O privire printre genele stranii ale istoriei noastre

La 15 august 1949, ex-regele Carol al II-lea nota in jurnalul sau („Insemnari zilnice. Intre datorie si pasiune.” Vol. VI, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2002) un lucru foarte interesant: despre intalnirea, la Lisabona (unde se afla in exil), cu jurnalistul american E.A. Easterman. Cu acea ocazie aveam sa aflu despre una dintre cartile foarte rare si dificil de gasit, care aparuse in 1942 in Marea Britanie, scrisa de Easterman:  „King Carol, Hitler and Lupescu” (Ed. Victor Gollancz Ltd.). Subtitlul cartii de pe coperta fata  prezinta astfel: „The inner history of Carol, ex-king of Roumania, his relations with internationally famous yet virtually unknown Mme Lupescu and the conflict with Hitler, which cost Carol his crown, and led to his exile to Mexico”.

In jurnalul zilei de 15 august 1949, Carol nota: „Seara, dupa cina, telefon din Lisabona: era dl. Easterman, care a scris cartea „King Carol, Hitler and Lupescu”; in treacat pe aci si plecand maine dimineata, doreste sa ne vaza. S-a lasat de ziaristica si azi este secretarul general al Aliantei Evreiesti. Conversatiune placuta asupra chestiunei Israelului, a Angliei si situatiei economice mondiale. Vrea sa scrie o noua carte si, pentru aceasta, va reveni de Craciun”.

Jurnalistul american A.L. Easterman a fost editor de Externe al ziarului Daily Express şi, mai târziu, corespondent de Externe la acelasi jurnal; apoi, de la începutul războiului al doilea mondial si până la prăbuşirea Franţei, corespondent sef al ziarului Daily Herald. Este unul dintre puţinii oameni care au putut pretinde ca au cunoscut Europa „din interior ” în toată încurcătură stranie de diplomaţie şi de contra-diplomaţie….  A călătorit mult, atât în Europa cat şi în SUA, şi a avut ocazia sa intalneasca şi sa discute cu liderii diplomatici şi politici ai Europei. În ianuarie 1938 Eastarman a fost trimis in România într-o misiune specială: pentru a  ancheta numirea senzaţională de catre regele Carol a fascistului anti-semit Octavian Goga, ca premier al Romaniei – act care a dezorientat la acea data intreaga  Europa. Acest act s-a produs  după ce Hitler a început să dezvăluie proiectul său de carmuire a intregului continent şi de programare a războiului.

Easterman a fost atras insa de caracterul şi personalitatea neobişnuite ale regelui Carol, cu care a realizat  un interviu care a făcut vâlvă în întreaga lume, atunci, in 1938.  El a vorbit de asemenea cu Elena  Lupescu – un privilegiu rar pentru un jurnalist, deoarece ea evita totdeauna publicitatea şi presa. Legaturile lui Easterman cu Carol vor continua si dupa exilarea regelui, asa cum reiese din jurnalul sau. Jurnalul, publicat la noi in 6 volume, se incheie (brusc)  la ziua de 13 aprilie 1951, unde editorii mentioneaza „Asa se incheie insemnarile zilnice ale lui Carol al II-lea”. Cum se va vedea mai jos, la inceputul lui 1951 Carol lucra impreuna cu Easterman la noua carte-document. Nu stim cat s-a lucrat la acea carte, ea nu a fost publicata… Timpul cat a mai fost posibil sa se lucreze (cel putin impreuna cu Carol), s-a intins pana la moartea acestuia, din aprilie 1953. Elena Lupescu stia la fel de multe, si ar fi putut continua alaturi de Easterman scrierea acelei carti… Dar acestea sunt simplele noastre speculatii… Istoria noastra este si ramane partial nedevoalata.

In ceea ce priveste cartea publicata in 1938, adica „King Carol, Hitler and Lupescu”, ea reprezinta rezultatul unei cercetari destoinice  şi al punerii cap la cap a unor fapte, cu privire la aceste trei persoane, şi prezinta rolul pe care l-au avut în mersul istoriei unei ţari puţin cunoscute, ca Romania, pe scena larga a Europei aflata pe calea haosului şi în războiul care a cuprins şi atins milioane de oameni. Din această carte transpapare o nouă concepţie privind monarhul „cel mai colorat” al Europei antebelice şi a partenerei sale (E. Lupescu), o femeie care, timp de douăzeci de ani, a participat la istoria lumii, vorbind şi intuind. Easterman aduce la lumină, in cartea sa din 1942 (a carei singura editare s-a facut in acel an, si numai in Marea Britanie) a poveştii senzaţionale şi nespuse pana la momentul respectiv, prezentand in detaliu pentru prima oara, drama tragică de dinainte şi din timpul abdicarii regelui Carol, forţat să renunţe la scaunul lui de domnie de către generalul Antonescu şi complicii săi, Garda de Fier fascistă terorista. Este dezvăluita întâlnirea lui Carol cu Hitler, la Berchtesgaden. Tiradele lui Hitler, în faţa lui Carol şi a fiului său, Principele Mihai, sunt revelate ca fiind începutul conflictului deschis dintre Führerul  nazist şi regele român; este demonstrata determinarea lui Hitler de a zdrobi un monarh atat  de sfidător! Un alt un punct important al cartii este prezentarea eşecului  vizitei lui Carol la Londra în noiembrie 1938, când venise acolo nu numai pentru imagine, ci ca să caute sustinere si sprijin împotriva lui Hitler. Cartea aduce la suprafata „povestea din interior” a relaţiilor lui Carol cu Marea Britanie şi Franţa, din perspectiva agresiunii viitoare a lui Hitler în Europa şi în cursul primului an de război. Se discuta tema: a fost Carol al II-lea suporterul, instrumentul sau victima lui Hitler? Cum au evoluat lucrurile, a „vândut” el ţara sa Germaniei  naziste sau a fost trădat ca sa predarea tara sa Axei? Scopul real al vizitei de stat a lui Carol la Londra a fost de a propune Marii Britanii  sa il sprijine ca să reziste obiectivulului Führer-ului de a distruge independenţa României, ca parte a proiectului sau  major  de agresiune europeana. Sunt  pe deplin demonstrate eforturile disperate ale regelui Carol de a asigura o garanţie britanica Romaniei, similara celei oferite Poloniei.  Este aratat refuzul total al lui Chamberlain in directia sprijinirii Romaniei, pana cand, presat de liderii laburisti britanici, la o întâlnire dramatică dimineaţa devreme cu primul-ministru pe Downing Street 10, înainte ca Sir Horace Wilson sa ajunga, acesta a cedat.  Există, de asemenea, dovada uimitoare a modului  în care Carol a fost „lasat de izbeliste” in problema ajutorului britanic pentru România, atunci când Misiunea Comerciala Britanica a refuzat creditul pentru tara noastra, atunci când erau necesare 50 milioane lire sterline pentru ca regele Carol sa poata inzestra ţara spre  a face fata agresiunii lui Hitler. Marea Britanie refuza ajutorul Romaniei ca raspuns la  presiunile si ameninţările lui Hitler privind eventuale concesii facute Romaniei pe aceasta tema. Este aratata presiunea constantă şi neobosita a lui Hitler asupra lui Carol, intrigile  naziste şi ameninţările, eforturile zadarnice ale lui Carol pentru a asigura ajutorul de la democraţiile occidentale, predarea sa treptată Germaniei şi ruina finală, umilitoare, a României dupa „dictatul de la Viena”. Este dezvăluita in amanunt viclenia teribila si şicanele  lui Hitler asupra Romaniei. Ele formează o naraţiune despre trădare, spionaj, rebeliune, şi prăbuşirea unui tron şi a unui stat.

Legatura lui Carol cu Easterman continua, astfel incat in jurnalul sau („Insemnari zilnice. Intre datorie si pasiune.” Vol. VI), acesta noteaza la ziua de 7 mai 1950 (gasindu-se in prima sa vizita la Londra, dupa inceputul exilului, cu prilejul expozitiei filatelice mondiale): „…Duduia a trecut in salon si am avut mai multe vizite. Intai, pe Easterman, care a venit sa vorbeasca despre cartea pe care vrea s-o scrie (n.n. despre ex-regele Carol); neputandu-l ajuta dupa cum dorea, a venit cu o noua propunere: s-o scriem impreuna, adica sa fie publicata sub iscalitura mea (n.n. a lui Carol). Duduia e favorabila ideii.”

Urmatoarea mentiune a lui Easterman in jurnalul lui Carol apare la data de 27 ianuarie 1951: „Dimineata, obisnuita ora de lucru cu Easterman. S-a discutat despre educatie si invatamant, i-am vorbit despre scoala ce-o facusem pentru Mihaita (n.n. Principele Mihai, fiul sau). Pe urma, a reluat chestiunea esentei Monarhiei si functionarea mecanismului constitutional al ei; am aparat teoria unei Monarhii active, Regele fiind responsabil in fata constiintei sale, responsabil de cele ce iscaleste„.

Jurnalul lui Carol se opreste la nici 3 luni de la aceasta ultima mentiune cu privire la noua carte despre Carol al II-lea, proiectata de Easterman. Iar la 2 ani de la ultima fila din jurnal se opreste si viata ex-regelui Romaniei…

In alta oridine de idei, cateva file foarte  interesante cu privire la relatia Carol-Hitler, respectiv Romania-Germania, se gasesc in cartea unui  autor englez, Paul D. Quinlan, aparuta mult mai recent in SUA (decat cartea lui Easterman din 1942), si anume in 1995, la Ed. Greenwood Press, si tradusa in Romania la Ed. Humanitas in 2008. In acest sens, paginile 268-280 din traducerea romaneasca, merita citite!  Cartea istoricului  Paul D. Quinlan este mult mai echidistantă decât alte lucrări despre figurile regale. Acesta este un lucru remarcabil, pe fondul controverselor interminabile asupra lui Carol al II-lea.

Anunțuri

Casa memoriala Sadoveanu (langa Schitul Vovidenia, Neamt)

In septembrie 2009 am facut un mic tur prin Moldova si am ajuns si in zona Manastirii Neamtului. Pe drumul din soseaua principala catre Manastirea Neamtului, inainte de a ajunge la aceasta, se face un drum la stanga, catre Schitul Vovidenia, mult mai putin cunoscut decat Manastirea Neamtului. Locurile sunt frumoase si blande, asa cum e toata zona Neamtului. La cateva zeci de metri de Schitul Vovidenia se gaseste una dintre casele memoriale ale scriitorului Mihail Sadoveanu, care si-a trait aici ultimii ani de viata (1944 – 1961). Cladirea a fost construita in 1937 de mitropolitul Visarion Puiu, cu destinatia de palat arhieresc. Devenita casa de oaspeti, a fost pusa la dispozitia scriitorului Mihail Sadoveanu in 1944 si cedata spre folosinta pe viata in 1949. Sunt expuse portretele ale parintilor, un portret si un bust al scriitorului,  o masa florentina, un sah de fildes, un pian, obiecte de vanatoare si pescuit si doua biblioteci.

Curtea casei este cu iarba si molizi inalti si frumosi, cu un gard de lemn simplu, cu sipci verticale paralele si inguste. Dincolo de drum, vis-a-vis de casa, ceva mai in jos, se gaseste un lac mic, unde scriitorul obisnuia sa pescuiasca. Cateva poze din interior, mai jos. Intr-una din fotografii se vede Schitul Vovidenia dinspre drumul spre Manastirea Neamtului, iar Casa Sadoveanu este putin mai jos, spre dreapta fata de schit, acoperita de copaci.

Această prezentare necesită JavaScript.

iulie 2013:   75 de ani de la inaugurarea casei memoriale de la Schitul Vovidenia:  O dorinţă împlinită a mitropolitului Visarion Puiu 

Viata vazuta dinspre broasca spre barza

Am descoperit de curand o rubrica scrisa cu mult talent, inspiratie si inteligenta de scriitoarea Doina Uricariu, intr-o revista de cultura de o tinuta ideatica si grafica deosebite.  Am descoperit rubrica dar si revista, si m-am bucurat ca in Romania de azi se (mai) gasesc asemenea reviste! Este vorba de „Insemnari iesene„, iar rubrica Doinei Uricariu are un titlu tare sugestiv: „Broasca si Barza”.  Revista se poate citi in intregime online si are aparitie lunara.

„Insemnari iesene” a fost fondata la Iasi, in 1936, de scriitorul Mihail Sadoveanu, alaturi de George Topirceanu si Gr.T. Popa. A aparut cu regularitate pana in 1940. Se dorea ca aceasta sa fie <<o mare revistă literară şi ştiinţifică, prin ajutorul căreia cuvântul omului să fie iar ascultat >> (Gr. T. Popa, 1939) iar cu ajutorul ei sa se ofere <<spiritului românesc o informaţie cât mai completă dar sobră din toate domeniile de cunoştinţe umane şi să ridice acelaşi spirit  în sfere cât mai înalte prin producerea unei literaturi care să impună sentimentul frumosului>>. (Gr. T. Popa, 1938).

Din 1940 revista nu a mai existat, dar in 2004 a renascut o a doua serie, pana in 2005, in aceasta perioada revista aparand sub egida Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iasi, sub coordonarea lui C. Stefanache si Al. Dobrescu. Numarul 1 al seriei a 3-a a aparut in septembrie 2009 (redactor-sef Al. Dobrescu), iar aceasta a treia serie este editata de Primaria Municipiului Iasi, fiind disponibila  in extenso si on-line!

Numerele sunt ilustrate abundent cu repoduceri (color) dupa tablouri si desene ale diversilor artisti plastici mondiali contemporani, iar cititorul se poate delecta dar si adapa astfel, intr-un complex artistic inspirational.

Incepand cu nr. 1/2011, Doina Uricariu semneaza cate un articol in fiecare numar al revistei.  Iar incepand cu nr. 3/2011, se stabileste la tema (rubrica), „Broasca si barza”, trecand din zona scrierilor de focalizare pur-literara, in cea a celor de acoperire mult mai larga: filosofica,  istorica, antropologica, crestina si sociala. Unele dintre cele mai interesante articole ale sale, le-am gasit a fi: „Textualismul de dosar„, „Lux de lux intr-o vara de criza„, „Cine face umbra pamantului”, „Arca lui Noe„, „Marea restaurare sau marea restauratie„. Cei care eram obisnuiti cu Doina Uricariu – poeta, dupa citirea celor doua recente volume de memorialistica si documentar-istoric „Maxilarul inferior” si „Scara leilor„,  am descoperit vocatia de spirit si de artist neinlantuit, a adevaratilor „oameni de cultura” pe care ii avem. Si pe care ii stimam!

Parintele Rafail Noica va implini in acest an 70 de ani

Tot ce este civilizatie si cultura eu o vad numai ca o pregatire a omului pentru Dumnezeu” (Parintele Rafail, in cartea : “Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail” -ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Ed. Anastasia, București, 1994, pag. 117).

Nascut in anul 1942, Razvan Noica (ulterior tuns în monahism sub numele de Rafail) si-a inceput urcusul ortodox in  1961 (la 19 ani – adica la 6 ani dupa ce a parasit Romania alaturi de mama sa si de sora Alexandra, stabilindu-se in Anglia), iar in anul 1965 a fost calugarit la manastirea Essex (Anglia) de catre parintele Sofronie, „călugăria fiind răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie”.

Fiul filosofului Constantin Noica s-a intors în România în 1993, după 38 de ani departe de tara si dupa 6 ani de la moartea tatalui sau. In acelasi an s-a si stabilit definitiv in Romania, la sihastria Lazesti, din Munții Apuseni, unde se afla si azi.

Inainte sa ajung la calugarie mi-a vorbit un bun prieten al tatalui meu din Franta cateva ceasuri tocmai despre responsabilitatea fata de Dumnezeu, fata de neam, de societate, etc. M-a interesat foarte mult ceea ce-mi spunea, dar la mine s-au imbinat toate in responsabilitatea fata de Dumnezeu, fiindca n-am putut, n-am avut energia sa ma risipesc in impartirea asta a elementelor vietii: Dumnezeu, om, familie, societate, tara, etc. Eu am gandit ca daca imi fac datoria fata de Dumnezeu, automat toate celelalte dispar si gasesc acum, la batranete, ca am vut dreptate. Dar trebuie sa precizez ca nu este o reducere prin eliminarea celorlalte elemente, ci o integrare a lor, o viziune de sinteza, pe care o aveam intuitiv atunci si care s-a adeverit. Adica Dumnezeu a creat si pe parinti si neamul si locul si in Dumnezeu trebuie gasite si prin Dumnezeu trebuie trecute toate relatiile cu aceste elemente si, atunci, intr-adevar, raspunderea ta este acolo unde trebuie.” (“Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail”)

 

Placa turnanta a istoriei inapoi la noi: Casa Regala a Romaniei – refacerea intregului

Poate ca este o intamplare, dar in 2011 am citit si am inteles mai multa istorie a Romaniei decat in intreaga mea viata de pana atunci. Accesul nostru la istorie a devenit posibil, iar eu am reusit sa gasesc calea si timpul sa o accesez. 

Anul 2011, „Anul Regelui” (n.n. Mihai), a fost incununat cu mai multe aparitii editoriale interesante. Majoritatea l-au avut in centru pe Majestatea sa, cum era si firesc, acesta implinind venerabila varsta de 90 de ani. Insa 2011 a fost un an de aparitii editoriale extrem de valoroase si interesante cu privire la Casa Regala a Romaniei ca intreg.

Unele dintre ele (in afara celor ai caror autori sau contributori directi sunt membri ai Casei Regale a Romaniei) sunt absolut remarcabile! As incepe cu cartea „Scara leilor” a Doinei Uricariu (care continua la fel de nepretuita carte aparuta tot la Ed. Polirom din Iasi, dar in 2010, „Maxilarul inferior„, a aceleiasi scriitoare). Doina Uricariu sustinea in legatura cu noua ei abordare memorialistica din cele doua carti, pe teme legate direct de regalitatea romaneasca: „Am simţit că trăim într-o lume unde informaţia e deformată. Sunt documente neaduse la suprafaţă, ascunse, manipulate… şi nu suferim ca indivizi, ci ca demnitate a românilor.”

In octombrie 2011, istoricul Diana Mandache a publicat, in engleza, la Ed. Rosvall Royal Books din UK,  cartea sa „Dearest Missy” – corespondenta Mariei Alexandrovna cu fiica sa, Marie de Edinburgh – devenita Principesa de Coroana a Romaniei (ulterior Regina Maria). 

Ed. Curtea Veche din Bucuresti a editat, intr-un format „regal”, o minunata carte presarata de fotografii din patrimoniul Arhivelor Nationale ale Romaniei (fondul Casa Regala) si din patrimoniul Casei Regale. Si tot in toamna lui 2011. Este vorba de „Povestile Reginei Maria a Romaniei„, cu un „Cuvant de intampinare” semnat de Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei.

Reginei Maria i-a fost inchinat in acelasi 2011 un film documentar-artistic de lung-metraj: ”Regina Maria – ultima romantică, prima femeie modernă”. Scenariul şi regia sunt semnate de cineastul Sorin Ilieșiu. Filmul are 52 minute si este urmat de un epilog de 12 minute cu Regele Mihai evocând personalitatea Regina Maria, bunica Majestăţii Sale. Filmul a fost prezentat în afară de concurs la Astra Film Festival de la Sibiu, în ziua de 25 octombrie 2011 (inainte de acest documentar S. Iliesiu mai realizase două scurtmetraje, în 2002 şi 2006, despre Regina Maria).

La sfarsitul lui 2011, istoricul Ștefania Ciubotaru a publicat la Ed. Cartex “Viața cotidiană la Curtea Regală a României” – lucrare ampla, ce se referă la perioada cuprinsă între 1914, urcarea pe tron a Regelui Ferdinand, și 1947, când Regele Mihai a fost forțat să abdice. O prezentare detaliata a acestei carti extrem de interesante se gaseste aici.

De foarte curand, la 18 ianuarie 2012, istoricul Diana Mandache anunta pe blogul sau despre viitoarea carte la care lucreaza, despre ASR Principesa Margareta a Romaniei. Cartea se numeste “Patrie si Destin” si va aparea la Ed. Litera in aceasta primavara.

2012 va fi, cel putin catre toamna, un an memorabil iarasi, pentru Casa Regala a Romaniei. La 15 octombrie 1922 a avut loc incoronarea regilor Romaniei Mari, a Regelui Ferdinand si Reginei Maria. In 2012 vom serba 90 de ani de la eveniment! Trebuie sa adaug ca am parcurs cu cea mai mare placere o carte-album de mare pret, pe aceasta tema, publicata in 2009 la Ed. Altip din Alba Iulia, intitulata: „Regii Romaniei Mari la Alba Iulia„- autori: Dorin Giurgiu, Marius Cristea, Ioana Rustoiu, Smaranda Cutean.

O alta zi…

As fi vrut sa scriu mai mult saptamana aceasta, aici. Nu stiu daca a fost lipsa de inspiratie, sau echivalentul „nodului in gat”, manifestat insa in creier. Sau poate un valmasag prea mare de stari, insuficient de mature, s-au gramadit la limita constiintei dar nu au razbit niciuna sa iasa la liman spre a se aseza inchegat pe aceasta foaie electronica. Nici azi nu sunt mai organizata, vaslind fara tinta si dand frau liber cugetului ad-hoc.

De fapt, daca stau sa ma gandesc, asa am si gandit sa-mi conturez ideile in acest loc: „in bataia vantului fiecarei zile”, motto-ul meu pentru acest blog.

Una dintre cele mai active, voluntare si vrednice calugarite despre care stiu, Maica Siluana Vlad, scria in cartea sa, sub pseudonimul Gena Geamanu, „Spovedanie neterminata” (editia a II-a, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006), ca a fost povatuita, in perioada lunga a cautarii sinelui (ce a dus-o intr-un final la convertirea religioasa), sa isi tina un jurnal. Si dumneaei spune ca asta a ajutat-o mult! Dealtfel cartea de care am pomenit, este jurnalul sau de convertire, din perioada 1968-1989. Aceasta carte a fost comparata sau chiar mai tare apreciata decat „Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt (ex. Mihail Zamfir, Romania literara, nr. 38/2004, pag.7). Iar Maica Siluana Vlad a continuat sa sustina, inclusiv in volumele ulterioare ale sale, „Mestesugul bucuriei”, dar si pe viu, ca rolul unui jurnal personal poate fi extrem de important pe calea catre noi insine.

Deschid la intamplare cartea „Spovedanie neterminata”, caci oriudne as deschide, as identifica lupta omului cu el insusi, lupta luciditatii lipsei acute de care toti suferim:

” Trebuie sa ajung la IUBIRE!

Unde esti, Dumnezeul meu?

Cum sa ajung la Tine?

Ajuta-ma sa Te iubesc si sa tac! Nu ma lasa sa fac si din Tine o imagine a mea. Ajuta-ma! Eu, aici, pe pamant, nu mai inteleg nimic. Nu este vorba de ceea ce mi se intampla mie, ci de tot ce se intampla. N-am inteles niciodata, de fapt. Niciodata, nimic, niciodata!

Intelege oare cineva? Sau nu e nevoie?

Acum, in clipa asta, nici nu mai vreau sa inteleg!

Nu sa inteleg am nevoie.

Am nevoie de Tine!

Si vreau sa Te gasesc si sa Te iubesc!

Ajuta-ma!”

Asa scria Maica Siluana in noiembrie 1985… Cei care o cunosc si ii stiu urcusul de dupa 1989 si pana in prezent, poate ca se indoiesc ca cele scrise mai sus ii apartin. Si totusi, da… Iar de ani buni incoace misiunea sa sfanta este de a-i ajuta pe altii. Doar doua mici dovezi se gasesc aici: Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Iasi) si Blogul lui HarrDelos (SUA) dedicat activitatii Maicii Siluana.

„Adevarul este atat de intunecat in aceste timpuri si minciuna atat de fixata, incat n-am fi in stare sa cunoastem adevarul, daca nu l-am iubi.” (Blaise Pascal)

Avem timp?…

E o zi mai meditativa. Imi permit sa ma scufund in mine si sa caut, sa ma caut. Intr-un colt luminat al eului meu regasesc o pretioasa si inteleapta poezie a scriitorului Octavian Paler, „Avem timp„… O recitesc. De fiecare data mi se pare mai frumoasa si mai adanca! Este nevoie de ani destui, de experienta destula, de infrangeri destule, ca sa exprimi astfel de ganduri. Sa te poti radiografia ca om, ca individ, cu atata luciditate. In poezia aceasta, se repeta ciclic doua expresii: „avem timp” si „am invatat”. Timpul care trece peste noi si lasa in urma invataturile. Timpul care ne invata. Timpul ce ni s-a dat…

„[…] Avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
Avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
Avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem…”

Perceptia timpului, a orei in sine sau a duratei unui eveniment, se schimba pentru fiecare dintre noi, odata cu inaintarea catre moarte. Mi s-au pus de multe ori intrebari legate de teoria comprimarii timpului, daca e posibila, daca e adevarata. Fizica singura nu poate raspunde la aceasta intrebare. O singura stiinta nu poate cuprinde atata cunoastere. Viata da, viata ca fenomen complex si mereu enigmatic, poate raspunde. Tot ceea ce tine de prefacere, de modificare, de transformare, de viteza cu care astfel de fenomene se intampla, ne poate da raspunsul la o atat de grea intrebare. Avem timp?… Uneori prea putin sau deloc, alteori prea mult.  Iar pana la urma, timpul este reprezentat subiectiv, absolut subiectiv. Unii dintre noi au timp, timp ca masura exterioara, dar nu si timp ca masura interioara. Altii dintre noi au doar ceasul interior.

„[…] Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc…”

Pun mai jos cateva fotografii din Tara Fagarasului, facute de mine in septembrie 2011,  in amintirea tinuturilor natale ale memorabilului Octavian Paler.

Previous Older Entries