Azi la ora 11.30, Catedrala Mitropolitană din Sibiu a gazduit din nou iubita prezenta vocala a membrilor grupului Acapella. Din 2008, ei sunt bi-anual oaspeti sibieni – de Craciun si de Pasti, aducand cu ei stropul de inaltare prin muzica sacra pe care o canta admirabil. Alatur aici doua fotografii cu grupul – in timpul prestatiei artistice de azi, preluate de pe site-ul Mitropoliei Ardealului si afisul reprezentatiei. Iar mai jos am inserat un filmulet de pe youtube, cu interpretari de muzica clasica ale grupului.
Dupa-amiaza, de la ora 19, un alt gest omagial al zilei, tot in organizarea Mitropoliei Ardealului: prezenta intr-un spectacol de caritate a tenorului Costel Busuioc si a interpretei de poezie sacra Manuela Golescu, la Sala Thalia din Sibiu. Spectacolul a avut o durata de mai mult de 2 ore, si a fost scindat in doua parti, prin interpunerea unui film de prezentare a cazurilor sociale in sprijinul carora s-a organizat spectacolul. Am fost foarte impresionata de prezenta in sala, la balconul etajului al doilea, a mai multor adolescenti de la la Centrul de plasament „Guliver”. Ei au privit, audiat si aplaudat spectacolul in modul cel mai sensibil posibil, mai ales ca o parte din fondurile stranse le vor fi destinate, iar alta parte vor ajunge la cativa copii nevoiaşi din parohiile Sibiului. Intrarea la spectacol a fost libera, iar spectatorii au donat la iesire dupa puteri. Am remarcat in sala multi pensionari, si dincolo de orice, m-am gandit la dragostea cu care au venit sa-l audieze pe unul dintre cei mai iubiti romani simpli, devenit personalitate artistica – Costel Busuioc.
Tenorul a interpretat pricesne si cantece religioase, alternativ cu poeziile interpretate de Manuela Golescu. Am ascultat intai „Iubi-te-voi Doamne”, apoi altele impresionante, cum sunt „Baraba”, „Golgota, pe culmea ta odata”, „Asa graieste Domnul slavei”, si altele. Impresionante prin mesaj, si impresionante prin interpretare. Printre cuvintele adresate auditoriului, Costel Busuioc a adresat o intrebare retorica, povestind despre recentul accident de masina pe care l-a avut pe drumul intre Craiova si Timisoara. Masina sa, complet distrusa in accident, iar el perfect teafar si nevatamat. Si spunea el: „si am avut pentru o clipa un fel de flash in creier – sunt oare pregatit sa trec Dincolo? cred ca inca nu…” Fata in fata cu moartea, inca uimit si inca umbrit de recentul soc pe care l-a avut. Dincolo de toate acestea, l-am revazut si reauzit, avand in fata aceeasi fiinta extraordinara, deplin fireasca, deplin credincioasa, deplin impacata cu calea sa artistica de azi.
Pentru mine surpriza au fost poeziile recitate de Manuela Golescu. Autoarea poeziilor este (a fost) Maica Teodosia (Zorica) Laţcu, trecuta in nefiinta in 1990 – despre care nu stiam nimic. Poate ca mai semnificative sunt urmatoarele date cu privire la Maica Teodosia: Vacanţa Sfintelor Paşti din 1948 a petrecut-o la mănăstirea Sâmbăta de Sus, la marele duhovnic Arsenie Boca. De aici a plecat la mănăstirea Vladimireşti pentru a îmbrăca haina monahală. A fost ataşată spiritual de mănăstirea Sâmbăta de Sus şi îndrumată spiritual de părintele Arsenie Boca, căruia îi dedică ultimul volum de poezii, „Poemele iubirii”. În anul 1999 sunt reeditate volumele sale„Osana Luminii” şi „Insula albă”, într-o carte de poezii îngrijită de arhim. Teofil Părăian (calugarul orb de la Manastirea Sambata de Sus). În 2000 apare la Bucureşti volumul „Poezii” cu un Cuvânt înainte de parintele monah Teofil Paraian, care scrie: „Poeziile Maicii Teodosia, fiecare în parte şi toate la un loc, sunt pentru noi un ospăţ de Paşti, o chemare la bucurie. Ele sunt ceva <<de pe tărâmul celălalt>>, din locul închis cu gard înalt, unde privim doar <<printre uluci>>. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste creaţii literare, prin care vine la noi Dumnezeu şi Cosmosul transfigurat. Să dăm slavă lui Dumnezeu că au ajuns la noi prin cartea de faţă darurile lui Dumnezeu, revărsate peste lume prin Maica Teodosia Laţcu, pe care a ales-o cerul să bucure pământul”. In seara aceasta, in interpretarea speciala a Manuelei Golescu, am audiat versuri de o forta uriasa. Interpreta a inceput cu poezia „Fila din acatist”, a continuat cu „Spovedanie”, „Crucile” si inca altele, iar in incheiere a recitat „Focul”. Intregul recital de poezie a fost acompaniat ad-hoc cu fondul muzical asigurat de orga electronica la care a cantat Cristian Souca, cel care asigura acompaniamentul tenorului Costel Busuioc.
Spectacolul a fost ocrotit prin prezenta icoanei Maicii Domnului Prodromita (copia in argint a icoanei care s-a pictat singura, de la Manastirea Prodromu din Muntele Athos), asezata pe scena pe un suport de partituri. Iar pe ecranul de proiectie pentru film, a stationat figurata o icoana cu Iisus pe asin, intraund in Ierusalim si intampinat de oameni – simbolul zilei de azi, a Floriilor. La spectacol a participat Mitropolitul Ardealului, Parintele Laurentiu Streza, insotit de grupul sau preotesc, si a dat un cuvant de incheiere spectacolului pe care l-a organizat. La cererea de bis a salii, pentru piesa „Ave Maria”, Costel Busuioc a raspuns pozitiv, chiar daca nu avea pregatit fondul muzical pentru acea interprerare, si a trebuit sa cante doar vocal. Ca totdeauna insa, absolut inaltator!
Cateva fotografii de la eveniment se gasesc pe site-ul Mitropoliei Ardealului (click aici).
Inchei si eu aici cu poezia de final a recitalului de azi al Manuelei Golescu:
FOCUL
de Teodosia Zorica Latcu
Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda si odai si coperis.
Voiam sa ies din casa pe furis
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toti dormeau, si de-nzadar
Plangeam inchisa-n grinzile de jar.
Si ca sa pot scapa din casa mea
Am lepadat si haina caci ardea,
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.
Cuprinsa de uimirea mortii stam,
In oarba nemiscare asteptam
Sa arda-n mine tot, sa fiu un scrum,
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri…
Se ridicara palele de fum
Si-n goliciunea mea pornii la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,
S-au fost deschis’ zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
Cu trupul plin de rani dar greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti
Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti
Stiam de-acum ca focul fuse pus
In casa mea, de Mana lui Iisus.
anomismi 