Loc sfintit, loc sfintitor…

Din vreme in vreme, nevoia de adapare sufleteasca, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata. Acolo, ramas din anii ’40, sufletul-amprenta, nepieritor, al Parintelui Arsenie Boca, „Sfantul Ardealului”, strajuieste. Pentru cei ce-l iubesc, el ii intampina intotdeauna, la Sambata…

Cu doua zile in urma poporul roman a pierdut alt sfant parinte, Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, poate ca ultimul din generatia lor. E-un cerc de martiri ce se-nchide, caci mai-toti au pierit.  Vom fi oare vrednici, ca macar inteles sa avem fata de sacrificiul lor?…

DSC09050

Azi la Sambata m-am rugat Domnului, avand ca strajer luminoasa umbra a Parintelui Arsenie Boca, pentru odihna Parintelui Justin Parvu, plecat dintre noi duminica seara. Rugandu-ma, cu mijlocire la Domnul in locul sfintit dinainte al Sambetei, m-am intrebat cum oare nu-i azi si nu va fi si maine, tot poporul ingenunchiat in rugaciune? In 1989, decembrie, putin inainte de Revolutie, pleca de Aici Parintele Arsenie. Atunci aveam scuza de a nu sti, a nu putea, a fi „sub regim”. Si nu ne-am rugat, ca semn de recunostinta fata de binele urias… Dar azi, cand il petrecem spre Dincolo pe Parintele Justin Parvu, ce scuza mai avem?…

Am privit si m-am rugat, atat cat poate un om ca mine, acolo, la Sambata. Si daca ruga mea nevrednica si neintelegibila nu va ajunge la Cer, il am pe Parintele Arsenie care va mijloci neputinta si neispravirea noastra. Am rugat un sfant sa se roage spre odihna vesnica a altui sfant. Sfinti romani, de care teama mi-e ca nu vom fi nicicand vrednici! Domnul sa ii aiba mereu in ograda sa luminoasa, si noua sa ne deschida ochii si inima sa-nvatam si noi a fi…

Si spre bucurie, cateva fotografii de azi de la manastirea Sambata:

Trei flacari romanesti ale anilor ’40

DSC06662

Citesc o carte scrisa de fostul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plamadeala, la inceputul anului 2002: „Rugul Aprins” (Tipografia Eparhiala Sibiu, 2002). Mi-a fost indicata de Parintele Nicolae  Zian Streza din Rasinari, unul dintre „copiii” Parintelui Arsenie Boca. Parintele Antonie Plamadeala a fost tuns in monahism la Manastirea Prislop la 14 septembrie 1949 de Parintele Arsenie Boca, iar ‘nas’ i-a fost atunci cel de al carui nume se va lega una dintre miscarile spirituale cele mai puternice ale Romaniei, „Rugul aprins”:  ieroschimonahul Daniil Tudor (cu numele anterior Agathon Tudor, si respectiv cu numele civil Alexandru Teodorescu).

Scria Mitropolitul Antonie Plamadeala in 2002, astfel: „Sunt dintre martorii inca in viata ai unui fenomen romanesc care a aparut, in germene, in timpul celui de al doilea razboi mondial si care s-a dezvoltat si s-a conturat precis in primii ani de dupa razboi, indeosebi in Bucuresti […]. Romania se afla in acei ani, 1944-1945, in fata a ceea ce urma sa fie o ocupatie identica cu o ocupatie militara, aspra si de lunga durata a sufletului romanesc. E limpede din toate acestea ca fenomenul  ‘RUGUL APRINS’  trebuie inscris si printre primele, si prin urmare, indraznete actiuni concrete de rezistenta spirituala ortodoxa impotriva comunismului, in momentele in care acesta se straduia sa se instaureze in Romania post-belica, indeosebi ca urmare a marii targuieli si tradari Occidentale la Yalta, prin care Romania era aruncata in bratele Uniunii Sovietice, desi in ultimul an de razboi isi capatase practic statut de co-beligeranta. Se stie ca acest statut, in fapt, nu i-a fost acordat si ca Uniunea Sovietica a facut din Romania un satelit al intereselor si dominatiei sale comuniste, statut care a durat pala la Revolutia din decembrie 1989. Fenomenul ‘RUGUL APRINS’ a fost prezentat, ici si colo, dupa Revolutia din 1989, de catre cativa participanti la el, dar nu si-a gasit inca istoricul care, sa fie in acelasi timp si un om cu sensibile antene duhovnicesti, deci un istoric de spiritualitate care sa-l cerceteze amanuntit, prin aceasta prisma, si sa-l interpreteze global, la adevaratele lui dimensiuni. Aceasta pentru ca atat initiatorii, cat si participantii mai de seama, au trecut la Domnul inainte de a fi putut spune sau scrie ei, cand cum si de ce l-au initiat, si de ce anume in timpul si dupa al doilea razboi mondial.

***

„Dar de ce ‘RUGUL APRINS?’:

Se stie ca termenul il gasim in Vechiul Testament. Era un rug pe care l-a vazut Moise in pustie. Acesta ardea, dar nu se mistuia, adica nu se  termina de ars si nu prefacea rugul in cenusa. Asadar dintr-o data , simbolul duratei crestine chiar sub foc, sub focul nenorocirilor venite peste poporul roman din Rasaritul ateu, in cazul nostru. 

Esenta de principiu a ‘RUGULUI APRINS’ aceasta a fost: indumnezeirea omului prin rugaciunea continua a numelui lui Iisus.”

***

Asadar ‘RUGUL APRINS’ a luat fiinta in Bucuresti dupa anul 1945. Nu stiu daca a avut caracter de Asociatie, cu statut si cu recunoastere oficiala prin tribunal. Cred ca mai degraba nu. Din ce consta activitatea grupului? In esenta din trei lucruri: conferinte (joia si duminica dupa-amiaza), in biblioteca de la Manastirea Antim, exercitii de rugaciune tacuta, uneori sub indrumare si cu unele explicatii si cu participarea la slujbele de la Manastirea Antim, indeosebi la vecernii, seara, unde un cor ingeresc alcatuit din monahi studenti, te facea sa te simti in atmosfera de crestinism primar efervescent sau in atmosfera de catacomba protejata. Cercul din biblioteca era alacuit din intelectuali, si nu orice fel de intelectuali. Era acolo o buna parte din elita intelectuala a Bucurestilor. Prin aceasta s-ar putea raspunde si multora care se mai intreaba: Ce s-a intamplat cu intelectualii crestini din vremea comunismului?” (caci majoritatea au intrat in temnitele comuniste; intre intelectualii de la ‘RUGUL APRINS’, alaturi de Sandu Tudor, Parintele Plamadeala aminteste pe: Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Paul Sterian, Constantin Noica, Petru Manoliu, Bendict Ghius, Tudor Vianu, Ioan Marin Sadoveanu, Mircea Vulcanescu, Ioan Barbilian, Constantin Joja, Vasile Voiculescu, Andrei Scrima, etc.

***

Caci grupul  ‘RUGUL APRINS’ de la Antim a aparut cumva gata facut, repede constituit. Aceasta se explica in primul rand prin setea de autentic, atat in cultura care incepea sa se altereze, cat si in spiritualitatea care devenise prea parohiala sau limitata la manastiri. Abia mai tarziu, dupa anul 1943, vor aparea cel putin inca doua centre care au concentrat atentia asupra lor. Ele au mers paralel dupa aceea,  unul din Ardeal, la Manastirea ‘Brancoveanu’ de la Sambata de Sus, cu Parintele Arsenie Boca, mutat apoi la Prislop, si altul in Moldova cu Parintele Cleopa, la Manastirea Slatina, mutat apoi la Sihastria.

1 mai la Manastirea Sambata

Zorica Latcu (Maica Teodosia) a fost foarte legata de Manastirea Sambata, la vremea cand aici vietuia si slujea Parintele Arsenie Boca. I-a fost ucenica, avea la Sambata propria chilie inca inainte de a se calugari (in 1948) si era dintre cele mai devotate si apropiate eleve spirituale ale Parintelui Arsenie. Foarte talentata, are o poezie teologica si mistica de o mare reverberatie, inca foarte putin cunoscuta. In 1949, volumul sau de poezie, „Poemele iubirii” (al 3-lea) l-a inchinat mentorului sau duhovnicesc, Parintele Arsenie. Azi, in drumul meu la Manastirea Sambata, am cumparat de acolo un volum cuprinzator cu minunatele ei poezii, si redau mai jos prima poezie din seria „Poemele iubirii”, in memoria inchinarilor ei si intrarii pe cale, la Sambata:

TACERE

de Zorica Latcu (Maica Teodosia)

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

Iarna peste crucile de sub Muntii Fagaras

Cateva fotografii de la Manastirea Brancoveanu din Sambata (Fagaras). Sunt lacasuri de cult in tara aceasta, unde istoria neamului a ramas rastignita mereu, spre neuitare. Locuri in care lumina si soarele iernii cad intr-un anume fel peste cruci.

JD501425 JD501410 JD501412 JD501418

„Toate idealurile mari au in ele ceva paralizant”…

Usa altarului de la Manastirea Brancoveanu din Sambata, pe care va fi iesit de atatea ori Parintele Arsenie in fata credinciosilor…

Cele de mai sus sunt vorbele Parintelui Arsenie Boca, care ii scria in anii ’40 fostului sau coleg de banca din liceul din Brad, Petru Boldor, astfel: „M-am inhamat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului in Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu si frate al Fiului Sau mai mare. Insa toate idealurile mari au in ele ceva paralizant: nu te lasa sa te preocupi de nimicurile acestei vieti.”

Am gasit pe Internet o carte partial biografica despre Parintele Arsenie Boca. Ea poate fi citita in intregime aici („Aşezământul de la Sinaia-O Sinteza a Gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de Capete). Este scrisa cu multa elocinta si documentare de Ioan Gansca (el insusi teolog), sub directa indrumare a Parintelui orb de la Manastirea Sambata, Teofil Paraianu, care nu mai este printre noi. M-am bucurat astfel sa am acces la una dintre lucrarile echilibrate si echidistante despre viata si opera Parintelui Arsenie, controversat si azi, precum toate marile personalitati ale lumii din orice domeniu. In carte sunt prezentate nenumarate marturii ce recompun imaginea personalitatii si vietii marelui duhovnic ardelean. In contextul unirii Transilvaniei cu Romania si a nevoii de redobandire a fiintei nationale in Ardeal, planul Mitropolitului Ardealului, Nicolae Balan, a fost, in anii ’30 -’40 de a reconstrui nuclee puternice de ortodoxism, alegand locuri si oameni de-un anume fel. Pentru proaspatul teolog dar si absolvent de belle-arte Zian Boca (tuns in monahism sub numele de Arsenie), Mitropolitul Balan pregatise vechiul asezamant monahal brancovenesc de la Sambata de Sus (Fagaras) – la care se incepuse renovarea in 1928, si unde Parintele Arsenie a fost adus de Mitropolitul Balan in iunie 1939, imediat dupa intoarcerea sa de la Muntele Athos, unde ucenicise pentru 3 luni (martie-iunie 1939). Parintele Dumitru Staniloae, care ii fusese profesor Parintelui Arsenie, in timpul studentiei sale la Facultatea de Teologie din Sibiu, va face in multe randuri aprecieri extraordinare la adresa fostului sau student, cu toate ca stia ca acestuia nu ii placeau deloc laudele, dimpotriva. Pe langa contributia exceptionala la traducerea si aparitia Filocaliei in Romania, Parintele Staniloae comenta in 1943 cu privire la inraurirea extraordinara a Parintelui Arsenie asupra sufletelor credinciosilor la Sambata de Sus. Este ceea ce s-a numit „curentul spiritual de la Sambata de Sus”, care s-a facut simtit la numai un an dupa ce Parintele Arsenie a fost hirotonit preot acolo (in aprilie 1942). In 1943 Parintele Staniloae nota urmatoarele:

Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinte omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-si trecutul de pacate a căror povară nu o mai pot suporta. Multi dintre ei, veniti de la sute de kilometri, stau acolo câte 2 pânăla 5 săptămâni, hrănindu-se numai cu pâine şi apă, dar simtindu-se atât de bine şi de întremati, încât nu le-ar mai veni să plece, iar dacă pleacă se întorc la scurte intervale. Cine îi urmăreşte dimineata în timpul predicilor Părintelui Arsenie, trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumusetile duhovniceşti care le sunt dezvăluite, la hohotele de plâns pentru păcatele lor, nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. Dar ceea ce te covârşeşte lângă aceşti oameni este încordarea cu care aşteaptă să le vină rândul la mărturisirea păcatelor, când fiecare ştie că Părintele va sta numai cu el 4-5 ore în convorbire intimă purificându-i toate măruntaiele sufletului şi toate colturile trecutului de petele chinuitoare ale păcatului. Te înduioşează să-i auzi sărmanii alergând în întâmpinarea Părintelui cu strigătul: «Părinte, dar de mine când vezi, că nu mai pot purta povara pe mine».

În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viata celui ce-l rosteşte. Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiintă care a devenit rug al credintei şi mută focul la auzitori. Despre viata Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim, căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a f ăcut din sineşi prin ceea ce propovăduieşte, este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. La noi credeau multi că traditia răsăriteană, cu duhul ei de înfrânare, e prin definitie ceva pasiv, lipsit de fortă. Cine vrea să vadă gâlgâitul vietii celei mai cuceritoare şi forta cea mai copleşitoare, n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenta vie alui Hristos. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. Te minunează acuta sensibilitate fată de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. Fiecare credincios e obligat sărămână între semenii săi, rugându-se pentru ei, crezând pentru ei, fiind răspunzător pentru ei. Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj,de nuantă sectară este lovit în cap. Smerenia şi puritatea vietii sunt conditiile sau mai bine zis conditia neapărată a mântuirii. Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. Tinem doar să mai accentuăm importanta natională pe care o are lucrarea de acolo.”

Intr-o farama de tarana…

Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două. Avem clipe în care scăpăm de sub chingile celor patru dimensiuni ale lumii văzute şi ne trezim deodată într-un alt mod de-a fi şi pătrundem într-un alt mod de-a cunoaşte.” (Parintele Arsenie Boca, in cartea „Cararea Imparatiei”, capitolul „Imparatiile iubirii”).

O prietena mi-a daruit de curand o carte a Parintelui Arsenie Boca, stiind ca in ultimele luni l-am descoperit, sau mai curand – mi s-a descoperit. Cartea este „Cararea Imparatiei” si cred ca este – daca nu prima, atunci intre primele scrise de parintele, caci chiar in ea apare o fotografie a sa din 1946 (cand avea 36 de ani si se afla la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, Fagaras) – din perioada in care incepuse sa scrie la carte. Marturisesc ca pentru mine este una dintre cartile dificile, ermetice partial, adanc tainice, pe care ma straduiesc pe alocuri sa o inteleg, dar mai ales sa o patrund. Este prima carte a Parintelui pe care o parcurg si nu e usor. Ca si picturile sale, este un act de transmitere de cunoastere prin inainte-vedere, criptat pentru multi dintre noi…

Asa cum am mai scris pe acest blog in unele pagini din ultimele luni, descopar, sau mai degraba mi se dezvaluie, ceea ce multi altii, foarte multi altii, au simtit inca dinaintea mea: forta extraordinara si charsima celui care a fost Parintele Arsenie Boca.

In anii de dupa 1990 s-au scris multe, au aparut multe carti si insemnari despre Parintele. De-a lungul anilor le-am zarit mereu, si tot mai multe, in trecerile mele prin librarii ori standuri de carti. Ma gandesc si acum,  cum de nu am avut niciodata interesul special de a lua si citi macar una dintre ele, caci auzisem destule despre acest preot calugar al romanilor. Asa a fost sa fie, cu siguranta. A trebuit sa il descopar altfel…

Deocamdata invat sa-i cunosc periplul vietii… Din 1939 (la 29 de ani) pana in noiembrie 1948, Parintele Arsenie a vietuit la Manastirea de la Sambata. La 15 noiembrie 1948 a ajuns, prin mutare fortata, la Manastirea Prislop, unde a ramas pana in mai 1959, cand a fost fortat sa dea jos pentru totdeauna hainele preotesti, de catre comunisti. Intre timp, numeroase arestari si haituiri… Episcopul Daciei Felix de la Varset pentru romanii din Serbia, episcopul Daniil Stoenescu, a avut de curand o cuvantare (la 29 septembrie 2012) la Biserica din Draganescu (langa Bucuresti), unde Parintele Arsenie a pictat biserica in perioada 1967-1987/88. Multe date importante si interesante sunt redate in acea cuvantare (filmul disponibil aici). Parintele Stoenescu a fost unul din cei mai apropiati ucenici si prieteni ai Parintelui Arsenie, inca in viata, inca disponibil spre marturisiri. Din 1959, Parintele Arsenie a locuit in Bucuresti si apoi la Draganescu (in casa parohiala a Parintelui paroh Savian Bunescu, casatorit cu sora Maicii Zamfira Constantinescu (pe care o chema Lidia),  maica stareta la Prislop si apropiata de o viata a Parintelui Arsenie). Dupa cutremurul din martie 1977, Parintele Arsenie s-a mutat de la Bucuresti la Sinaia, unde avea o chilie in care a vietuit pana la moarte (29 noiembrie 1989), adica ceva mai bine de 15 ani. Dupa 1959 ii fusese interzisa prezenta la manastiri. Totusi, uneori, mai ales incepand cu aprilie 1986 a reusit, discret si clandestin, sa ajunga la Prislop si sa ramana cate o vreme. Era perioada cand insusi Parintele Daniil Stoenescu fusese numit preot acolo (1986).  In acei ani, 1986-1987, a reusit sa aduca la Prislop si sa daruiasca bisericii icoanele pictate de el la Sinaia, pentru a decora altarul de la Prislop.

Biserica de la Draganescu, pe care a pictat-o in intregime Parintele Arsenie Boca, a fost sfintita la 2 octombrie 1983, dar Parintele nu a putut fi prezent, ci a trebuit sa plece la Bucuresti. Nu era lasat, nu era dorit, era mereu incoltit si alungat de comunistii tematori de forta sa incredibila. Oamenii insa,  il cautau incontinuu…

La 29 noiembrie 1989 s-a stins din viata, si a fost inmormantat la 4 decembrie 1989 la Prislop, prin grija si dragostea celor doi preoti ce i-au stat mereu alaturi, Preotul Savian Bunescu si Preotul Daniil Stoenescu, vegheati, ca totdeauna, de Maica Zamfira, stareta de la Prislop.

La mutarea fortata din mijlocul lui noiembrie 1948 (sunt, chiar zilele acestea, exact 64 de ani de atunci…) de la Manastirea Brancoveanu din Sambata la Manastirea Prislop, Parintele Arsenie Boca isi lua „La revedere” de la miile de oameni ce il urmau si ascultau la Sambata, lasandu-le trei vorbe de care sa tina seama: 1- sa invete Predica de pe Munte; 2 – sa ajute toti Lazarii (saracii) ce le vor iesi in cale; 3 – sa stie ca lasa la Sambata, in biserica veche unde a slujit anii frumosi ai tineretii lui, duhul sau: „Duhul meu ramane la icoana Maicii Domnului din biserica„.

In septembrie 2012 am facut cateva fotografii acolo, inclusiv in biserica, si cu icoana de lemn a Maicii Domnului de pe fata altarului, azi crapata de timp. Acele fotografii le inserez aici mai jos, cu gandul la unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, la forta si la harul sau atemporal:

„Avem clipe în care scăpăm de sub chingile celor patru dimensiuni ale lumii văzute şi ne trezim deodată într-un alt mod de-a fi şi pătrundem într-un alt mod de-a cunoaşte.” (Parintele Arsenie Boca)

Această prezentare necesită JavaScript.