Nu stiu ce ar trebui sa se mai intample in/cu tara noastra, ca sa ni se limpezeasca gandirea si sa vedem cu claritate in jur. Verbul „a ciurui” a fost folosit demult deja, si actiunea s-a produs in anii din urma. Suferinta a fost lunga si imprastiata. Eu cred insa ca Romania de-acum s-a rupt, s-a rupt in doua, asa cum doi caini ori lupi fac, tragand de o parte si de cealalta de o unica bucata, ori de o singura fiinta. Imaginea e una tragica, fiindca ciuruiala se mai putea repara, obloji, dar ruptura si separarea unului in doua, este cu mult mai greu ori chiar imposibil sa fie reparata. Astfel se ajunge in situatiile ce privesc supravietuirea. De o parte si de alta s-a ajuns la a intelege ca-i o problema de viata si de moarte, si probabil e chiar asa. Aici s-a ajuns… Este clar pentru orice om care reuseste sa-si mentina luciditatea, ca traim cea mai grea si mai dura perioada de dupa 1989, ca popor si ca tara. Inconstienta ori ignoranta este insa, cred, multime mare de romani! „Da Doamne, mintea romanului cea de pe urma…” – zice o neaosa vorba din batrani; probabil ca totdeauna ne-a fost dat sa ne desteptam la sfarsit. Asa sa fie si de asta data!
UPDATE 26 iulie: Un articol scris de istoricul Zoe Petre, mi-a atras azi atentia, pe aceeasi tema, si vi-l recomand spre citit aici>>>
Romania frumoasa este insa cea care ramane in afara noastra, cea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, sa ne bucuram de ea si sa fim demni de ea:
anomismi 