Oglinda de piatra

Traim agonii interioare, cautari, negasiri, multi dintre noi. Poate ca lumea noastra de azi, si nu doar in aceasta tara, e in deriva secolelor, si se duce intr-o directie ce nu mai poate fi schimbata. In 2009 am ajuns sa-l vad si am avut sansa pentru prima oara, sa-l aud pe Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru voda din Neamt – pentru mine, un Sfant in viata. Dumnealui prognostica deja de-atunci despre aceasta directie, despre felul in care si Romania, si Europa, si lumea se vor duce in anii ce vin. Stiam, citisem despre viata sa, despre lupta sa uriasa si supraumana cu Raul din aceasta lume si din Romania comunista. Si totusi, nu-mi venea sa cred ca sumbrele predictii ale parintelui vor fi chiar asa. Dar da, se adeveresc intrutotul.

Azi caut printre oameni si lucruri. Nu stiu nici eu de ce si ce, pentru ca in fapt cautarile noastre trebuie sa fie orientate catre interior, catre samanta inteleapta pe care Cratorul Omului a pus-o in fiecare dintre noi. Poate ca firea noastra umana ne face slabi si cautatori la cei din jur, asemeni noua, mai degraba decat la valoarea adevarata a vietii ce ni s-a dat. Schiopi si cu aripile la fel de frante si de dureroase suntem cu totii, si cu greu gasim printre noi modele catre care sa mai inaltam fruntea, spre a nu privi mereu spre pamant, spre tarana palpabila si fara de duh din jos.

Dar… omul merge mai departe. Asa ni s-a dat, fiecaruia, o portie de timp. Sa cadem, sa ne zdrobim, dar sa ne ridicam apoi incet, sa ne oblojim ranile, dar sa mergem mai departe. Imi vine in minte o propozitie scurta, esentiata si minunata, a Reginei Maria a Romaniei : „CARACTERUL ESTE DESTIN„. Impartasesc intrutotul afirmatia!

Caut, citesc, audiez, privesc, admir, franturi de Romanie si (din pacate) rare caractere umane romanesti. Caci, pana la urma, asa cum bine stim, „omul sfinteste locul„. Iar asta este tara romanilor, si e sfintita dupa cum ne e felul…  Cum spuneam mai sus, am nevoie, poate din slabiciune umana, sa privesc catre romani pe care-i admir. Sa pot spera la ceva mai bun. Si ei, fiinte ca si mine, oameni, mi se par romani frumosi pe interior, romani inspiratori, romani charsimatici fiecare in felul lor, romani care lasa ceva in urma. Le citesc cu drag blogurile, ii audiez cu drag si respect, si ma impartasesc din impartasirile lor cu noi. Voi cita aici doar cateva nume, pe care am obiceiul sa-i urmaresc zilnic, in „aparitiile” electronice ori mediatice: jurnalistii Mircea Badea, Floriana Jucan si Stelian Tanase. Sunt cei care nu m-au dezamagit in aceste vremuri, si sper ca n-o vor face.

Am numit „Oglinda de piatra” aceasta adiere de gand al meu intr-o duminica pesimista dar insorita si calda de inceput de toamna, fiindca privim – in ultima vreme – in oglinzi in care incercam sa ne observam, dar constat ca nu ne mai vedem, nu ne mai reflectam deloc. Totul a devenit opac si surd. Vremurile si locurile s-au transformat parca, in oglinzi tacute de piatra.

Romania unor timpuri normale: august 1927

Nu pot, ca roman, sa nu privesc – in aceasta asa de tulbure perioada romaneasca – spre vremuri mai bune, mai faste. Cu speranta si incredere, desi… cati dintre noi o mai avem? Citesc ori recitesc din cand in cand, pagini de istorie netrucata, datorata insemnarilor zilnice ale regilor Romaniei. Am nevoie de asta, ca de gura de oxigen pentru mentinerea genei nationale pe care noi toti, traitori pe-aici, o avem. Dintre regii Romaniei, cred ca cea mai iubita de popor a fost Regina Maria. Azi m-am gandit sa daruiesc celor ce viziteaza blogul meu, insemnarile reginei din aceeasi zi ca si azi, 13 august, dar de acum 85 de ani. Asta spre speranta si curaj. Spre lumina si indreptare. Spre normalitate si buna-credinta!

Din „Insemnari zilnice” – Regina Maria a Romaniei, vol. al IX-lea, Ed. Polirom, Iasi, 2012:

La data de 13 august 1927, regina, aflata la Sinaia, nota:

„O zi frumoasa. Dimineata, inainte de micul dejun, am scris, intrucat mai tarziu familia se asteapta sa fiu la dispozitia ei. Citim foarte mult, Gretchen in germana si eu in engleza. Gretchen poate citi la infinit si am parcurs multe carti in germana, care s-au strans in cursul vremii.  Imediat dupa pranz plecam la Bran, pentru ca ne era „dor” de acest loc frumos si voiam sa vad ce fac gradinarii mei. Nu sunt chiar multumita anul acesta. Conrad, cand este lasat de capul lui, devine neglijent si trebuie tinut din scurt. Nu face decat sa puna plantele in pamant si sa astepte ca acestea sa creasca oricum, asa incat anul acesta, desi sunt in cantitate mare, calitatea florilor este inferioara si nici chiar iubitele mele dalii nu sunt atat de frumoase in acest an.  A irosit si semintele de la Suttons! Crinii oranj sunt insa frumosi. Un strat mare cu crini si cu dalii rosii, mari, in spate, este foarte reusit.  Fiecare forma de filimica este excelenta, floxul, ochiul-boului, etc., dar nemtisorii, care erau atat de frumoasi anii trecuti, nu sunt grozavi anul acesta. Nu sunt foarte multumita si-mi pun serios problema daca n-ar trebui  un gradinar mai bun, atunci cand imi voi stabili noul buget. Tot acest loc este insa minunat si, dupa data de 24, ma voi duce sa stau acolo o saptamana. Fiul lui Gretchen a sosit la timp pentru cina, un baiat dragut, inalt si foarte blond. Draga de Gretchen radiaza de fericire.”

Din filele reginei Maria a Romaniei

Inrerupsesem de mai multe luni cititul cartii „Povestea vietii mele” a reginei Maria. Eram pe la mijlocul volumului al III-lea (ultimul), cand am simtit ca nu mai pot continua. M-am oprit la zilele lunii aprilie 1917, cand regina este practic reporter de razboi, facand cronica suferintelor si luptei impotriva molimelor si mortii. Abudenta starilor-limita pe care le induce cartea, in special volumul al III-lea, m-a  stopat la un moment dat din cititul neintrerupt. Desi stilul extraordinar de a descrie fapte si intamplari, al reginei Maria, este imbibat de vioiciune si optimism fara limita, (fara a mai vorbi de talent), fara zagaz ajung la inima cititorului sfasietoarele situatii descrise…  Asa ca atunci, acum cateva luni, am facut o pauza, trecand la alte carti. Azi am reluat cititul cartii, si sunt – a cata oara – impresionata de forta, harul, iubirea, patriotismul si dedicarea acestei femei, care este din toate puterile ei, cu adevarat Regina Romaniei.  Printre halucinantele experiente de ajutorare a ranitilor/bolnavilor din zona Iasilor, gaseste timpul si energia sa scrie, sa surprinda totul…

La data de 30 aprilie/13 mai 1917, ultima fraza a zilei este: „Orice ora de ragaz care imi ramane o intrebuintez scriindu-mi cartea: Tara mea.” Continua apoi cu ziua de marti, 9/22 mai 1917 si scrie astfel: „Am petrecut o dimineata linistita si am avut, in sfarsit, vreme sa scriu netulburata. Scriu pentru ziarul lui Iorga o serie de articole, in care descriu o parte din tara noastra, acum sub stapanirea dusmanilor; mai tarziu le voi aduna in volum. Nu-mi trecea prin gand ca poporul meu va fi atat de induiosat pentru ca descriu cu asa dragoste tara lui. Se pare ca aceasta ii misca pe toti pana in suflet. In timpul de fata articolele mele sunt foarte pretuite si de ce n-as face o placere, atat timp cat pot? Dar nu mi-as fi inchipuit, odata cu capul, ca voi putea eu in timp de razboi sa scriu pentru ziarul lui Iorga articole pe care lumea toata le va socoti cat se poate de bune. Eu, care niciodata nu scrisesem si care la drept vorbind aveam o idee prea putin buna despre darurile mele intelectuale. Ei bine, se vede ca in ziua de azi se-ntampla multe lucruri neasteptate. Tot atat de neasteptat e faptul ca trimit in fiece zi paine alba d-lui profesor Iorga a carui sanatate nu se prea invoieste cu painea neagra. De catva timp sunt privita cu ingaduinta de acest mare om. Sa vedem cat va tine si asta!” Si mai departe, in aceeasi zi, scrie in legatura cu vizitarea bolnavilor si ranitilor din spitalele de campanie: „Am luat obiceiul de a pasi foarte incet prin salile bolnavilor, asa incat sa nu li se para ca-mi fac vizita in graba. Lucru ciudat, pana si cei ce sunt in delir ma cheama, parca m-ar recunoaste instinctiv; acest fapt ma umple intotdeauna de o mirare induiosata. Doctorii au incercat adesea sa ma convinga sa port manusi de cauciuc cand umblu printre bolnavii de tifos, dar eu ma impotrivesc, pentru ca toti soldatii imi saruta mana si nu pot sa le dau sa sarute o mana de cauciuc.”

Placa turnanta a istoriei inapoi la noi: Casa Regala a Romaniei – refacerea intregului

Poate ca este o intamplare, dar in 2011 am citit si am inteles mai multa istorie a Romaniei decat in intreaga mea viata de pana atunci. Accesul nostru la istorie a devenit posibil, iar eu am reusit sa gasesc calea si timpul sa o accesez. 

Anul 2011, „Anul Regelui” (n.n. Mihai), a fost incununat cu mai multe aparitii editoriale interesante. Majoritatea l-au avut in centru pe Majestatea sa, cum era si firesc, acesta implinind venerabila varsta de 90 de ani. Insa 2011 a fost un an de aparitii editoriale extrem de valoroase si interesante cu privire la Casa Regala a Romaniei ca intreg.

Unele dintre ele (in afara celor ai caror autori sau contributori directi sunt membri ai Casei Regale a Romaniei) sunt absolut remarcabile! As incepe cu cartea „Scara leilor” a Doinei Uricariu (care continua la fel de nepretuita carte aparuta tot la Ed. Polirom din Iasi, dar in 2010, „Maxilarul inferior„, a aceleiasi scriitoare). Doina Uricariu sustinea in legatura cu noua ei abordare memorialistica din cele doua carti, pe teme legate direct de regalitatea romaneasca: „Am simţit că trăim într-o lume unde informaţia e deformată. Sunt documente neaduse la suprafaţă, ascunse, manipulate… şi nu suferim ca indivizi, ci ca demnitate a românilor.”

In octombrie 2011, istoricul Diana Mandache a publicat, in engleza, la Ed. Rosvall Royal Books din UK,  cartea sa „Dearest Missy” – corespondenta Mariei Alexandrovna cu fiica sa, Marie de Edinburgh – devenita Principesa de Coroana a Romaniei (ulterior Regina Maria). 

Regina Maria copil, impreuna cu mama sa, Maria Alexandrovna; sursa (open): http://www.gogmsite.net/

Randul din fata: Maria Alexandrovna (mama Reginei Maria), in drepata sa sezand, regina Maria; sursa (open): http://www.gogmsite.net/

Ed. Curtea Veche din Bucuresti a editat, intr-un format „regal”, o minunata carte presarata de fotografii din patrimoniul Arhivelor Nationale ale Romaniei (fondul Casa Regala) si din patrimoniul Casei Regale. Si tot in toamna lui 2011. Este vorba de „Povestile Reginei Maria a Romaniei„, cu un „Cuvant de intampinare” semnat de Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei.

Reginei Maria i-a fost inchinat in acelasi 2011 un film documentar-artistic de lung-metraj: ”Regina Maria – ultima romantică, prima femeie modernă”. Scenariul şi regia sunt semnate de cineastul Sorin Ilieșiu. Filmul are 52 minute si este urmat de un epilog de 12 minute cu Regele Mihai evocând personalitatea Regina Maria, bunica Majestăţii Sale. Filmul a fost prezentat în afară de concurs la Astra Film Festival de la Sibiu, în ziua de 25 octombrie 2011 (inainte de acest documentar S. Iliesiu mai realizase două scurtmetraje, în 2002 şi 2006, despre Regina Maria).

La sfarsitul lui 2011, istoricul Ștefania Ciubotaru a publicat la Ed. Cartex “Viața cotidiană la Curtea Regală a României” – lucrare ampla, ce se referă la perioada cuprinsă între 1914, urcarea pe tron a Regelui Ferdinand, și 1947, când Regele Mihai a fost forțat să abdice. O prezentare detaliata a acestei carti extrem de interesante se gaseste aici.

De foarte curand, la 18 ianuarie 2012, istoricul Diana Mandache anunta pe blogul sau despre viitoarea carte la care lucreaza, despre ASR Principesa Margareta a Romaniei. Cartea se numeste “Patrie si Destin” si va aparea la Ed. Litera in aceasta primavara.

2012 va fi, cel putin catre toamna, un an memorabil iarasi, pentru Casa Regala a Romaniei. La 15 octombrie 1922 a avut loc incoronarea regilor Romaniei Mari, a Regelui Ferdinand si Reginei Maria. In 2012 vom serba 90 de ani de la eveniment! Trebuie sa adaug ca am parcurs cu cea mai mare placere o carte-album de mare pret, pe aceasta tema, publicata in 2009 la Ed. Altip din Alba Iulia, intitulata: „Regii Romaniei Mari la Alba Iulia„- autori: Dorin Giurgiu, Marius Cristea, Ioana Rustoiu, Smaranda Cutean.

29 octombrie – Remember…Regina Maria a Romaniei

Foarte recent, si nu-i mai mult de un an si jumatate, mi-a fost dat sa incep sa descopar adevarata noastra istorie. Am facut-o citind carti despre si scrise de membrii familiei regale a Romaniei. Propria mea incursiune a pornit de la vizionarea pe net a interviului luat de Eugenia Voda, la emisiunea sa „Profesionistii”, Reginei Ana – sotia Regelui Mihai al Romaniei. Asa a inceput „descoperirea” istoriei pentru mine… Am intuit in personalitatea Reginei Ana, asa cum emana ea in intreviul televizat cu Eugenia Voda, o femeie extraordinara. Si m-am gandit ca oamenii speciali se insotesc de parteneri speciali. Si-asa mi-am atintit apoi privirea si cautarile catre Regele Mihai. Pe fir in urma, s-au asezat pe aleea intereselor mele de amator de istorie reala, portretele lui Carol al II-lea, Ferdinand si Carol I.

Cartile pe care le-am citit intre timp, mi-au adus-o in vizor, inevitabil, pe Regina Maria, sotia Regelui Ferdinand. Ce sansa extraordinara…prima carte despre Regina Maria care mi-a iesit in cale a fost cea datorata istoricei Diana Mandache – care a redescoperit si adus la lumina memoriile tarzii ale reginei, subsumate in volumul „Capitole tarzii din viata mea”. Poate ca asa a trebuit sa fie, sa incep eu mereu cu sfarsitul… Dar ce bine ca a fost asa… Aceasta carte cu scrieri ale Reginei Maria din ultimii ani ai vietii sale (probabil 1935-1938), „Capitole tarzii din viata mea”, poarta cununa unei experiente de viata si intelepciuni transpuse magistral intr-o lectie extraordinara de istorie petrecuta si traita. Aflata in miezul evenimentelor, intre datorie si implicare sociala totala, intre misiunea grea a deciziei pentru un intreg popor si dorinta de dedicare catre  familie si copii, Regina Maria se contureaza ca o personalitate aproape supraomeneasca, prin ceea ce a lasat in urma. Cu siguranta stim cu mult prea putin, am invatat si aflat infim, fata de ceea ce datoram acestei mari femei a istoriei noastre…

Astazi este ziua de nastere a Reginei Maria.  O zi minunata si perfect senina de toamna, iar daca privim cerul, putem gandi ca o pata din nuanta lui de azi este identica culorii ochilor reginei. Cat de mult si-a iubit poporul, o spune in atatea dati, atat in cartea sus-amintita, cat si in testamentul sau din 1933: ” Poate de mine va veti aminti deoarece v’am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.
Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.  Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m’ai numit „Mama tuturor”si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. […] Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.
Am credinta ca v’am priceput: n’am judecat, am iubit…
Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece. ”

29 OCTOMBRIE,  ZIUA DE NASTERE A REGINEI MARIA…

Dintre ultimele dorinte ale Reginei Maria: „Dorinta mea fierbinte ar fi fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru intregirea neamului”. 

Nici acestea, si nici cea legata de asezamantul inimii sale, nu au putu fi indeplinite. Inima sa nu mai salasluieste la Balcic, la capela Stella Maris a domeniului sau, ci la Muzeul de Istorie a Romaniei, iar bisericuta de la Onesti inca nu a fost ridicata… Ceea ce datoram Reginei Maria, nu are pret…si totusi………..

Regina Maria a Romaniei: Capitole tarzii din viata mea (memorii rederscoperite)

Istoricul dr. DIANA MANDACHE, a publicat prima oara cartea in Marea Britanie, sub titlul: „Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania” (Sutton 2004). Incepand cu 2007, editura Allfa din Bucuresti a oferit-o publicului din Romania, asa incat azi (2011) ea este la a 3-a editie.

Despre Regina Maria (1875-1938)  s-a scris mult, s-a vorbit mult si se va face in continuare. O fiinta carsimatica prin excelenta, cu o vie si inconfundabila personalitate, Regina Maria, alaturi de unchiul sau dupa sot (si predecesorul sau) Regele Carol I (cu care a fost in permanenta contradictie), au marcat in cea mai profunda masura destinele Romaniei.  Forta caracterului si impresionanta capacitate de implicare personala in toate activitatile de coordonare, au facut din chipul ei unul dintre cele mai importante ale istoriei europene in prima parte a secolului al XX-lea. Cand o astfel de femeie marturiseste  ea insasi fapte si stari ale vietii ei, asa cum a facut-o in cele trei volume din „Povestea vietii mele”, este un mare castig pentru un popor si pentru oameni in general. Cel de al patrulea volum, acesta, de memorii redescoperite, intregeste tabloul celor mai semnificative momente din viata unei regine. Iar faptul ca el a ajuns la noi acum, datorita muncii asidue si pasionate a istoricului Diana Mandache, nu este cu siguranta, deloc intamplator…

PORTRETUL UNEI REGINE:

Redau mai jos, din cartea amintita, cateva pasaje care reveleaza caracterul cu totul aparte al marii regine si dedicarea cu care si-a reprezentat si servit poporul. Cartea aceasta, scrisa la deplina maturitate, este o pretioasa bucata de istorie desprinsa din insasi plasmuirea ei. Iata ce scrie Regina Maria despre perioada imediat urmatoare primului razboi mondial:

„Jurnalul meu descrie in detaliu lunga conceptie a efortului de reconstructie, de ajutor, reorganizare, de a ridica si a pune pe picioare din nou ceea ce fusese dislocat si distrus. Acel prim an a fost o lupta continua impotriva celor mai coplesitoare ciudatenii, si cu siguranta, 1919 si anii care au urmat pot fi clasificati ca perioada cea mai ocupata din viata mea. In timpul exilului nostru la Iasi (n.n. din timpul razboiului) devenise un obicei sa fiu consultata in toate problemele: oamenii se obisnuisera sa se uite la mine ca la centrul de coordonare al fiecarui efort. Si ii obisnuisem sa-i ascult la orice ora din zi; nimeni nu se intreba daca eram capabila de acel efort ori daca nu cumva eram obosita, daca chiar era treaba mea, nu, pur si simplu nu aveam de ales. Erau zile de extenuare, dincolo de limitele umane dar a trebuit sa indur si sa trec mai departe, fara sa ma gandesc la ce a fost, fara sa privesc in urma, fara sa arat vreun semn de descurajare ori anxietate.”

******************************************************

„… Acesti domni militari au pastrat legatura in permanenta cu mine (n.n. imediat dupa incheierea razboiului), astfel ca am primit, mai mult neoficial multe informatii, unele teribil de dezagreabile, pe care urma sa le transmit mai departe, in doze mici si cu tact, regelui care nu avea timp sa asculte mereu intreaga poveste. Vedeau in mine omul caruia i se poate spune adevarul intreg, chiar si acele lucruri care ar fi doborat persoane mai robuste sufleteste decat mine si asta pentru ca eu nu ma plangeam niciodata, nu ceream indurare si foarte putini erau cei ce stiau cat de mult ma consumam in sinea mea, pentru vestile rele care-mi ajungeau la ureche. Eram capabila sa primesc cu cel mai desavarsit calm cele mai neplacute situatii, chiar daca-mi tremurau genunchii iar zambetul nu-mi pierea de pe buze pentru nimic in lume.”

******************************************************
„Acea amintire plina de iubire a poporului meu a fost partea cea mai fericita a imaginii de dupa razboi: caldura, partea insorita, partea sufleteasca. Mult mai putin placute erau eternele conflicte politice, intoleranta generala si nemultumirea, bajbaiala intr-o atmosfera de nesiguranta, plina de suspiciune. Ca si cum, obositi de atata eroism, toti erau gata sa-si critice vecinul, sa le descopere la altii greselile pe care nu doreau sa le vada la ei insisi. Nu mai exista indulgenta, ci doar o sfasiere mutuala, in locul unei solidaritati solide si benefice idealurilor comune. Regele si cu mine sufeream mult din cauza dezbinarii poporului si a inabilitatii sale de a se uni; asta facea sa para totul de mii de ori mai greu si mai descurajant. Visul de veacuri se realizase: Romania Mare era un fapt implinit, dar nu trebuia sa ramanem incremeniti in acest punct. Aveam in fata noastra un munte de munca dura, multe probleme de rezolvat care presupuneau reorganizare si omogenizare a diverselor elemente, institutii.”

******************************************************

In timp ce-mi struneam nervii ca sa pot face fata valului de necazuri ce nu se mai terminau, Bratianu, impreuna cu Misu si generalul Coanda plecasera la Paris pentru Conferinta de Pace iar vestile parvenite indicau faptul ca premierul nostru nu avea o viata tocmai usoara acolo. Aliatii nostri inclinau sa ne lase balta. Fiind obligati sa negocieze cu inamicul, datorita atitudinii Rusiei revolutionare, mai-marii lumii erau pe cale de a face un targ dur, ignorand cererile noastre si lasandu-ne pe dinafara. Asculatm zvonurile cu pumnii stransi si inima palpitand. Stiind ce indurase tara si cu cat curaj ne indurasem soarta, eram coplesita de indignare si aveam discutii indelungate cu prietenii credinciosi care mai erau inca in tara, ca generalii Berthelot si Greenly […]. Cu fiecare ocazie cand aparam drepturile noastre, discursul meu era extrem de patimas, obrajii mi se aprindeau iar ochii-mi sticleau taiosi, aproape salbatici – copiii obisnuiau sa numeasca privirea asta „ochii de lup ai mamei”. Eram constienta de impactul vorbelor mele, astfel ca nu-mi crutam cuvintele si stiam cum sa aprind flacara in privirile celor ce ma ascultau, cum sa-i incit. Apoi, intr-o buna zi, pe neasteptate regele m-a intrebat daca as fi de acord sa plec in strainatate pentru a pleda acolo cauza noastra. M-am intrebat daca voi avea destul curaj ca sa iau asupra mea aceasta raspundere. Bratianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscuta alor mei si apoi nimic  nu este mai elcovent decat o femeie rascolita. As fi de acord? ‘Eu?  Sa merg la Paris si la Londra? Eu sa sustin cauza noastra? Neoficial, bineinteles dar, totodata, considerata de ai mei ca fiind cea mai potrivita de a face acest lucru pentru Romania’. Un fior de mandrie mi-a strabatut toata fiinta. ‘Eu? Desigur; eu eram cea chemata – da, cred ca ma simteam capabila sa-mi sustin pledoaria chiar si in fata celor ‘trei mari’!’ […] Da, voi merge, am spus – o sa fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam indeplini, ma simteam capabila s-o fac, nu eram nici nervoasa si nici speriata. Imi facea chiar placere.

La 5 martie 1919 Regina Maria ajungea la Paris unde isi incepea misiunea pentru Romania… O misiune coplesitoare care va coplesi viitorul Romaniei…

Multumim istoricului dr. Diana Mandache pentru perseverenta si dedicarea cu care a crezut si actionat asa incat cartea „Capitole tarzii din viata mea” sa ajunga in casele romanilor, speram, nu prea tarziu…