Atemporalitate

Pe Parintele Arsenie Boca nu l-am cunoscut. Adica nu direct, om catre om. Am venit catre el fara a sti nimic. Mi-a iesit in cale, dar care cale?… Nici cale n-aveam, iar Parintele m-a „cules” din necalea si nefirea mea. Ma cautam, asta este sigur, poate ca incercam sa ma intuiesc, sa ma inteleg, sa ma pipai. Cu siguranta respiram, mancam si calcam, la fel ca milioane de fiinte ca si mine. Dar nu stiu daca eram…

Intr-o zi de septembrie, am ajuns la Sambata. Fusesem de multe ori si inainte, de-a lungul anilor. Tratam totusi cu superficialitate interioara, insa cu un fel special de condescendenta, lipsita in fapt de profunzime – biserica, credinta, ortodoxia. Da, ceva din mine le respecta profund, insa nu de-ajuns sa le pot trai, simti, intelege in Adevar.

Dar a venit o zi, cand  sufocarea ma dusese la disperare, neputinta, deznadejdea, dezorientarea, ma impinsesera catre buza neantului. Simteam ca nu mai pot, ca mai departe nu e sens, ca nu mai inteleg nimic si ca absurdul si-a facut de cap in mine, si m-a coplesit.

Cautam sens. Nu sensul meu, ci sens… atat de rau cazusem in neant. Si a venit o zi cand drumul meu s-a oprit la Sambata, la Manastirea Brancoveanu. Si pasii m-au dus, pentru prima oara (desi fusesem de atatea ori la Sambata), in padurea unde  cuvanta Parintele pe vremuri, in anii ’40. Acolo-i o  troita, ridicata in 2010 de Fundatia Arsenie Boca (foto mai jos). Fotografia Parintelui, de la baza troitei ma privea, cu o adancime uriasa. In liniste, privind, incet, am inceput sa-i vorbesc, Parintelui din acea fotografie. Si da, i-am cerut, l-am rugat mult sa ma ajute. Disperarea mea ajunsese prea mare, si n-o mai puteam indura. Nu stiu cat vorbeam cu mine si cat cu fotografia aceea, din care ochii…ochii aceia pareau a se desprinde din hartie si a prinde viata, captandu-mi tanguirea fara glas.

Apoi am plecat, nu stiu daca mai linistita sau nu, dar sigur, mai usoara in gand, caci lepadasem acolo, in fata acelor ochi, a acelei priviri de dincolo sau de dincoace de hartie, gramada mea de deznadejde si amar. O tanguisem acolo, stiind ca se spuneau atatea despre Parintele Arsenie… Iar eu avusesem privilegiul unei intalniri „intre patru ochi”, ai mei si ai Parintelui, si curajul sa-i cer sa m-ajute.

Si primisem, ca talisman, inscrisul de pe acea troita, ce-i apartine Parintelui Arsenie. Acest talsiman m-a invatat sa gasesc  calea. Si incet, zi dupa zi, Parintele Arsenie a lucrat uimitor si minunat in viata mea. A fost, este si va fi, cel care m-a „cules” de pe ne-cale si m-a adus pe Cale. Primele cuvinte ce mi le-a spus au fost cele incrustate in lemnul troitei:

„Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele Omului.” – asa mi-a deschis Parintele Arsenie cartea vietii, si-am invatat, incet,  sa merg pe ea. Cu ajutor…, de la Parintele insusi si de la Dumnezeu!

***************

Desenul de mai sus a fost realizat (si incuviintat spre reafisare si pe blogul meu) de artista si muziciana Gabriela Mihaita David, careia ii multumesc inca o data aici, pentru marea bucurie de a putea regasi, nealterata, privirea fara seaman a Parintelui Arsenie Boca in realizarea grafica a ei!

Un copil al Parintelui Arsenie Boca… la Rasinarii Sibiului

Copiii vin pe lume daca ni-i da Dumnezeu, dar si daca noi ii primim. S-a intamplat sa citesc, cu ceva vreme in urma, o carte a Parintelui Nicolae Streza (senior), „Marturii despre Parintele Arsenie” (am scris despre aceasta – aici, aici si aici). In acea carte am aflat ca primul copil al Parintelui Streza (senior) a venit pe lume datorita sfatului si intaririi primite de la Parintele Arsenie. Nu intamplator, Parintele Streza va da numele fiului sau, numele secundar, Zian, dupa numele de mirean al Parintelui Arsenie. Acest fiu, pe numele sau Nicolae Pavel Zian Streza (foto alaturata – preluata din cartea sa de autor, amintita mai jos), acum in varsta de 63 de ani, este la randul sau preot-  in comuna Rasinari, jud. Sibiu. Nu doar ca Parintele Streza  (junior) datoreaza viata sa Parintelui Arsenie (si de aceea l-am numit in titlul de mai sus, „copil” al Parintelui Arsenie), dar datoreaza si „asezarea” sa in matca vietii inca dintru inceput – adica din primele luni de viata, asa cum se va vedea mai jos. Nu numai pentru acestea, Parintele Streza (junior), pe care l-am cunoscut de curand,  poarta o adanca dragoste, recunostinta si respect fata de „Sfantul Ardealului”, a carui imagine vegheaza in biserica pastorita la Rasinari de Parintele Streza, Biserica Sfanta Treime.

Dar iata faptele inceputurilor, asa cum apar in cartea „Marturii despre Parintele Arsenie„:

Asa ca, Parintele Arsenie a indemnat tanara familie Streza la a primi acest copil, cu orice risc, avand in minte faptul ca „factorul credintei de mult s-a dovedit un factor de viata„.

Parintele Streza junior, a mai avut parte de o alta experienta speciala in primele sale luni de viata, alaturi de Parintele Arsenie. Voi introduce aici, din aceeasi carte „Marturii despre Parintele Arsenie„, povestea respectiva:

Acest „copil” al Parintelui Arsenie, Parintele Streza (junior) din Rasinarii Sibiului, s-a aplecat in ultmii ani asupra capitolelor mai putin cunoscute ori aduse la lumina din viata Parintelui Arsenie, facand si un pelerinaj la Muntele Athos, acolo unde, in perioada 10 martie – 8 iunie 1939, Parintele Arsenie a vietuit pecetluirea minunata a misiunii sale spirituale pe pamant. Cartea publicata in 2008 de Parintele Streza (junior), cu titlul „Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos„, aduce nenumarate dovezi si informatii inedite despre vietuirea Parintelui Arsenie, dintre care, una de magistrala insemnatate, legata de lunile petrecute de Parintele Arsenie in „Gradina Maicii Domnului”, despre care a marturisit mai tarziu insusi Parintelui Streza, ca a fost locul in care Maica Domnului l-a sarutat pe frunte.

Am vizitat de curand pe Parintele Streza (junior) la Rasinari si am facut cateva fotografii  la Biserica Sf. Treime – unde acesta slujeste inca (fiind pensionar) – biserica de puternica reverberatie duhovniceasca, caci aici a slujit si isi are mormantul marele Ierarh transilvanean, Mitropolitul Andrei Saguna. Pe unul dintre peretii exteriori, alaturi de ctitorul cioban Ioan Bungarzan, este reprezentata figura Parintelui Arsenie, asa cum un tablou al sau strajuieste la loc de cinste in fata altarului, in biserica (foto mai jos) -marturii ale adancii plecaciuni ce i-o poarta „copilul” sau. In discutia avuta cu Parintele Streza, am avut bucuria sa aflu o parte din ideile si planurile sale de viitor – in legatura cu punerea la loc de cinste a imaginii unui sfant, asa cum a fost pentru toti cei care l-au cunoscut direct, Parintele Arsenie Boca.

La Rasinari au vietuit, dupa ce au fost date afara din manastire (in 1959) si o parte din maicile de la Manastirea Prislop, pastorita de Parintele Arsenie. Nimic nu e intamplator pe lume…si daca unele maici de la Prislop si-au gasit la Rasinari un loc de trai pana in 1976, cand Prislopul a primit din nou dreptul de fi manastire, tot la Rasinari avea sa ajunga, in 1979, si „copilul” Parintelui Arsenie, tanarul preot Nicolae Zian Streza. Daca este sa o cred pe femeia ce ingrijeste biserica din Rasinari, pe doamna Viorica, atunci in 1979 a ajuns aici si Parintele Arsenie, fiind martor la instalarea „copilului” sau la parohia nou repartizata. Nu am apucat sa intreb pe Parintele Streza si despre aceasta…

Si…asa cum l-am cunoscut si perceput eu pe Parintele Streza (junior), visul sau de a face un film care sa intreaca in documentare si expresie  filmul „Omul lui Dumnezeu” (in documentatia lui Costin Manoliu si in regia lui Nicolae Margineanu), nu este chiar departe a a deveni realitate. Daca Dumnezeu va binevoi.

Marturie despre facerea chiliei din munte a Parintelui Arsenie, la Sambata, in Fagaras

Parintele Nicolae Streza aduce o alta marturie scuturata de aure mistice exaltate dar si de neadevaruri indreptate cu rautate, despre chilia pe care Parintele Arsenie Boca incepuse a o pregati in Muntii Fagaras, la circa 3 ore de mers pe jos fata de Manastirea Brancoveanu – unde slujea in acele vremuri. Povestirea este redata in cartea Parintelui Streza, „Marturii despre Parintele Arsenie”, din care am extras cateva pagini spre directa citire, mai jos. Chilia din munte era destinata retragerii din cand in cand, pentru liniste, tacere, meditatie si rugaciune, a Parintelui Arsenie, iar lucrul la chilie a inceput probabil la inceputul verii anului 1946. Parintele Streza a sapat el insusi in stanca, vreme de 5 zile, sus in munte, in a doua partea a lunii iulie 1946, ca sa ajute, ca si altii, la mersul inainte al lucrarii gandite de Marele Duhovnic. Este o alta pagina de rara acuratete si de rara sansa, a cunoaste si raspandi adevarul despre momente de viata si de traire ale Sfantului Ardealului, asa cum a fost…

pag.1

pag.2

pag.3

pag.4

pag.5

„Am dormit in chilia Parintelui Arsenie”…

… Asa se intituleaza unul dintre capitolele cartii „Marturii despre Parintele Arsenie„, scrisa de Parintele Nicolae Streza.

Cartea aceasta imi pare cel mai bine, echilibrat, simtitor si drept scrisa, dintre cele de marturii despre duhovnicul Arsenie Boca. Este scrisa de un om a carui intreaga viata a fost condusa, incepand de la varsta de 16 ani – cand l-a cunoscut – de Parintele Arsenie, de viziunea lui asupra lumii si vietii, de felul sau de luminare si iluminare. Este o carte-document de exceptie, in care amintirile se insiruiesc in buna cuviinta, in marturusire sincera, necosmetizata si nehiperbolizata, despre cel mai mare duhovnic roman ortodox al secolului al XX-lea – Arsenie Boca.

Autorul cartii il cunoaste pe Parintele Arsenie in vara lui 1942, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, si ramane ucenicul sau intreaga viata, urmand facultatea de teologie si apoi vrednicia de preot pana la pensionare. A fost intre cei care au carat sicriul cu Parintele, la Prislop – in decembrie 1989, din biserica la groapa. A fost mereu, intr-un fel sau altul, pe aproape, stiind, vazand, cunoscand. Actualmente, in varsta de 86 de ani, Parintele Streza continua sa depuna marturie despre felul in care viata sa a fost schimbata si ghidata de prezenta harismatica a Parintelui Arsenie – ca model de traire si de manifestare pe tot parcursul anilor sai, din 1942 si pana azi.

Capitolul „Am dormit in chilia Parintelui Arsenie” mi se pare de o mare frumusete – prin descrierea fidela, cuviincioasa si iubitoare a modului in care vietuia parintele la Sambata, in chilia sa. Cu siguranta, marturia este unica, putini sau extrem de putini fiind cei ce au avut privilegiul sa vada si sa doarma in chilia de la Sambata. Intamplarea povestita, pe care o voi reproduce din cartea Parintelui Streza (editia a II-a, Ed. Credinta Stramoseasca, 2009, pag. 80-82) a avut loc in vara tarzie a anului 1945, cand autorul cartii avea 19 ani si tocmai isi daduse bacalaureatul, iar Parintele Arsenie era deja foarte iubit, cunoscut si cautat, si avea 35 de ani. Tanarul Nicolae Streza era deja de zeci de ori participant la slujbele manastirii, statuse sub epitrafirul parintelui de multe ori, si era deja hotarat sa urmeze teologia. A avut indrazneala dar si privilegiul de a vedea cu ochii sai „caminul” zilnic al mareului predicator si duhovnic.

„Dupa ce mi-am luat bacalaureatul, in fiecare Dumineca mergeam la manastire. Odata, auzind ca Parintele se osteneste mult, i-am zis cu inca doi prieteni, ce mergeau si ei regulat la manastire:

– Parinte Arsenie, am dori sa vedem chilia dumneavoastra.

– Chiar vreti?

– Da, Parinte.

– N-o sa vedeti mare lucru. Dar daca voiti, iata asta-seara, cand voi termina cu obligatiile mele, sa ma asteptati la casa staretiei si nu numai ca veti vedea chilia mea, dar veti si dormi cu mine, ca sa vedeti si voi cum e calugaria.

Nu am zis nimic, dar in sinea noastra ne bucuram mult, pentru ca vom vedea chilia si vom dormi cu Parintele Arsenie. Pe atunci, fata de azi, exista o cladire la vechea steratie, unde era si resedinta de vara  – cladire separata- a Mitropolitului, bucataria si acareturile. Cladirea chiliilor parintilor era o constructie de tip vagon, cum sunt azi unele scoli, cu un hol pe mijloc si de o parte si de alta cateva camere, care erau chilii, pentru Parintele Arsenie, pentru Parintele Serafim, pentru Parintele Vasile si Ioan si una se aranja pentru Parintele Mladin, care era la studii de doctorat la Viena. In fata chiliei Parintelui, care dadea cu fata spre munti, era biblioteca manastirii in care am intrat apoi adeseori si am citit carti pe care le procurasera parintii. […]

Staretia veche azi, practic neschimbata din vremea Parintelui Arsenie

Staretia veche azi, practic neschimbata din vremea Parintelui Arsenie

Staretia veche azi, practic neschimbata din vremea Parintelui Arsenie

Seara pe la orele zece, Parintele a aparut, iar noi il asteptam.

– Ei, haideti sa mergem la chilia mea.

Ne-am dus cu Parintele si ne gandeam ce vom vedea. Dar iata ce am vazut: o camera de cam 4x4x4 metri cu o fereastra spre munti, dimineata am vazut acest lucru. Atunci nu era lumina electrica la manastire. Parintele a aprins o lampa de petrol ca sa vedem. In chilie erau urmatoarele obiecte de mobilier: intr-un colt un dulap, pentru haine, vopsit alb; langa el un cuier, pentru reverenzile calugaresti, care atarnau; in drepta ferestrei o masa simpla de lemn de brad invelita cu o fata de masa alba, pe care erau asezate cateva carti, probabil ca una era Biblia; o cruce cu postament si pare ca ceva de scris. Pe pereti erau doar vreo doua icoane. Ne uitam dupa pat, dar nu am vazut. Ce am vazut: pe latura dreapta a camerei, care mai avea vreo doua scaune tot de lemn, simple, pe langa perete, am vazut, intinsa peste niste scanduri, o cuvertura, o patura, de prin partile noastre. Altceva nu am vazut, nici covoare, dar podeaua de scandura de brad era foarte curata.

– Ei, acum vedeti chilia mea.

– Da, Parinte.

– Ce ati crezut ca veti vedea?

Noi nu am spus nimic.

– Ei, acum la rugaciune. Voi veti dormi in mijlocul chiliei, direct pe podea, caci n-am paturi pentru voi, iar eu voi dormi aici, pe scandurile mele.

Ne-am asezat in genunchi si cu fata spre icoane, ne-am rugat o vreme, in timp ce si Parintele se ruga aproape de patul sau de scanduri, dar nu mult timp, dupa care stingand lampa,s-a asezat pe patul sau. Noi ne-am intins pe podeaua chiliei, cu hainele ce le aveam pe noi. Nu mai dormisem pana atunci direct pe scandura. Cu mare greutate, dupa ce ne vanzolisem destul, am adormit epuizati. Ne-am trezit devreme; ne dureau oasele si tot corpul, neinvatati cu astfel de dormire. Parintele s-a sculat si el devreme si ne-a zis:

– Ati vazut, deci, chilia mea! Ati vazut cum e calugaria, dar stiu cum v-ati rascolit, ca sa puteti dormi pe scandura (parintele asezat pe patul sau a dormit nemiscat), ne-a zis, cu un zambet si ras usor, pe care si acum pare ca-l vad. Asa-i calugaria. Haideti sa ne ducem la ale noastre, fiecare.

Nu stiu daca am mai zis ceva, noi, dar am trait o experienta care mi-a ramas in amintire pana azi. Atunci ne-am dat seama cum se osteneste Parintele. Mai tarziu, in timpul teologiei, am aflat despre asceza – ostenelile sfintilor – a celor ce vor sa dobandeasca linistea patimilor chiar si a unora nepacatoase, numai sa poata sa se apropie de Dumnezeu si sa-i slujeasca lui.”