Am avut un drum la Cluj. Azi, al ora pranzului, s-a intamplat sa iau masa la o terasa-restaurant pe malul Somesului. Vremea era frumoasa, insorita, florile si copacii din zona terasei inveseleau locul, colorat de multimea destul de mare de cleinti. Intamplarea a facut ca la aceeasi terasa sa vad, la o masa alaturata, pe politicienii Crin Antonescu, Daniel Constantin si alte persoane necunoscute (eu nefiind un cunoscator al politicii romanesti, decat cea pe care o vede si stie orice roman, de la TV), care mi-am dat seama ulteior, erau membri PNL sau USL din Cluj. La aceeasi masa am zarit, intr-un inconfundabil sacou alb, pe actorul meu de suflet, Dorel Visan, si trebuie sa recunosc ca la inceput m-am crispat usor… Localul este unul frumos (Restaurant Sinaia) si trebuie sa subliniez ca „onoarea” de a viziona pe viu comportamentul unei mese de cca. 15 politicieni romani (poate nu chiar toti…) in ziua de azi, nu mi-a mai stricat starea – cum m-as fi asteptat, pentru ca a fost unul decent, moderat si de buna-cuviinta. Unul la care nu te mai astepti, fiindca nu mai ai prea mari sperante… Dupa o vreme, politicienii din capitala s-au retras, ramanad cei locali si actorul Dorel Visan, pe care l-am observat relaxandu-se si savurand, in sfarsit, in linistea si tipicul lui ardelenesc, mancarea. Am citit apoi in media, si m-am dumirit, de ce „intamplarea” a facut sa intalnesc la Cluj o parte a personalitatilor politice ale momentului (Crin Antonescu si Daniel Constantin): raspunsul l-am gasit citind aici.
Dupa-amiaza am continuat-o trecand prin Alba Iulia, un oras pe care il iubesc de multa vreme, si cand am ocazia, opresc sa trec pe la Catedrala Incoronarii si sa rememorez o bucatica din istoria noastra (cea din foto alaturata este alta catedrala, cea romano-catolica „Sf. Mihail”). Azi, la cca. 2-3 luni de cand am trecut si oprit ultima oara la Alba Iulia, am constatat viteza in care proiectele de reabilitare ale centrului istoric al Albei Iulia se transpun in practica. Este uluitor cat de bine merg lucrarile de reabilitare acolo si cu ce efecte splendide! Toata zona arata nu numai foarte bine, dar actiunile au reusit sa scoata la iveala, in modul cel mai iscusit istoric si artistic, vechile „comori” ale Cetatii Alba Carolina. Am ajuns la Alba Iulia in jurul orei 18, si in toata zona istorica era mare forfoteala, in afara mireselor de sambata ce faceau fotografii prin cetate, nenumarati localnici la plimbare ori excursionisti ca noi. Am facut cateva fotografii pe care le pun mai jos. Cele de interior sunt din Catedrala Romano-Catolica Sfântul Mihail, situată în interiorul cetății, cea care are in turn ceasul. Aceasta catedrala se gaseste in dreapta si foarte aproape de Catedrala Ortotoxa a Incoronarii. Pe mine cladirea aceasta totdeauna m-a impresionat la exterior, dar azi a fost pentru prima oara cand am vizitat-o si in interior, si m-a surprins grozav! Cateva date despre ea se gasesc aici. Se afirma ca este cel mai valoros monument de arhitectură romanică din Transilvania și din România. De asemenea, ca lăcașul deține două recorduri la nivel național: este cea mai veche catedrală din țară, și cea mai lungă catedrală din România (89,16 m în ax). Intr-o alta fotografie am imortalizat noua statuie a lui Avram Iancu ridicata in interiorul cetatii Albei de foarte curand. La Alba Iulia, cand merg, in sufletul meu totdeauna se face lumina!