Gand luminos, gand luminat…

CAM_8496

Fotografia de mai sus este facuta in septembrie 2009, cand am avut bucuria si sansa sa il vad si aud prima oara pe Parintele Justin Parvu. Iesise din chilie, pe usa din spate, la Manastirea sa de la Petru voda (jud. Neamt), sa mai dea un cuvant de binete multilor oameni care ii cereau sfat neincetat. De atunci si pana azi, pentru mine, Parintele Justin nu are asemanare intre oameni… Iar ceea ce a putut exprima o fiică duhovnicească a Părintelui Justin Pârvu ieri, 1 iunie (in ziua trecuta in calendarul crestin ortodox in amintirea Sfantului Iustin – Martirul si filosoful), este o inaltatoare floare de gand, de ziua onomastica a Parintelui Justin Parvu, aflat acum pe patul suferintei pamantesti dar pe cel al Inaltarii ceresti. Reproduc mai jos, intocmai, cuvantul ucenicei sale de la Manastirea Paltin (Petru voda – de maici),asa cum a aparut pe blogul Manastirii Petru voda:

Un voievod al Adevărului, răstignit pe crucea neamului şi strâns îmbrăţişat de Hristos cel Înviat (smerit polyhroniu)

„Astăzi a fost Sfântul Justin. Iar dimpreună cu martirul filosof al primelor veacuri, prăznuim şi pe Sfântul Justin Popovici, cel mare al sârbilor, mutat la Domnul în 1979. Şi… nu în ultimul rând, e ziua părintelui nostru stareţ.

Despre Părintele Justin nu prea se poate vorbi cu cuvinte.

Acum câteva zile când a plecat la mănăstirea de călugări am putut să-l zăresc câteva clipe. Eram aproape de tot. Mi-am strâns ochii, aşa de tare strălucea. Trupul său însuşi parcă a devenit lumină compactă. M-am gîndit la Tabor. Mi s-a frânt inima de regret că vreodată, cu ceva, l-am supărat. Totuşi, simţeam că zbor…

Când l-am văzut prima dată am ştiut că în acest om este sălăşluit Duhul lui Dumnezeu, într-o măsură mai mare decât în orice alt român pe o rază de câteva secole. Fireşte, l-am urmat. Lumea cu toate bogăţiile şi slava ei nu se compară cu bucuria Evangheliei scrisă într-o inimă de om.

Săptămâna trecută, cele 30 de secunde, cât am avut onoarea şi fericirea ce mi s-a îngăduit să-l văd pe patul suferinţei, mi-au fost dovadă că veşnicia verticală este cu adevărat APROAPE de inima omului. Am văzut un voievod al Adevărului, răstignit pe crucea neamului şi strâns îmbrăţişat de Hristos cel Înviat. Dincolo de uimire, în timp ce făceam cuvenita metanie, am trăit cu totală intensitate că pentru acel moment anume s-a meritat să mă fi născut – să văd unirea dintre Dumnezeu Însuşi şi un mare mucenic, să pricep cea dincolo de fire plinătate a iubirii, să privesc măreţia de nedescris a muceniciei este cu siguranţă cea mai mare cinste pe care am trăit-o vreodată. Ce bine că sîntem veşnici, ca să avem timp să-I mulţumim lui Dumnezeu!

Sărutând mâna părintelui ca şi când aş fi ajuns la izvorul artei, la prototipul armoniei pentru care s-a creat universul către OM, n-am putut decât să-i zic în gând: vă iubesc din toată fiinţa, părinte…!

Între creştini nu există despărţire: Duhul Sfânt şi Trupul şi Sângele lui Hristos ne unesc pe toţi întru Tatăl, fără de spaţiu şi timp, în cea mai minunată fericire. Slavă Ţie, Hristoase, Singurul Care faci minuni!

Să ne trăieşti şi pe noi, Cuvioase Părinte, aşa cum Dumnezeu trăieşte întru tine!”

Schitul si Memorialul Aiudului, azi

 

IMG_20130113_151914_0Azi am trecut prin Aiud (jud. Alba). De cativa ani nu mai fusesem la Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci”, construit pe „Rapa Robilor”, in amintirea martirilor care au fost omorati in temuta inchisoare din Aiud, in vremea comunistilor. Voiam sa revad un loc al suferintei nemarginite pentru demnitatea romaneasca si sa ma rog pentru toti care tin acea flacara nestinsa. Apoi, e un loc unde stiind ce a fost, nu poti decat sa te smeresti cu totul. Si toti avem nevoie ca din timp in timp sa o facem!

Fiind in panta, monumentul-schit de la Aiud are doua intrari – cea de sus, prin care se intra in biserica-paraclis, si cea de jos, prin care se intra in osuar – locul in care sunt depozitate cranii si oase apartinand celor ce si-au gasit sfarsitul in celulele terorii comuniste. Simbolistica monumentului este cu totul aparte; nu exista clopote sau acoperisul uzual al unei biserici, ci un numar de cruci verticale si una orizontala, in loc de acoperis:  cele 7 cruci îngemănate simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut-o mucenicii, iar crucea ce-a mare de deasupra reprezintă “crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate având fiecare câte o gaura şi reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru ţara noastră. Clopotul schitului  este unul exterior, in curte, si a fost donat de Manastirea Petru voda unde slujeste Parintele Justin Parvu, unul dintre putinii supravietuitori ai Aiudului, care in februarie curent va implini 93 de ani. O notita istorica a monumentului-schit se poate citi aici.

De cativa ani, la Aiud se pregateste realizarea Memorialului Aiud  – care se doreste o cladire mare cu mănăstire şi centru de cercetare martirologică, unic. In proiect sunt implicati in primul rand, ca fondatori si responsabili, artistul Dan Puric, doctorul Pavel Chirila si Parintele Justin Parvu. Ca si in cazul faptuirilor mari, si acest proiect al Memorialului Aiudului a trecut prin perioade tare nefaste. Luptele binelui si raului se dau si aici… Multe s-au spus, s-au scris si s-au actionat, si istoria derularii evenimentelor este complexa. O parte din istoricul bulversarilor din jurul Memorialului, se poate citi aici.

Astazi insa, la fata locului fiind, am constat ca lucrul la constructia Memorialului este in curs. El a inceput in vara lui 2012; in prezent (13 ianuarie 2013), fiind rece, lucrul este intrerupt, dar chiar de maine, echipele vor reincepe treaba. Se doreste ca in 2 ani de-acum, Memorialul sa fie finalizat. In imaginile pe care le atasez, jos in vale, cu cupola metalica, se poate observa cladirea Memorialului, in lucru. M-am bucurat sa stiu ca hopurile mari si grele au trecut iar lucrul la un asemenea proiect a putut incepe, in fine si inainteaza!

Am primit, in osuar fiind, ca toti cei care intra acolo, in afara de informatii foarte pertinente si complexe, bunavointa si amabilitate presarata cu mult bun simt si dragoste, de la un tanar care ingrijeste incaperea si chioscul de carti. Iar in dar, fiecare din cei ce pasesc in acest loc cutremurator si sfant, ulei sfintit intr-o sticulta de plastic si cate o mica iconita cu reprezentarea Fecioarei Maria avand la picioare pe martirii in zeghe. Minunile de la Aiud sunt deja cunoscute (link aici)…

Am inserat sus in pagina fotografiile mele de azi, cu Monumentul ce adaposteste si schitul, vedere a zonei si cu cladirea in lucru a Memorialului – in planul indepartat al unor imagini. Privind, sub ziua rece si cu urme de zapada, am incercat sa-mi iamginez, cu cea mai adanca durere, vremurile cand aici mureau romani nevinovati, crezand in tara lor si in binele ei. Cinste lor! Cinste celor care nu i-au uitat si fac ceva concret pentru aceasta – fondatorii acestui Memorial unic!