Miei, flori, munti…

Daruiesc fotografiile de mai jos celor care iubesc primavara la munte, celor pentru care nimic nu-i mai minunat decat natura la mare altitudine, la vremea cand florile navalesc peste urmele de zapada, la vremea cand mieii alearga veseli printre mamele-oite, la vremea cand magarusii pasc in lumina asfintitului si cand brandusele se raspandesc pe sub molizii inalti, dand aerului binecuvantarea lor albastra… Fotografiile sunt facute la Paltinis – Sibiu (altitudine 1450 m). In unele fotografii se vad crestele Fagarasilor, cu zapada.

Anunțuri

„Un sihastru al spiritului romanesc” – Constantin Noica

Am dat intamplator, intr-o librarie electronica de pe net, peste o carte micuta, avand pe coperta o fotografie din fata Schitului de la Paltinis, de la inmormantarea filosofului Constantin Noica, din decembrie 1987. Cartea se numeste „Constantin Noica in amintirile si marturisirile unui preot ortodox” iar autorul este Constantin St. Dogaru (Ed. Paralela 45, Pitesti, 2008). Primul meu gand, cand am vazut cartea, a fost: ea trebuie sa ajunga in mainile Parintelui Rafail Noica (fiul filosofului) – care acum sihastreste in Muntii Apuseni, retras total din lume (v. „Duhovnicul nevazut – Rafail Noica„). Voi incerca sa materializez acest gand al meu, care nu a venit intamplator, si sa ajung sa inmanez cartea, fiului… Alaturi de aceasta carte, am mai pregatit una spre daruire, tot despre Constantin Noica, pe care cred ca Parintele Rafail ar putea fi doritor s-o citeasca.

Cartea preotului C.St. Dogaru este o marturie minunata… Este vorba de un tanar preot de 30 de ani, care in septembrie 1984 se hotaraste sa faca o vizita la Paltinis, in locul de retragere fortata a filosofului Noica. Spre a-l intalni, spre a cunoaste direct pe „sihastrul spiritului romanesc”. Merge acolo, insotit de prietenul sau, Dan. Cu mari emotii… Spre imbunatatire…

„[…] Vine ospatarul caruia Noica ii spune ca stiu cei de la bucatarie ce mananca. Incep discutiile. Il las pe Dan sa vorbeasca, eu asumandu-mi rolul de ascultator. E un adevarat <<deliciu>> verbal. Dan intreba, iscodea, Noica raspundea. Faptul ca Dan spusese ca e scriitor, membru al U.S.R. (n.n. Uniunea Scriitorilor din Romania), lui Noica nu-i picase bine. Am stat cuminte in banca mea. Noica l-a mirosit – ca sa zic asa – pe Dan, i-a simtit superbia si in cateva replici l-a <<desumflat>>… Ma miram cum poate sa manance si sa vorbeasca in acelasi timp. Replica fara sa-si ridice ochii din farfurie, decat asa, din cand in cand. Aveai impresia ca vorbea de unul singur.”

„… Urcam pe potecuta si, in dreapta, ascunsa de arbori inalti, paltini intunecosi, se zareste vila acestui sihastru al spiritului romanesc si european. Urcam prin intuneric cateva trepte. Ajungem in fata unei usi pe care Domnia sa ne-a deschis-o reverentios, poftindu-ne inauntru cu politetea-i bine cunoscuta. Intram in mica-i odaie. Sunt descumpanit. Dintr-o data imi vin in minte cuvintele lui Heraclit presocraticul: <<Intrati, sunt zei si aici!>>… O camaruta cu pereti albi, doua paturi, unul lipit de peretele din spate, altul mai la mijloc. Peste ele, un fel de <<tablita>> – probabil ca pe ea se scrie, dar cum? In stanga, langa usa, soba si cateva lemne […] In dreapta, un fel de etajera cu carti, doua scaune (unul s-a dezmembrat cand Dan s-a asezat pe el, gata-gata sa cada). Parca-l vad. Sta pe pat, rezemat, isi scoate pipa, o indeasa de tutun, o aprinde si pipeaza. Ora incepe. Isi scoate un carnetel si ma trece in el. Isi noteaza numele meu, licenta, ce stie, ce-i trebuie… Vorbeste mai mult Dansul. Imi amintesc ca la masa a avut cuvinte de lauda la adresa teologiei si a matematicii: <<Azi – zicea – daca vrei sa faci ceva serios, nu poti face decat teologie sau matematici pure…>>”

Am parcurs numai primele 20 de pagini din carticica, si mai sunt, pana la 135… Dar e o carte din cele scrisa cu sufletul. De un preot oarecare din aceasta tara, care in tinerete l-a cunoscut si vizitat de cateva ori pe marele filosof roman.  Despre care Parintele Galeriu afirma: „Constantin Noica e un om mantuit”;  iar Nicolae Steinhardt (mai tarziu Parintele de la Manastirea Rohia) spunea: „In afara parintilor mei, C. Noica e omul care mi-a influentat cel mai mult viata. Mi-a deviat-o. Datorita lui m-am nascut a doua oara.”

Probabil ceva similar a simtit si preotul Constantin St. Dogaru, autorul cartii amintite, preot tanar (pe atunci) la Cornu de Jos, un sat intre  Ploiesti si Urziceni.

Culorile toamnei…la 1400m altitudine

Această prezentare necesită JavaScript.

Prima zi…

INCEPUT… Azi m-am hotarat si eu sa incep asa, aici.

Se incheie vara, deja se simte in aer. Am avut o vara frumoasa, poate cea mai frumoasa din ultimii 5-6 ani. Si nu-i o constatare personala, ci vara aceasta a fost ea insasi tare frumoasa. Eu asa am perceput-o. Cu cateva zile in urma am urcat la Paltinis, o statiune montana draga sufletului meu, la cca. 1400 m altitudine. Imi place sa urc adesea, si mai ales sa merg  la Schit, acolo unde odihneste, din 1987, marele nostru filosof Constantin Noica. In liniste, in umbra molizilor, singuratic… Asa cum si-a petrecut atatia ani, in exilul din munte. Adesea ma intreb cum a putut trai asa, acolo, ca un pustnic. Poate traiul in felul acesta a fost „o netezire de cale” pentru fiul sau, Parintele Rafail Noica, acum retras la randul sau din lume, in pustinicie, in  Muntii Apuseni, nu departe de Vadu Motilor.

Totdeauna cand ma apropii de Valarii Paltinisului, acolo unde soseaua serpuita deschide privirii largimea marilor inaltimi, simt ca ma apropii de Dumnezeu. Iar sus la Schit, il simt adesea coborat pe EL printre noi, cu infinita-i caldura, bunatate, speranta ce ne-o ingaduie…

Paltinis (Sibiu), cca. 1400m altitudine, sfarsit de august

 

Casuta de lemn este cea in care a locuit Constantin Noica, langa Schitul din Paltinis

Mormantul modest al lui Constantin Noica din Paltinis, iar in fundal casuta in care a locuit in ultima parte a vietii

Mormantul Filosofului Constantin Noica de la Paltinis, la margine de padure, septembrie 2011

Imagine