Primavara intr-o manastire din Apuseni: Lupsa

Extrase din cartea, tradusa din rusa de Parintele Rafail Noica:     ” Cuviosul Siluan Athonitul ” (scrisa de ucenicul sau, Arhimandritul Sofronie):

„Mai inainte credeam ca Domnul face minuni numai pentru rugaciunile Sfintilor, dar acum am cunoscut ca si pacatosului face Domnul minuni, de cum se smereste sufletul sau, caci cand omul se invata smerenia, atunci si Domnul ii aude rugaciunile. Multi, din nepricepere, spun ca cutare sau cutare sfant a facut o minune, dar eu am cunoscut ca Duhul Sfant ce viaza in om este Cel ce face minunile. Domnul voieste ca toti sa se mantuiasca si vecini sa fie cu El, si de aceea aude rugaciunea omului pacatos pentru folosul celorlalti, sau chiar al celui ce se roaga.”

„Omul uneori ajunge atat de neputincios, incat nu mai are putere nici sa izgoneasca o musca, si nu poate din suflet a goni gandurile rele, dar si in aceasta neputinta milostivirea lui Dumnezeu pazeste omul, si nu-i vin ganduri rele, ci singur Dumnezeu este si in suflet, si in minte, si pretutindenea.”

O zi si o noapte la Lupsa

Bisericuta veche a Manastirii Lupsa

Cladirea noua a Manastirii Lupsa

Bisericuta veche a Manastirii Lupsa – poate cea mai veche din Transilvania…

Crucea de pe muntele de vis-a-vis de Manastire, noaptea…

Zidul Manastirii Lupsa – paralel cu soseaua Campeni-Turda

O veche cruce de lemn, in cimitirul Manastirii Lupsa

Orice om simte nevoia, mai devreme sau mai tarziu, sa iasa din valtoare, macar vremelnic. Valtoarea este viata de toate zilele in societatea noastra de azi. E locul in care iti pierzi adesea inima si constiinta, te dispersezi si te rasfiri, nemaicunoscandu-te, nemaintelegandu-te. Poate ca vremurile au fost mereu asa, cu valtori mari, cu noiane de absurditate si minciuna. Poate ca omul mereu a fost pus in situatia de a oscila si de a vasli intre formele acestei lumi: forme mai luminoase si forme mai intunecoase. Orice lucru mare, orice „intamplare” mare isi are obarsia  in interiorul omului. De acolo vine bucuria si durerea, de acolo si acolo se proiecteaza in fapt toata viata noastra. Din cand in cand, lunecand printre forme, te gasesti in situatia unui suflet sufocat – din lipsa de aer si lipsa de lumina. Valtoarea te-a dat la fund si nu mai ai forta sa o iei de la capat, dincolo de o noua zi. Atunci, intr-un ultim efort, sufletul o zbugheste-nainte, si n-ai alta posibilitate decat sa-l urmezi. El stie calea, el simte dara de oxigen si de lumina revarsandu-se peste lume dinspre nucleele monastice. Acolo unde, in rugaciune, parte din oamenii acestei lumi au gasit si au recladit cordonul ombilical cu Creatorul. Sufletul alearga sa-si ia oxigenul si lumina, sa se adape de-acolo de unde vana de energie este captata cu credinciosie si intelepciune.

La Manastirea de la Lupsa e un nucleu de 20 de oameni legati si traitori in Dumnezeu, din care 3/4 calugari si restul frati. In biserica noua, usor discrepanta –  pentru firile clasice – prin modernitatea ei, poti participa insa la una dintre cele mai linistitoare si frumoase rugaciuni ridicate de soboruri de monahi, catre Dumnezeu. Simti linistea, ordinea, respectul, cuviniosia si ascultarea in fiecare gest, in slujba ori in afara ei, si nu poti decat sa te bucuri ca asemenea locuri exista, ca asemenea oameni sunt… La Lupsa, Parintele Rafail Noica, ce a ocrotit si modelat mediul monahal timp de 10 ani, dupa cel al Parintelui Sofronie de la Essex, poti gasi locul in care valtoarea omului „din lume” devine un trecut vis urat.