Cum regandeste Casa Regala, Romania

Inregistrare din decembrie 2011:

Anunțuri

Incredibila Indie!

Bunker Roy: Învăţând de la mişcarea desculţilor

Sanjit „Bunker” Roy (născut la 2 august 1945) este un activist social indian  şi un educator non-clasic. In 1972 el a fondat Colegiul Barefoot în Tilonia, Rajasthan, India. Organizaţia indiana  non-guvernamentală a fost înregistrată ca Centru de Asistenta Sociala si Centru de Cercetare. Povestea incredibila a acetui centru, in filmul de mai jos, care poate fi setat pe titrare in limba romana. Sanjit „Bunker” Roy a fost selectat in TOP 100 al revistei TIME, in 2010, adica  in primele 100 dintre cele mai influente personalităţi mondiale!

Mintea noastra profunda

Iarna si sufletul copilariei…

In copilarie, adoram iarna! Imi parea sinonima cu bucuria. Iarna de-acum, a maturitatii, nu mai este asa, decat uneori, cand reusesc sa-mi readuc o parte a sufletului cel din trecut. Nu-i usor sa dai de urma cuibului interior, in care copilaria sta ascunsa in noi. Dar cand il dam la iveala din cand in cand, ne indeamna la a retrai bucuria eterna a copilariei!

Ochii acoperisurilor, iarna...

NINGE

de Otilia Cazimir

Ssst!… Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:

– Unde-s stelele de sus?
– Iaca, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.

Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Si coboara-ncetisor…
– Oare-a nins?

E un fulg si-i cel dintai
Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Zurgalai…

Anii de dupa „glorie”: Carol al II-lea si Elena Lupescu in Portugalia

Mereu am fost interesata de anii de dupa glorie, ai celor ce au avut-o. Anii de dupa pierderea puterii, a stralucirii, a curtoaziilor mai mult sau mai putin false, a celor din jurul conducatorilor de stat. Desi atractia cunoasterii anilor de dupa exilarea din Romania a Regelui Carol al II-lea se datoreaza in primul rand dorintei de a intelege omul din umbra regelui, a firii si mentalitatii lui, faptul ca citesc volumele insemnarilor sale zilnice, care au fost editate la noi de istoricul Marcel-Dumitru Ciuca, isi are obarsia si in dorinta mea de a intelege direct din sursa, mai multe.

Dupa un periplu fortat de imprejurari in America de Sud (Mexic si Brazilia), cuplul Carol si Duduia reusesc, cu imense dificultati, sa revina in Europa, singura tara care i-a primit fiind Portugalia. Revenirea lor in Europa/Portugalia a avut loc la o data incerta din 1947, dar cel mai probabil in toamna anului respectiv. Caietul de insemnari zilnice ale lui Carol pentru perioada 11 decembrie 1946 – 4 decembrie 1947 lipseste, asa incat certitudinea este, ca incepand cu luna decembrie 1947, cuplul se gasea deja instalat la Estoril, Portugalia.  Veneau din Brazilia, de la Rio de Janeiro, unde in primul rand clima, le-a afectat destul de grav sanatatea, si mai ales pe a Elenei Lupescu. In 1947, inca in Brazilia fiind, la data de 3 iulie 1947 au reusit in sfarsit, dupa lungi asteptari, sa se casatoreasca civil. La fel de grabnic ca si atunci, la mai bine de  doi ani distanta, respectiv joi, 18 august 1949, au reusit sa faca si cununia religioasa la Estoril (Portugalia), cununie pentru care Duduia avea pregatita rochia de mireasca inca de la Rio, de la data cununiei civile. In 1947 ii fusese retrasa cetatenia romana fostului rege Carol al II-lea, iar la 14 iulie 1948 acelasi lucru i se intampla si Elenei Lupescu.

Locuinta de la Estoril unde isi vor petrece restul vietii (respectiv, pentru Carol, pana la 4 aprilie 1953 iar pentru Elena Lupescu pana la 7 iulie 1977), se numea Villa del Sol, si au cumparat-o la sfarsitul lunii mai 1948. Desi planuisera sa se mute in ea la 15 august 1948, mutarea au facut-o abia la 26 august. Locuisera undeva provizoriu, la cca. 200 m distanta de Villa del Sol. In perioada renovarii noii case (vara 1948) am remarcat cateva insemnari speciale facute in jurnalul sau, in care profilul omului Carol al II-lea se reliefeaza mai deosebit, si pentru care voi extrage mai jos citate din vol. al V-lea de „Insemnari zilnice” (Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2001, editie ingrijita de Marcel-Dumitru Ciuca si Narcis Dorin Ion) ale ex-regelui:

Sambata, 3 iulie 1948: „Fericita si marea aniversare a casatoriei noastre. A trecut un an de la acel moment atat de imbucurator, desi atat de tragic. De atunci s-a schimbat totul in viata noastra, a venit asupra mea o liniste si, ca sa zic asa, o stabilitate binefacatoare. Am iesit din minciuna si am aratat lumei intregi ca Duduia, de care, de 23 de ani, mi-am legat viata, este demna de a ocupa si un loc de cinste. Greseala mea este ca prea mult am asteptat pentru a se face acest gest de dreptate. De acum inainte sa ne dea Dumnezeu numai fericire si, pe cat se poate, liniste sufleteasca, ca de aci decurg toate celelalte.”

Luni, 19 – vineri 23 iulie 1948: „… Primul tablou ce l-am pus (n.n in Villa del Sol, casa cumparata in Portugalia) a fost portretul Tatii (n.n. al Regelui Ferdinand al Romaniei), de Michel Werboff, pictat acuma 20 de ani, la Coesme (n.n in Franta, unde Carol si Duduia locuisera din 1926 pana in 1930, intr-un castel ce apartinea familiei regale, Carol traind atunci sub numele de civil obisnuit, Carol Caraiman, si gasindu-se in perioada in care renuntase la orice drept regal datorita fugii din tara impreuna cu femeia vietii lui, Elena Lupescu), dupa o fotografie. Nu este ce-mi place, dar n-am altul, l-am pus deci, si l-am pus primul, ca o icoana sfanta, pazitoare a caminului. Tot in biroul meu sunt celelalte tablouri de pictori romani, ca sa zic asa, simbolice, amintatoare ale Patriei zdrobite, un Verona, infatisand o taranca pe malul Prutului, privind cele trei hotare, Moldova, Bucovina si Basarabia; un portret neasemanator al Duduiei, de Stoenescu, tot din timpul din Franta, si altele. In marele salon, incapere spatioasa, alte picturi aratoase.”

Sambata, 24 iulie 1948: „… Intorcandu-ma pentru pranz si asteptand sa m-asez la masa, deodata o aud pe Duduia tipand cu disperare… ce s-intamplase? Tampitul nostru de sofer, pe cand mergea de-andaratelea, ca sa puie masina in garaj, a calcat pe biata si mult iubita noastra Fluffy. Sarmana catea, prietena tacuta si draga, te-ai dus si tu, te-ai dus asa de tragic, cu dragutul tau capsor zdrobit. Te-am gasit acolo, in curte, amutita pentru totdeauna; nu te vom mai vedea urcand, dibuind scarile, ca sa vii sa te asezi langa masa, la picioarele mele, ori, cum iti placea atat de mult, pe fotoliul in care puteai sa dormi ore intregi. E o durere de nespus, de a te  vedea, astfel, plecand dintre noi. Am plans lacrimi amare. Venise, mititica, acum 5 ani in casa, ca sa-mi fie tovarasa iubitoare, incercand sa o inlocuiasca, in zadar, pe incomparabila noastra Pussy. Ne-a aratat toata dragostea, dupa puterile ei, dar mie, stapanul ei, arata mai multa, si era atat de fericita cand era cu mine. Francisco, tamplarul, i-a facut ultima ei locuinta din scandurile lazilor venite de  la Coesme, unde am culcat-o si am dus-o, conducand eu insumi automobilul, la locuinta ei de veci, in gradina noii noatre case. Eu, cu Anghel si Francisco, am asezat-o in acel pamant, care este acuma al nostru; o piatra si flori, iata ce a ramas vizibil din acea draga si dulce prietena, caci prieteni sunt aceste scumpe vietuitoare si stiu sa-si arate dragsotea, adesea, mai bine decat oamenii. Dormi acuma, prima locuitoare a noului nostru camin; in tarana de acolo locuieste o fiinta scumpa, e poate, un semn ca acel colt va fi prietenos, asa m-am rugat lui Dumnezeu, care ne-a trimes aceasta noua incercare. Fluffyca draga, te duci acuma, acolo in alte lumi, dincolo de acest pamant al durerilor si de rautati, te vei intalni cu prietenii tai Boris si Assu, da-le sarutul nostru si spune-le ca n-ai iesit din gandul si inima noastra; te vei mai intalni cu cea mai iubita dintre toate, cea de neinlocuit, Pussy; ei sa-i spui ca vesnic durerea despartirei ramane ca un cutit in inima mea, ca sunt ceasuri cand plang dupa ea ca dupa cel mai scump copil, dupa acea tovarasa intelegatoare, cum n-a mai fost alta. Oh! Omulet scump. Si tu, Fluffy, vei lasa un mare gol in casa noastra, unde, dintre toate catelele, erai cea mai iubita de toti, cine va mai vorbi frantuzeste, cine va mai injura pe Ana Pauker, ca tine. Dormi in pace, vei ramane vie in amintirea noastra.”

„Puterea supranaturala” a iubirii dintre Carol al II-lea si Elena Lupescu

Continui sa citesc „Insemnari zilnice” (vol. al V-lea), perioada anilor 1946-1948, ale fostului Rege al Romaniei, Carol al II-lea. Pe masura ce citesc, inteleg mai mult. Nu incerc sa inteleg ex-regele, ci omul Carol al II-lea. Desi insemnarile sale sunt pentru istorici o importanta mina de marturii… Iubirea unui barbat pentru o femeie, aceasta evidentiez si extrag. Si nu o iubire obisnuita, ci una profunda, continua si totala. Cu siguranta una dintre cele rarisime… Cu siguranta din partea lui Carol al II-lea a fost astfel.

Intr-un anterior rand, citam un pasaj elcovent privitor la sentimentele sale, la 22 de ani de convietuire alaturi de femeia vietii lui.  Pasaj atat de graitor!  In afara de faptul ca sunt extrem de rare zilele de insemnari in care Carol sa nu se refere si la Duduia lui (cum o numeste peste tot), exista zile speciale, cand comenteaza mai pe larg privitor la relatia lor. Ca totdeauna, cel mai fidel este textul scris de persoana in cauza. Astfel, la 7 decembrie 1947 (in perioada cand erau deja stabiliti la Lisabona-Estoril, Portugalia, in a doua faza a exilului lor), Carol al II-lea consemna:

Duduia e bolnava, sta toata ziua in pat. Dimineata, am lucrat la ale mele, dupa-amiaza am stat cu ea si mult am vorbit de dragostea noastra, de acea putere supranaturala care ne-a atras unul de altul. Mult timp inainte de a ne cunoaste, acest magnet invizibil ne indemna unul catre altul, au trebuit insa ani ca intalnirea sa se produca, si atunci a fost o explozie minunata a firii. Dupa 23 de ani – infruntand, unul langa altul, toate furtunile – am reusit sa indeplinim actul suprem care ne leaga prin lege in fata lumei (n.n. casatoria lor, care a avut loc  in 1947). A fost, azi, o dupa-amiaza fericita, si asa de puternic am simtit ca cu trecerea anilor dragostea noastra tot mai creste.”

La 8 decembrie 1947, deci in ziua urmatoare zilei din care am extras mai sus, Carol al II-lea noteaza: „Ca si ieri, o zi de dragoste, rascolind un luminos trecut impreuna cu Duduia.”

In primavara lui 1948, mai exact in februarie, cuplul serba mereu prima lor intalnire. La ziua de 13 februarie 1948, Carol consemneaza: „Prima din cele doua zile de sarbatoare si de draga amintire pentru  Duduia si mine. 13 februarie, prima intalnire, e adevarat ca de departe, dar cu convingerea ca cea hotaratoare nu va intarzia. Niciodata destinul nu m-a tras de mana ca in aceste zile hotaratoare. Dupa-masa am fost cu Duduia sa vedem daca putem prinde frumosul spectacol al valurilor de la Boca del Inferno (n.n. langa Lisabona), insa marea era linistita. Am mers mai departe, ne-am plimbat in frumoasa padure de pini Marinha. Ne-am dat jos din masina si plimbandu-ne printre arbori sa culegem conuri de pini pentru a le arde voios in camin. Pe urma, la gradinarie unde am cumparat flori, zambile, primele pe cari le vad dupa 7 ani, si narcise galbene, cu trompa. E o zi splendida si calda. Duduia s-a simtit bine, plimbandu-se nitel in natura, si eu fericit...”  Pentru Carol al II-lea, cel mai important era ca Duduia lui sa fie bine, sa fie fericita. Uneori, in insemnarile sale, aminteste acest lucru sau ca se roaga pentru aceasta, lui Dumnezeu. Nu pentru el, ci pentru ea, ca sa-i fie ei bine… Pe ziua de 14 februarie, deci urmatoarea, ex-regele noteaza: „E ziua noastra cea mare, anul acesta parca dispozitia e mai sarbatoreasca; aniversarea celor 23 de ani, prin casatoria noastra, ajuta mult la aceasta. Suntem fericiti, chiar foarte fericiti, peste mine a venit asa o liniste si o siguranta, incat ma simt cu totul alt om. Si vremea s-a pus pe sarbatoare…”

Joi, pe 2 septembrie (1948), Carol noteaza in jurnalul sau cu ocazia zilei de nastere a Elenei Lupescu: „E ziua Duduiei; sa-mi traiasca, sa-i deie Dumnezeu tot ce doreste, tot ce viseaza si, in primul rand, sanatate. La multi ani! iubirea mea, bucuria mea. Fara aceasta nevasta, atat de plina de dragoste, care, in toate clipele unei vieti pline de greutati si de amaraciuni, mi-a fost nu numai cea mai credincioasa tovarasa, dar si cel mai mare sprijin. Acuma, dupa atatia ani, pot realiza , mai bine inca, ce a fost si este pentru mine. Ce-i doresc inainte de toate e sa-i revie pe deplin sanatatea. Am pranzit in doi, pe urma am fost impreuna sa facem unele cumparaturi…”

Cu cateva luni in urma am vizitat Manastirea Curtea de Arges. In curte, in cripta special amenajata, se gaseste sicriul cu ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea, aduse in 2003 de la Lisabona, Portugalia (foto mai jos). Tot in apropiere se gaseste si mormantul Elenei Lupescu. El nu se afla in curtea manastirii si nici in zona Palaturlui Episcopal, ci undeva mai departe, practic este invizibil vizitatorilor. Cu ocazia vizitei mele, desi l-am cautat cu atentie in zona, nu am reusit sa-l gasesc. Si ramasitele ei pamantesti au fost aduse in Roamania de la Lisabona, deodata cu cele ale lui Carol al II-lea, insa sicriul ei nu a primit acordul de a fi ingropat alaturi de al barbatului vietii ei, care cu 5 ani inainte de moartea sa, i-a devenit si sot legitim.

Dincolo de tot ce a facut rau in timpul domniei sale, dincolo de umbra nefasta a camarilei sale, dincolo de iubirea neacceptata si neinteleasa pentru femeia vietii lui, Elena Lupescu, in anii de exil, in nenumarate randuri in insemnarile sale, Carol al doilea marturiseste adanca iubire pentru tara si poporul sau. Cu timpul, intregul adevar istoric, se va reconstitui si poate vom intelege mai bine totul…

Cu gandul la Campia Libertatii de la Blaj

Câmpia Libertății de la Blaj (judetul Alba) este locul unde s-au ținut două adunări naționale în timpul revoluției de la 1848, în luna mai și  în septembrie. La 15-17 mai 1848, pe câmpia de la Blaj a avut loc marea adunare a românilor din Transilvania, la care au participat 40.000-50.000 de oameni. Adunarea a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic: abolirea dijmei, a clăcii și a iobăgiei, desființarea breslelor și a vămilor, libertatea cuvântului și a tiparului, formarea gărzii naționale, școli de stat în limba română, etc. S-a protestat împotriva „uniunii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria. Între 15 și 25 septembrie, a avut loc la Blaj o nouă adunare a românilor din Transilvania, care a declarat că nu recunoaște încorporarea Transilvaniei la Ungaria și a însărcinat Comitetul permanent de la Sibiu să înarmeze satele.

In octombrie 1948, la 100 de ani de la unul dintre cele primele evenimente democratice din istoria poporului roman,  întreaga elită intelectuală concentrată în Blaj a fost arestată și dispersată. Academia Teologică Greco-Catolică din oras a fost închisă, iar Biblioteca Centrală din Blaj a fost distrusă. O mare parte a cărților a fost aruncată în râul Târnava. Corpul profesoral greco-catolic a fost intemnitat in închisorile comuniste.

Pe Câmpia Libertatii a fost înălțat un monument, compus dintr-o piesă centrală, numită „Gloria” și 26 de busturi înfățișând conducători ai Revoluției de la 1848 și figuri remarcabile ale culturii române. Am vizitat in toamna lui 2011 locul, si am meditat la istoria noastra, care pare a se repeta, ciclic. In zilele acestea gandul meu a zburat la Campia Libertatii de la Blaj si la cei ale caror statui o strajuiesc si ne vegheaza ca natie, din lumea in care ei sunt acum…

IMAGINI ALE ANSAMBLULUI MONUMENTAL DE PE CAMPIA LIBERTATII DIN BLAJ, OCTOMBRIE 2011: IN MEMORIAM, GLORIA!

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries