Este vorba despre regele Carol al II-lea al Romaniei. Personalitate extravaganta si controversata – inca din copilarie si tinerete – si a carui imagine ca rege de tara a ajuns pana la noi cu stigmate adanci – cel mai probabil grav afectata si deformata de razuirea a trei tavaluguri grele ale istoriei peste coroana sa. Carol al II-lea a adunat toata neghina perioadei monarhice din Romania si a ajuns sa fie singurul responsabil de nenumaratele rele ce s-au abatut asupra unei tari aflata in vremea sa nu numai la rascruce de vanturi ci si la rascruce de vremuri. Insa nu despre istorie si vina mi-am propus sa scriu aici, ci despre o fateta a omului-rege Carol al II-lea, mai’ deloc cunoscuta. O fateta care arata o mare sensibilitate umana si nevoia impetuoasa de credinciosie.
Se stie ca si mama sa, Regina Maria a Romaniei, adora cainii, ca familia regala avea mereu in preajma o seama de exemplare canine de diverse rase. Se pare ca dintre toti, Regina Maria, apoi fiul sau Carol al II-lea si mezina, Ileana, erau cei mai iubitori ai acestor patrupede. Regele Mihai a mostenit si el aceasta dragoste si aplecare, si a avut, de-a lungul timpului, multi caini dragi si apropiati, inca din copilarie. Insa „traditia” familiei regale romane legata de caini pare ca incepe de la Regina Maria, caci antecesoarea sa, Regina Elisabeta, era inconjurata de pisici.
Citind mare parte din „Insemnarile zilnice” ale lui Carol al II-lea, am descoperit destul de des in paginile lor pasaje
care m-au impresionat despre cainii sai si relatia cu ei, iar cateva din astfel de pasaje le voi lasa sa „vorbeasca” ele insele, mai jos. Se spune despre cei care iubesc animalele ca au suflet bun, iar daca aceasta afirmatie este adevarata, cu atat mai mult se va vedea aceasta din ceea ce am ales sa citez in continuare.
Extras din „Insemnari zilnice -1944”, pentru perioada 30 septembrie – 10 octombrie (perioada despartirii de prietenii din Mexic – unde Carol si Elena Lupescu se aflasera in exil, din 1941): „Un alt moment plin de durere a fost in legatura cu Pussy, cu Omuletul nostru atat de drag si iubit. Doi ani au trecut de cand s-a dus si tot n-am putut sa ne alinam de aceasta sfasietoare pierdere. De cand a murit catelusa aceasta, s-a rupt ceva in sufletul nostru, s-a intins peste noi o depresiune morala, pe care n-am putut s-o inlaturam, acolo, in inima, s-a rupt ceva care face sa nu mai pot reactiona nici la bucurie, nici la durere, parca sentimentele mele s-au irosit, am iubit-o mai mult decat pe un copil. Nefiind sigur ce se va intampla cu casa dupa plecarea noastra, Miller mi-a propus s-o ingrop in gradina lor, pana ce, avand planuri definitive, o sa pot sa-i incinerez oscioarele si, punandu-le intr-o urna, sa le pot duce cu mine. Asa am si facut. Vineri, dimineata, am scos-o din coltisorul din fundul gradinii. Cosciugul ei era neatins si cand l-am deschis, acolo era culcata asa cum am asezat-o, abia atinsa de acesti doi ani. Ca un copil, am reasezat-o invelita intr-o matase din Casmir, sub cap i s-a pus pernita pe care se odihnea pe canapea, si langa trup, jucaria care-i placea atat de mult. mica ei palariuta spaniola, de care era atat de mandra cand i se punea pe cap. Cu ochii plini de lacrimi i-am inchis racla si Anghel a purtat-o cu grija pana-n gradina casei Alvarado, unde am pus-o intr-un nou loc de odihna, pentru Domnul stie cata vreme. Groapa i-a fost acoperita cu piatra ei, pe care e placa purtand numele ei, vasul ei cu flori, asa cum din prima zi s-a obisnuit. Viata cere sa ma despart inca o data de tine, Omulet atat de iubit, si inima mi se frange. Parca, plecarea este dezertarea de la un tovaras scump, caci adevarat tovaras ai fost, in zile bune si in cele negre, catelus drag. Cred ca, dupa Duduia, este ceea ce am iubit mai mult pe lume. Cred ca, in subconstientul meu tristetea cu care ma despart de Mexico este pricinuita si din aceasta cauza.”
Extras din „Insemnari zilnice -1945”, pentru 14 ianuarie (refugiati in Brazilia): „Seara, drama canina, Assu a atacat pe Magali, care, aparandu-se, i-a scos un ochiu din orbita. Din fericire, veterinarul a putut sa-l puie la loc si nu risca sa piarza vederea. Am stat toata noaptea s-o veghez pe mititica si nu m-am culcat decat cand rasarea soarele.”
Extras din „Insemnari zilnice -1945”, 1 februarie (refugiati in Brazilia): „A fost o zi racoroasa, activitate aproape nula. Eu am lucrat la un index al acestor insemnari zilnice. Recitind unele pagini, m-a apucat un dor nebun de Mexico, de casa si gradina din Coyoacan, de toti prietenii de acolo. Dar mai dor inca, un dor care nu se sterge din inima, mi-a fost de iubita noastra Pussy, de Omuletul nostru atat de drag, de acel tovaras, iubitor, incomparabil, supus. Golul ce a lasat pentru Duduia si mine moartea acestei cateluse nu se poate umple, cu toate ca Fluffy, mica thebetiana face tot ce poate sa-l umple, ea a devenit umbra mea, unde ma duc e si ea. Vorbind de caini, Boris cel mare are o frica ingrozitoare de ploaie, ieri, cu prilejul furtunii, s-a speriat atata, incat, neputandu-se vara sub pat, a cautat ultimul refugiu in bidet.„
anomismi 