Am descoperit, cu surprindere, una dintre foarte putinele (daca nu singura) biserici ce mai pastreaza azi un tablou votiv al fostului rege al romanilor, Carol al II-lea. A ctitorit multe biserici, caci in perioada domniei sale (1930-1940), atat de controversate si puse la zid, Romania s-a dezvoltat pe plan socio-cultural si religios cu aceeasi amploare si grandoare ca si in vremea regelui Carol I. Biserica la care ma refer este cea cu hramul Sf. Dumitru si se gaseste in comuna Bixad, jud. Covasna. Portretul in fresca al lui Carol al II-lea este deteriorat, dar totusi recognoscibil. El a fost acoperit, la ordinul securitatii, abia in 1976 (!!!) si rescos la lumina acum cativa ani. Patroneaza alaturi de doua mari figuri de ierarhi, ale caror reprezentari au fost la randul lor vandalizate dupa 1940, dar nu au fost acoperite la ordin, si deci sunt mult mai bine prezervate. Practic, la intrare, in pronaos, pe dreapta, este pictat Mitropolitul Andrei Saguna, iar pe stanga mitropolitul Nicolae Balan, precum si ctitorii: inginerul Bogdan si sotia sa, Elena de o parte, iar de cealalta Regele Carol al II-lea. In biserica de la Bixad se pastreaza, de asemenea, scaunul ierarhic cu insemnele regale (foto mai jos).
‘Biserica ortodoxă, în viziunea regelui Carol al II-lea, reprezenta un element moral al statului. Biserica era chemată să se modernizeze, să iasă din starea contemplativă şi să devină un organism viu. Acest rol regele l-a creat mai ales în perioada când însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe a fost numit în fruntea guvernului de uniune naţională. La mijlocul domniei sale, când au început şi lucrările de fortificaţii pe frontul de vest, Carol al II-lea a numit pe noii şi tinerii ierarhi, aleşi, ai bisericii ortodoxe, în locul celor trecuţi la cele veşnice. La investirea tânărului episcop Andrei Magieru, fost arhiereu vicar la Episcopia Oradiei, pe 21 decembrie 1935 regele îşi exprima încrederea că la hotarele ţării va fi păstor vrednic şi că va izbuti prin deviza crede şi vei birui. Apoi l-a îndemnat, ca păzitor al ţinutului de la Ţebea, să întărească biserica prin forţa ei. La înmânarea cârjei episcopale, pe 2 iunie 1936, când au fost numiţi episcopii Nicolae Colan al Clujului şi Nicolae Popovici al Oradiei, regele îi trimitea în eparhii cu misiunea de „întărire sufletească a poporului românesc, şi prin aceasta întărire a sufletului, să consolidaţi puterea de credinţă şi să sporiţi calităţile naturale ale neamului”, căci biserica trebuia să fie un organism viu a cărei forţă trebuia să se manifeste prin strălucirea sufletească a credincioşilor. Referindu-se la importanţa eparhiilor de la graniţa de vest, regele considera că Episcopia Clujului, Vadului şi Feleacului a devenit un „adevărat simbol al stăpânirii noastre în Ardeal. Ea a înflorit cu stăpânirea domnilor români şi a dispărut sub stăpânire străină, proces care ne arată cât de importantă este. Iată de ce Prea Sfinţia Ta, primind astăzi acest toiag păstoresc, ai datoria de a face să înflorească şi să se întărească, întărind astfel şi România. Întărirea sufletească a poporului, printr-o constantă şi neîncetată educare, iată chezăşia de progres, iată ţinta care toţi care ne iubim neamul trebuie să o avem întotdeauna înaintea ochilor”. Timpurile cereau un avânt pentru o credinţă mare, pentru a întări siguranţa naţională, prin deviza: prin noi înşine.’
Un fapt putin cunoscut este ca Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus (Fagaras) a avut initial in tablou votiv pe Regele Carol al II-lea, care a fost inlocuit cu tabloul votiv al Regelui Mihai (actualmente vizibil in biserica) dupa vizita Maresalului Ion Antonescu la Sambata (probabil 1942) care a indicat Parintelui Arsenie Boca razuirea lui Carol al II-lea de pe zid.
Un alt fapt destul de putin cunoscut, este ca in 1934 Carol al II-lea muta Biserica de lemn din satul Maiorești (jud. Mures) la castelul Pelisor din Sinaia -una din resedintele regale de suflet (actualmente bisericuta se afla, din 1951, in incinta Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol- jud. Constanța).
O alta istorie interesanta este legata de Complexul memorial Eminescu de la Ipoteşti, din judeţul Botoşani, ce cuprinde, pe lângă casa familiei şi muzeul, o biserică din piatră. Istoria acestui lăcaş de cult, care are hramul “Sfinţii Voievozi”, a început în anul 1928, când scriitorul Cezar Petrescu şi istoricul Nicolae Iorga au iniţiat o subscripţie publică pentru construirea unei biserici noi în Ipoteşti, în memoria lui Mihai Eminescu. Lăcaşul a fost sfinţit pe 15 iunie 1939, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea poetului. Biserica este considerată unicat în lume, fiindcă, în semn de doliu etern pentru moartea lui Mihai Eminescu, ctitorii au hotărât ca sfinţii şi îngerii să fie pictaţi cu aureole negre, nu aurii. Poetul este reprezentat pe peretele din stânga, în mărime naturală, iar în dreapta se află Regele Carol al II-lea. În 1944, biserica a fost vandalizată de armatele sovietice, care au ocupat România. Soldaţii au tras cu pistoalele în pieptul Regelui Carol al II-lea, pictat pe un perete, precum şi în candela din faţa altarului.
O alta „biserica de suflet” este Biserica Sfantul Dumitru si Sfantul Nestor din comuna Manastirea, la 40 km de Calarasi, ctitorita de Matei Basarab in 1648 si restaurata prima oara in 1900 de Regele Carol I – care avea acolo o mosie a Domeniului Regal. Mai tarziu, in 1937, Regele Carol al II-lea avea sa o repare in intregime. Biserica a fost declarata monument istoric si de arhitectura de importanta nationala.
La Boboteaza anului 1940, foarte aproape de momentul abdicarii sale, regele Carol al II-lea era prezent in Basarabia, la slujba de la Catedrala ortodoxa de acolo (film mai jos). Dupa numai cateva luni, la 28 iunie 1940, Romania pierdea acea parte a sa. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul: 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu; 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu, Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiță Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuș (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim ministru), Florea Țenescu (șeful marelui Stat Major al Armatei); o abținere: Victor Antonescu.
anomismi 