Imi place mult…

Imi place mult scriitorul si omul de cultura si arta Doina Uricariu, in ceea ce scrie, ceea ce exprima si ceea ce materializeaza. In septembrie 2012, desigur cu samanta de vuiet in jur, a fost numita director al Institutului Cultural Roman – filiala din New York. Ii urmaresc cu asiduitate rubrica lunara „Broasca si barza” din excelenta revista „Insemnari iesene”. Ma tot miram de ce inca nu i se observa amprenta la ICR New York si de ce in doua numere consecutive ale „Insemnarilor iesene”, Doina Uricariu nu mai aparea. Imi lipsea!

Iata ca in numarul curent (pe ianuarie 2013) al „Insemnarilor”, aflam direct de la scriitoare –  caci isi incepe rubrica printr-un monolog explicativ…  Extrag mai jos primele fraze ale articolului sau, „Fructe somore”, scris cu aceeasi maiestrie si inspiratie dintotdeauna! Desigur, tema este una culturala, alta decat frazele de inceput, in care pune in balanta scrisul si crucea…

Ii indemn pe cei doritori sa se infrupte spiritual, cultural si estetic, sa rasfoiasca lunar revista disponibila gratiut pe Internet, „Insemnari iesene„. Merita din plin!!!

Intre aripi de Pegas…

Trebuie sa marturisesc ca fiecare numar al revistei de cultura „Insemnari iesene„, care poate fi citita/admirata complet si gratuit si pe Internet, este pentru mine un prilej de desfatare intelectuala si sufleteasca! Una dintre putinele reviste admirabile care ies pe piata in ziua de azi, ne aduce lunar, in fata mintii, remarcabile eseuri, poezii, fragmente de arta ori gandire politica, reflexii si orice are legatura cu ceea ce numim cultura si istorie. Randurile sunt presarate cu reproduceri ale picturilor, gravurilor ori desenelor unor artisti de pe planeta, despre care multi dintre noi nici nu am auzit inca, dar  e-un prilej sa ii retinem pentru totdeauna. O cultura densa, inspirata, mentinuta in linia eleganta, nobila si dreapta a luminii, a frumosului si a bunului simt, regasesc de fiecare data intre filele acestei reviste si ma simt mereu intre aripile calului Pegas rasfoind-o.

Unul dintre autorii pe care nu-i ratez niciodata din coloanele revistei, este scriitoarea Doina Uricariu. Pentru mine este o sarbatoare sa-i citesc eseurile! Au profunzimea filosofului si vizionarului, ascutimea cercetatorului analist si deopotriva aciditatea inadaptatului permanent la o lume absurda pornita impotriva ei insasi. In ultimele trei numere ale revistei am aflat, dincolo de mesajul estetic si cultural al eseurilor scriitoarei, fapte de viata ori fire de gand privind grimasele sale interioare curente ori strigatele ca om de cultura sufocat de impertinenta si inferiorul lumii actuale. Parerea sa despre asa-zisa literatura-cultura de azi – care se vehiculeaza prea mult si prea des prin intermediul blogurilor,  este ca-i „potop de scriitura si vorbarie” si  „nu prea mai exista suferinta si autocenzura in lumea cuvintelor, nici macar admiratie pentru caligrafie„. Tot ea observa cu sarcasm ca „la treizeci de ani, doctoratele se numara pe cap de locuitor cu tupeu, ca amantii din literatura femeii de treizeci de ani. Nu pentru ca s-ar umple neaparat dintr-o suflare paginile albe ale  tezelor, ci pentru ca nu e loc pe lume si timp mai invadat de scrisul clonat din scris decat lumea in care traim si anii ori deceniile din urma„. Am mai aflat o intamplare a sa din anul 2000, cand, cu ocazia unei deplasari la Iasi a pierdut un pretios jurnal ce urma sa devina carte, referitor la o calatorie a scriitoarei in Coreea de Sud. Insemnari zilnice… cei ce cunosc pretul unei asemenea pierderi pot intelege sfasierea. Jurnalul si l-a pierdut in urma furtului propriei genti in care acesta se afla, furt pe care nicio sectie de politie ieseana nu a vrut sa il consemneze si inregistreze oficial. Citind acele randuri, m-am intrebat daca Doina Uricariu, care in 1999 a parasit Romania pentru a se stabili in SUA, mai gasea vreun motiv sa regrete ruperea din radacina si stramutarea intr-o alta lume, la o varsta la care numai insuportabilitatea si atingerea limitei te mai poate impinge sa cauti un alt inceput… Apoi am aflat, intr-un eseu din cel mai recent numar al „Insemnarilor iesene” despre romani de geniu, emigrati si total nestiuti in tara lor de obarsie: Saul Steinberg – unul dintre cei mai mari caricaturisti si desenatori ai veacului al XX-lea, ” descins din taramul supra-bogat in absurd si misticismul conditiei umane marca Romania” si Vlaicu Ionescu – care devenise „un reper al eruditiei, al simezelor, al ortodoxismului si enciclopedimului„, fiind declarat la nivel mondial cel mai mare interpret al lui Nostradamus si fiind in acelasi timp un pictor cu peste douazeci de expozitii americane, unul din marii expresionisti asbtracti. Despre acesta din urma, dupa aparitia albumului de pictura Vlaicu Ionescu – The Artist /Pictorul, Doina Uricariu consemneaza: „Pictura necunoscuta total creeaza o stare de perplexitate in lumea criticii de arta si a plasticienilor contemporani. E ca si cum ar fi cazut peste noi un meteorit gicant din cer si caderea acestuia intempestiva ne-ar tulbura valorile„.

Am avut si am, in nenumarate randuri, sentimentul ca romanii si romanismul „verde”, neaos,  zac imprastiate in patru zari (de pe vremea anilor ’50), si, din cand in cand, cate o mare si frumoasa inima romaneasca pleaca in cautarea lor, spre aducere de marturie inapoi catre izvoare, catre radacini. Aceasta imi pare una dintre misiunile asumate cu responsabilitate si credinta de Doina Uricariu in anii din urma…

Viata vazuta dinspre broasca spre barza

Am descoperit de curand o rubrica scrisa cu mult talent, inspiratie si inteligenta de scriitoarea Doina Uricariu, intr-o revista de cultura de o tinuta ideatica si grafica deosebite.  Am descoperit rubrica dar si revista, si m-am bucurat ca in Romania de azi se (mai) gasesc asemenea reviste! Este vorba de „Insemnari iesene„, iar rubrica Doinei Uricariu are un titlu tare sugestiv: „Broasca si Barza”.  Revista se poate citi in intregime online si are aparitie lunara.

„Insemnari iesene” a fost fondata la Iasi, in 1936, de scriitorul Mihail Sadoveanu, alaturi de George Topirceanu si Gr.T. Popa. A aparut cu regularitate pana in 1940. Se dorea ca aceasta sa fie <<o mare revistă literară şi ştiinţifică, prin ajutorul căreia cuvântul omului să fie iar ascultat >> (Gr. T. Popa, 1939) iar cu ajutorul ei sa se ofere <<spiritului românesc o informaţie cât mai completă dar sobră din toate domeniile de cunoştinţe umane şi să ridice acelaşi spirit  în sfere cât mai înalte prin producerea unei literaturi care să impună sentimentul frumosului>>. (Gr. T. Popa, 1938).

Din 1940 revista nu a mai existat, dar in 2004 a renascut o a doua serie, pana in 2005, in aceasta perioada revista aparand sub egida Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iasi, sub coordonarea lui C. Stefanache si Al. Dobrescu. Numarul 1 al seriei a 3-a a aparut in septembrie 2009 (redactor-sef Al. Dobrescu), iar aceasta a treia serie este editata de Primaria Municipiului Iasi, fiind disponibila  in extenso si on-line!

Numerele sunt ilustrate abundent cu repoduceri (color) dupa tablouri si desene ale diversilor artisti plastici mondiali contemporani, iar cititorul se poate delecta dar si adapa astfel, intr-un complex artistic inspirational.

Incepand cu nr. 1/2011, Doina Uricariu semneaza cate un articol in fiecare numar al revistei.  Iar incepand cu nr. 3/2011, se stabileste la tema (rubrica), „Broasca si barza”, trecand din zona scrierilor de focalizare pur-literara, in cea a celor de acoperire mult mai larga: filosofica,  istorica, antropologica, crestina si sociala. Unele dintre cele mai interesante articole ale sale, le-am gasit a fi: „Textualismul de dosar„, „Lux de lux intr-o vara de criza„, „Cine face umbra pamantului”, „Arca lui Noe„, „Marea restaurare sau marea restauratie„. Cei care eram obisnuiti cu Doina Uricariu – poeta, dupa citirea celor doua recente volume de memorialistica si documentar-istoric „Maxilarul inferior” si „Scara leilor„,  am descoperit vocatia de spirit si de artist neinlantuit, a adevaratilor „oameni de cultura” pe care ii avem. Si pe care ii stimam!