Desenul original al lui A. Gaudi pentru biserica coloniei Guel (sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Antoni_Gaudi)
Astazi, 25 iunie, se implinesc 161 de ani de la nasterea arhitectului catalan Antonio Gaudi. O personalitate uriasa, un impact fara precedent in arhitectura mondiala!
Despre Ileana Bratu am mai scris pe blogul meu (aici si aici). Artist vizual prolific, cercetător în domeniul ciberneticii, eseist remarcabil, Ileana Bratu a scris in anii ’70 o teză de doctorat despre opera lui Antoni Gaudí. Poate ca prima ce s-a scris despre acesta arhitect (!!!), pe timpul ei – nu doar foarte controversat, dar si relativ-marginalizat… Ileana Bratu a fost o vreme studenta reputatului scriitor si critic de arta francez Jean Cassou, cel care a si indreptat-o la un moment dat catre arta lui Antonio Gaudi si a lui Salvador Dali, ambii spanioli. Ileana Bratu scria, in cartea sa „Rasturnare in spatiu” (Ed. Cartea Roamneasca, Bucresti, 1975), in capitolul „Poezia viitorului fericit” , astfel:
„Spania, comparata cu raceala stricta si riguroasa a Frantei, poate parea o tara extravaganta, fantastica, suprarealista sau baroca. Este motivul pentru care nici in ziua de azi francezii nu l-au inteles prea bine pe controversatul promotor al unei arhitecturi vizionare, pe Antoni Gaudi y Cornet, originar din Reus, provincia Tarragina. Este motivul pentru care, la prima sa vizita in Barcelona, Le Corbusier exclamase, referindu-se la Pedrera lui Gaudi: ‘Ce oroare!’ Pentru ca mai tarziu sa accepte: ‘Gaudi este cel mai mare constructor al secolului.‘”
Despre profesorul ei, Jean Cassou, si inrauritorul catre arta spaniola si spre Gaudi, Ileana Bratu scria in aceeasi carte amintita mai sus, respectiv in capitolul „Spania contra Spaniei„:
„Jean Cassou este nascut in Spania, langa Bilbao. Arestat in timpul Rezistentei, a scris treizeci si opt de sonete clandestine, sub pseudonimul Jean Noir. Imi amintesc de discutiile cu dansul despre Spania, despre razboi, amintiri care imi pareau mai curand spectaculoase contrafaceri literare. Aici, in Spania, aceste amintiri devin simbolul a ceea ce inseamna atitudine, a ceea ce inseamna pozitie avansata in gandire. Aici, in Spania, gestul lui Picasso, Guernica lui Picasso, sunt mituri despre o alta conditie umana. Bunuel, marele tovaras de film al lui Dali, este si el un mit. Vazusem la Paris un festival de film Bunuel. Nu mi-am inchipuit vreodata ca va trebui sa le povestesc spaniolilor cele ce vazusem. Am inteles de ce imi ceruse Picaro, la Montargis, sa fac un desen despre cele ce se intampla in Spania…”
Tot Ileana Bratu marturiseste in carte ca Jean Cassou scrisese pentru prima data in Franta, in 1933 (!), un studiu dedicat lui Gaudi. Sub impulsul sau, Ileana Bratu a trebuit sa il descopere si a finalizat prin a scrie o teza de doctorat despre A. Gaudi. Insa ea spunea, pe vremea cand era in vizita in Barcelona, la „documentare”: „Am incercat sa-l inteleg pe Gaudi cu ajutorul celor ce l-au inteles mai bine, inaintea mea. Caci, trebuie sa marturisesc, punctul meu de vedere asupra acestei misterioase arhitecturi se schimba in permanenta. As spune ca am incercat aproape toate atitudinile, de la deceptie pana la entuziasm, de la interes pana la indiferenta. In timpul sederii mele la Barcelona, Gaudi era in fiecare zi o problema pentru mine.”
Pentru insolitul si originalitatea explicatiilor, asez mai jos cateva pagini-copie din cartea sus-citata a Ilenei Bratu, asupra arhitecturii gaudiene. Este una dintre primele si cele mai originale abordari, despre care practic nu se cunoaste decat foarte putin. Dupa Jean Cassou, care a avut curajul sa scrie in 1933 despre Gaudi, Ileana Bratu este urmatorea si cea care a dedicat cea mai importanta evaluare a arhitecturii gaudiene, pe plan mondial – si aceasta in anii 1970, printr-o teza de doctorat (cu mult mai docta decat extrasele de mai jos din cartea ei, respectiv capitolul „O alta dimensiune a arhitecturii: Gaudi si fantasticul„):
anomismi 