Citesc „Cararea Imparatiei” scrisa de Parintele Arsenie Boca. Ma caut, desigur… Nevoia noastra de a (ne) intelege este uneori atat de mare. Si luam si citim, luam spre invatatura. Eu, azi, am ales acest fragment:
„Trebuie să ştim toţi supuşii împărăţiei că suntem făpturi cereşti, trimise vremelnic în corturi pământeşti spre o mare probă şi anume: să vedem şi să se vadă încotro înclinăm cu inima şi mintea, şi înspre ce înclinăm aceea să avem pentru totdeauna. Dacă năzuim spre Dumnezeu, pe El îl moştenim şi viaţa veşnică; iar dacă înclinăm spre firea pieritoare, vom pieri de la faţa lui Dumnezeu şi cu cel rău vom petrece fără de sfârşit. Căci noi suntem pieritori cu firea pământească, dar nemuritori cu firea cerească; veşnicia noastră însă de noi atârnă unde s-o petrecem. Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-l cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea – iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă – înclină inima, sau dragostea, ca să împlinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, în care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu. Căci firul iubirii ridică fiii spre cerescul Tată, şi pogoară pe Tatăl, Fiul şi Duhul în fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii îi leagă întreolaltă ca să fie una, ceea ce când se împlineşte, minunează lumea, şi o sileşte să cunoască pe Dumnezeu, din fii, căci fiii uniţi în iubire trăiesc în El şi arată în lume capătul pământesc al împărăţiei cereşti. Aceasta e pe scurt voia Tatălui şi rugăciunea Fiului, să prindă şi societatea omenească în aceeaşi iubire Treimică. La această trăire a vieţii veşnice, cu începere de aici, Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva dintre ele:
1.Chemarea lăuntrică a conştiinţei;
2.Chemarea din afară a cuvântului;
3.Chemarea prin necazurile vieţii;
4.Chemarea prin necazurile morţii;
5.Chemarea prin semnele mai presus de fire;
6.Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;
7.Chemarea la Judecată.”