Am dat intamplator, intr-o librarie electronica de pe net, peste o carte micuta, avand pe coperta o fotografie din fata Schitului de la Paltinis, de la inmormantarea filosofului Constantin Noica, din decembrie 1987. Cartea se numeste „Constantin Noica in amintirile si marturisirile unui preot ortodox” iar autorul este Constantin St. Dogaru (Ed. Paralela 45, Pitesti, 2008). Primul meu gand, cand am vazut cartea, a fost: ea trebuie sa ajunga in mainile Parintelui Rafail Noica (fiul filosofului) – care acum sihastreste in Muntii Apuseni, retras total din lume (v. „Duhovnicul nevazut – Rafail Noica„). Voi incerca sa materializez acest gand al meu, care nu a venit intamplator, si sa ajung sa inmanez cartea, fiului… Alaturi de aceasta carte, am mai pregatit una spre daruire, tot despre Constantin Noica, pe care cred ca Parintele Rafail ar putea fi doritor s-o citeasca.
Cartea preotului C.St. Dogaru este o marturie minunata… Este vorba de un tanar preot de 30 de ani, care in septembrie 1984 se hotaraste sa faca o vizita la Paltinis, in locul de retragere fortata a filosofului Noica. Spre a-l intalni, spre a cunoaste direct pe „sihastrul spiritului romanesc”. Merge acolo, insotit de prietenul sau, Dan. Cu mari emotii… Spre imbunatatire…
„[…] Vine ospatarul caruia Noica ii spune ca stiu cei de la bucatarie ce mananca. Incep discutiile. Il las pe Dan sa vorbeasca, eu asumandu-mi rolul de ascultator. E un adevarat <<deliciu>> verbal. Dan intreba, iscodea, Noica raspundea. Faptul ca Dan spusese ca e scriitor, membru al U.S.R. (n.n. Uniunea Scriitorilor din Romania), lui Noica nu-i picase bine. Am stat cuminte in banca mea. Noica l-a mirosit – ca sa zic asa – pe Dan, i-a simtit superbia si in cateva replici l-a <<desumflat>>… Ma miram cum poate sa manance si sa vorbeasca in acelasi timp. Replica fara sa-si ridice ochii din farfurie, decat asa, din cand in cand. Aveai impresia ca vorbea de unul singur.”
„… Urcam pe potecuta si, in dreapta, ascunsa de arbori inalti, paltini intunecosi, se zareste vila acestui sihastru al spiritului romanesc si european. Urcam prin intuneric cateva trepte. Ajungem in fata unei usi pe care Domnia sa ne-a deschis-o reverentios, poftindu-ne inauntru cu politetea-i bine cunoscuta. Intram in mica-i odaie. Sunt descumpanit. Dintr-o data imi vin in minte cuvintele lui Heraclit presocraticul: <<Intrati, sunt zei si aici!>>… O camaruta cu pereti albi, doua paturi, unul lipit de peretele din spate, altul mai la mijloc. Peste ele, un fel de <<tablita>> – probabil ca pe ea se scrie, dar cum? In stanga, langa usa, soba si cateva lemne […] In dreapta, un fel de etajera cu carti, doua scaune (unul s-a dezmembrat cand Dan s-a asezat pe el, gata-gata sa cada). Parca-l vad. Sta pe pat, rezemat, isi scoate pipa, o indeasa de tutun, o aprinde si pipeaza. Ora incepe. Isi scoate un carnetel si ma trece in el. Isi noteaza numele meu, licenta, ce stie, ce-i trebuie… Vorbeste mai mult Dansul. Imi amintesc ca la masa a avut cuvinte de lauda la adresa teologiei si a matematicii: <<Azi – zicea – daca vrei sa faci ceva serios, nu poti face decat teologie sau matematici pure…>>”
Am parcurs numai primele 20 de pagini din carticica, si mai sunt, pana la 135… Dar e o carte din cele scrisa cu sufletul. De un preot oarecare din aceasta tara, care in tinerete l-a cunoscut si vizitat de cateva ori pe marele filosof roman. Despre care Parintele Galeriu afirma: „Constantin Noica e un om mantuit”; iar Nicolae Steinhardt (mai tarziu Parintele de la Manastirea Rohia) spunea: „In afara parintilor mei, C. Noica e omul care mi-a influentat cel mai mult viata. Mi-a deviat-o. Datorita lui m-am nascut a doua oara.”
Probabil ceva similar a simtit si preotul Constantin St. Dogaru, autorul cartii amintite, preot tanar (pe atunci) la Cornu de Jos, un sat intre Ploiesti si Urziceni.
anomismi 