Traim agonii interioare, cautari, negasiri, multi dintre noi. Poate ca lumea noastra de azi, si nu doar in aceasta tara, e in deriva secolelor, si se duce intr-o directie ce nu mai poate fi schimbata. In 2009 am ajuns sa-l vad si am avut sansa pentru prima oara, sa-l aud pe Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru voda din Neamt – pentru mine, un Sfant in viata. Dumnealui prognostica deja de-atunci despre aceasta directie, despre felul in care si Romania, si Europa, si lumea se vor duce in anii ce vin. Stiam, citisem despre viata sa, despre lupta sa uriasa si supraumana cu Raul din aceasta lume si din Romania comunista. Si totusi, nu-mi venea sa cred ca sumbrele predictii ale parintelui vor fi chiar asa. Dar da, se adeveresc intrutotul.
Azi caut printre oameni si lucruri. Nu stiu nici eu de ce si ce, pentru ca in fapt cautarile noastre trebuie sa fie orientate catre interior, catre samanta inteleapta pe care Cratorul Omului a pus-o in fiecare dintre noi. Poate ca firea noastra umana ne face slabi si cautatori la cei din jur, asemeni noua, mai degraba decat la valoarea adevarata a vietii ce ni s-a dat. Schiopi si cu aripile la fel de frante si de dureroase suntem cu totii, si cu greu gasim printre noi modele catre care sa mai inaltam fruntea, spre a nu privi mereu spre pamant, spre tarana palpabila si fara de duh din jos.
Dar… omul merge mai departe. Asa ni s-a dat, fiecaruia, o portie de timp. Sa cadem, sa ne zdrobim, dar sa ne ridicam apoi incet, sa ne oblojim ranile, dar sa mergem mai departe. Imi vine in minte o propozitie scurta, esentiata si minunata, a Reginei Maria a Romaniei : „CARACTERUL ESTE DESTIN„. Impartasesc intrutotul afirmatia!
Caut, citesc, audiez, privesc, admir, franturi de Romanie si (din pacate) rare caractere umane romanesti. Caci, pana la urma, asa cum bine stim, „omul sfinteste locul„. Iar asta este tara romanilor, si e sfintita dupa cum ne e felul… Cum spuneam mai sus, am nevoie, poate din slabiciune umana, sa privesc catre romani pe care-i admir. Sa pot spera la ceva mai bun. Si ei, fiinte ca si mine, oameni, mi se par romani frumosi pe interior, romani inspiratori, romani charsimatici fiecare in felul lor, romani care lasa ceva in urma. Le citesc cu drag blogurile, ii audiez cu drag si respect, si ma impartasesc din impartasirile lor cu noi. Voi cita aici doar cateva nume, pe care am obiceiul sa-i urmaresc zilnic, in „aparitiile” electronice ori mediatice: jurnalistii Mircea Badea, Floriana Jucan si Stelian Tanase. Sunt cei care nu m-au dezamagit in aceste vremuri, si sper ca n-o vor face.
Am numit „Oglinda de piatra” aceasta adiere de gand al meu intr-o duminica pesimista dar insorita si calda de inceput de toamna, fiindca privim – in ultima vreme – in oglinzi in care incercam sa ne observam, dar constat ca nu ne mai vedem, nu ne mai reflectam deloc. Totul a devenit opac si surd. Vremurile si locurile s-au transformat parca, in oglinzi tacute de piatra.
anomismi 