Pe 27 martie se va serba ziua internationala a teatrului. Anul acesta este a 50-a aniversare. In cadrul unei-manifestari eveniment la Sibiu, in preambulul acestei sarbatori, s-a organizat un maraton artistic numit „Respira teatru. 25 de ore de teatru non-stop”.
Unul dintre focarele artistice ale maratonului a fost conferinta artistului Dan Puric, intitulata: „Un teatru nou. Un teatru al viitorului„. Gazduita in sala Thalia a orasului, cea mai eleganta si acustica sala, locatie obisnuita a Filarmonicii de Stat din Sibiu, conferinta la care am avut sansa sa asist azi, a fost din nou una de cea mai inalta tinuta: culturala, artistica si umana! Pe 16 ianuarie 2012, artistul fusese la o alta conferinta in Sibiu (click aici), si la fel ca si azi, sala a fost plina la refuz. Astazi, spre deosebire de data trecuta, artistul nu a avut nevoie de microfon, acustica salii permitand aceasta abordare. Toti cei circa 270 de spectatori au auzit perfect, fara sonorizare.
Ca orice spectator, nu doar adorator al artistului, am avut si marea curiozitate vis-a-vis de tratarea unui asemenea subiect si de gradul de noutate si prospetime pe care il poate aduce, tinand seama ca are o foarte mare dinamica de turneu, ca artist solitar, in conferinte.
A intrat pe scena la 17.10 si a parasit-o la 20.15…, si aceasta, desprinderea de public, doar datorita interventiei organizatorilor. Alfel spus, a fost intr-o priza extraordinara… La inceput, poate ca in prima ora, am avut senzatia unei osteneli cu care venise, sau unei amaraciuni adanci, pe care nu si-o putea stapani… Rotitele multiple ale mintii sale atat de imaginative si enciclopedice pareau partial oprite, sau in orice caz, neangrenate in actul de creatie. A fost prima oara cand am avut impresia ca a recunoscut sau s-a recunoscut invins. Invins de o lume in ale carei radacini trainice si necontaminate credea (mai credea…). Apoi, dupa circa o ora, l-am simtit amorsandu-se in sfarsit, iar in cea de a treia ora era cu „toate panzele sus”. Pentru prima oara, eu, spectatorul, l-am simtit vulnerabil, inchis in cochilia lui, sceptic. Poate a fost doar o impresie personala…
Avand un subiect atat de dificil, dupa cum insusi amintea la inceput, intrebandu-se cine l-a impins sa aleaga un astfel de subiect pentru conferinta, a fost necesar sa se apropie de cei ce nu sunt in breasla si sa ii aduca la a intelege mecanismele mintii si sufletului artistului in timpul actului de creatie. Au fost exemplificari, transpuneri, nuantari, trimiteri spre universalitate, cu care, maiestrind, ne-a condus pe calea aprofundarii unui atare subiect. Se poate spune ca, partial, am participat la un curs de arta teatrala din banca, din banca studentului – dar evident, un curs atipic, lipsit de clisee. A nuantat cu profesionalism misiunea artei, a teatrului, si metodele de comunicare „de la suflet la suflet”. Trebuie sa fii Dan Puric sa poti transpune in cuvinte, miscari corporale si mimica noianul de informatie si de stari.
Nu au lipsit unele dintre sabloanele expresiei sale artistice, nici amintiri legate de maestrul si profesorul sau Dem Radulescu, pe care totdeauna, cu piosenie,mare drag si recunostinta, il aminteste in spusele sale. Nu au lipsit „sarea si piperul” – episoadele cu haz si ironie: reteta succesului in randul unei foarte largi categorii de spectatori. Ma uitam in sala: si de asta data, plina complet, iar publicul, unul de foarte buna calitate. Care la final l-a rasplatit cu ropote de aplauze de un entuziasm frenetic. Dan Puric, cu o timiditate continua, similara cu cea a lui Charles Chaplin, a coborat apoi rapid de pe scena, spre a da autografe la iesire.
Am fost – a cata oara – buimacita de paleta de activitati artistice de care se ocupa. In curand, compania sa de teatru, Passe Partout, va avea o premiera deosebita, mergand pe ideea martirologiei transpusa artistic, idee de pionierat si de curaj, cu siguranta. Premiera va avea loc la 4 aprilie 2012, la Sala Rapsodia din Bucuresti si poarta titlul „TESTAMENT© Povestea de dragoste întru Hristos a neamului românesc” (link aici). In asta-seara, Dan Puric ne-a vorbit, mai mult ca oricand (si am vizionat cel putin 10 conferinte in ultimii 2-3 ani) despre necesitatea jertfei artistului, intru implinirea misiunii ce i s-a dat. Misionarism crestin intru cultura!
Si am plecat din nou de la conferinta lui Dan Puric de la sala Thalia, mai implinita si mai innobilata. Sa ne traiasca MARII ARTSITI!
DAN PURIC, SIBIU, 25 martie 2012, SALA THALIA:
anomismi 