Despre moarte – Parintele Justin Parvu

DSC09024

Nu moartea e groaznica, groaznic e faptul cand din ea nu intelege nimic cel care ramane in viata, cand ea nu serveste unei cauze. Moartea pentru o cauza, asa cum s-au jertfit atatia oameni in inchisorile comuniste, n-a fost zadarnica. Daca noi ii cinstim azi, daca le aprindem o lumanare si le pretuim gesturile si sacrificiul, inseamna ca n-au murit degeaba. Poporul intelege ceva din martirajul lor si ia aminte.

Moartea are si un sens duhovnicesc, adica sa murim pacatului, pentru ca Hristos prin moartea Sa ne-a daruit noua viata si invierea.

Pe omul pregatit nu-l sperie nici moartea, nu-l surprinde nici judecata cu traista goala.

Moartea nu anuleaza si nici macar nu simplifica lucrurile si faptele, vorbele sau gandurile noastre de aici de pe pamant, ci le complica, implicandu-le in vesnicie.

Extrase din cartea Gratiei Lungu Constantineanu, „Parintele Justin Parvu. Viata si invataturile unui marturisitor„, Ed. Haritina, Iasi, 2008

Credinciosi la usa Parintelui Justin Parvu


parinte justin 1In 2009 am ajuns sa aflu si sa cunosc despre un sfant in viata – Parintele Justin Parvu de la Petru voda. Aparuse de curand ( in 2008) o carte impresionanta, vie si plina de invatatura despre Parintele, scrisa de profesoara Gratia Lungu Constantineanu („Părintele Iustin Pârvu, Viaţa si învăţăturile unui mărturisitor”). Dupa cum povesteste autoarea, ideea scrierii acestei ample lucrari, de 647 de pagini, a apartinut parintelui insusi, care in octombrie 2006 i-a propus acesteia sa porneasca aceasta lucrare, iar in mai 2007 cartea era  deja gata. Cate ceva despre toate acestea am scris mai demult pe blog (link aici).

In septembrie 2009 eu am ajuns prima oara la Manastirea de calugari Petru voda din jud. Neamt si am reusit sa il vad pe Parintele –  (fotografii facute in acea zi de inceput de  septembrie 2009, inserez mai jos): parintele iesise in spatele casutei unde primea atunci, ca sa dea binecuvantare si un scurt cuvant de invatatura multimii de credinciosi ce se aduna mereu in asteptarea Sa, acolo. Stiam ca o sa revin la Petru voda, cum probabil se intampla tuturor celor care simt de prima data forta unui loc masurata prin caldura inimii si prin credinta unui om care (se) revarsa prin daruire tuturor celor ce-l cauta.

Mai tarziu, in 2011, am avut sansa sa ingenunchez in fata Parintelui pentru o scurta binecuvantare, si am indraznit sa-i pun o singura intrebare, stiind ca nu aveam la dispozitie decat 2-3 minute. I-am privit ochii albastri, care vazusera atatea grozavii si parcursesera iadul pamantesc, si l-am intrebat: „Ce este iubirea, Parinte?„. El mi-a raspuns simplu, atat: „Iubirea inseamna sa-ti dai viata pentru aproapele„. I-am sarutat indelung mana, careia nu-mi venea sa-i mai dau drumul, si a trebuit sa plec. Primisem „in dar” permisiunea de a intra foarte scurt la Parintele, care era atunci inca foarte slabit si blonav, dar bine ingrijit in caminul pentru batrani de la Manastirea de maici de la Petru voda (situata la cca. 2km mai jos fata de manastirea de calugari, intemeiata de Parintele prima data).

Exista in cartea doamnei Gratia Lungu Constantineanu si un mic fragment in care Parintele Justin Parvu insusi vorbeste despre asezamantul de la Petru voda pe care l-a ridicat  la inceputul anilor ’90 (pe care il voi reda, in fotocopie, mai jos). Manastirea poarta hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” si este inchinata noilor martiri ai inchisorilor comuniste. Parintele spunea, in cuvantul sau de multumire, rostit dupa sfintirea bisericii,  – de la 8 noiembrie 2005, astfel: „In copilarie, colindand pe aceste meleaguri natale visam si doream ridicarea aici a unui salas intreg. Dupa 1964, cu decretul de amnistie a detinutilor politici, am revenit pe aceste mealaguri natale si, din nou, a reinviat in sufletul meu visul copilariei si al tineretii mele. In 1977 am facut un pelerinaj la Sfantul Munte Athos si mi-am dorit ca randuielile athonite sa le pun in lucrare si intr-o manastire de la noi. Dupa 1990 realizarea unei astfel de dorinte se arata la orizont. […] Astfel, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Daniel, pe 14 mai 1991 s-a pus piatra de temelie a bisericii din incinta si astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Sfintilor Arhangheli si a Maicii Domnului si al tutror sfintilor, am purces la ridicarea bisericii si a catorva chilii in jur. Dupa binecuvantarea Prea Sfintitului Mitropolit Daniel, pe 8 noiembrie 1994, am inceput sa slujim in noua biserica.” Slujba de sfintire a bisericii manastirii a avut loc la 8 noiembrie 2005.

pag1pag2pag3pag4