1 mai la Manastirea Sambata

Zorica Latcu (Maica Teodosia) a fost foarte legata de Manastirea Sambata, la vremea cand aici vietuia si slujea Parintele Arsenie Boca. I-a fost ucenica, avea la Sambata propria chilie inca inainte de a se calugari (in 1948) si era dintre cele mai devotate si apropiate eleve spirituale ale Parintelui Arsenie. Foarte talentata, are o poezie teologica si mistica de o mare reverberatie, inca foarte putin cunoscuta. In 1949, volumul sau de poezie, „Poemele iubirii” (al 3-lea) l-a inchinat mentorului sau duhovnicesc, Parintele Arsenie. Azi, in drumul meu la Manastirea Sambata, am cumparat de acolo un volum cuprinzator cu minunatele ei poezii, si redau mai jos prima poezie din seria „Poemele iubirii”, in memoria inchinarilor ei si intrarii pe cale, la Sambata:

TACERE

de Zorica Latcu (Maica Teodosia)

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

Aspazia Otel despre Parintele Arsenie Boca

aspazia otel fotoNascuta la 9 decembrie 1923 in comuna basarabeana Cotul Ostritei, Aspazia Otel (cas. Petrescu) urmeaza, intre 1936-1940, Liceul Ortodox de fete Elena Doamna, din Cernauti. Intre 1944-1948 urmeaza Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii Babes Bolyai din Cluj (in primul an universitatea era refugiata la Sibiu). Este una dintre studentele preferate ale lui Lucian Blaga. Intre 1946-1948 a functionat ca dactilorgrafa la Centrul de Studii Translivane. La 9 iulie 1948 este arestata, in plina sesiune de examene si condamnata la 10 ani de temnita grea (la Mislea, Dumbraveni, Miercurea Ciuc). Motivul arestarii: aderenta la „Cetatuia” – organizatia femeilor din Miscarea Legionara, similara „Fratiilor de Cruce” – a tinerilor barbati. In 1958, anul stabilit pentru eliberare, mai primeste inca 4 ani de inchisoare, trecand prin cele de la Mislea, Jilava, Botosani si Arad, de unde este eliberata in final, in 1962.

Volumele publicate de Aspazia Otel Petrescu:

Strigat-am catre tine, Doamne„, (editia I, Ed. Fundatiei Culturale Buna Vestire, Bucuresti, 2000)

Crucea de la Miercurea Ciuc si Paraclisul Nasterea Maicii Domnului” (Ed. Scara, Bucuresti, 2001)

Adusu-mi-am aminte” (Ed. Rovimed Publishers, Roman, 2007)

Cu Hristos in celula” (Ed. Meditatii, Bucuresti, 2012)

**************************

Citesc (si citez) din acest ultim volum, din 2012: „In cuvinte este depozitata toata experienta de credinta si de rugaciune a omului, de la inceputul lui si pana acum. Intr-un cuvant, este un depozit de spiritualitate nemaipomenit. Pe mine cel care m-a facut sa inteleg ca cuvintele sunt vii si ca sunt albite de experiente anterioare, sunt imbogatite de experiente si de intelesuri anterioare, a fost parintele Arsenie Boca. El vorbea oamenilor cu cuvinte vii. Cand i se punea o intrebare, raspundea foarte scurt, fara teorii ample, teologice. Frazele sale erau foarte scurte, dar vedeai in ele intr-adevar viul acelui cuvant.

Personal, am auzit prima oara de Doamna Aspazia Otel, de fapt am vazut-o si auzit-o,  in filmul documentar al lui Nicolae Margineanu, „Omul lui Dumnezeu” – despre Parintele Arsenie Boca (in 2010). Apoi am auzit despre dumneaei in diverse alte imprejurari. Este unul dintre oamenii de care nu te poti indoi cand marturiseste, si o face in modul cel mai luminat si plastic posibil. Astfel am regasit, rasfoind o parte dintre numerele mai noi ale revistei „Gandirea”, un articol aparut in 2003 (in numarul 6-7/2003 al revistei, pp. 25-31), scris de dumneaei, in care isi aminteste despre intalnirea vietii – cu Parintele Arsenie Boca si despre impactul asupra existentei ei ulterioare. Articolul este de o valoare si o adancime deosebite, si il voi reproduce mai jos. Prima intalnire cu Parintele de la Sambata se petrece la inceputul anului 1948, cand Aspazia Otel trecea printr-o „deplorabila criza de spirit”. Ea este condusa sa il intalneasca pe marele duhovnic de catre o prietena, Zorica Latcu (deja ucenica a Parintelui, cea care va scrie poezie religioasa de cea mai pura si adanca obarsie si care va deveni foarte curand dupa episoadele povestite de Aspazia Otel, Maica Teodosia de la Manastirea Vladimiresti). „Un popas la Sambata de Sus cu Parintele Arsenie Boca” – asa se numeste articolul-marturie semnat de Aspazia Otel Petrescu in revista „Gandirea”, redat in copie, mai jos:

„Crinul Bunelor Vestiri” ale Zoricai Latcu

Zorica Latcu (17 martie 1917 – 8 august 1990), devenita Maica Teodosia de la Vladimiresti, a impletit talentul sau artistic cu trairea profund-religioasa in cel mai minunat mod posibil! A fost o martira si a purtat in uman o farama de sfintenie feminina. A fost condusa duhovniceste de  Parintele Arsenie Boca, inca din a doua jumatate a anilor 1940 – cand acesta se gasea la Manastirea de la Sambata iar ea a descoperit locul si omul. A scris poezii de o uimitoare frumusete, poezii ce poarta si transmit prin timp incarcatura harului Parintelui. Cate ceva despre Maica Teodosia, despre care cunoastem prea putin inca, se poate citi aici si  aici. Inserez mai jos un „crin” versificat al Zoricai Latcu, depus la portile zidirii umane:

ECTENIE

Zorica Latcu  (Maica Teodosia)

Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,
Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca belsugul tarinilor grele
Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca multimea indurarii Sale
Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.