Rusalii la Sambata

Am avut bucuria, ieri, de Rusalii, sa particip la prima slujba oficiata la altarul din padure, la Manastirea de la Sambata (este prima slujba pe care eu am audiat-o acolo). Am putut deci medita la felul in care, pe vremuri (anii ’43-’48),  Parintele Arsenie Boca slujea multimilor in acelasi loc. Ca la orice sarbatoare mare, a fost prezenta multa lume ieri. Insa multa a fost si vanzoleala oamenilor in jur in timpul slujbei, si m-am gandit ca aceasta este nesansa unei manatiri de a fi prea atractiva turistic, nu doar spiritual. La slujba au fost prezenti cateva sute de crestini, dar poate de ordinul miilor au fost cei care s-au perindat prin ariile manastiresti in cursul amiezii, pe la lac si in celelalte zone frumoase dimprejur. Si vremea a fost minunata, umeda si curata – dupa ploaia zdravana din seara si noaptea de dinainte.

Predica a fost rostita de Parintele Clement, fost preot si la Manastirea Prislop.  Eu l-am audiat ieri pentru intaia oara. M-am bucurat ca pe parcursul ei Parintele a facut aducere aminte scurta despre Parintele Arsenie Boca dar si despre Parintele Justin Parvu, trecut la Domnul cu cateva zile in urma. S-a rostit si intrebarea „Unde ne mai sunt marii duhovnici? Ii mai avem?” – parintele reproducea intrebari dintr-o abia vizionata emisiune TV, in legatura cu despartirea de Parintele Justin de la Petru Voda. M-am gandit cat este de greu sa rostesti predici dupa un inaintas cum a fost Parintele Arsenie Boca…  Dar…acestea sunt vremurile, acestia suntem.

Mai jos sunt cateva fotografii facute ieri la Manastirea Brancoveanu:

Cunoastere de Dumnezeu

La aceeasi data cu cea de azi, insa in anul 1949, Parintele Arsenie Boca scria, la Oradea fiind, un gand de-al sau purtand titlul de mai sus. Redau mai jos crampeie din acea scriere, asa cum apare publicata in cartea „Cuvinte vii” (Ed. Charisma, Deva, 2006), si inserez cateva fotografii facute tot azi la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, acolo unde dainuie mereu, umbra sfanta si iubitoare a Parintelui Arsenie:

Crestinismul se adreseaza persoanei. Se adreseaza celor trei facultati ale sufletului: cunoasterea, iubirea si vointa. […] iata deci cele trei insusiri sufletesti: cunoasterea de Dumnezeu, ca o conditie a vietii vesnice; iubirea, ca o conditie a indumnezeirii omului; si vointa, o conditie  a desavarsirii.

DSC08913

Nu ni se cer lucruri imposibile. Desavarsirea sa nu sperie pe nimeni. In fiecare ins e ascunsa o masura a sa, pe care o poate ajunge. Fiecaruia i s-a dat cel putin un talant, cu care-si poate castiga mantuirea. Ni se cere doar o centrare a puterilor noastre sufletesti in jurul lui Iisus, in care sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii. El e calea si usa Imparatiei.

DSC08925

E un crestinism defectuos acela care exalta numai cate una dintre aceste trei insusiri ale sufletului. De pilda: crestinismul nu e numai cunoastere, caci aceasta duce la rationalism, – la o micsorare a lui pe masura mintii omenesti , marginita si neajutorata. Nu e nici numai iubire sau sentiment, caci aceasta duce la misticism, care nu e sanatos, in cele mai multe cazuri, si sfarseste in fanatism. Nu e nici numai vointa, caci numai cu aceasta insusire, se ajunge la activism si autoritarism, un fel de dictatura in numele lui Iisus.

DSC08933Prin urmare, cata vreme facultatile sufletesti nu-s unificate in Hristos, omul nu e centrat in jurul lui Dumnezeu, crestinismul sau e un crestinism sectar, sau datator de secta. […] Imbinarea armonica a insusirilor sufletesti, asta e ceea ce urmareste crestinismul pentru creerea omului nou, caci asa erau acestea in Iisus.

DSC08929

Pe Dumnezeu nu-l putem cunoaste decat prin Iisus Hristos, care-I calea noastra la Tatal. Iar pe Iisus nu-L putem castiga fara poruncile, Tainele, Crucea si Biserica Sa, prin care faptura noastra se stramuta din vrajba celor de aici in pacea imparatiei ce va sa vie. Gasind pe Iisus ne gasim pe noi insine, destinul si vesnicia noastra.

DSC08963