mica taraba si un singur barbat cu cateva sticle de plastic, venit sa ia apa de la izvor. Pe comerciant l-am intrebat daca de obicei e-asa pustiu ca azi  – (azi fiind sambata, ma asteptasem la oarecare aglomeratie) – mi-a raspuns ca nu, ca de obicei este lume, uneori chiar multa. Desigur, in graba in care eram eu azi, faptul ca nu am stat mult sa mi se umple recipientele cu apa ceruta, m-a bucurat. Apa curgea lin si limpede. Am baut cateva guri bune – imi parea ca apa are gustul zapezii topite. Imi parea un gust usor amarui, parea o apa trista… Aerul in schimb, ca totdeauna la Sambata, sub Muntii Fagaras, este extraordinar! Ai impresia ca-ti intra direct in adancul creierului si ca, daca ai respira adanc si frecvent, „taria” aerului te-ar euforiza. Ceea ce am observat special in apropierea izvorului, au fost doua caprioare asezate, lucrate din ceramica, undeva langa o cruce de lemn ce te intampina pe poteca de coborare la izvor. As fi trecut pe langa ele, crezand ca cineva s-a gandit sa le aseze aici, fiindca-i zona de padure, si la marginea padurilor caprioarele au obiceiul sa se aseze la odihna. Insa n-am trecut indiferent, ci am inteles cu usurinta simbolul celor doua caprioare, despre care tocmai citisem. M-am intrebat totusi, cati din cei ce vin se intreaba de ce-s caprioarele de ceramica asezate aici?…  Ele au legatura cu mormantul parintelui (de la Manastirea Prislop), de fapt cu primele luni dupa ce, in 1989, parintele a murit – caci  povestea (legenda?) spune ceva special; povestea caprioarelor se poate citi aici. „Intamplarea” a facut ca eu sa citesc despre caprioare, exact aseara, inainte sa ajung la Izvor.

Asez aici, marturie, cateva fotografii pe care le-am facut azi la Izvorul Parintelui Boca de la Manastirea Sambata:

Această prezentare necesită JavaScript.

„Suntem fapturi ceresti, trimise vremelnic in corturi pamantesti”

Citesc „Cararea Imparatiei” scrisa de Parintele Arsenie Boca. Ma caut, desigur… Nevoia noastra de a (ne) intelege este uneori atat de mare. Si luam si citim, luam spre invatatura. Eu, azi, am ales acest fragment:

„Trebuie să ştim toţi supuşii împărăţiei că suntem făpturi cereşti, trimise vremelnic în corturi pământeşti spre o mare probă şi anume: să vedem şi să se vadă încotro înclinăm cu inima şi mintea, şi înspre ce înclinăm aceea să avem pentru totdeauna. Dacă năzuim spre Dumnezeu, pe El îl moştenim şi viaţa veşnică; iar dacă înclinăm spre firea pieritoare, vom pieri de la faţa lui Dumnezeu şi cu cel rău vom petrece fără de sfârşit. Căci noi suntem pieritori cu firea pământească, dar nemuritori cu firea cerească; veşnicia noastră însă de noi atârnă unde s-o petrecem. Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-l cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea – iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă – înclină inima, sau dragostea, ca să împlinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, în care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu. Căci firul iubirii ridică fiii spre cerescul Tată, şi pogoară pe Tatăl, Fiul şi Duhul în fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii îi leagă întreolaltă ca să fie una, ceea ce când se împlineşte, minunează lumea, şi o sileşte să cunoască pe Dumnezeu, din fii, căci fiii uniţi în iubire trăiesc în El şi arată în lume capătul pământesc al împărăţiei cereşti. Aceasta e pe scurt voia Tatălui şi rugăciunea Fiului, să prindă şi societatea omenească în aceeaşi iubire Treimică. La această trăire a vieţii veşnice, cu începere de aici, Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva dintre ele:

1.Chemarea lăuntrică a conştiinţei;

2.Chemarea din afară a cuvântului;

3.Chemarea prin necazurile vieţii;

4.Chemarea prin necazurile morţii;

5.Chemarea prin semnele mai presus de fire;

6.Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;

7.Chemarea la Judecată.”

Previous Older Entries