In toamna lui 2007, la jumatatea lui octombrie, sansa a facut sa trebuiasca sa fac o deplasare la Balcic, in Bulgaria. Si tot sansa a facut sa am alaturi persoane care sa cunoasca mult mai mult decat stiam eu in acea vreme, despre Regina Maria a Romaniei. Obiectivul deplasarii mele nu avea nici o legatura cu istoria, cultura sau arta. Dar a existat timpul de a vizita ceva despre care auzeam eu atunci pentru prima oara (!): castelul Reginei Maria de la Balcic. Nu aveam practic nici o cunostinta privind regalitatea Romaniei, cu atat mai putin stiam ceva despre Regina Maria si legatura sa cu oraselul bulgaresc. Eu stiam despre Balcic doar din minunata carte a Cellei Serghi, „Panza de paianjen” (aparuta in 1938), pe care o citisem prin 1985 si care descria Balcicul anilor ’30 in cele mai minunate culori. Un orasel al pictorilor si scriitorilor veniti sa se inspire din culorile fascinante ale rasariturilor ori apusurilor din Balcic. Cele cateva zile cat am stat eu in Balcic in octombrie 2007, am locuit intr-un hotel foarte aproape de castelul reginei Maria. Un hotel frumos si luxos… Iar vizita la castel am facut-o alaturi de cunostintele care au apucat, pe ici – pe colo, sa-mi povesteasca cate ceva, ca sa-mi fac o prima impresie. Probabil ca a fost foarte bine asa. Intram pe-un taram atat de plin de farmec si istorie, insa intram ca un novice absolut, cu naivitatea si nonsalanta specifica a ignorantului total. A fost foarte bine asa, nu aveam sabloane ideatice, nu aveam limitari de absorbtie si de clasificare, si am putut astfel, sa receptez fara idei preconcepute tot ce vedeam. Imaginea aceea creata atunci, insa, m-a urmarit in toti acesti ani, in care incetul cu incetul istoria a venit catre mine. Castelul acela, in fapt o vila alba cu minaret turcesc, la marginea marii, inconjurata de terase din piatra ori din terase transformate in gradina botanica, mi-a parut cel putin desprins din alta lume. Chiar si eu, care habar nu aveam pe-atunci despre istoria acestui loc, atat de drag inimii celei mai iubite femei a istoriei Romaniei, am perceput ca pe ceva astral locul acela, care parca plutea desupra celor lumesti. Zilele trecute, citind insemnarile zilnice ale Reginei Maria din anul 1927, am gasit o descriere a castelului de la Balcic atat de frumoasa!… In cele 4 zile din iunie 1927, cand Regina Maria a petrecut la „Cuibul Singuratic” (Tenha Juvah – in limba bastinasilor, pentru proprietatea achizitionata unde s-a construit casa/castelul) o perioada de impacare cu sine si adanca fericire, regina descrie locuri pe care le vazusem si eu, si ramasesera ingropate adanc in memoria mea afectiva. Regina Maria a scris despre Balcic pagini extraordinare, atat in a sa carte „Povestea vietii mele„, cat si in volumele sale de insemnari zilnice de dupa 1925.
Mai jos am inserat cateva poze facute de mine in octombrie 2007. In una dintre ele apare vederea castelului Tenha Juvah dinspre mare, de la distanta, profilata la baza dealului, in alta – o imagine din apropiere, exterioara, iar alta – de interior. In doua fotografii am surprins doua dintre crucile de piatra din aria castelului, iar alte cateva fotografii surprind culorile intr-adevar fascinante ale acestui orasel bulgaresc tare pitoresc (pe vremuri apartinator Romaniei) – care i-a inspirat pe nenumarati pictori ce veneau si vin la Balcic, verile, sa se adape din extensia spectrala litorala in toata splendoarea ei.
anomismi 