Am ajuns la Gradinile Palatului San Anton din Attard, in centrul Insulei Malta, dupa-amiaza. Tot in octombrie, dar mai la inceputul lunii decat Regina Maria, si cu 126 de ani mai tarziu. Nu stiam ce mai ramasese din ele, nu stiam daca mai existau. Reusisem sa le aflu de urma fiindca auzisem deja de Palatul San Anton; hotarasem sa iau autobuzul din Valetta catre Attard, si acolo sa intreb, in autobuz, unde sa cobor spre a gasi „San Anton Gardens”. In memoriile sale, „Povestea vietii mele”, regina Maria numea palatul „St. Antonio”, iar eu il cautasem intai asa, sub aceasta denumire. Interesant…fiindca am descoperit ca actualmente se numeste „San Anton” si nu „St. Antonio”, cum isi amintea regina. Iar cand am ajuns la gradini, am constatat ca inca din 1882 ele se numeau „San Anton” si nu „St. Antonio”. SI totusi, cand se modificase denumirea? Am reusit sa aflu: Palatul San Anton și grădinile sale isi datorează originea Cavalerului Antoine de Paule, un cavaler francez din Provence de Langue, care a fost ales Mare Maestru al Ordinului al 54-lea al Sf. Ioan în 1623 (in Malta). Marele Maestru Antoine de Paule a achizitionat un teren in apropierea satului Attard și a inceput construirea unei vile de țară care era astfel mai aproape de Valetta decât Palatul Verdala (de care aminteste de asemenea Regina Maria). Antoine de Paule a planuit vila la proporții generoase, astfel încât să ofere cazare pentru oaspetii sai dar si pentru foarte numerosul sau personal. Marele Maestru a numit initial vila „Sainte Antoine”, după patronul sau sfânt , Sf. Antonie de Padova. De Paule a ridicat, de asemenea, o capela in palatul sau privat, dedicat Madonnei del Pilar. De Paule a proiectat, de asemenea, planul gradinii – cu plantații de portocali, la început. Aceste portocale, el le trimitea sub formă de cadouri oaspetilor sai. Ulterior acestui cavaler, Marii Maestri ai Maltei au utilizat acest palat ca reședință. După sejurul lui Napoleon I în Malta, Palatul a fost resedinta Adunării Naționale a Franței din februarie 1799 până la plecarea francezilor din insula, în septembrie 1800. Acesta a devenit mai târziu reședința a Guvernatorului și a Guvernatorului General al Maltei. Iar din 1974 Palatul San Antoneste reședința oficială a președintelui Maltei.
Regina Maria scria in „Povestea vietii mele” despre guvernatorul Maltei, Sir Linden Simons (vicerege al insulei si suveran in locul Majestatii Sale) care le cedase, ei si familiei sale, intregul palat de vara al guvernatorului, San Antonio, pe tot timpul sederii lor in Malta (30 oct. 1886 – martie 1889).
San Anton este bogat în moșteniri artistice și istorice, palatul a gazduit de-a lungul timpului pe Regina Maria a României, pe împărăteasa Rusiei Marie Feodorovna, pe regele Edward VII și regina Elizabeth II cu Printul Pilip (2005). De asemenea, Louis Bonaparte – fratele mai mic al lui Napoleon a fost retinut aici ca prizonier, poetul Samuel Taylor Coleridge s-a retras aici ca pustnic.
Gradinile Palatului San Anton au fost deschise in 1882 de Guvernatorul General al Maltei, Sir Arthur Borton. Acestea sunt cele pe care le-am vizitat eu la Attard in aceasta luna, si am regasit cu atata prospetime si adecvare exact ceea ce, cu 126 de ani in urma Regina Maria a Romaniei descria despre ele in memoriile sale.
Inserez mai jos cateva extrase din textul cartii Reginei Maria, „Povestea vietii mele” (vol. I, pag.118-119, Ed. Rao, Bucuresti, 2011) cu privire la Gradinile Palatului San Anton. Fotografiile actuale ale locurilor, asa cum le-am facut eu cu putin timp in urma, vor demonstra cum maltezii au prezervat uimitor si acest fragment semnificativ al istoriei si culturii lor:
„San Antonio, lacas iubit! […]. Odaia noastra de culcare se desvhidea asupra unei mici scari de piatra care ducea in gradina. La mijlocul scarii se afla un mic acoperis lat pe care puteai sa te lasi. Cea dintai priveliste de pe acoperis in gradinile de la San Antonio e una din acele incantari pe care nu le pot uita. O oaza intre ziduri, avand ceva tainic si asiatic, un belsug de pomi de specii in mare parte necunoscute, si pentru toate acestea, izvodul incalcit al unor cararui lucios pietruite. Dincolo de zidurile inconjuratoare, alti pomi, alta lume de descoperit. Aici nu se gaseau razoare bine oranduite ca in gradinile ce ne erau obisnuite, nimic decat mari bucati de pamant intretaiate de carari, unde toate cresteau in voia intamplarii; minunate pete colorate, ce imbatau tot locul cu o mireasma desfatatoare. Peste acest amestec de flori, pluteau mii de albine si de fluturi, zumzet usor insufletind vazduhul care parea viu in milioanele de aripioare. Iasomia inflorea din belsug; erau muscate inalte cat un pom; verbine, trandafiri, si smocuri mari de crizanteme albe ca fulgii revarsandu-se in cascade luminoase peste cararuie si asetranadu-le cu mii de petale albe; erau si micsunele, narcise,anemone, afara de o multime de alte flori necunoscute in clima nordica. O lume fermecata! Tara de basm, intr-adevar! Mana in mana, Ducky (n.n. sora mai mica) si cu mine stam privind in jur, uimite, fara cuvant. Era o revelatie; nemaipomenita frumusete care facea sa ni se umple ochii de lacrimi. Incet, cucernic aproape, ne coboraram in acel rai, luandu-l treptat in stapanire, ratacind in frumusetea lui ca intr-un vis. Portocale? Da, adevarate portocale! Nu de tot coapte, dar atarnau la umbra frunzelor lucioase mingi rotunde, mititele, vestind dulceata lor viitoare….”
anomismi 