Aseara (20 iunie) la Sibiu, in cadrul festivalului de film TIFF, am fost sa vizionez premiera filmului romesc „Funeralii fericite„, in regia lui Horatiu Malaele, scenarist si producator fiind Adrian Lustig. Malaele este si actorul principal in film, unde personajul interpretat se numeste Lionel Frunza. Marturisesc ca nu mi-a placut si nici inspirat sentimente prea bune, titlul filmului. Insa, asa cum a marturusit dupa vizionare Horatiu Malaele spectatorilor de la premiera, titlul a fost ales din pure considerente de marketing. Este greu sa judeci…si parca si mai greu sa intelegi…
Intai Horatiu Malaele fusese asteptat la Libraria Humanitas din Sibiu (dupa-amiaza), unde fusese organizata o intrunire restransa cu spectatori si cititori fideli ai sai, pentru a-l audia si a purta dialog (Horatiu Malaele a publicat pana in prezent 3 carti). Din pacate, Horatiu Malaele nu a mai ajuns… Pe drumul intre Bucuresti si Sibiu (in jud. Sibiu) a avut loc un accident, ceea ce a prelungit drumul micului grup ce sosea cu masina pentru premiera de la Sibiu, cu peste 1 ora. Din acest motiv, si datorita starii de nervozitate create, actorul si regizorul Malaele nu a mai sosit la intalnirea programata la Humanitas. Am apreciat insa ca scriitorul si scenaristul filmului, Adrian Lustig, a venit totusi la intalnirea unde oamenii ii asteptasera aproape 2h si jumatate, cu rabdare si drag.
Am remarcat, la Humanitas, interventia unui tanar de etnie germana (actualmente cetatean german) care a subliniat abundenta de obscenatitati atat in acest film, cat si in filmele romanesti actuale. Interesanta a fost atat reactia scenaristului cat si a publicului la aceasta observatie: o reactie de aparare, de argumentare, de explicare. A fost, dupa umila mea parere, total neacoperitor! Desi, personal cred ca multi din sala de la Humanitas impartaseau usorul repros al spectatorului (posibil om de film) de etnie germana, ca fiind unul corect si sutinut, totusi reactia a fost una total contrara, pana la a-l lua in zeflemea pe prea-tanarul „critic” care nu intelege nimic din felul de a fi al societatii romanesti neaose… Vazute din exterior (si la propriu si la figurat), filmele romanesti actuale abunda de sare si piper deochiate, parca spre a suplini sau acoperi un handicap nevazut, un cusur mare sau un mare gol. Cu sigranta este o meteahna a abordarilor prezente din cinematografia romaneasca! M-am bucurat ca tanarul din Germania a subliniat cu insistenta acest neajuns si sper ca el sa fie luat in considerare! Intalnirea cu scenaristul Lustig a fost scurta si pragmatica, la Humanitas. S-a vorbit si despre filmul „Nunta muta”, care, conform scenaristului, s-a bucurat de cel mai curat si nemasluit-prin-comisii de festivaluri premiu, si anume premiul publicului la festivalul de la Bangkok (plus altele, despre care in Romania nu se cunoaste, la fel cum nu s-a vizionat nici filmul…). In link-ul de aici, intr-un interviu scurt, Horatiu Malaele detaliaza cate ceva despre cele doua filme ale sale.
La orele 22 a fost programata vizionarea premierei filmului „Funeralii fericite”, pe un mare ecran amplasat in Piata Mare a orasului. Am remarcat aproape toate locurile ocupate, adica un total de circa 2000 de spectatori. Am remarcat de asemenea pretul modic al biletului, 3 lei, ceea ce a permis un acces foarte facil oricui. Au fost prezenti in public Horatiu Malaele (ca actor principal si regizor), Adrian Lustig (ca scenarist si producator), Adriana Itu (ca regizor secund) si Mihai Gruia (ca actor intr-un rol important – Kiril). Toti patru, la finalul vizionarii, au fost invitati pe scena pentru scurte comentarii si raspunsuri la intrebari.
Personal, am remarcat, alaturi de jocul excelent al lui Horatiu Malaele, alte trei interpretari (in ordinea mentionarilor): rolul cersetorului – interpretat de Florin Zamfirescu, rolul portaresei (tanti Nela) – interpretat de Dorina Lazar si rolul „ingerului pazitor”(Lili) – interpretat de Crina Semciuc. Am remarcat de asemenea muzica si coloana sonora (Vladimir Cosma)! Dar ceea ce am remarcat cel mai mult si consider ca magistrala, este regia filmului. Desigur, nu sunt om de film ori specializata in critica cinematografica. Sunt un simplu spectator, care a vazut mai multe filme si piese de teatru. Prima oara l-am vazut pe Horatiu Malaele jucand in piesa „Scapino”, in a doua jumatate a anilor ’80. De atunci am incercat sa inteleg, am „intrat” oarecum in lumea sa de artist, si incet am inceput sa-i dibuiesc amprenta. Pentru cei ce il cunosc doar din anii din urma, poate ca Horatiu Malele este mai dificil de apreciat. Personalitatea lui puternica, combinata cu o timiditate razbatatoare si cu ironia si umorul amar, fac din artist o figura foarte complexa, dificil de aprofundat. Nu este de mirare, deci, ca „Funeralii fericite” este deja primit cu doua masuri diametral opuse. Posibil sa continue astfel aprecierile – publicului si specialistilor, aceasta nefiind insa decat inca o dovada a profilului artistului complex si iesit din sabloanele vremurilor si locurilor care este Malaele. Nu-i usor sa digeri multitudinea de stari induse de abordarea regizorala a omului si artistului… Si-mi amintesc aici o vorba foarte potrivita: „Si publicul trebuie sa aiba talent!” – cred ca ii apartine altui artist de marca, Dan Puric… Intrebarea este cati dintre noi, spectatori romani, suntem in ziua de azi pregatiti sa intelegem acest film? Unii s-au grabit sa-l includa in categoria „comedie”, insa, dupa cum a spus si Malaele, nu poate fi catalogat astfel! Daca superficialitatea ori indolenta unora il vor inghesui in raftul cu „…si alte comedii moderne”, va fi gresit! Insa trebuie sa spun ca nici Malaele si nici Lustig nu au scapat de multe din leitmotivele culturale contemporane: prea pregnanta este tema betivanului roman (fie el si imigrant repatriat), a zilelor petrecute cu paharul in mana ori inecate – si la propriu si la figurat – in alcool, si de asemenea cea a iubirii masurabile doar prin manifestare fizica, exterioara si de moment/conjucturala. Daca spectatorii „copti” vor intelege corect aceste metehne reale (care sunt deopotriva capcane), tinerii vor fi insa manati de iluzii si neintelegeri. Din aceasta perspectiva, unele valente ale filmului se pot rasfrange nefericit asupra publicului (mai ales asupra celui tanar). De remarcat o alta infuzie de originalitate – prin alternarea cu elemente picuturale si teatrale sublime, pentru a face la final trecerea catre marea invatatura filmica (pasajele din apartamentul lui Lili).
Am retinut, din prezentarea de la finalul premierei ori din dialogul privat, ca realizarea filmului s-a bazat pe o luna si jumatate de pregatiri si pe 19 zile de filmare – munca intensiva. Malaele avea in minte ideea acestui film de mai bine de 20 de ani, dupa cum a spus. Lustig a fost cel care, venind cu scenariul, a pregatit calea catre realizare. De retinut, conform celor doi, ca Malaele si Lustig nu au primit nici un ban pentru acest film, insa tot restul echipei a fost remunerat la timp, astfel incat nu au existat nici un fel de sincope. Am retinut de asemenea ca dubleta „Malaele-Lustig” continua o colaborare foarte buna, pregatind un film despre regizorul si actorul italian Vittorio de Sica…
In incheiere, pentru cei ce doresc sa vizioneze filmul, cateva repere principale din linia subiectului: cand o tiganca iti ghiceste viitorul, mai mult sau mai putin in joaca neghioaba a unui amuzament in grup si in abur de alcool, acesta poate sau nu poate sa se transpuna in realitate cu un sarcasm si cu o precizie infioratoare! Exista oare predestinare, si omul poate avea acces la ea? In ce masura putem schimba „destinul”? Ce instrument si ce forta este capabila sa interfere? Finalul filmului o arata – intr-un fel absolut original…
Inserez mai jos fotografii de la intalnirile de la Humantias cu A. Lustig, cu imagini din film la premiera si cu protagonistii prezenti in public ori in fata publicului, dupa premiera.
anomismi 