1 mai la Manastirea Sambata

Zorica Latcu (Maica Teodosia) a fost foarte legata de Manastirea Sambata, la vremea cand aici vietuia si slujea Parintele Arsenie Boca. I-a fost ucenica, avea la Sambata propria chilie inca inainte de a se calugari (in 1948) si era dintre cele mai devotate si apropiate eleve spirituale ale Parintelui Arsenie. Foarte talentata, are o poezie teologica si mistica de o mare reverberatie, inca foarte putin cunoscuta. In 1949, volumul sau de poezie, „Poemele iubirii” (al 3-lea) l-a inchinat mentorului sau duhovnicesc, Parintele Arsenie. Azi, in drumul meu la Manastirea Sambata, am cumparat de acolo un volum cuprinzator cu minunatele ei poezii, si redau mai jos prima poezie din seria „Poemele iubirii”, in memoria inchinarilor ei si intrarii pe cale, la Sambata:

TACERE

de Zorica Latcu (Maica Teodosia)

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

Din nou la Parintele Arsenie Boca…

Azi am alergat pana la Manastirea Brancoveanu de la Sambata. Acolo, de o vreme, povara mea interioara mi-o ridica si limpezirea si impacarea mi-o daruiesc intalnirea cu cel care a fost – si cu siguranta este, si va fi, Parintele Arsenie Boca. Va daruiesc crampeie de imagini luate azi acolo: imaginea pictata a parintelui, de pe cupola portii de intrare in manastire, unde se vede perioada celor 9 ani cat a fost calugar si staret la Sambata; apoi o serie de pietre si respectiv un vas, toate cu legatura directa cu parintele. Piatra mai latareata, cu suportul metalic dreptunghiular deasupra (din curtea manastirii), apare si intr-una din pozele cu parintele, din tineretea sa, vehiculata in carti si pe net. Celelalte poze sunt facute in zona cladirii fostei staretii, unde de obicei nu ajung vizitatorii, fiind mai putin vizibila.  Crampeie de amintiri dainuiesc la Sambata de pe vremea sa, spre bucuria noastra… Altarul bisericii vechi, cu poarta sa ingusta si peretii grosi, cu usa veche din lemn, dantelata si usor asimetrica. Toate le privesc cu luare-aminte ca pe dragi fiinte odata atinse de un mesager al lui Dumnezeu printre romani. Fiinte fara viata, care parca au capatat duh din duhul celui care pe vremuri le-a atins. Si rememorez cuvintele Parintelui de pe troita din padure: „Credinciosul in Dumnezeu este acela care care trece de limitele omului„.

Această prezentare necesită JavaScript.