Azi am ajuns – pentru intaia data – sa iau apa de la izvorul numit al Parintelui Arsenie Boca, din vecinatatea Manastirii Brancoveanu de la Sambata (jud. Brasov). Fusesem rugata sa merg sa iau apa de acolo pentru cineva, in mod special. Fusesem „trimisa” practic acolo. La manastire ajunsesem in multe randuri, dar niciodata nu am ajuns la izvor. L-am gasit usor, dupa indrumarea oamenilor, in lateralul unui drum forestier ce inconjoara manastirea. Locul este acum special amenajat, ornat cu gherete de lemn si obiecte de cult, cu fotografii ale parintelui, cu cuvinte ale sale. Felul in care noi, romanii, stim sa aducem multumire, recunostinta, unor asemenea locuri, este inconfundabil. Dar aceasta nu este important, probabil, ci esenta sta in neuitarea noastra! Incercam sa-mi imaginez cum arata locul in anii ’40, cand Parintele vietuia aici. O padure de fag, cu cativa fagi din apropierea izvorului avand o grosime considerabila, incat sa ma faca sa cred ca erau aici si in vremea aceea; la marginea padurii, aceasta vana de apa, care, chiar si dupa atatea luni secetoase, mai curge. Izvorul din care, probabil cel mai adesea, bause apa marele duhovnic roman, statea sub privirea mea, care eram ametita de impestritarile din jur, ce-mi pareau ca ingreuiaza cu totul artificial si trist zona…
Era aproape pustiu. Un comerciant cu o mica taraba si un singur barbat cu cateva sticle de plastic, venit sa ia apa de la izvor. Pe comerciant l-am intrebat daca de obicei e-asa pustiu ca azi – (azi fiind sambata, ma asteptasem la oarecare aglomeratie) – mi-a raspuns ca nu, ca de obicei este lume, uneori chiar multa. Desigur, in graba in care eram eu azi, faptul ca nu am stat mult sa mi se umple recipientele cu apa ceruta, m-a bucurat. Apa curgea lin si limpede. Am baut cateva guri bune – imi parea ca apa are gustul zapezii topite. Imi parea un gust usor amarui, parea o apa trista… Aerul in schimb, ca totdeauna la Sambata, sub Muntii Fagaras, este extraordinar! Ai impresia ca-ti intra direct in adancul creierului si ca, daca ai respira adanc si frecvent, „taria” aerului te-ar euforiza. Ceea ce am observat special in apropierea izvorului, au fost doua caprioare asezate, lucrate din ceramica, undeva langa o cruce de lemn ce te intampina pe poteca de coborare la izvor. As fi trecut pe langa ele, crezand ca cineva s-a gandit sa le aseze aici, fiindca-i zona de padure, si la marginea padurilor caprioarele au obiceiul sa se aseze la odihna. Insa n-am trecut indiferent, ci am inteles cu usurinta simbolul celor doua caprioare, despre care tocmai citisem. M-am intrebat totusi, cati din cei ce vin se intreaba de ce-s caprioarele de ceramica asezate aici?… Ele au legatura cu mormantul parintelui (de la Manastirea Prislop), de fapt cu primele luni dupa ce, in 1989, parintele a murit – caci povestea (legenda?) spune ceva special; povestea caprioarelor se poate citi aici. „Intamplarea” a facut ca eu sa citesc despre caprioare, exact aseara, inainte sa ajung la Izvor.
Asez aici, marturie, cateva fotografii pe care le-am facut azi la Izvorul Parintelui Boca de la Manastirea Sambata:
anomismi 