Intalnirea Ilenei Bratu cu Salvador Dali (II)

In toamna lui 1968, ciberneticiana, graficiana si eseista Ileana Bratu, il viziteaza – pe celebrul pictor suprarealist – Salvadorfoto-dali Dali, la el acasa, in Spania. Ea avea 29 de ani, iar artistul avea 64 ani.  Vizita urma participarii lui Dali la vernisajul unei expozitii de grafica si desen a Ilenei Bratu, din septembrie 1968, la Barcelona. Despre prima intalnire a artistei romance cu Dali am scris aici. Ambele descrieri ale intalnirilor cu Dali sunt pline de farmec si de originalitate. Aceasta a doua intalnire o reproduc din cartea Ilenei Bratu „Rasurnare in spatiu„, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1975:

Pentru a ajunge la Cadaques, pe Costa Brava, trenul opreste mai intai la Figueras, localitatea natala a lui Salvador Dali. Apoi o cursa strabate tinuturi de o neasemuita frumusete, drumuri in serpentine urcand o coasta ca o peninsula, inconjurata de mare. Stanci de forme ciudate, pamanturi rosii, vegetatie abundenta, palmieri, un mic paradis ca o insula a fericirii pe care doar spatiul mediteranean o poate concepe. Dali locuieste la port Lligat, zona rezidentiala, privilegiata, cu o specaculoasa iesire la mare. Casa sa nu depaseste in inaltime casele pescarilor din imprejurimi. Micul port are o viata izolata, retrasa, e multa liniste, casele sunt albe, acoperite de olane, casa lui Salvador Dali e tot alba, acoperita de olane. Totul e alb, in afara de mare, o mare verde-aurie din care se inalta stanci halucinante, asemeni arhitecturilor lui Gaudi. Dali sustine ca Gaudi ar fi venit la Cap Creus ca sa se inspire pentru Sagrada Familia. Nu se stie exact care este adevarul, dar exista o certa asemanare de structura intre microformele arhitectonice ale stancilor si polimorfia geologica gaudiana. Intre Gaudi si Dali nu exista asemanari aparente, ei fac parte din acelasi climat mediteranean si au poate aceeasi viziune nemasurata asupra lumii. GAUDI INSEAMNA IN CATALANA A SE BUCURA SI DALI INSEAMNA A DORI. Semnificatia numelor e poate neinsemnata, dar ea contine un sambure de adevar. Daca a se bucura si a dori au in ele ceva sinonim, acel ceva este o stare, si starea aceasta este produsul unui mediu generos in care asociatiile de idei pot fi deconcertante.

Pentru a raspunde intr-un fel vizitei pe care mi-a facut-o la expozitie, am acceptat ca o vizita la Dali nu se poate desfasura decat sub forma unui ritual, a unei travestiri, dincolo de care ar fi putut fi eventual posibil un dialog. Purtam deci o imensa palarie de pai, un sombrero, si aveam insemne de solie un fel de luth vechi cu doua coarde si un arc cu sageti. Mi-am depus cartea de vizita in mana unui valet cu figura de taran catalan si am asteptat sa fiu primita.

Lumina din Port Lligat are ceva de peisaj olandez, un fel de Delft mediteranean ascetic si singuratic, imaginea cea mai indepartata a Mediteranei. Niciodata inainte de a pune piciorul in Port Lligat nu l-as fi putut asemana pe Dali cu Vermeer. Acest calm marin al locurilor venea intr-o atat de totala contradictie cu zgomotoasa publicitate din jurul lui Dali, incat am avut chiar o clipa sentimentul ca gresisem adresa. DOAR PREZENTA A DOUA IMENSE OUA ALBE RIDICATE CA DOUA CUPOLE DEASUPRA ZIDURILOR MARCAU INTERVENTIA SPIRITULUI DALINIAN. Simbol al genezei, al perfectiunii, oul marca diferenta de lumea exterioara prin prezenta unei lumi interioare. Lume ascunsa de zidurile albe comunicand secret cu exteriorulprin intermediul geamurilor atintite ca niste ochi pluricelulari spre circumferinta vasta a spatiului, gata sa-i receptioneze cele mai mici vibratii. M-am simtit inconjurata de fascinatia magnetica a acestor geamuri enigmatice, dincolo de care mi se pregatea, fara sa stiu, o primire regala. DALI S-A LASAT ASTEPTAT PENTRU A SE TRAVESTI IN REGE.  IN VESTIBUL, INTRAREA ERA PAZITA SIMBOLIC DE UN URS URIAS DE CARE ERAU AGATATE CA DE UN CUIER ARME DE VANATOARE. Am fost condusa prin coridoare stramte si lungi, trecand prin nenumarate arcade si urcand sau coborand trepte, ca intr-un labirint din care greu poti iesi. In sfarsit am ajuns intr-o sala de forma ovala cu o masa de forma ovala strajuita de armura unui cavaler medieval si avand o singura fereastra ce incadra asemeni unui tablou, in absenta totala a oricarui alt tablou, un peisaj marin de o unica frumusete. Un fel de biblioteca, mai precis o suprapunere de rafturi, gazduia, in loc de carti, O COLECTIE DE OUA DE GIPS DE CELE MAI DIVERSE MARIMI. Ramasesem imobilizata asemeni armurei de cavaler cu sagetile atintite spre o tinta necunoscuta si cred ca daca as fi avut in fata o oglinda as fi izbucnit intr-un ras zgomotos, intr-atat ar fi putut parea de hilara unui spectator solemnitatea pozitiei mele. CAND A INTRAT DALI, IMBRACAT IN HERMINA SI PURTAND IN MANA UN SCEPTRU DESPRE CARE AM AFLAT CA ESTE CHIAR SCEPTRUL LUI SARAH BERNARD, AM DEPUS MASINAL SAGETILE, ARCUL SI INSTRUMENTUL CU COARDE LA PICIOARELE GAZDEI MELE, IN SEMN DE PACE. DALI LE-A RIDICAT IN SEMN DE ATENTIE SI M-A INTREBAT DACA STIU SA CANT LA ACEL INSTRUMENT. I-am raspuns ca din pacate nu stiu, si nici instrumentul nu putea fi folosit, fiind extrem de vechi. Stiu insa, am spus, sa trag cu arcul. Dali a zambit pe sub mustata sa daliniana si m-a invitat ceremenios sa iau loc… (VA URMA).

Intalnirea Ilenei Bratu cu Salvador Dali (I)

rasturnareDe Ileana Bratu auzisem vorbindu-se in casa, pe cand eram copil. Se vorbea cu profunda admitratie, ca despre o adevarata capacitate intelectuala si artistica a Romaniei. Bunica mea avea pentru ea cele mai adanci cuvinte de lauda, iar o matusa a mamei, care era foarte apropiata de Ileana, ne povestea despre ea ca despre un personaj de film. Multa vreme, toate povestile pe care le auzeam, eu fiind copil si nu prea apropiata de latura artistica a vietii, au ramas undeva in exterior, neintelese pentru mine. Vazusem poze cu ea, inclusiv pe bicicleta – carandu-si tablouri ori instrumente de pictat, intre Tilisca si Salistea Sibiului, zona ei de obarsie. Venea vara uneori, ca o cometa, sa se adape in Ardeal, si-apoi disparea iar: in Franta, in Spania, in Italia ori in America. Cand nu era in strainatate, era in Bucuresti, unde locuia de multi ani. In poze imi parea mai degraba un barbat-femeie, imbracata adesea in camasa si purtand pantaloni, o femeie practica si simpla, lipsita de frumusete, dar probabil, fara timp decat pentru trairile ei cerebrale si sufletesti, intense si tumultoase. Artist boem, dar artist de mare profunzime si complexitate! Apoi, in 1982, fiind in liceu, am aflat ca Ileana Bratu a murit (avea 43 de ani). O moarte ciudata, stupida, brusca si neinteleasa – de nimeni dintre rudele ei. Anii grei ai comunismului si impactul lor asupra vietii unor nonconformisti uriasi, asa cum era si Ileana Bratu, nu putea sa nu lase si o urma de intrebare: daca nu cumva, moartea Ilenei a avut legatura cu intrarea ei intr-o zona gri, aceea a artistilor indezirabili pentru regimul Ceausescu? Ileana a murit cazand peste balcon… Pana la urma verdictul a fost – sinucidere. Dar nimeni nu stie cu adevarat ce a fost. In anii din urma ai vietii ei, a scris mai mult decat a facut grafica, a pictat sau a sculptat – atat articole pentru diverse reviste cat si doua carti. Ea a locuit o vreme  la Casa de creaţie de la Mogoşoaia, acolo unde se gaseau si Marin Preda, Sanziana Pop (cu care era vecina de camera si care este directoarea revistei „Formula As”), si multi altii. In 1975 i-a aparut Ilenei Bratu, la editura Cartea Romaneasca volumul ,,Răsturnare în spaţiu“ iar in 1981, îi apare al doilea volum, ,,Dincolo de lucruri“. In manuscris a lasat 1700 de pagini de memorii, scrise in franceza, pe care dorea sa le publice la Editura Gallimard din Paris. N-a mai fost sa fie…  O mica sinteza a vietii si activitatii ei artistice a realizat-o Adrian Popescu, in revista „Ramuri”, sub titlul  „Memoriile unei artiste” ( se pot citi online:  partea I- aici;   partea II – aici).

Dar cine era de fapt Ileana Bratu? Asta s-a intamplat sa inteleg ceva mai tarziu, cand, la cativa ani dupa moartea sa, am reusit sa-i citesc cele doua carti, „Rasturnare in spatiu” si „Dincolo de lucruri”. Am fost frapata! Atunci, in vremea aceea, inainte de Revolutie, nu citisem niciodata acel tip de carte. Avusesera dreptate toti cei care, in copilaria mea, vorbeau despre Ileana Bratu ca despre o uriasa capacitate intelectuala si artistica a Romaniei! Cartile mi-au placut, si mi-au placut foarte tare, atat prin continut, dar si prin modul ei de exprimare. La ea totul parea firesc, dar te introducea in lumi de mare elevatie spiritiuala si culturala, te conducea in felul ei de a etaja lumea si cunoasterea. Pentru mine, la vremea aceea, liceana fiind, au fost cu siguranta doua repere importante.

In cartile ei curgeau nume de mari creiere europene, despre care eu atunci inca nu stiam nimic… Pe unii ea ii cunoscuse, statuse de vorba cu ei, lucrase cu ei, pe altii ii comenta si interpreta, in felul ei unic de exprimare: limpede, elevat si exact. Nu tin minte daca numele lui Antonio Gaudi l-am auzit prima oara citat in prima carte a Ilenei Bratu (facuse un doctorat despre marele arhitect spaniol) , si nici daca alt nume celebru, Salvador Dali, nu aparuse tot asa pentru mine. Azi insa, cand stiu cine au fost ei, totul a capatat o alta dimensiune. Si nu pot sa nu spun ca Ileana Bratu a fost, intr-adevar, una dintre marile capacitati intelectuale feminine ale Romaniei anilor ’60, ’70 si ’80.

In 1968 Ileana Bratu era in Spania. Pregatea una dintre expozitiile ei de grafica si desen. Iata, descrisa de ea, prima ei intalnire cu geniul in devenire, Salvador Dali (reproduc aici din cartea ei, „Rasturnare in spatiu”, pag. 84;  desenul de mai sus este al Ilenei, de pe coperta cartii citate):

Pregatirile expozitiei mele de la galeria As erau pe sfarsite, cand m-am hotarat sa il invit la vernisaj pe Salvador Dali. In definitiv, mi-am spus, mai mult decat sa nu vina nu se poate intampla. L-am invitat printr-o scrisoare destul de putin magulitoare la adresa lui „Avidadollars”, in stilul sau personal de a-si bate joc de ceilalti. Presupun ca scrisoarea mea l-a amuzat, mai ales ca ii lasam deplina libertate de a-si bate joc la randul lui de mine si de lucrarile mele. A venit cu o seriozitate impecabil de bine jucata, imbracat in clown-cersetor, alaturi de o imensa femeie in rosu pe care a prezentat-o drept Monarhia, viitorul omenirii. Era o farsa oarecum tipica, gen Dali, ceea ce m-a facut sa-l primesc destul de rece si sa-i ascult cu indiferenta discursul rostit in catalana pe care nici nu-l intelegeam prea bine, discurs in care, am aflat mai tarziu, imi lauda desenele. I-am raspuns in limba romana pentru ca sa nu inteleaga nici el ce-i spun, multumindu-i ca s-a obosit totusi sa vina la expozitie. Cred ca intr-un fel a inteles deceptia mea, fiindca mai tarziu, cand l-am vizitat la Cadaques, s-a purtat altfel, desi tot in stilul sau profund dalinian. Faptul ca am primit vizita si laudele unui personaj atat de celebru s-a raspandit in Barcelona si expozitia a fost vizitata de enorm de multa lume. Critici reputati, Alberto del Castillo, Juan Cortes, Angel Marsa, Cezar Rodrigues Aguillera viziteaza expozitia, scriu in revistele si ziarele Barcelonei cu o intelegere deosebita pentru lucrari.