George Enescu – Legende

O bucata tare frumoasa a maestrului George Enescu, pentru pian si trompeta, din 1906… Titlul ei este „Legende”, asa cum a devenit muzicianul, peste timp. O muzica blanda si relaxanta, putin nostalgica, dar minunata.

Anunțuri

Actorul Dorel Visan – un om frumos al timpurilor noastre

Pe actorul Dorel Visan il stiam din filme, doar din filmele vazute la cinema sau la TV. Posibil ca la vremea cand le-am vazut, sa nu fi fost suficient de coapta sau atenta la rolurile sale si la interpretare. Poate ca nu aveam inca „ochiul interior” deschis spre a-ntelege mai mult despre actorul si spiritul Dorel Visan.

Apoi, in luna mai 2010, aflandu-ma la Iasi si vizitand Casa Pogor, s-a intamplat sa particip la un spectacol restrans, organizat in sala de la etajul superior al casei (Galeriile „Pod – Pogor”) . In cadrul „Prelectiunilor Junimii” era programata conferinta „Eminescu între geniu, om şi sfânt” avandu-l prelector pe Dorel Vișan (27.05.2010). A fost ziua in care am descoperit cu totul altfel pe artistul si omul Dorel Visan. A fost o revelatie!

Am gasit pe net, in cotidianul regional „Evenimentul”, pasaje si comentarii despre prezentarea de atunci, pe care le redau mai jos:

<<„La Iaşi, a venit Ion Creangă să vorbească despre Eminescu”, a spus Constantin Dram, prezentându-l pe Dorel Vişan, care a susţinut, recent, o conferinţă cu tema „Eminescu între geniu, om şi sfânt”, în cadrul celei de-a VII-a şedinţe a „Prelecţiunilor Junimii”. „Ion Creangă m-a împins spre Eminescu”, a spus Dorel Vişan, mărturisind că prelecţiunea sa reprezintă nu atât o conferinţă, cât „gândurile unui artist care a avut nişte momente de iluminare”: „M-am îndrăgostit de Eminescu, făcând filmul despre Creangă. Eminescu nu e numai un fenomen şi un destin tragic, excepţional, ci mai mult decât atât, cum ar fi spus Dostoievski, o taină. Atâta vreme cât în lume va exista taina, va fi bine. Dar noi începem să omorâm taina, nu mai vrem să recunoaştem că suntem limitaţi în puteri”. Vorbind despre „Eminescu – trivalent: om, geniu şi sfânt”, Dorel Vişan s-a arătat îngrijorat de modul în care este tratat poetul astăzi. „Eminescu a avut puterea să iasă din viaţa pământească şi să trăiască în timp. Este sfânt prin zestrea pe care o lasă omenirii. Fiecare generaţie îl vede într-un fel pe Eminescu. Generaţia de azi nu ştie, aproape, cine a fost Eminescu, pe când alte generaţii ştiau poeziile de dragoste şi scrisorile pe dinafară”. Cunoscut pentru numeroasele sale roluri antologice, Dorel Vişan este actorul care l-a întruchipat pe Ion Creangă în filmul „Un bulgăre de humă”, regizat de Nicolae Mărgineanu. Filmările au avut loc la Iaşi, în câteva dintre locurile devenite celebre graţie „întâlnirii” lor cu Eminescu şi Creangă. „M-au apucat nostalgiile când am intrat pe poarta Casei Pogor, pentru că actorul lasă ceva din sufletul lui acolo unde caută în zona destinului unui personaj. Credinţa mea, pe care o propovăduiesc pe unde pot, e că actorul nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine”, a mărturisit Dorel Vişan.>>

In acceptiunea mea, Dorel Visan continua sa devina un om tot mai frumos:

O poveste regala: Insula Serpilor

„In largul marii, langa coasta unei tari – stiti bine care – , se afla o mica insula, numita Insula Serpilor. Ea seamana cu o uriasa stanca, prabusita acolo, nimeni nu stie nici cum, nici cand. Nu se stie nici macar pentru ce o cheama asa, deoarece nu-s serpi pe ea! Cum insa eu stiu, am sa va povestesc si voua, caci e un basm tare ciudat si cred ca mult are sa va placa!”

Astfel isi incepe povestea despre Insula Serpilor, Regina Maria a Romaniei. Un basm croit de imaginatia debordanta a celei mai iubite fete regale a Romaniei, o poveste inspirata cel mai probabil de una dintre calatoriile sale pe insula reala, cu acelasi nume, ce apartinea in vremea sa Romaniei.

Stim cat de mult adora regina marea, si nu este de mirare ca privind mica stanca din mijlocul Marii Negre, si probabil explorand-o cu pasul, a inceput sa viseze, inspirata de stranietatea locului. Poate ca insotita de unul dintre cei mai dragi si importanti naturalisti romani, dr. Grigore Antipa – cel care s-a bucurat de tot sprijinul regal, atat in timpul regelui  Carol I, Ferdinand cat si al lui Carol al II-lea, a patruns o intelegere mai profunda si mintea sa a impletit un basm fermecator pentru copiii sai.

Povestea „Insula Serpilor” este o poveste despre izbanda si iubire. O poveste stranie, precum locul care a inspirat-o. Un basm despre un turc batran ce pazea farul insulei, despre nepoata sa venita sa impartaseasca singuratatea totala a batranului si despre aventura fetei in lumea paralela a vrajilor si tranformarilor umane. Basmul se gaseste intre cele 13 din cartea „Povestile Reginei Maria a Romaniei” (Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2011).

Am adaugat mai jos una dintre fotografiile din urma ale reginei, la opera, pentru privirea nostalgica si visatoare a unei regine „frumoase, inteligente, cu farmec si temperament debordant” (dupa cum spunea Principesa mostenitoare Margareta a Romaniei despre strabunica sa).

Regina Maria - la Opera, cca. martie 1937, ceva mai bine de 1 an inainte de moarte

Nichita Stanescu ar fi implinit azi 79 de ani

In luna aceasta de martie ce se incheie, l-am avut adesea in gand pe poetul Nichita Stanescu. Regasesc in biblioteca mea „Nichita Stanescu. Album memorial” – editat de Viata Romaneasca in decembrie 1984, la un an de la moartea poetului. Este cu siguranta cel mai frumos omagiu ce i s-ar fi putut aduce – prin format si continut. Un volum consistent cu toate formele de a-l mentine viu si in fiinta, fata catre fata cu cititorii sai.

Voi extrage si cita mai jos autoportretul pe care si l-a scris poetul in 1982, ce apare in acest album:

” Prietenii mei, scriitorii macedoneni, mi-au cerut pentru aceasta carte de versuri aparuta in maiastra limba macedoneana a lui Tasko Sarov, sa-mi fac un autoportet in catvea pagini tiparite. Mi-am pus la mana ceasul de auzit si la ochi ochelarii de micsorat timpul si mi-am zis ca, cel mai frumos portet al meu in limba macedoneana, ar fi dedicatia pe care-o pun pe fruntea cartii si anume aceasta.

Iubite cititorule al meu din Macedonia, iti dedic aceasta culegere de versuri cu prilejul faptului ca ne-am intalnit in timpul vietii noastre, iar nu in timpul vietii altora. Daca nu este multumitor acest autoportret, atunci as mai adauga faptul ca a te naste este o sugrumare, iar a muri, un strigat. Faptul de a te fi nascut este atat de uluitor si de mirabil, incat este mai degraba asemuitor intamplarii, decat legii. Voi zice si eu in consecinta ca intamplarea naste legi, iar legile nasc intamplari. Intamplarea nemaipomenita de a fi cal poate fi asemuita cu neasemuita intamplare de a fi arbore. Pe om il ispaseste de individualism cuvantul, care este un organ colectiv al umanitatii, daca nu cumva singura ei fiinta fragmentata in nesfarsite substantive si verbe rostite de pieritorii globului pamantesc.

Despre poezie am o parere foarte buna.

Daca din punct de vedere sociologic omul este dezastruos, daca din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca si dinamita, din punctul de vedere al poeziei din om, omul ne pare inca de nejefuit. Averea cea mai sigura si cea mai importanta pe care o are umanitatea din timpul umanitatii mele este poezia fiecarui om in parte – si in acest sens intelegem estetica ca pe expresia cea mai fiintanda a eticii. Poetul este aidoma unei moase de tara care ajuta femeia pe camp sa nasca. Dar a confunda moasa cu miracolul nasterii ar fi un cantec al surzilor. Poezia poetului starneste pozia intima a fiecaruia. Un poet este cu atat mai maret cu cat cei care-l citesc nu pe el il descopera, ci pe ei insisi.

Inchei adaugand ca Podul de la Struga e un curcubeu caruia-i zarim bolta – si ale carui picioare nu i le zarim, dorindu-i-le lungi-prelungi ca ecuatorul.

Ave!

Al vostru, Nichita Stanescu,   Azi.”

Iar eu depun aici, „in memoriam”, cateva flori minunate pictate de draga mea pictorita Tatiana Mihailescu, extragadu-le din colectia de fotografii dupa tablouri, pe care mi-a daruit-o acum 3 ani artista.  Cred ca poetului i-ar placea!

Această prezentare necesită JavaScript.

De la iad la rai, cu multe sute de ani in urma…

De cativa ani incoace, in aceasta perioada a Postului Mare, nu mai uit niciodata ziua de 1 aprilie. In afara de simbolistica lumeasca a zilei, care ne face totdeauna sa zambim, la 1 aprilie – anul 422, o femeie devenita sfanta, pleca dintre pamanteni.

Numele de Maria Egipteanca il auzisem in cateva randuri de-a lungul anilor, dar niciodata nu fusesem atenta la insemnatatea personajului. Cu cativa ani in urma insa, s-a intamplat sa audiez povestea vietii sale, o „legenda” crestina zguduitoare si presarata de minuni. Apoi am citit-o, (si se poate citi intr-o forma scurta aici) si am cugetat profund. Nimeni nu poate ramane indiferent la o asemenea „poveste”!

Patriarhul Ierusalimului, Sofronie, canonizat la randul sau ca sfant, i-a lasat scrisa povestea, si a ajuns pana la noi. Se intampla in secolul al VII-lea, la deja cateva sute de ani de la moartea Sfintei Maria Egipteanca. Povestea ei este povestea luptei dintre iad si rai, aici pe Pamant. Nu cunosc o alta de aceeasi putere si inaltare, decat pe cea a lui Iisus, Iisus al patimilor.

 „Iară Zosima a zis către dânsa: Câţi ani ai, doamna mea, de când lăcueşti în pustia aceasta? Iară ea a răspuns: Socot că sunt patruzeci şi şapte de ani de când am ieşit din sfânta cetate…”

China azi, prin ochi de roman

Jurnalistul Dan Tomozei a lansat azi – 28 martie 2012, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, cartea „Descoperind China – Beijing” (click aici – pentru prezentarea lansarii).

De doi ani in China si de un an si jumatate redactor la Radio China International, a adunat deja destule experiente-prin-comparatie-cu-acasa, spre a simti nevoia de impartasire cu conationalii sai.  Azi a fost prima mea intalnire cu jurnalistul Dan Tomozei, si am remarcat echilibrul, strictetea, decenta si decizia cu care a argumentat in favoarea unui model chinez demn de urmat.

Dupa cum l-a prezentat Emil David – directorul editurii Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu (unde a aparut cartea), care-i si prefateaza eseul de 120 de pagini, Dan Tomozei continua sa fie jurnalistul „bataios, revendicativ si coroziv” care, „slefuit pe cont propriu in jurnalul constiintei civice treze care s-a numit <<Dacii liberi>>” se intoarce cu o carte fascinanta despre o tara fascinanta. La lansare a fost prezent si a avut un cuvant-inainte in limba romana si directorul Institutului Confucius al universitatii sibiene (cetatean chinez).

Dan Tomozei a hotarat sa paraseasca Romania, intr-un „exil asumat”, asa cum se intampla (din pacate) cu numerosi oameni de valoare si integri ai acestei tari. Se pare insa ca acolo, in China indepartata, a regasit „linistea pierduta in patria natala.” Mai mult chiar, are nenumarate motive acum, la doi ani dupa instalarea la Beijing, sa sustina ca „Beijingul este a doua mea casa […] in care am redescoperit pretuirea pentru viata si bucuria de a trai in aprecierea valorilor simple, firesti si naturale.” In plus, este corespondentul Jurnalului National la Beijing (click aici).

Adevarul este ca foarte putini romani au sansa de a aduce inapoi in tara semnele adevaratei Chine, un motiv in plus sa citim cartea lui Tomozei. Spre exemplu, unul dintre comentariile jurnalistului a fost legat de felul in care presa occidentala oglindeste realitatea chineza. Am aflat astfel, ca ziarele din V Europei anunta felurite evenimente care-de-care-mai-bizare despre, de exemplu Piata Tian Anmen, evenimente complet neadevarate sau falsificate, cu care suntem indopati (preluand si noi, in ziarele romanesti, stirile din occident, contrafacute)…

Modul in care si-a lansat cartea Dan Tomozei a fost foarte incitant: pe un fond muzical chinezesc continuu si fin, au fost prezentate si comentate mai multe zeci de fotografii legate de locurile remarcabile ale zonei Beijingului pe care le-a „trait la pas” jurnalistul. Un fel de explorare chineza din perspectiva jurnalistico-culturala.

Unul dintre primele subiecte atinse in prezentarea foto si comentate a fost momentul inaltarii drapelului Chinei in Piata Tian Anmen. Moment – se pare de adevarat patriotism si evlavie – salutat in tacere mormantala in fiecare dimineata si seara de sutele de prezenti zilnic la „spectacol”. Un cu totul alt fel de respect, insuflat  de ideea de natiune si patrie, unul pe care, de mai multa vreme, noi romanii l-am pierdut…

Am aflat apoi ca marile bulevarde ale Beijingului au cate 16 benzi, iar cele mai mici bulevarde au cate 6. Iar pe un bulevard de acela, de 16 benzi, in minutele drapelului, masinile se opresc si elibereaza instantaneu zona, fara a fi dirijate de agenti. O liniste totala se intinde peste toata aria, pana la incheierea momentului, care zilnic, este marcat si printr-o mica parada de corp militar. Si toate din pura obisnuinta: obisnuinta respectului si demnitatii nationale, inradacinate si asumate.

Am vazut apoi micile masinute ecologice ale politiei si jandarmilor chinezi care vegheaza asupra unei ordini ce nu necesita pastrare, ci doar supraveghere formala. Jandarmi in costume de ultima generatie, cagule si casti si ochelari de protectie, cu arme asezate pe umar, prezenti in capitala chineza spre bunul mers al lucrurilor, care – se pare – merge fara probleme oricum… Dan Tomozei spunea ca acesti jandarmi stradali stiu cu totii limbi straine si sunt foarte respectuosi si comunicativi cu cetatenii.

China este de 4 X Europa sub toate aspectele, spunea Dan Tomozei… O populatie de un miliard si jumatate… Numai Beijingul are peste 20 de milioane de locuitori, mai mult decat Romania actuala… Depasind toate marile puteri economice ale lumii, este in prezent numarul 1 mondial.

Daca China poate fi luata drept model, nu ramane nici o indoiala. Atat doar, ca tari precum a noastra, din ratiuni mereu neintelese, cred ca solutiile lor sunt cu mult mai eficiente.

In periplul chinez al lui Dan Tomozei, desigur, marea majoritate a prezentarii s-a axat pe istoria si cultura chineza. Am vizionat si audiat prezentari ale templelor, palatului imperial – orasului interzis, gradinilor si parcurilor, pietelor, strazilor, podurilor, orasului modern, mormintelor regale, etc. – conservate de 300-500 de ani in perfecta stare! Nu a lipsit, desigur, Marele zid chinezesc… Toate prezentate in modul cel mai firesc si condescendent cu putinta. Feluri de mancare care se vinde pe strada, toate felurile posibile de animale si insecte, asa cum stim, trase in bete sub forma de siruri perfect aliniate pe tarabe… Poze pline de culori vii, inconfundabilul rosu chinezesc ori galbenul acoperisurilor… O lume atat de straina noua, europenilor, si se pare, atat de normala si bine organizata!

La finalul prezentarii, la care au participat in jur de 80 de persoane, autorul a oferit cate o carte gratuit tutror celor prezenti si a raspuns unor intrebari. Astfel am aflat ca salariul mediu in China (cel putin Beijing) este intre 3000-3500 ioani ceea ce corespunde la 1500-1700 lei.

O lume cu totul aparte, despre care, ca in multe alte cazuri, erorile si manipularea dirijata ne fac sa credem ca este ceea ce nu este… Cu atat mai mult, prezentarea si cartea jurnalistului Dan Tomozei este o comoara intru informare!

Citez mai jos ultimul paragraf al micutei prefete a autorului la cartea sa, semnata – Dan Tomozei. Beijing, martie 2012:

„„Descoperind China – Beijing” este o dedicaţie făcută celor care trudesc cu impresionante eforturi pentru păstrarea relaţiilor de prietenie chino-române în matca tradiţională, fie că aceşti truditori sunt în diplomaţia, în instituţiile media sau administraţia centrală din Beijing, cu toţii având ca liant limba română.”

Mi-a placut!…

Este vorba despre o reteta. Nu de bucate, ci de viata. Am gasit atata inspiratie, experienta si originalitate in aceasta retea, incat am simtit nevoia sa dau de veste despre ea si eu, celor care trec pe-aici… Neaparat! Este vorba de „Tiramisu”. Pentru cei ce cunosc gustul acestui desert, vreau sa le spun ca cel la care voi face trimitere mai jos este DE DEPARTE cu mult mai grozav decat cel pe care il putem servi cu lingurita vreodata. Nu-i deci un Tiramisu clasic, este un Tiramisu pentru corzi de inima si arcus de gand. 

Reteta acestui Tiramisu neconventional este scrisa si recomandata de un medic psihiatru, specializat inclusiv in problemele cuplului, pe care l-am cunoscut doar din blogul sau, pur intamplator. Citesc adesea postarile domniei-sale, si pretuiesc omul si medicul deopotriva, pentru ceea ce este, inspira si transmite! Cred ca putini medici din Romania, inclusiv sau mai ales – psihiatri, pot spune ca au gasit si un astfel de mod  de a respecta  juramantul lui Hippocrate – ce cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale.

Deci: TIRAMISU – dr. Dan Ghenea: AICI!

Previous Older Entries