Am vizitat ieri din nou, scurt, cele doua manasitiri de la Petru voda (jud. Neamt), cea de maici si cea de calugari. Fotografiile de mai jos sunt luate de la cea de a doua.
Dupa cum se stie, pastorul celor doua este Parintele Justin Parvu, acum in varsta de peste 94 de ani, probabil ca cel mai mare duhovnic roman in viata, o personalitate ortodoxa care va ramane adanc in istoria crestinismului romanesc. Daca la manastirea de maici am remarcat viteza cu care se dezvolta ansamblul, inmultirea numarului de calugarite, de la an la an, la manastirea de calugari am remarcat dezvoltarea laturii comemorative a marilor marturisitori crestini din inchisorile comuniste.
Am ajuns in vremea pranzului – a iesirii de la trapeza, la manastirea de maici. Vanzoleala… Intre timp, din cladirea asezamantului pentru ingrijirea batranilor, unde isi are chilia Parintele Justin, coborau treptele zeci de elevi de liceu, care fusesera sa primeasca binecuvantare, in cadrul saptamanii „Scoala Altfel”. M-am gandit cu bucurie ca in Moldova (caci autocarul ce astepta elevii era unul cu numar de NT) mai sunt profesori care inteleg menirea religiei vii in formarea caracterelor si care au ales sa aduca elevii sa primeasca un cuvant de duh de la un sfant in viata. Am intrat scurt si in asezamantul pentru copii de care se ocupa una dintre cele mai luminoase maici pe care eu le cunosc si m-am bucurat sa regasesc atmosfera de respect si cumintenie ce trebuie sa domneasca intr-un loc in care copiii nevoiasi sau lipsiti de parinti sunt educati pentru viata. Cladiri noi m-au intampinat in aria de dezvoltare monahala, inclusiv noua poarta a manastirii. Gramezi mari de lemne de foc, de curand taiate, erau intinse in diverese locuri langa cladiri, si dupa cantitatea lor, am putut evalua amploarea pe care care a luat-o asezamantul de maici, ca numar de suflete. Rare sunt locurile din tara aceasta, unde dezvoltarea are asemenea viteza. Si desigur, manastirea de maici de la Petru voda nu este una obisnuita, ci una cu asezaminte sociale in care batrani si copii primesc ingrijire in demnitate, lumina si credinta. In biserica, linistea din vremea pranzului, cu doua maici rugandu-se in liniste la strana. La trapeza, sfarsitul mesei, in bucataria manastirii munca multa, cea de dupa strangerea mesei pentru, poate, peste 70 de calugarite. In caminul pentru varstnici, jos la intrare, maica de serviciu si persoane asteptand in liniste sa fie primite, dupa lista, de Parintele Justin. O atmosfera febrila, de frunici harnice, roind cu treburi… Ici-colo, pelerini veniti, ca si mine, sa se inchine intr-un loc mustind de credinta.
A doua escala scurta am facut-o la Manastirea de calugari de la Petru voda, cea de la cativa km mai sus, cea pe care de altfel a ridicat-o Parintele Justin insusi in anii ’90. Am regasit acolo totul aproape neschimbat. Acolo era multa liniste si pace. Ceea ce am regasit in plus au fost mormintele noi din cimitir, alaturi de mormantul unui mare marturisitor preot al inchisorilor comuniste, Parintele Gheorghe Calciu, care este acolo din 2006. Apoi, la intrarea in curtea manastrii un monument-troita ridicat de curand intru comemorarea marturisitorilor Ionel Mota si Vasile Marin, pe a carui frontispiciu sta un mic text ce se poate citi pe una din fotografiile inserate mai jos. Un alt element comemorativ este un tablou al marturisitorului preot Ilie Lacatusu, si el inserat de curand pe insirarea de nume si personalitati careia Manastirea Petru voda de calugari a hotarat sa i-o dedice.
In ambele manastiri de la Petru voda au fost aduse cranii si oase ale mucenicilor inchisorii de la Aiud, pastrate cu sfintenie in racla, si despre care Parintele Justin, un supravietuitor, aduce dovada si marturie istorica fara seaman.
Felul in care Parintele Justin Parvu a coagulat si depus marturie despre supravieturea romaneasca a anilor 1948-1964, atat prin manastirile de la Petru voda, cat si prin cele de la Aiud si actualmente Poarta Alba, cat si in altele, este felul in care istoria reala si-a cerut si isi arata drepturile. Romanii pot invata istoria si asa, daca in alt mod ea ne ramane tinuta deoparte, tainuita ori neasumata.
anomismi 