Cele mai mici fiice ale Principesei Ileana, la Bucuresti

Citesc azi, pe blogul Principelui Radu al Romaniei, una dintre cele mai tulburatoare, pentru mine,  insemnari – prin semnificatia evenimentului descris! Principesa Ileana, cea mai mica fiica a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, a avut 6 copii, nascuti in ani acoperind perioada 1932-1942. Ultimii doi, fete, respectiv Arhiducesa Maria-Madeleine ( n. 1939) si Arhiducesa Elisabeth (n. 1942), au fost de curand (sfaristul lunii mai 2012) intr-o vizita de familie la Principesa Margareta a Romaniei, la Bucuresti. Principesa Ileana a fost matusa Regelui Mihai, sora fiind cu ex-regele Carol al II-lea (tatal Regelui Mihai). Cele doua arhiducese sunt deci verisoare primare cu Regele Mihai si matusi Principesei Margareta, desi varstele lor sunt foarte apropiate.

Vizita rudelor regale este descrisa aici si aici, fiind inserate fotografii din timpul vizitei de la Palatul Elisabeta. Vizita este una de suflet, si mai apoi una de familie, intrucat se cunoaste cat de implicata a fost Principesa Ileana (devenita Maica Alexandra) in viata Romaniei pre-comuniste, pana la expulzarea ei din tara, in 1948, de comunisti. Intr-o carte remarcabila, o carte-document dar si o carte de o profunzime umana absolut rarisima, numita „Traiesc din nou„, despre care am scris cate ceva pe blogul meu (aici), Principesa Ileana isi marturisea crezul si pasiunea pentru tara mamei ei, regina Maria, si pentru tara ei, pe care a iubit-o si a slujit-o intr-un fel demn de o principesa! In numeroase locuri, in carte se face referire si la copiii sai, la situatia prin care familia Principesei Ileana a trecut, in Romania fiind. Principesa Ileana a fost singura dintre fratii ex-regelui Carol al II-lea, care l-a contactat dupa 1940, acesta fiind in exil si considerat persona non-grata in toate tarile europene, pana in 1947.  O alta carte, de aceasta data semnata de altcineva decat de principesa insasi, a fost publicata in Canada in 2008 (si tradusa in Romania in 2011), avand ca subiect persoana sa (link aici.) In 1990, Principesa Ileana, devenita deja de multi ani calugarita (intai in Franta, apoi in USA), reuseste sa revina la pamantul drag al patriei ei, Romania.  Am in blogul meu inserata/ reluata de pe alt blog o marturie, un dialog pe marginea acelei prime si ultime reveniri in Romania (aici). La revenirea in tara, in 1990, Principesa Ileana a fost cea care s-a ingrijit sa  puna noua lespede pe mormantul mamei sale, Reginei Maria, aflat la Manastirea Curtea de Arges (foto aici).

Vizita de zilele trecute, a fiicelor celor mici ale Principesei Ileana la Bucuresti, este nu una de curtoazie, ci una de salut de suflet pe care acestea probabil au simit nevoia sa il aduca pamantului atat de iubit de mama lor. O mica urna cu pamant romanesc a insotit-o in toti anii de dupa plecarea din Romania pe Principesa Ileana, dorinta sa fiind sa fie ingropata, la moarte, alaturi de acel pamant drag, de care nu s-a despartit niciodata. Dintre toti copiii cuplului Regina Maria – Regele Ferdinand, Ileana a fost cea care a fost cea mai puternic legata de tara in care s-a nascut si poate, si de toti fratii sai, in toate imprejurarile vietii. Priveam fotografiile vizitei fiicelor Prinicpesei Ileana la Bucuresti, pe blogul Principelui Radu, si ma bucuram cu toata fiinta gandindu-ma cat de mult ar fi dorit mama lor sa fie prezenta la un asemenea eveniment… Priveam fotografiile cu plantatul copacelului in gradina Palatului Elisabeta, dar si fotografiile de grup. Identificand in ele pe doua dintre jurnalistele-reporter minunate de la Antena3, Carmen Avram si Carmen Moise (de la Emisiunea „In premiera”) m-a dus gandul la o emisiune pe care acestea ar putea-o pregati exact pe subiectul Principesei Ileana si a descendentilor sai. Cu siguranta, ar fi o noua marturie impresionanta despre familia regala a Romaniei si istoria noastra.

In intampinarea cartii „Principesa si monahie. Domnita Ileana – Maica Alexandra”

De curand, cartea scriitoarei canadience Bev. Cooke, cu titlul original „Royal Monastic. Princess Ileana of Romania – The story of Mother Alexandra” a fost tradusa in Romania, sub titlul „Principesa si monahie. Domnita Ileana – Maica Alexandra”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011. Cartea originala a aparut  in prima sa editie la Conciliar Press, Canada, in septembrie 2008 si a fost nominalizata la Word Guild awards in acelasi an 2008, la categoria Young Adult.  

Dupa cartea tulburatoare scrisa de insasi Principesa Ileana a Romaniei, „Traiesc din nou” (in titlul ei original „I live again” si publicata in 1952), cartea lui Bev. Cooke, aparuta la 56 de ani mai tarziu, intregeste imaginea vietii unei principese devenita calugarita, sub numele de Maica Alexandra, facand un periplu biografic asupra vietii sale pana la finalul sau, in 1991.

Ceea ce este interesant este faptul ca Bev. Cooke nu a cunocut-o niciodata pe Principesa Ileana/Maica Alexandra. Scriitoarea s-a nascut si a crescut in Toronto, Ontario, si s-a mutat pe coasta de vest a Canadei în 1979. Este insa crestin ortodoxa. A decis sa devina scriitoare în 1983, şi a publicat prima sa carte in 1989. După ce a avut o iubire constantă pentru  literatura pentru copii, a inceput sa scrie in mod natural pentru cei mici. Mai apoi s-a concentrat pe scrierile cu subiecte legate de credinta.

Povestea aparitiei cartii „Royal monastic” (de care ne bucuram si noi de-acum, prin traducerea ei in tara de origine a Principesei Ileana) este extrem de interesanta. Bev Cooke povesteste pe site-ul ei felul in care a ajuns sa scrie aceasta carte. Povestea din spatele povestii:

„nu a fost o carte pe care am gândit-o pe cont propriu. Editura Conciliar Press m-a întrebat dacă as fi interesata sa preiau acest proiect. Până cand Jane, editorul meu, nu a menţionat numele Maicii Alexandra, eu nici nu auzisem vreodata de ea. Mai mult chiar, eu nici nu stiam unde se gasea tara aceea, România, la acel moment. Cunosteam cativa români, de la biserica noastră, de exemplu pe Monalisa şi Gabrielle şi Costa, care erau simpatice, generoase şi cu care am purtat uneori discutii la masa de prânz. Mira şi familia ei au fost la fel de buni şi generosi, şi am simţit o interactie imediată cu Valeria, mama Mirei. Am cautat initial pe Google dupa „Maica Alexandra”, şi am fost uimita să aflu că această monahie – această călugăriţă ortodoxă – a fost prinţesă! Cu cat citeam mai mult despre ea,  cu atat mai mult incepeam sa o admir pe ea si pe părinţii ei şi am simţit că trebuie să scriu despre ea, chiar dacă si numai pentru a ajunge sa o cunosc mai bine. A fost un peripul de cativa ani, de aproape un secol şi de mii de kilometri. Am învăţat despre România – istoria ei tulbure şi coeziunea şi tenacitatea cu care poporul ei a luptat pentru identitatea sa naţională, trecand prin invazie după invazie după invazie – într-o perioadă de 100 de ani au cunoscut nu mai puţin de 12 invazii. Am învăţat că Ileana, în timp ce s-a născut în România, a avut o origine care a fost dintre cele mai ilustre din Europa – inrudita atât cu regina Victoria a Marii Britanii cat şi cu ţarii Rusiei. Am aflat despre privarea şi copleşitoarea dubla pierdere atat a fratelui ei mai mic (n.n. Principele Mircea, ultimul fiu al reginei Maria, mort de febra tifoida la varsta de 4 ani) cat şi a ţarii sale, atunci când ea era de numai 7 ani.  Am aflat apoi cum, in aceeasi perioada a primului război mondial, Ileana a suferit asa deficiente nutriţionale grave, incat ele nu au mai putut fi compet recuperate niciodata. Am aflat că fratele ei, regele Carol al II-lea, a exilat-o din Romania atunci când ea s-a căsătorit si că ea a născut pe fiecare dintre cei 6 copii ai sai în boală şi uneori ajungand pana aproape la a-si pierde viaţa, la nastere. Atunci când i s-a permis să se întoarcă in sfarsit în România, în 1943, a fost pentru a fi martora invaziei tarii sale de catre Uniunea Sovietică şi pentru a „sprijini” un guvern comunist marionetă, care curand au exilat-o pe ea şi pe familia ei, în 1948. Cu toate acestea, trecand prin toate acceste mari dificultati, credinţa ei nu numai ca a susţinut-o, dar acesta s-a amplificat cu timpul, pana la punctul în care, odată ce copiii sai au inceput sa devina maturi, ea a intrat într-o mănăstire în Franţa. O femeie uimitoare…, şi a fost un adevărat privelgiu şi onoare pentru mine, ca scriitoare, sa a fiu capabila sa scriu despre cineva care a fost capabil să se identifice cu fiecare din cei pe care i-a cunoscut, şi totuşi, în atât de multe moduri, pastrandu-si propria personalitate.”

In pragul Craciunului, franturi de idei…

Nu stiu ce se spune despre ceea ce semnifica simtirea omului inainte de Nasterea Domnului, inainte de Craciun. Ceea ce simt eu in aceasta zi, sau in aceste zile premergatoare Craciunului, este parca o cautare a sinelui, a unui anume sine, intr-o lume din jur ale carei repere imi sunt din ce in ce mai incerte, dar imi sunt asa din motive obiective; intuiesc ca ele – reperele, exista, doar ca ceea ce percep in jurul meu este departe sa se numeasca asa;  si atunci am inceput mi le creez si jalonez singura, in mintea si in sufletul meu. Avem nevoie de modele si de repere. Mereu, oricand… Le cautam cu infrigurare si uneori ajungem chiar la disperare in cautarea lor. Uitam parca mereu ca exista un Unic model si reper, si acela este Iisus. Dar uitam, si-atunci ne uitam printre semenii nostri, din prezent, din trecut, sau din istorie.

Vizitand de curand, din nou, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, desi am mai fost de multe ori acolo, am observat pentru intaia oara, in biserica cea veche, fresca din drepta usii de la intrare, in interior, reprezentandu-l pe Regele Mihai. Am fost mirata, poate din nestiinta. Si am cautat sa aflu de ce si cum de este acolo acea pictura. Si astfel am aflat ca in cursul renovarii bisericii, din perioada anilor ’40, cand Regele Mihai era in exercitiul functiunii, a fost pictat acolo in tablou votiv, ca al doilea ctitor (dupa Constantin Brancoveanu care a pus bazele bisericii). Iar in 1947 Regele Mihai I al Romaniei a fost prezent la Manastirea de la Sambata la resfintirea bisericii dupa renovare. In acea perioada la Sambata era staret si slujea Parintele Arsenie Boca. Marturie sta pentru aceasta, chiar si pentru novici ca mine, medalionul pictat de bolta de la intrarea in Manastire, pe care sub chipul Parintelui Arsenie sta scris: „protosinghel si staret, 1940-1949”.  Gandul meu si intrebarile au zburat mai departe si m-am intrebat daca exista o legatura mai adanca intre Casa Regala a Romaniei si Parintele Arsenie Boca. Si astfel am aflat ca da. In 1947, pe cand Principesa Ileana (fiica cea mai mica a Reginei Maria, si matusa Regelui Mihai I) era inca la Bran, l-a invitat pentru o luna, vara (probabil in iunie) pe Parintele acolo, pentru a sluji si a fi sfatuitor luminat pentru cei din Bran. In plus, Parintele Arsenie, in aceeasi perioada, fost invitat sa faca  o slujba impreuna cu preotul din Bran, Lascu, la asezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran, cea care va fi copia Capelei Stella Maris de la Balcic, unde urma sa fie asezata inima Reginei Maria, adusa de la Balcic in 1940 cand orasul a devenit bulgaresc. Mai multe amintiri pe tema acestei legaturi exista pe un site minunat, foarte special, unde un traitor si martor al unor evenimente ale familiei regale a Romaniei a transpus numeroase marturii mai ample. Site-ul se numeste „Balcicul si Branul copilariei mele (amintiri din anii ’30-’40)” – de Radu Mihai Dimancescu:  http://balcic-si-bran.blogspot.com/.

O marturie nesemnata despre lucrarile Parintelui Arsenie Boca sustine ca ar fi proorocit cu ani buni inainte ca Principesa Ileana a Romaniei va imbraca straiul monahal. Lucru care s-a intamplat… Si, asa cum numeroase alte relatari orale indica, Parintele Arsenie era inainte-vazator in multe. Iar minunile sale sunt de netagaduit. In viata si dincolo de ea… Una dintre acestea este de data foarte recenta. In luna noiembrie 2011, la Sibiu, a fost lansat si vizionat pentru prima oara un film documentar: „Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (in regia lui Nicolae Margineanu) cu ocazia festivalului international de film documentar Astrafilm. Sunt martora evenimentului care a facut ca mii de spectatori sa se adune si sa umple la refuz nu numai sala mare a Casei de Cultura din Sibiu, unde era aranjat sa ruleze filmul, ci si celalalte doua sali  ale institutiei, iar o a patra locatie a fost si ea necesara in paralel, si anume in holul Casei de Cultura, plin si el de spectatori. Pentru toti s-au gasit locuri instantaneu si in patru locatii simultan marea de oameni a putut privi acest film-document.  La  23 de ani de la moartea Parintelui Arsenie si la circa 51 de ani de la interdictia de a mai sluji in altar, o multime imensa de oameni (si mai ales tineri si foarte tineri…) a venit sa arate inca o data forta imensa a Luminii pe care o poate genera un om si magnetismul de peste ani si moarte ai „oamenilor lui Dumnezeu”.

Repere si modele…din ce in ce mai rare in contemporaneitate. Dar ele exista, si vin din istoria reala a Romaniei si din legatura ei continua si indestructibila cu spiritualitatea si desavarirea. „Nihil sine Deo” nu a fost o deviza desarta, si cei care cauta legaturile, le gasesc si le inteleg.

Principesa Ileana a Romaniei: Traiesc din nou

Scrisa in perioada 1950-1951 si publicata in 1952 de Principesa Ileana a Romaniei, fiica cea mica a cuplului regal Ferdinand si Maria, aceasta carte este tulburatoare!

Principesa Ileana, 1946

„Nu sunt decat un biet suflet pribeag si ratacit, cautand carari pe care altadata le-am cunoscut si le-am iubit. Dar acum, astazi, cum poate cineva sa auda un suflet fara glas? Uitasem. Am parasit aceste locuri de mult timp si am murit…” (Principesa Ileana,  Buenos Aires, ianuarie 1950)

***

” Da, sa traiesc din nou, pentru ca dupa ce am plecat de acasa, care pentru mine a fost intotdeauna Romania, am fost ca si moarta. Nu imprejurarile au fost greu de suportat, ci insasi nevoia de a trai. Nu m-am indoit nici o clipa de necesitatea fizica a prezentei mele pentru cei sase copii ai mei; dragostea mea pentru ei a ramas si atunci la fel de puternica. Dar in interior, „eul” care exista independent de mama, sotia, prietena care eram – „eul” esential, pe care tot restul era construit – a suferit un soc mortal cand am fost indepartata de poporul meu. Si asa a trebuit sa o iau de la capat, nu numai la suprafata, ci si in interiorul meu” (cap.”Unu”)

___________________________________________________

Spre rusinea mea, acum cativa ani inca nu stiam prea bine cine este aceasta Principesa Ileana. Stiam doar ca-i parte a Familiei Regale a Romaniei, despre care cunsotintele mele, ca ale tuturor romanilor scoliti in anii ’80-’90, erau cvasi-nule, conform istoriei invatata la scoala. In urma cu ceva timp insa, peregrinand in Moldova pe la frumoasele noastre manastiri, am avut bucuria sa aflu despe legatura omului de cultura acad. Zoe Dumitrescu Busulenga (mai tarziu Maica Benedicta) cu Manastirea Varatec. Si sa-mi doresc sa citesc „Caietul de la Varatec” al doamnei Busulenga (o alta carte de suflet…). In acest „Caiet” citeam pentru prima oara cateva paragrafe despre Maica Alexandra, cea care devenise astfel, incepand cu anii ’60, Principesa Ileana. Si despre intalnirea doamnei Busulenga cu Maica Alexandra (aprilie, 1967). Asa s-a aprins flacaruia… Dar a ramas acolo, in creierul meu, pana cand a venit vremea.

Cred ca sunt doi ani de la acest episod, iar „drumul” spre intalnirea cu cartea de fata a fost din dublu sens. Al doilea sens este cel al „intalnirii”, tot pe taramul lecturii, cu Casa Regala a Romaniei, cea din in zilele noastre. Si astfel, din aproape in aproape, am ajuns la aceasta carte, „Traiesc din nou”(orig. engl. „I live again”). In ianuarie 1948, Principesa Ileana a fost nevoita sa paraseasca Romania pentru totdeauna, de catre comunisti. In urma au ramas cei 39 de ani de viata traiti (majoritatea in tara), dintre care ultimii dedicati aproape in totalitate cauzelor umanitare de ajutorare a ranitilor de razboi, a romanilor saraciti la limita si de sustinere a rezistentei anti-comuniste.

La sfarsitul lui 1942, Principesa Ileana se angajeaza, in Austria fiind, in actiuni de salvare si ajutorare a ranitilor romani. De Craciun, in 1942, hotaraste infiintarea unui spital romanesc pe langa Castelul de la Sonnberg (nu departe de Viena – unde traia cu sotul ei, Arhiducele Anton de Habsburg), care in aprilie 1943 era deja organizat si functional (initial pentru 30 de locuri). In vara lui 1943 vine in Romania pentru o scurta perioada, impreuna cu copiii, si are primele intalniri cu oficialitatile Crucii Rosii militare din Bucuresti. Se sfatuieste si cu Printul Barbu Stirbey, cu privire la intoarcerea ei definitiva in Romania. „Mi se parea evident ca munca pe care o faceam pentru ranitii romani trebuia extinsa, intrucat nu toti erau trimisi la Viena, unde puteau fi gasiti de catre organizatia noastra. […]. Puteam sa mai raman cu inima linistita in Austria cand Romania avea nevoie de mine?”  In martie 1944 se muta deci, definitiv, cu toti copiii la Castelul Bran (desi initial spera sa poata calatori intre Austria si Romania). In aceeasi luna se angajeaza la cantina Crucii Rosii din gara Brasov si apoi la Spitalul Crucii Rosii din Brasov (deschis oficial la 10 mai 1944). „Alarmele si raidurile aeriene veneau atat de des incat pana la urma am primit ordin sa pregatim intr-o localitate mai adapostita o anexa pentru spital, unde macar o parte din cei mai grav raniti puteau sa fie mutati in covalescenta. Asfel ca iar ne-am apucat sa cautam incolo si incoace un loc bun, dar toate cladirile mari fusesera demult rechizitionate de alte institutii. […] Inca o data am vazut ca fiecare drum care aparent se infunda poate sa duca de fapt spre noi posibilitati, caci cu ocazia aceea m-am gandit cu disperare ca daca nimeni nu vrea sa ne dea ajutor, o sa ma descurc eu! O sa-mi construiesc propriul meu spital!” Asa se face, ca Principesa Ileana pune bazele si dezvolta spitalul sau, „Inima Reginei” de la Bran (nume dat in amintirea scumpei sale mame, Regina Maria). De aici incolo, incepe o lupta si o dedicare extraordinara, pentru cauza ranitilor de razboi romani. Cartea cuprinde file de istorie si de viata extraordinare, tulburatoare,  in care aflam si lucruri care la prima vedere pot sa mire… Cu sprijinul lui Emil Bodnaras, comunist de seama (prieten castigat de Principesa), dar nu numai cu al lui,  aceasta va putea face o sumedenie de lucruri demne de o adevarata eroina si patrioata.  

Scrisa cu sufletul, „Traiesc din nou” este un profund argument contra razboiului si in favoarea credintei… Sa nu o pierdeti!…

____________________________________________________

” Am simtit totdeauna ca, in ciuda tuturor suferintelor si nenorocirilor, dincolo de bine si de rau, exista ceva care confera vietii ratiunea de a fi si stabilitate. Chiar si in cele mai intunecate clipe, pentru mine Dumnezeu este in ceruri iar in lume totul e in ordine […] Noi cai mi se deschid mereu, noi orizonturi se desfasoara in fata ochilor mei incantati, sursa nesecata de frumusete si bucurie. Chiar si in cele mai intunecate ceasuri de deznadejde, am stiut in adancul fiintei mele ca, pana si ele, ma vor ajuta sa fac noi descoperiri, ma vor imbogati cu o invatatura mai profunda, ma vor pune in fata unei frumuseti si mai impresionante. Cand am facut greseli cumplite si am trecut prin teribile experiente aducatoare de bezna, in care mi-a fost dat sa traiesc sub etaloanele mele de viata, scanteia a continuat sa ma conduca, si, in final, sa ma elibereze. Vreau sa le spun celor care pot pasi pe aceasta cale a disperarii ca am cunoscut chiar chinuitoarea dorinta de a ma sinucide. Am fost impiedicata de doua lucruri: de convingerea ca nu as face decat sa adaug in mod ireparabil la pacatul originar; si sentimentul de responsabilitate fata de cei pe care i-as fi lasat in urma. Ce nu stiam atunci, dar stiu acum, este ca as fi jertfit marile bucurii pe care viata pamanteasca mi le ofera – si nu m-as fi lepadat de nenorociri.” („Credinta launtrica” – Principesa Ileana).