Manastirea Rohia azi: memento Parintele Nicolae Steinhardt

Evreu convertit la ortodoxie in timpul intemnitarii, Parintele Nicolae Steinhardt a trait in ultima partea a vietii la Manastirea Rohia (de langa Targu Lapus, jud. Maramures), respectiv in perioada 1978 -1989 (pana la trecerea Dincolo).  În 1958 a fost  arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făcea parte și scriitorul Nicu Steinhardt. La 31 decembrie 1959 a fost convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării si punându-i-se în vedere că dacă refuză , va fi arestat și implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, a fost condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. In 1964 a fost eliberat, in urma gratierii generale a detinutilor politic.  A luat decizia de a se boteza crestin ortodox in timp ce se gasea  în închisoarea Jilava, respectiv la 15 martie 1960.  La Manastirea Rohia a ajuns prima oara in  vara anului 1978, dar apoi s-a stabilit definitiv acolo, fiind tuns in monahism in 1980.

*************************

Extras din cartea „Jurnalul fericirii” – de Nicolae Steinhardt, Ed. Manastirii Rohia, 2005, pag.141:

Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin inchisori decat batranii.

Pentru ca mai usor renunti la viata cand ai timp indelungat de trait? Pentru ca la tinerete patimile sunt mai aprinse dar si vigoarea spirituala mai neintinata? Pentru ca n-au cunoscut ranchiunele, prejudecatile si dusmaniile generatiei mai vechi? Pentru ca erau mai putin obsedati cu acreli si rabufniri, mai putin incarcati de anexele trecerii timpului: slutenii, esecuri, dezamagiri, confirmand astfel teoria lui Robert Brasilach dupa care e bine sa mori inainte de a te fi pangarit mersul innoroiat al anilor? Nu stiu. Au fost mai buni.

N-a fost camera in care tinerii – si mai ales legionarii – sa nu-mi vie in ajutor si sa nu-mi dea ‘cafeaua’ de dimineata si feliuta bisaptamanala de paine – odoare fara pret pentru un bolnav de intestine in schimbul ciorbei de muraturi putrede, al fasolei negatite, al cartofilor fierti cu coaja si pamant cu tot ori al verzei crude la care lighioanele s-ar uita cu sila – singurele alimente ce le puteam oferi.

Pana ce – si au trecut mai bine de trei ani – n-am invatat sa mananc arpacas, ei m-au tinut in viata. Si fara a face caz.

Rememorez cu amaraciune, in contextul celor exprimate de evreul convertit ortodox – Parintele Nicolae Steinhardt mai sus,  retragerea, in aceasta luna, a diplomei post-mortem de cetatean de onoare a orasului Targu-Ocna, a ‘Sfantului Inchisorilor’ – Valeriu Gafencu, la somatia Institutului pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (link aici). Atat de mica este intelegerea si cunoasterea noastra!!!

Cateva fotografii recente de la Manastirea Sf. Ana din Rohia (manastirea este in plin santier, fiind amenajat deja, in interior, etajul inferior al noii biserici si fiind in dezvoltare „Centrul cultural monahal Nicolae Steinhardt„):

Noaptea lampioanelor zburatoare

La 11 iunie 2012 Iaşiul a intrat în Cartea Recordurilor, cu 12.740 de lampioane zburătoare lansate simultan in văzduh. Eu atunci le-am vazut prima oara la noi in tara, dar le stiam prin asemanare cu lampioanele orientale lansate pe apa.  Simbolul celor plutitoare este cel al trecerii dincolo a omului. Lampioanele zburatoare insa, aduc in suflet speranta si bucurie, fiind asociate evenimentelor fericite din viata: cununie, iubire. Asta seara (30 iunie, pe la ora 23), cateva zeci de lampioane au fost lansate unul cate unul pe cer la Sibiu, probabil cu prilejul unui eveniment privat. In intunericul noptii, primul lampion pe care l-am vazut m-a facut sa raman nedumerita, caci nu putusem cu ochiul liber sa decelez lumina zburatoare similara unui OZN. Abia fotografiile cu obiectivul m-au dumirit asupra prezentei flacaruii si-a corpului obiectului zburator. Cateva minute bune, unul dupa altul, lampioane zburatoare s-au inaltat si-apoi au pierit lent in intunericul acestei nopti de sambata, lasand probabil multi privitori nedumeriti asupra luminilor stranii urcand pe cerul noptii, din cand in cand…

Această prezentare necesită JavaScript.

Denivelarile Lunii

Asa se vede asta-seara Luna – se pot observa cratere si denivelari semnificative. Imaginea este dintre cele mai interesante… Am folosit marirea x80

Sfarsit de iunie nebulos

Au fost zile calde, toride, apoi iarasi acceptabile termic. Zaduf in afara, zaduf sub toate formele. Pe media, stirile zilelor trecute care au facut haosul si mai haos in tara pe dos in care traim de ani buni. Nauceala, gatuire, dezastru si incomprehensiune. Totul nimicului, plinul golului. Melanj de evenimente insurmontabile, implozie in explozie. Cam asa am perceput in zilele din urma tara in care traiesc. Am incercat sa-mi sincronizez creiereul si respiratia cu mediul exterior, insa a fost imposibil, desigur… Singurul articol pe care am considerat a-l lua in seama, in final, in legatura cu cazul Adrian Nastase, a fost cel semnat in 27 iunie de jurnalista Floriana Jucan (se poate citi aici). In tara in care politica facuta pe media a devenit un modus vivendi pentru fiecare dintre noi, era imposibil sa ratez derularea evenimentelor. Ne afecteaza, mai mult sau mai putin, mai direct sau mai indirect. Insa ne afecteaza, iar asta nu poate linisti pe nici un roman constient. Incerc sa ma desprind de slutenia care am senzatia ca ne inconjoara din orice directie. Nu-i o solutie, decat de moment. Dar nimeni si nimic nu poate schimba starea de azi in care am ajuns cu totii.

De curand am reusit sa ies din haosul de fiecare zi, si am inspirat putina normalitate. Alaltaieri am ajuns pentru scurta vreme la Schitul Ostrov de langa Ramnicu Valcea, unde am reusit sa ma linistesc si sa-mi echilibrez interiorul, bulversat de toate intamplarile zilelor din urma. Am asistat pe seara la slujba de citire la strana a doua maici al caror glas si cuvant mi-a alinat viforul cerebral.  Azi am facut din nou o scurta incursiune in Oltenia si am vizitat la repezeala alte doua manastiri de suflet – Manastirea dintr-un lemn si Manastirea Horezu. La ultima, stiind cat de draga ii fusese reginei Maria si cat de des venea aici in anii 1920, am avut curiozitatea de a intreba in doua locuri daca exista in arhiva ori biblioteca manastirii vreun document legat de trecerile pe aici ale reginei Maria. Ambele raspunsuri au fost negative, unul dintre ele trimitandu-ma totusi spre a incerca sa caut in arhivele din Ramnicu-Valcea. „Si noi incercam sa gasim documente de acest fel”, mi-a spus maica ce vindea la magazinul manastirii. La Manastirea dintr-un lemn, un grup mai mare lua masa, si am dedus ca apartinea armatei, fiind prezent un autocar cu numar militar in curtea manastirii. E drept ca aceasta manastire este singura care adreseaza inchinarea marinarilor si aviatorilor.

In zilele din urma am citit un articol al Doinei Uricariu, care m-a bucurat si m-a umplut de speranta, printre-atatea esecuri. In numarul din luna mai 2012 al revistei „Insemnari iesene”, scriitoarea semneaza un articol intitulat „As vrea sa fiu studenta la Yale” (se poate citit aici), si m-am gandit ca exista locuri in lumea asta in care valoarea este la locul ei. Incepusem sa cred ca asa ceva e imposibil….

Berzele noastre

Urmaresc de o vreme, ziua si seara, o familie de berze stabilite pe un turnulet parasit din apropiere. Cred ca din copilarie am ramas cu nostalgia dragostei de berze. Imi placea sa le urmaresc zborul, pentru mine ele erau sinonime cu un ideal, dragul de a mai avea un frate (sau o sora). Un drag mare, ramas neimplinit, dupa care am jinduit ani la rand, cred ca si azi… Ma opream, copil fiind, pana si pe trecerea de pietoni, in mijlocul strazii, daca pe deasupra treceau in zbor berze, urmarindu-le cu speranta si aproape in transa, in ideea ca  imi vor intui gandul si dorinta. Si azi am obiceiul sa privesc berzele intr-un anume fel, ele sunt pasarile sperantelor mele, ale nostalgiilor mele, ale copilului care am ramas. Desi legenda copilului (fratelui) adus de barza n-o mai cred de mult, ivirea acestor pasari in campul meu vizual, oricand, ma teleporteaza instantaneu in copilarie, la perioada marilor asteptari, a fauririi de sperante. Berzele noastre de-acum sunt cele care imi alimenteaza o stare frumoasa legata de speranta si de inocenta: starea in care orice dorinta poate fi implinita…

Decalog in dar

Zilele trecute am primit cateva daruri spirituale. Intre ele, un decalog conceput de scriitorul Vasile Avram  la 13 august 1999 si dedicat fiicelor sale. Mi-a placut mult si il redaruiesc la randul meu aici:

1. Fii tu insuti. Traieste in adevar.

2. Nu deveni inainte de a fi.

3. Cauta-l pe Dumnezeu in trei directii: in cuprinsul lumii, in adancul sinelui tau si in departarile cosmosului.

4. Vorbeste, dar nu flecari; petrece, dar nu te pierde in zgura senzatiei; lucreaza, dar nu te irosi in lucruri.

5. Iubeste lin si curat, ca un rau – nu bolovanos ca un vartej. Iubirea e o oglinda in care se privesc doua persoane si se vad unul pe altul in acelasi timp si in aceeasi sfera de sensuri.

6. Adu-ti aminte ca nu esti vesnic pe acest pamant, dar esti vesnic in sanul lui Dumnezeu.

7. Impartaseste-te cu discretie si cu bucurie din ceea ce se daruie fara sa se imparta: lumina, viata, natura, credinta, iubirea, speranta.

8. Sporeste, pe cat poti, valoarea omului creator, dar nu urati lumea cu kitsch-uri.

9. Tine urechea deschisa la zvonurile de dincolo de limbajul informational al zilelor noastre, asculta muzica sferelor si corul ingerilor din zarea luminala a lumii.

10. Spala-te, simbolic, cu roua florilor de Sanziene si cu stropii de lumina a Cerului spre a fi curat la inima ca un prunc, si luminat la minte ca un profet. Fii!

Intalniri cu maestri: Eugen Simion despre Mircea Eliade si valori romanesti

Primisem un telefon ieri, si nu stiam daca voi reusi sa ajung azi… Fosta mea profesoara de limba si literatura romana din liceu, cu care pastrez o legatura de suflet si de stare, imi semnala evenimentul ce urma azi. O prezentare a operei lui Mircea Eliade facuta de profesorul si criticul literar Eugen Simion. Si nu a fost doar atat, a fost o intalnire cu profesionistul dar si cu omul Eugen Simion. Printre multe altele, si fost coleg de facultate cu fosta mea profesoara…

Nu il audiasem niciodata din sala pe academicianul Eugen Simion. Nu il vazusem si nu il focalizasem nici in minte si nici in suflet. Bineinteles ca il stiam, auzisem de multe ori despre, ori vizionasem la TV emisiuni cu… Dar asa cum facem cu totii,  in graba zilelor omului neimplicat direct in domeniu. Azi, „intamplarea” – dar nu-i deloc…, a facut sa ajung. Mai intai ca tot „intamplarea” facuse sa fiu sunata, iar apoi tot „intamplarea”, sa-mi gasesc timpul. Si nu in ultimul rand, tot „intamplarea” de a se vorbi despre Eliade.

Primavara aceasta achizitionasem si incepusem cititul la „Jurnalul portughez” al lui Mircea Eliade, si, asa cum am mai scris pe blog, a fost o revelatie, sau mai bine zis a fost o confirmare a ceea ce am simtit, intr-un anume fel, totdeauna despre Mircea Eliade. Asa cum apare in acest document exceptional, care este „Jurnalul portughez„… Lecturatul, coroborat cu deplasarea mea la Lisabona, unde am incercat sa regasesc locurile unde a locuit Eliade (le-am semnalat pe blog aici si aici) m-au readus in primavara si vara aceasta catre redescoperirea nostalgiilor mele initiatice de la 20-22-24 de ani, cand am citit o parte din opera eliadesca.

La prezidiul expunerilor si dezbaterilor, alaturi de maestrul Eugen Simion, au mai fost prezente inca cateva nume din literatura ori critica romaneasca contemporana (se poate citi in afisul evenimentului, alaturi). Dintre ei, Andrei Gligor, caruia i se datoreaza o carte (prezentata si ea astazi) despre Eugen Simion, „In ariergarda avangardei” si prietenul, colaboratorul si omul de spirit, economist de profesie, insotitorul profesorului Eugen Simion, profesorul universitar in domeniul marketing-ului Valeriu Ioan-Franc.

Nu voi prezenta aici cele spuse, caci cele 140 de minute nu pot fi cuprinse intr-o interventie de blog. Din coltul cu confesiuni insa, am aflat numeroase si interesante lucruri, pe care le decupez si presar aici. Profesorul Simion afirma necesitatea cunoasterii si publicarii tuturor scrierilor lui Mircea Eliade, intrucat personalitatea sa literara si filosofica, atat de complexa si profunda, necesita o cunoastere reala a omului Eliade. Profesorul Simion a subliniat in doua randuri valoarea exceptionala a „Jurnalului portughez” in care, in sfarsit, ies la iveala o multime de realitati, de adevaruri, negasibile nicaieri. La Institutul George Calinescu din Bucuresti exista un interes major si un dialog continuu cu mostenitorii manuscriselor lui Eliade, pentru aducerea la lumina a tuturor scrierilor. Din nefericire insa, inca nu s-a ajuns la o intelegere. Am mai aflat apoi ca Eliade, desi dupa plecarea din Portugalia (1945) intentiona sa se stabileaca si a plecat la Paris, el nu a putut ramane acolo. Aceasta datorita faptului ca nu a fost dorit in Franta (si de aceea a plecat apoi in SUA unde s-a stabilit definitiv). Iar cei care l-au indepartat din Franta au fost chiar colegi romani stabiliti acolo, de fapt un sociolog, cu influenta politica la Paris in vremea aceea. De ce? Datorita aplecarilor extremiste ale lui Mircea Eliade (cunoscut fiind faptul ca fusese legionar si facuse si ceva puscarie – loc in care a scris delatfel si „Nunta in cer”). Asa am aflat ca aceeasi persoana a facut ca nici viata lui Emil Cioran la Paris sa nu poata fi vreodata una normala si decenta. Dar pana la urma, in „Caiete” Emil Cioran va multumi sortii pentru destinul avut acolo la Paris… Multe lucruri din spate, din zona politicului, au avut in continuare implicatii in vietile scriitorilor plecati dupa razboi din Romania.

Profesorul Eugen Simion si-a inceput interventia spunand ca l-a cunoscut pe Mircea Eliade la Paris, cand practic s-a legat total si pe viata de personalitatea sa. A mentinut, cat s-a putut in vremurile comuniste, legatura cu acesta, inclusiv prin scrisori si s-a ocupat de publicarea operei sale in Romania. Este practic titularul pasaportului de reintrare literara a  lui Mircea Eliade in tara sa, dupa 1990. S-a implicat activ si in aducerea la lumina a intregii opere a lui Mihai Eminsecu, respectiv, mai ales, a scrierilor politice ale poetului, scrieri de a caror valoare nu ne putem indoi (n.n.). A adus prinos de gand lui Marin Preda, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, dar si lui Ion Holban, pe care il considera inca departe de a fi la locul ce i se cuvine, in galeria scriitorilor nostri. Dincolo de profesie si de cultura, de criticul si de scriitorul din el, profesorul Eugen Simion, catre sfarsitul interventiei, a adus in fata afirmatii de substanta, adevaruri mai incomode, dar realitati si fenomene care arata cat de mult si de greu se impletesc destinele oamenilor de cultura cu destinele unei natii, unui popor si mai ales unei politici. O interventie mai pasionala si mai patriotica, in care omul frumos din domnia sa a iesit demn si luminos la iveala. Asa cum sade bine marilor oameni de cultura pe care ii mai avem. Personal, am fost si impresionata, si emotionata, sa identific, pe chipul sau si in gesturile sale, frematarea din adancuri, neecranata si nedisimulata. Frematare si argumentare intru (re-)valorizare a marilor nume ale literaturii si culturii romanesti. In acceptiunea sa, cea mai grea perioada a Romaniei, sub toate aspectele, au fost anii ’50, iar din 2004 pana in prezent, a constatat degradarea continua a starii culturii.

Cartea sa, prezentata lapidar si azi, „Mircea Eliade. Nodurile si semnele prozei„, a fost un leit-motiv pentru a transa, subiectiv, de catre o parte din cei care au dezbatut subiectul, fatetele prozei eliadesti. In acceptiunea profesorului Simion, romanele de inceput ale lui Eliade sunt existentialiste, iar prozele scrise in ultima parte a vietii sunt simbolico-mitice. Insa pana nu va iesi la lumina tot ce a scris, va fi imposibil de inteles in adevaratul sens intreaga sa opera. La fel si in cazul lui Emil Cioran, ale carui multe mansucrise inca, asteapta sa ajunga la lumina…

Un regal azi, in lumea atat de pestrita si real-stearpa in care traim. Inserez mai jos cateva fotografii de la eveniment.

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries