Arta din nisip la Arcachon

La 55km sud-est de Bordeaux, in Franta, se gaseste o statiune la Atlantic, de o frumusete aparte: Arcachon. Este dintre cele mai noi statiuni franceze la ocean, fiind intemeiata putin inainte de 1860, an in care populatia era de abia 700 de locuitori. In 2007, cand am fost eu acolo, populatia numara cca. 11500 locuitori. In aprilie 2007, cand pentru o jumatate de zi am poposit la Arcachon, am indragit privelistea oceanului, plaja splendida si linistita, si oraselul cu casele, bloculetele si hotelurile maiestuoase, de bun gust. Ceea ce m-a frapat insa au fost cateva creatii artistice din nisip, pe plaja.  Forme de animale intinse pe plaja, realizate de un negru a carui adapost vremelnic era plaja insasi si patura sa. Iar langa animalele sale, un bust al lui Iisus, cu bratele desfacute lateral, in sensul crucificarii… Am admirat ca pe adevarate capodopere creatiile din nisip ale necunoscutului artist calator pe plajele lumii. Privindu-le, m-am gandit la sufletul uman si la forta sa creatoare. Pe mine, acele opere din nisip, m-au incantat pana la lacrimi! Privindu-le, veti fi de aceeasi parere cu mine. Ma intreb cine era acel necunoscut de culoare, ale carui opere puteau in fiecare clipa fi ravasite si distruse de vant si de ploaie. Pe el, pe creatorul lor, eu nu am avut curajul sa-l fotografiez. Poate dintr-un anume respect, pentru insingurarea sa…