Pe Horatiu Malaele l-am vazut prima oara „pe viu” in piesa „Scapino”, in 1987 sau 1988. La Teatrul Nottara din Bucuresti. Pe vremea aceea biletele la teatru se gaseau foarte greu, dar am reusit. Comedia era pusa in scena de Al. Dabija, dupa piesa lui Moliere, „Vicleniile lui Scapin”. Am ras cu pofta, lucru atat de rar in Romania acelor vemuri. Dar acea piesa m-a facut vesela si optimista macar pentru o seara…
Om de cultura de ampla exprimare, il gasim pe Horatiu Malaele evoluand ca actor, regizor, caricaturist sau scriitor. In ultimii ani imi pare ca s-a detasat mult fata de o buna parte din colegii sai de breasla, abordand roluri solitare sau implicand-se personal, si mai putin in grup, in proiecte care-i definesc foarte bine personalitatea si caracterul. I-am admirat totdeauna stilul buf, impletirea comicului absurd cu ironia fina sau autoironia, ori capacitatea de a exprima stari ori imprejurari in cel mai pitoresc mod cu putinta.
Azi am citit un articol in revista Q Magazine, parafrazand in titlu o expresie recenta a actorului: Showbiz-ul românesc este „o cavalcadă a prostului gust şi trebuie lăsată să se epuizeze”. Articolul se poate citi online (aici), si exprima dezamagirea dar si acceptarea unei situatii nedrepte si departe-de-adevarata-arta a marilor actori pe care Romania ii mai are. Trebuie sa recunosc, ca expresiile lui Malaele m-au intristat, dar in acelasi timp mi-au dat sansa sa remarc – a cata oara – ca marii artisti nu sunt ai vremurilor, ci ai credintelor.
Pentru nostalgici, sau pentru cei care vor sa vada piesa „Scapino” jucata inainte de revolutie de grupul de actori din care facea parte si Horatiu Malaele, am extras de pe youtube inregistrarea ei:
anomismi 