„Putinul lucru” de a fi un „inger al tarii tale”…

 

„Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune 

Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da. 

Este o stare-a inimii anume 

Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.”

          (Cantec pentru băieţii ucişi la Chişinău – de Savatie Baştovoi, 2005)

 

Astazi, Libraria Sophia a introdus pe standul sau de noutati, promisa, noua carte a Parintelui Savatie Bastovoi: „Romania Ingerilor” (link aici).

Rememorez niste vorbe ale Parintelui Savatie de la recenta sa intalnire cu publicul tot de la libraria Sophia din Bucuresti, de la 16 aprilie 2013 (despre care am pomenit aici) – vorbe legate de faptul ca ii plac cartile mici, subtiri, concentrate…Asa este si aceasta ultima a sa, acelasi format deja cunoscut al Editurii Cathisma, cu care ne-a obisnuit.

Nu am citit cartea inca, dar am citit prezentarea ei.  Am inteles „blitz-ul” declansator al scrierii ei, caci ce poate mobiliza mai tare strafundul omului, decat rezonanta sa cu spatiul ideatic si mai ales cu cel spiritual al unui „eveniment”. Parintele Savatie a fost la Paris (23-25 martie 2013), intre cei 27 de scriitori romani invitati la Salon du Livre.  Avea tradusa in franceza cartea sa – „Iepurii nu mor” (traducere de Laure Hinckel, editura Jacqueline Chambon). Dar… nu pentru asta se pare ca a fost sa ajunga la Paris, ci pentru a intalni si a lasa o amprenta culturala si teologica de exceptie acolo. In fapt, „intamplarea fericita” a fost intalnirea  cu presedintele Centrului National de Carte din Franta,  Jean-François Colosimo – despre care, Parintele Savatie spunea, la 16 aprilie, ca a intalnit „un om foarte de treaba”.  Intalnirea cu acesta s-a dovedit providentiala. Pentru data de 22 martie, intre orele 12.00 – 13.00, la Salon du Livre era programata o masa rotunda cu tema „România Îngerilor” unde erau anuntati a participa Jean-François Colosimo, Andrei Pleşu, Savatie Baştovoi si Bogdan Suceavă. Cum autorul roman principal, Andrei Plesu, nu a participat, Parintele Savatie a fost sa devina „ingerul tarii sale”. Si nu unul oarecare, asa cum se va vedea.

M-am intrebat cine este cel care a rostit despre Parintele Savatie,  la Radio France Internationale, urmatoarele:

„Ceea ce m-a frapat este acest melanj între religie şi cultură, precum la Savatie Baştovoi. Asta înalţă România spre universalitate, spre unitate. România depăşeşte România. Iată o veste bună! […] Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah, sper că va mai scrie. E un poet năpăstuit în tinereţe. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX-lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din România pentru acest secol? Va face cinste spiritului român. Va face legătura dintre verticalitate şi orizontalitate, între transcendenţă şi imanenţă. România e o ţară mistică şi trebuie să rămînă aşa, pentru binele Europei”.

Este desigur, covarsitor ceea ce se afirma, dar mai ales este important cine afirma acestea. Este vorba de Jean-François Colosimo (n.1960). In primul rand, Colosimo este cavaler al Legiunii de Onoare Franceze (din ianuarie 2008). Aceasta distinctie este cea mai inalta  decoratie onorifica franceza si a fost instituita de Napoleon Bonaparte la 19 mai 1802. Ea recompenseaza „meritele militare sau civile eminente in numele natiunii”.  Jean-François Colosimo a studiat filozofie, teologie, istorie și studii religioase (este ortodox); predă istoria filosofiei și teologiei bizantine la Institutul Saint-Serge din Paris. Este autorul unor filme documentare de exceptie:

• 1999 : Le Silence des Anges
• 2000 : Les Cités de Dieu, Washington, Rome, Moscou, Jérusalem
• 2003 : Le Temps des Juges
• 2006 : Trois Chrétiens face à l’histoire
• 2009 : Iran, une puissance dévoilée, 1908-2008

Editor in perioada 1988-2010, el a fost consilier literar pentru editura Stock, director literar la Lattes JC și la editura  Table ronde. În 2006, Jean-François Colosimo a fost numit directorul editurilor CNRS . El este, de asemenea, cronicar la „Le Monde des Religions” si la emisiunea „Jeux d’Épreuves sur France Culture”. Cea mai recenta carte pe care a avut-o in coordonare este „Vingt siècles d’art, la Bible de Jérusalem illustrée, Le Cerf/Réunion des Musées nationaux (2009).

La 12 mai 2010 a fost numit de presedintele Frantei, presedintele Centrului National al Cartii, pozitie din care, in martie 2013 l-a cunoscut pe Parintele Savatie Bastovoi – cu care a legat fulgerator spirit, credinta, comunicare si profunzime. Se dovedeste din nou, ca sufletele si mintile mari nu au granite. Ca lumina lor deopotriva se intrepatrunde si se potenteaza. Ca orele scurte ale unei intalniri providentiale pot naste glorie.

„Aş vrea să-ţi scriu cu mîna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.”     (Cantec pentru băieţii ucişi la Chişinău – de Savatie Baştovoi, 2005)

România depăşeşte România. […] Deci, de ce nu un călugăr venit din România pentru acest secol? Va face cinste spiritului român. (Jean-François Colosimo, martie 2013)

Prilejul „Romaniei ingerilor” sa apara…

Vizualizez cu bucurie, azi, pe blogul Parintelui Savatie Bastovoi, coperta cartii pe care ne-a pregatit-o de Pasti, si despre care ne-a dezvaluit putintel si la intalnirea sa recenta cu publicul, de la Libraria Sophia din Bucuresti (link aici). Citesc micul „Intro” de pe pagina Parintelui, „Romania ingerilor”,  si ma minunez a luminare interioara! Institutul de Teologie Ortodoxa Saint-Serge din Paris, este cel ce a prilejuit, la 25 martie 2013, intalnirea-dialog a Parintelui Savatie Bastovoi care l-a condus la scrierea noii sale carti: „Romania ingerilor„… Pe site-ul institutului francez apare anuntul evenimentului, eu preluand mai jos imaginea acelui anunt. Mai multe fotografii de la acel eveniment (despre care in presa romaneasca, dupa stiinta mea, nu s-a spus nimic)  pot fi vizualizate aici, pe site-ul institutului parizian.

Parintele Savatie face „Intro-ul” spre carte, rememorand cuvantul sau de la Salonul Cartii de la Paris (22-25 martie 2013), unde l-a intampinat  „intamplarea” de a fi nevoit sa vorbeasca despre ingeri… in locul scriitorului Andrei Plesu (care ar fi trebuit sa-si prezinte cartea „Despre ingeri”).  Asa se face ca „Romania ingerilor” a prins viata din sufletul si mintea Parintelui Savatie, iar „Despre ingeri” a impietrit in coltul uitarii…

Citesc pe blogul parintelui, deci, cuvantul de la masa rotunda de la Salonul cartii, si indraznesc a prelua doar un paragraf din ceea ce a rostit parintele la Paris. Si e-atat de graitor, si nu-i deloc putin lucru:

„Nu știu a vorbi despre îngeri, dar vă pot vorbi despre un popor care trăiește laolaltă cu îngerii. Mă veți întreba de unde știu asta, de vreme ce nu văd îngeri. Vă voi spune că întreaga istorie a poporului român e legată de îngeri, căci doar cu ajutorul îngerilor un popor atît de mic și încolțit din toate părțile de uneltirile marilor imperii a reușit să-și păstreze credința ortodoxă, limba și obiceiurile.”

Imi vine sa rad… Pe blogul meu, la pagina despre intalnirea de la Libraria Sophia, initial scrisesem titlul invers, si anume „Ingerii Romaniei” in loc de – „Romania Ingerilor”. O cititoare m-a corectat (dupa cum se vede acolo, la comentarii). Dar inteleg azi ca greseala mea de atunci… posibil sa nu fi fost nici ea intamplatoare. Caci ce poti crede citind ceea ce Parintele Savatie a spus la Paris si a afisat pe blogul sau?  Titlul meu „gresit” se referea de fapt… la Parintele Savatie si nu la cartea sa… E-un fel de „ironie a sortii” cum o numim noi, laicii; caci si Romania are ingerii ei, si Parintele Savatie se dovedeste a fi unul dintre ei. Asa ca in fapt, eu nu gresisem titlul initial al paginii mele de blog. Despre Romania, cu dragoste – asa a vorbit la Paris scriitorul Savatie Bastovoi, care nici macar nu este cetatean roman si oficial, nici nu stim daca a reprezentat Romania. Dar Romania e reprezentata adesea, neoficial, cu cea mai mare demnitate si responsabilitate. In plus, sau mai ales, Parintele Savatie mai stie ceva: „Dragostea care nu cade niciodata” – de la duhovnicul sau de la Manastirea Noul Neamt (langa Chisinau), Parintele Selafiil.

Si cum nimic nu-i la intamplare in viata, am descoperit foarte recent, o galerie imagistica de „ingeri ai Romaniei” si in ea am regasit, desigur, figura Parintelui Savatie, asa cum il vede ochiul unei artiste ce m-a impresionat grozav. Este vorba de schite maiastre, realizate in pix (o tehnica originala), de violonista Gabriela Mihaita David, la pagina aceasta de pe blogul sau. Cu acordul primit de la artista, preiau mai jos reprezentarile grafice pe care i le-a facut Parintelui Savatie, putand fi considerate drept daruri de la artist la artist… La loc de frunte am asezat schita Gabrielei Mihaita David care i-a surpins pe duhovnic (Parintele Selafiil) si ucenic (Parintele Savatie) impreuna, intr-o realizare de exceptie. Artista a adunat in aceasta pagina a sa schita celor doi calugari dar si un film in care ei sunt in dialog. Parintele Savatie scria in cartea sa despre Parintele Selafiil (Ed. Cathisma, Bucuresti, 2008) astfel: „In parintele Selafiil se vedea dragostea cu care iubeste Hristos lumea, caci ori de cate ori am facut neascultare sau m-am impotrivit, niciodata parintele nu a zis: ‘vezi daca nu m-ai ascultat’ sau ‘ti-am zis eu’, ci intotdeauna ma primea cu dragostea de mai inainte, de parca greseala mea il ocolea pe el. De aceea pot spune ca nu am vazut niciodata un om ca parintele Selafiil.”

Primavara intr-o manastire din Apuseni: Lupsa

Extrase din cartea, tradusa din rusa de Parintele Rafail Noica:     ” Cuviosul Siluan Athonitul ” (scrisa de ucenicul sau, Arhimandritul Sofronie):

„Mai inainte credeam ca Domnul face minuni numai pentru rugaciunile Sfintilor, dar acum am cunoscut ca si pacatosului face Domnul minuni, de cum se smereste sufletul sau, caci cand omul se invata smerenia, atunci si Domnul ii aude rugaciunile. Multi, din nepricepere, spun ca cutare sau cutare sfant a facut o minune, dar eu am cunoscut ca Duhul Sfant ce viaza in om este Cel ce face minunile. Domnul voieste ca toti sa se mantuiasca si vecini sa fie cu El, si de aceea aude rugaciunea omului pacatos pentru folosul celorlalti, sau chiar al celui ce se roaga.”

„Omul uneori ajunge atat de neputincios, incat nu mai are putere nici sa izgoneasca o musca, si nu poate din suflet a goni gandurile rele, dar si in aceasta neputinta milostivirea lui Dumnezeu pazeste omul, si nu-i vin ganduri rele, ci singur Dumnezeu este si in suflet, si in minte, si pretutindenea.”

Duminica Floriilor – Catedrala Mitropolitana din Sibiu

Este al 7-lea an de cand grupul vocal Acapella vine, in ocazii speciale, sa cante in Catedrala Mitropolitana din Sibiu. Anul trecut, tot de Florii – ca si azi, au fost invitati sa intoneze cantece religioase. Inserez aici doua fotografii din ziua de azi, a Floriilor, in care, catre sfasitul slujbei, pret de jumatate de ora, au incantat sonor pe cei veniti sa sarbatoreasca,  amintirea Intrarii Domnului in Ierusalim…

Intrarea lui Iisus in Ierusalim este dintre cele mai inaltatoare dar si cardinale evenimente crestine. Iisus inviase  de curand pe Lazar – si a fost una dintre cele mai mari minuni savarsite – caci acela fusese inviat dupa ce intrase deja in putrefactie. Mult popor incepuse sa-l aduleze si sa creada in El. Mai mult ca niciodata, si totusi… peste numai trei zile, acelasi popor aclamator in ziua de Florii, va striga: „Rastigneste-l! Rastignetste-l!”…

Parintele Arsenie Boca, cuvant la Duminca Intrarii in Ierusalim (scris la Prislop, la 17 aprilie 1949)- preluat din cartea sa, „Cuvinte vii‘:

In memoriam: poeta crestina Zorica Latcu (Maica Teodosia)

GHETSEMANI

de Zorica Latcu (1917-1990)

Picioarele spalate de plansul Magdalenii
Se fransera. Sub raza divinei milostenii
Iisus cazu in ruga cu fata-nsangerata
Si greu in pacea noptii rosti cuvantul: Tata,
Iti simt durerea sfanta si grija parinteasca,
Ma doare mila calda ce vrea sa ma-nveleasca,
Ma tulbura iubirea si jalea de Parinte.
Cand sangele va curge prinos al jertfei sfinte,
Cand urletul multimii va cere de la Tine
Sa osandesti pe Domnul luminilor depline,
Cand voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Cand Fiul Tau cadea-va sub bici fara putere,
Cand sfarticandu-mi trupul in drumul alb de tara
Voi duce spre Golgota cereasca mea povara,
Parinte-al meu, in mila sa nu-ti uiti legamantul,
Ma lasa cu durerea sa mantuiesc pamantul.
Sa nu-ti aduni blestemul si fulgerele toate,
Ca sa opresti mania neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dansii cu ploaie de pucioasa,
In marea Ta iubire ma uita si ma lasa,
Ma lasa, Doamne-al milei, sa nu-ti mai simt iubirea,
Sa stiu ca nu-mi ajunge la Tine tanguirea.
Te-mbraca azi in haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfanta a invierii mele.
Ca sa nu stiu cat suferi in lumile-ti senine,
Parinte, fa sa treaca paharul de la mine.
Iisus ridica fruntea si-ncepe sa coboare.
O aripa de inger l-atinse cu racoare.

De primavara

Ochii ploii…

„Asceza…ratiunii…”

Titlul de mai sus este al unui gand scris de Parintele Arsenie Boca la Prislop, la 17 octombrie 1949, gand pe care, partial, il preiau si redau mai jos,  din cartea „Cuvinte vii” (editia 2006):

 

Un copil al Parintelui Arsenie Boca… la Rasinarii Sibiului

Copiii vin pe lume daca ni-i da Dumnezeu, dar si daca noi ii primim. S-a intamplat sa citesc, cu ceva vreme in urma, o carte a Parintelui Nicolae Streza (senior), „Marturii despre Parintele Arsenie” (am scris despre aceasta – aici, aici si aici). In acea carte am aflat ca primul copil al Parintelui Streza (senior) a venit pe lume datorita sfatului si intaririi primite de la Parintele Arsenie. Nu intamplator, Parintele Streza va da numele fiului sau, numele secundar, Zian, dupa numele de mirean al Parintelui Arsenie. Acest fiu, pe numele sau Nicolae Pavel Zian Streza (foto alaturata – preluata din cartea sa de autor, amintita mai jos), acum in varsta de 63 de ani, este la randul sau preot-  in comuna Rasinari, jud. Sibiu. Nu doar ca Parintele Streza  (junior) datoreaza viata sa Parintelui Arsenie (si de aceea l-am numit in titlul de mai sus, „copil” al Parintelui Arsenie), dar datoreaza si „asezarea” sa in matca vietii inca dintru inceput – adica din primele luni de viata, asa cum se va vedea mai jos. Nu numai pentru acestea, Parintele Streza (junior), pe care l-am cunoscut de curand,  poarta o adanca dragoste, recunostinta si respect fata de „Sfantul Ardealului”, a carui imagine vegheaza in biserica pastorita la Rasinari de Parintele Streza, Biserica Sfanta Treime.

Dar iata faptele inceputurilor, asa cum apar in cartea „Marturii despre Parintele Arsenie„:

Asa ca, Parintele Arsenie a indemnat tanara familie Streza la a primi acest copil, cu orice risc, avand in minte faptul ca „factorul credintei de mult s-a dovedit un factor de viata„.

Parintele Streza junior, a mai avut parte de o alta experienta speciala in primele sale luni de viata, alaturi de Parintele Arsenie. Voi introduce aici, din aceeasi carte „Marturii despre Parintele Arsenie„, povestea respectiva:

Acest „copil” al Parintelui Arsenie, Parintele Streza (junior) din Rasinarii Sibiului, s-a aplecat in ultmii ani asupra capitolelor mai putin cunoscute ori aduse la lumina din viata Parintelui Arsenie, facand si un pelerinaj la Muntele Athos, acolo unde, in perioada 10 martie – 8 iunie 1939, Parintele Arsenie a vietuit pecetluirea minunata a misiunii sale spirituale pe pamant. Cartea publicata in 2008 de Parintele Streza (junior), cu titlul „Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos„, aduce nenumarate dovezi si informatii inedite despre vietuirea Parintelui Arsenie, dintre care, una de magistrala insemnatate, legata de lunile petrecute de Parintele Arsenie in „Gradina Maicii Domnului”, despre care a marturisit mai tarziu insusi Parintelui Streza, ca a fost locul in care Maica Domnului l-a sarutat pe frunte.

Am vizitat de curand pe Parintele Streza (junior) la Rasinari si am facut cateva fotografii  la Biserica Sf. Treime – unde acesta slujeste inca (fiind pensionar) – biserica de puternica reverberatie duhovniceasca, caci aici a slujit si isi are mormantul marele Ierarh transilvanean, Mitropolitul Andrei Saguna. Pe unul dintre peretii exteriori, alaturi de ctitorul cioban Ioan Bungarzan, este reprezentata figura Parintelui Arsenie, asa cum un tablou al sau strajuieste la loc de cinste in fata altarului, in biserica (foto mai jos) -marturii ale adancii plecaciuni ce i-o poarta „copilul” sau. In discutia avuta cu Parintele Streza, am avut bucuria sa aflu o parte din ideile si planurile sale de viitor – in legatura cu punerea la loc de cinste a imaginii unui sfant, asa cum a fost pentru toti cei care l-au cunoscut direct, Parintele Arsenie Boca.

La Rasinari au vietuit, dupa ce au fost date afara din manastire (in 1959) si o parte din maicile de la Manastirea Prislop, pastorita de Parintele Arsenie. Nimic nu e intamplator pe lume…si daca unele maici de la Prislop si-au gasit la Rasinari un loc de trai pana in 1976, cand Prislopul a primit din nou dreptul de fi manastire, tot la Rasinari avea sa ajunga, in 1979, si „copilul” Parintelui Arsenie, tanarul preot Nicolae Zian Streza. Daca este sa o cred pe femeia ce ingrijeste biserica din Rasinari, pe doamna Viorica, atunci in 1979 a ajuns aici si Parintele Arsenie, fiind martor la instalarea „copilului” sau la parohia nou repartizata. Nu am apucat sa intreb pe Parintele Streza si despre aceasta…

Si…asa cum l-am cunoscut si perceput eu pe Parintele Streza (junior), visul sau de a face un film care sa intreaca in documentare si expresie  filmul „Omul lui Dumnezeu” (in documentatia lui Costin Manoliu si in regia lui Nicolae Margineanu), nu este chiar departe a a deveni realitate. Daca Dumnezeu va binevoi.

Plimbarea de duminica

Duminica, catre orele amiezii… Orasul incepe sa se anime, oamenii ies de la biserica si fac un tur de corso, privind vitrinele  sub frunzele noi, abia desfacute, ale teilor. Intru in Libraria Humanitas, care are orar de lucru si duminica, de la orele 11 – mare privilegiu pentru cei care nu au timp in cursul saptamanii, sa intre in librarie, sa-si adape timpul cu daruri de suflet. La o cana de ceai, rasfoind carti ori albume pe care amani sa le cumperi, din varii motive, iti dai ragaz sa te-adancesti, intai in altii, apoi in tine insuti. Este felul in care o parte a noastra a invatat sa traiasca si sa creasca, citind, in fiecare zi, o carte buna… („Sa nu lasi o zi fara sa auzi sau sa citesti ceva frumos” – J.W. von Goethe).

La Humanitas azi, aranjau cartile. La inceput am fost acolo doar librarii si eu. Mai tarziu, au aparut si altii… M-am bucurat de linistea „casei” de carte.  Fond sonor placut, asa cum sunt invatata cand intru in aceasta librarie. De data aceasta, il reascult pe Freddie Mercury – e un album intreg pe care l-au pus spre auditie gazdele. Una dintre melodiile lui Mercury care-mi „cade” tare bine: „Love kills” (citesc pe Internet ca piesa a fost folosita in coloana sonora a  filmului mut din 1927 – Metropolis, rearanjat de un compozitor de muzica de film foarte drag mie, Giorgio Moroder….). Ascult melodia rasfoind.  Am luat langa mine, pe masa, alaturi de ceaiul negru „Earl Grey”, o carte si un album. Inainte de astea insa, am parcurs cateva rafturi de la domeniul „Istorie”, si m-am bucurat sa gasesc acolo o noua si foarte incitanta carte despre Regina Elisabeta a Romaniei (Carmen Sylva), cu multe date si fotografii inedite, semnata de Silvia Irina Zimmermann, o sibianca nascuta in 1970: Regina poetă Carmen Sylva. Literatura în serviciul Coroanei (tradusa din germana la Ed. All, Bucuresti, 2013):

Dar cartea si albumul de pe masa mea, carora le-am destinat aproape o ora de rasfoire in librarie, au fost altele: am ales dintr-un raft „Memorii” – de Valeriu Anania si un album de icoane bizantine si rusesti, in care am urmarit reprezentarile celor mai importante figuri ori evenimente religioase ale ortodoxiei.

Despre Memoriile mitropolitului Bartolomeu Anania, tocmai am citit acum pe net o cronica pertinenta, semnata foarte recent de Paul Cernat, care surprinde excelent esenta cartii. Pe mine m-a impresionat inca de la „cuvantul inainte” modul de a scrie al Parintelui Bartolomeu. Acest cuvant introductiv este scris in 1974, cand se gasea in America, un stat liber, neostracizat, in care a putut sa-si astearna pe hartie, fara teama, amintiri, ganduri, marturii… Memoriile scriitorului si teologului Valeriu (Bartolomeu) Anania, sunt de departe o sursa exceptionala, de prima mana, a unei parti din adevarul nostru istoric si social. Cartea de memorii este  „o carte spectaculoasă, în care aventura spiritual-ecleziastică se îmbină cu cea politică şi literară. Scriitor în viaţa civilă, actualul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este, la 88 de ani (n.n. cele scrise aici dateaza din 2008), o figură-cheie a ortodoxiei postbelice, martor privilegiat al dramelor istoriei noastre recente şi actor implicat în cîteva momente grave ale ei.” Cartea prezinta o foarte minutioasa lista biografica si am putut constata intre multe altele, „experienta” inchisorilor comuniste in care a petrecut mai bine de 6 ani (1958-1964), la Aiud si Pitesti, si in 1942, 6 luni pentru pentru că ar fi deținut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare și arme.

Unul dintre locurile dragi si importante in care a locuit  buna vreme dupa pensionare Bartolomeu Anania, a fost Manastirea Varatec. O mica poveste a timpurilor petrecute acolo, in compania altor mari oameni de cultura romani, se poate citi aici. Cartea de Memorii a Parintelui Bartolomeu, este, de azi, pe lista mea de prioritati livresti.