Principesa Ileana in anii americani

Dintre subiectele de pe blogul meu, am observat mereu ca intre primele cautate si citite au fost cele care aveau legatura cu Principesa (Domnita) Ileana a Romaniei, devenita in a doua parte a vietii Maica Alexandra de la Ellwood. Asta m-a facut sa cred ca multi dintre noi suntem interesati sa stim cat mai multe despre personalitatea si acitivitatile acestei fiice mezine a Reginei Maria a Romaniei si a Regelui Ferdinand.  Viata ei a fost dintre cele mai complexe, in care a cunoscut si raiul dar si iadul pamantesc, pe cata bucurie, pe atata suferinta. A fost cu siguranta una dintre cele mai sensibile si calde personalitati dintre copiii cuplului regal. De exemplu, Principesa Ileana a reusit si a fost singura care a mentinut legatura cu fratele ei mai mare, Carol al II-lea (rege al Romaniei intre 1930-1940) in toate momentele dificile, chiar si dupa ce acesta a parasit tara impreuna cu Elena Lupescu si a fost renegat de cei mai multi romani dar si de rude sid e familia regala. In jurnalele lui Carol al II-lea din anii de dupa 1940 si pana in 1953 (cand acestea se incheie), el aminteste din vreme in vreme de scrisorile Ilenei, de gesturile ei de sora, indiferent de situatia grea si incordata din familie, datorata, in principal caracterului lui Carol.

Cautand dupa informatii, am gasit una speciala, legata de Principesa Ileana. Se cunoaste ca principesa a urmat, adolescenta fiind, colegiul britanic de la Heathfield-Ascot. La 15 octombrie 2011, ziarul „Adevarul” a publicat cateva scrisori trimise de aceasta bonei ei, din perioada cand se gasea la colegiu, din care razbate felul de a fi si sensibilitatea adolescentei Ileana. Scrisorile pot fi citite aici.

Datorita imprejurarilor istorice, si dupa indepartarea familiei regale din Romania- in ianuarie 1948, Principesa Ileana se stabileste, in 1950, pe continentul american. Dupa 2 ani petrecuti in America de Sud si cu mici perioade in Franta, ea devine cetatean american si se va sfarsi din viata tot in SUA, in ianuarie 1991.

Perioada americana, adica circa 40 de ani de viata, este una mai putin cunoscuta publicului. Exista insa numeroase dovezi care atesta legatura continua cu Romania, tara natala si radacinile iubite. Una dintre dovezile importante ale legaturii continue cu tara se gaseste de exemplu  în Catedrala Bisericii Episcopale din New York  unde  în Capela dedicata cultului ortodox, sub icoana bizantina mostenita de la mama Sa – Regina Maria si donata bisericii,  se afla si o caseta cu pamânt romanesc. Pe placuta de bronz ce  este alaturata si pe care se gaseste vechea Stema a României, sunt incrustate urmatoarele cuvinte: “În memoria parintilor mei, Regele Ferdinand si Regina Maria, precum si a tuturor celor care s-au sacrificat pentru Tara. Aici se gaseste o particica de pamânt românesc LIBER”. (Informatia de mai sus este preluata de aici).

Ne amintim ca in toamna lui 1926 Regina Maria, mama sa, a intreprins – alaturi de Ileana si Nicolae, pe atunci adolescenti, un turneu american de 5 saptamani. Cu siguranta ca atunci, Principesa Ileana si-a facut prima impresie despre celalalt continent, si este posibil ca decizia de a se muta in SUA in 1950 sa isi aiba radacinile in intalnirea americana din adolescenta sa. In acel an al vizitei americane, 1926, Samuel Hill a cunoscut-o pe Regina Maria si a fost  fascinat de personalitatea sa. Cunostinta s-a facut prin intermediul bunei prietene a reginei, dansatoarea Loie Fuller. Samuel Hill era in anii ’20 un prosper om de afaceri american, avocat si implicat in dezvoltarea cailor ferate si drumurilor din SUA. El a gandit Muzeul de arta Maryhill (incepand cu 1926) si l-a deschis publicului incepand cu 1940. Muzeul Maryhill beneficiaza de o parte din obiectele care au apartinut Reginei Maria a Romaniei, precum icoane rusesti (de la mama ei), obiecte personale si obiecte de mobilier de la palatele reginei. Chiar si o replica a coroanei purtate de Regina Maria la incoronarea de la Alba Iulia din 1922 se gaseste aici. In timpul vizitei in SUA a Reginei Maria – din 1926, circa 100 de obiecte au fost donate in total muzeului de catre regina. Cu un an inainte, Mignon – fiica a doua a Reginei Maria, donase muzeului un set de trei obiecte de argint filigranat.  In 1926, fiica mai mare a reginei, Elisabeta, a donat si ea muzeului o colectie mica de figurine Tanagra si un numar de amfore cipriote antice. Dupa moartea lui Sam Hill -în 1931, si respectiv a Reginei Maria – în 1938, Principesa Ileana a facut si ea muzeului Maryhill donatii, îmbogatind mai multe sali cu costume nationale, cu piese de ceramica si arta populara care-i apartinusera. Asa încât, în 1940, când muzeul s-a deschis pentru public, salile românesti au oferit si ofera pâna astazi vizitatorilor alese frumuseti. Portul national, fotele muscelene cu podoaba firelor aurii, costumele ardelene cu sobrietatea lor de alb-negru contrastau cu culorile vesele si bine îmbinate ale catrintelor oltenesti.

In 1977 academicianul Zoe Dumitrescu Busulenga, cea care va deveni in anii din urma ai vietii Maica Benedicta, are din nou tangenta directa cu casa regala a Romaniei. In 1967 avusese prilejul sa o intalneasca pe Principesa Ileana (Maica Alexandra), in Franta  – fapte despre care va scrie in „Caietul de la Varatec” (fragmentul se poate citi aici). In 1977 guvernul american a invitat– cu ocazia centenarului Independentei României – o delegatie formata în cea mai mare parte din academicieni, care sa întreprinda un turneu de conferinte de la Atlantic la Pacific. Faceau parte din delegatie C.C. Giurescu, Emil Condurachi, St. Pascu, Virgil Cândea, Zoe Dumitrescu Busulenga si alte doua-trei persoane fara titluri academice. Cu aceasta ocazie, Zoe Dumitrescu Busulenga scris un emotionant eseu:  “Un muzeu american: MARYHILL” (Un muzeu american: Mary Hill ; Un musée roumain pres de Seatle. in: MI, 2001, 35, nr. 10, p.30-32. ).  Doamnei Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga i s-a propus  o conferinta despre arta populara româneasca si trasaturile ei specifice. Conferinta a avut loc duminica la ora 14, chiar la Muzeul Maryhill unde romanii din delegatie au putut viziona donatiile familiei regale a Romaniei.

Despre inclinatiile sale catre religiozitate, Principesa Ileana nota intr-un eseu ce se poate citi la finalul cartii in limba romana „Traiesc din nou” (Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008), eseu cu titlul „Credinta launtrica”:

„Am crescut cu povestirile bibliei, care-mi erau citite cu voce tare. Multe ilustratii mi-au ramas imprimate puternic in memorie – si acum il mai vad pe Daniel in groapa cu lei, si pe Iisus lasand copiii sa vina la El. Imi placeau povestirile despre Moise copil, despre David si Iosif. Iisus era pentru mine o realitate incontestabila si de aceea de-abia puteam asculta vorbindu-se despre crucificare fara sa-mi acopar fata si sa-mi ascund lacrimile. Mergeam la biserica in fiecare duminica – nu-mi placea dar nici nu-mi displacea in mod special; foarte curand insa am descoperit bucuria de a fi singura in biserica goala. Era usor de facut asta, caci casa noastra era construita in apropierea unei incantatoare capele vechi. Acolo, obisnuiam sa ingenunchez si sa ma rog in tacere in fata cate unei icoane, de obicei Fecioara cu Pruncul. Imi dau seama acum ca inca de mica imi croiam pe nestiute calea spre meditatie si contemplatie, desi pe atunci aceste cuvinte n-ar fi insemnat nimic pentru mine. Cred ca nimeni n-a incercat sa-mi vorbeasca despre ce inseamna religia ori sa-mi explice credinta sau necesitatea ei. Religia era, asemeni existentei parintilor, un fapt – nu o speculatie. Inclinatiile mele religioase au trecut prin multe fluctuatii, caci am fost atrasa cand de o forma, cand de alta; dar credinta profunda in existenta unui Tata ceresc ce ni s-a aratat prin Fiul Sau nu m-a parasit niciodata. Am fost inzestrata cu nepretuitul dar de a nu ma indoi niciodata.”

Asa se face ca in timp,  dupa sase ani de retragere in nevointe (ce au urmat la doua divorturi, pierderea unei fiice intr-un accident aviatic si boala grava a unui fiu, aflat in coma mai multe luni),  la Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franta, Principesa Ileana a fost tunsa monahie – cu numele de Maica Alexandra, in Sambata lui Lazar a anului 1967. In aprilie 1967 o intalnise acolo Zoe Dumitrescu Busulenga, ramanand incremenita sa o revada si sa fie imbracata in straie calugaresti. In acelasi an, 1967, visul Maicii Alexandra de a ridica o manastire s-a implinit – asa a aparut Manastirea Schimbarea la Fata (The Orthodox Monastery of Transfiguration), Ellwood City, Pennsylvania, SUA.  Un articol foarte interesant si recent despre manastire, cu fotografii,  se poate citi aici. Din 1967 pana in ianuarie 1991 aceasta manastire a fost slujita de Maica Alexandra – stareta in perioada 1967-1978. In 1978 a venit la manastire Maica Benedicta (nu este vorba de acad. Zoe Dumitrescu Busulenga) de la Manastirea Varatec, care a preluat staretia si a introdus ciclul liturgic de la Varatec intrutotul. Astazi, maicile lacasului de cult american scriu: „With this extraordinary vision our foundress, the late Very Reverend Mother Alexandra, Princess Ileana of Romania, set about to build an Orthodox Monastery for America. Did she know at the ground-breaking in 1967 that future generations of Americans would be so thirsty for the beauty and truth of the Orthodox faith and for a monastery which, as she envisioned, would become “a place of peace and stillness set apart from the turmoil of the world”?

Principesa Ileana a Romaniei: Traiesc din nou

Scrisa in perioada 1950-1951 si publicata in 1952 de Principesa Ileana a Romaniei, fiica cea mica a cuplului regal Ferdinand si Maria, aceasta carte este tulburatoare!

Principesa Ileana, 1946

„Nu sunt decat un biet suflet pribeag si ratacit, cautand carari pe care altadata le-am cunoscut si le-am iubit. Dar acum, astazi, cum poate cineva sa auda un suflet fara glas? Uitasem. Am parasit aceste locuri de mult timp si am murit…” (Principesa Ileana,  Buenos Aires, ianuarie 1950)

***

” Da, sa traiesc din nou, pentru ca dupa ce am plecat de acasa, care pentru mine a fost intotdeauna Romania, am fost ca si moarta. Nu imprejurarile au fost greu de suportat, ci insasi nevoia de a trai. Nu m-am indoit nici o clipa de necesitatea fizica a prezentei mele pentru cei sase copii ai mei; dragostea mea pentru ei a ramas si atunci la fel de puternica. Dar in interior, „eul” care exista independent de mama, sotia, prietena care eram – „eul” esential, pe care tot restul era construit – a suferit un soc mortal cand am fost indepartata de poporul meu. Si asa a trebuit sa o iau de la capat, nu numai la suprafata, ci si in interiorul meu” (cap.”Unu”)

___________________________________________________

Spre rusinea mea, acum cativa ani inca nu stiam prea bine cine este aceasta Principesa Ileana. Stiam doar ca-i parte a Familiei Regale a Romaniei, despre care cunsotintele mele, ca ale tuturor romanilor scoliti in anii ’80-’90, erau cvasi-nule, conform istoriei invatata la scoala. In urma cu ceva timp insa, peregrinand in Moldova pe la frumoasele noastre manastiri, am avut bucuria sa aflu despe legatura omului de cultura acad. Zoe Dumitrescu Busulenga (mai tarziu Maica Benedicta) cu Manastirea Varatec. Si sa-mi doresc sa citesc „Caietul de la Varatec” al doamnei Busulenga (o alta carte de suflet…). In acest „Caiet” citeam pentru prima oara cateva paragrafe despre Maica Alexandra, cea care devenise astfel, incepand cu anii ’60, Principesa Ileana. Si despre intalnirea doamnei Busulenga cu Maica Alexandra (aprilie, 1967). Asa s-a aprins flacaruia… Dar a ramas acolo, in creierul meu, pana cand a venit vremea.

Cred ca sunt doi ani de la acest episod, iar „drumul” spre intalnirea cu cartea de fata a fost din dublu sens. Al doilea sens este cel al „intalnirii”, tot pe taramul lecturii, cu Casa Regala a Romaniei, cea din in zilele noastre. Si astfel, din aproape in aproape, am ajuns la aceasta carte, „Traiesc din nou”(orig. engl. „I live again”). In ianuarie 1948, Principesa Ileana a fost nevoita sa paraseasca Romania pentru totdeauna, de catre comunisti. In urma au ramas cei 39 de ani de viata traiti (majoritatea in tara), dintre care ultimii dedicati aproape in totalitate cauzelor umanitare de ajutorare a ranitilor de razboi, a romanilor saraciti la limita si de sustinere a rezistentei anti-comuniste.

La sfarsitul lui 1942, Principesa Ileana se angajeaza, in Austria fiind, in actiuni de salvare si ajutorare a ranitilor romani. De Craciun, in 1942, hotaraste infiintarea unui spital romanesc pe langa Castelul de la Sonnberg (nu departe de Viena – unde traia cu sotul ei, Arhiducele Anton de Habsburg), care in aprilie 1943 era deja organizat si functional (initial pentru 30 de locuri). In vara lui 1943 vine in Romania pentru o scurta perioada, impreuna cu copiii, si are primele intalniri cu oficialitatile Crucii Rosii militare din Bucuresti. Se sfatuieste si cu Printul Barbu Stirbey, cu privire la intoarcerea ei definitiva in Romania. „Mi se parea evident ca munca pe care o faceam pentru ranitii romani trebuia extinsa, intrucat nu toti erau trimisi la Viena, unde puteau fi gasiti de catre organizatia noastra. […]. Puteam sa mai raman cu inima linistita in Austria cand Romania avea nevoie de mine?”  In martie 1944 se muta deci, definitiv, cu toti copiii la Castelul Bran (desi initial spera sa poata calatori intre Austria si Romania). In aceeasi luna se angajeaza la cantina Crucii Rosii din gara Brasov si apoi la Spitalul Crucii Rosii din Brasov (deschis oficial la 10 mai 1944). „Alarmele si raidurile aeriene veneau atat de des incat pana la urma am primit ordin sa pregatim intr-o localitate mai adapostita o anexa pentru spital, unde macar o parte din cei mai grav raniti puteau sa fie mutati in covalescenta. Asfel ca iar ne-am apucat sa cautam incolo si incoace un loc bun, dar toate cladirile mari fusesera demult rechizitionate de alte institutii. […] Inca o data am vazut ca fiecare drum care aparent se infunda poate sa duca de fapt spre noi posibilitati, caci cu ocazia aceea m-am gandit cu disperare ca daca nimeni nu vrea sa ne dea ajutor, o sa ma descurc eu! O sa-mi construiesc propriul meu spital!” Asa se face, ca Principesa Ileana pune bazele si dezvolta spitalul sau, „Inima Reginei” de la Bran (nume dat in amintirea scumpei sale mame, Regina Maria). De aici incolo, incepe o lupta si o dedicare extraordinara, pentru cauza ranitilor de razboi romani. Cartea cuprinde file de istorie si de viata extraordinare, tulburatoare,  in care aflam si lucruri care la prima vedere pot sa mire… Cu sprijinul lui Emil Bodnaras, comunist de seama (prieten castigat de Principesa), dar nu numai cu al lui,  aceasta va putea face o sumedenie de lucruri demne de o adevarata eroina si patrioata.  

Scrisa cu sufletul, „Traiesc din nou” este un profund argument contra razboiului si in favoarea credintei… Sa nu o pierdeti!…

____________________________________________________

” Am simtit totdeauna ca, in ciuda tuturor suferintelor si nenorocirilor, dincolo de bine si de rau, exista ceva care confera vietii ratiunea de a fi si stabilitate. Chiar si in cele mai intunecate clipe, pentru mine Dumnezeu este in ceruri iar in lume totul e in ordine […] Noi cai mi se deschid mereu, noi orizonturi se desfasoara in fata ochilor mei incantati, sursa nesecata de frumusete si bucurie. Chiar si in cele mai intunecate ceasuri de deznadejde, am stiut in adancul fiintei mele ca, pana si ele, ma vor ajuta sa fac noi descoperiri, ma vor imbogati cu o invatatura mai profunda, ma vor pune in fata unei frumuseti si mai impresionante. Cand am facut greseli cumplite si am trecut prin teribile experiente aducatoare de bezna, in care mi-a fost dat sa traiesc sub etaloanele mele de viata, scanteia a continuat sa ma conduca, si, in final, sa ma elibereze. Vreau sa le spun celor care pot pasi pe aceasta cale a disperarii ca am cunoscut chiar chinuitoarea dorinta de a ma sinucide. Am fost impiedicata de doua lucruri: de convingerea ca nu as face decat sa adaug in mod ireparabil la pacatul originar; si sentimentul de responsabilitate fata de cei pe care i-as fi lasat in urma. Ce nu stiam atunci, dar stiu acum, este ca as fi jertfit marile bucurii pe care viata pamanteasca mi le ofera – si nu m-as fi lepadat de nenorociri.” („Credinta launtrica” – Principesa Ileana).