Itinerar portughez (IV): Sertarele istoriei – Regele Carol al II-lea si Lisabona

In emisiunea cu numarul 41 (din 11 mai 2013)  „Ora Regelui” (la postul TVR1), in interviul Cameliei Csiki  cu Vartan Arachelian- primul jurnalist roman care, in aprilie 1990, lua interviu Regelui Mihai al Romaniei (in Elvetia, la Versoix), acesta a facut cateva comentarii privind locul de veci din Portugalia al fostului rege atat de controversat al Romaniei, Carol al II-lea. Interviul jurnalistului V. Arachelian, se poate citi integral aici. Preiau mai jos cateva fraze din interviu, in legatura cu subiectul postarii mele de acum:

„Aveam câteva prejudecăţi despre Rege (n.n.  este vorba de Regele Mihai, fiul lui Carol al II-lea). Credeam că ajunsese la un pact cu regimul comunist – văd că se mai spune şi astăzi treaba asta – ca să primească o pensie viageră. N-avea să fie aşa. Când l-am cunoscut, mi-am dat seama că este un introvertit, un timid. Pe măsură ce vorbea şi stăteai în preajma lui, îţi dădeai seama că este un om foarte charismatic, cu o judecată dreaptă, care ştie să-şi cântărească gândurile şi cuvintele. Totodată, am fost primul care a avertizat de starea jalnică în care se află rămăşiţele fostului suveran Carol al II-lea, pe care, în 1998, le-am văzut într-o mănăstire aflată în partea veche a oraşului Lisabona. Acolo erau expuşi unii dintre regii Portugaliei, iar paracliserul care ne-a condus ne-a spus că, până la Revoluţie, Carol al II-lea era expus în aceeaşi sală cu ceilalţi regi, dar, pentru că nimeni din România nu a venit să se intereseze de soarta rămăşiţelor pământeşti, le-au pus într-o debara. Erau două coşciuge, al său şi al Elenei Lupescu, aşezate unul peste celălalt, învelite într-un tricolor decolorat, pătat de muşte. Nimeni nu era interesat de repatrierea rămăşiţelor după ’89. Mă rog, dacă vă place să credeţi că sunt monarhist, haideţi să zicem asta, dar credeţi că mai are vreun viitor monarhia în România? Sunteţi tânăr, vă întreb pe dumneavoastră.”

La 5 ani dupa vizita la Lisabona a jurnalistului V. Arachelian, ramasitele pamantesti ale Regelui Carol al II-lea si ale sotiei sale Elena Lupescu, au fost aduse in Romania (in februarie 2003 – adica la 50 de ani de la decesul lui Carol si la 26 de ani de la decesul Elenei Lupescu). Regele Carol al II-lea a primit (temporar – se spunea atunci…) ca loc de osihna o capela in curtea Manastirii Curtea de Arges, iar Doamna Lupescu, cea atat de rau famata si niciodata acceptata, a fost reinhumata in apropierea manastirii, nu in incinta ei, in fata unei mici bisericute de lemn parasite de la marginea parcului monastic. Mass-media din Romania a prezentat evenimentul aici si aici. Mass-media portugheza a prezentat evenimentul in ziarele lisaboneze (link aici si aici).

Recent, la 8 mai 2013, o parte a familiei regale a Romaniei (Principele Radu, Principele Nicolae si sora sa Elisabeta Karina) a facut o vizita la Manastirea Curtea de Arges, acolo unde sunt inmormantati toti regii Romaniei. Pe blogul Principelui Radu exista o fotografie care arata ca au aprins cate o lumanare si la mormantul din capela a Regelui Carol al II-lea. Fotografia de mai jos este preluata de pe blogul Principelui Radu (de aici).

IMG_8009

Anul trecut am reusit sa ajung la Lisabona, la Manastirea Sao Vicente de Fora, unde, in panteonul familiei regale potrugheze (de Braganza), au fost inhumati Carol al II-lea si Elena Lupescu ( despre acel episod am povestit – link aici). Din pacate, atunci nu am reusit sa vizitez in interior  nici biserica manastirii si nici incinta ei, unde se afla panteonul regal, deoarece le-am gasit inchise.

Anul acesta insa, am avut sansa sa le vizitez. Mai mult decat atat, toti cei intrebati de mine acolo stiau foarte bine atat despre Carol al II-lea cat si despre Elena Lupescu, desi ramasitele lor parasisera panteonul deja de 10 ani acum. Cu „Madam Lupescu” chiar pareau foarte familiarizati cei doi administratori varstnici pe care i-am intalnit la ghiseul de vizitare a incintei marii manastiri portugheze ce troneaza pe unul dintre dealurile Lisabonei. Din pacate, eu nevorbind potrugheza si ei nevorbind engleza, nu am reusit sa aflu cu exacitate care a fost dulapul in care au fost inhumati in interiroul panetonului. Insa fotografiile din panteonul actual (inserate mai jos) arata ca ar fi putut fi oricare dintre cele albe ce sunt asezate in lungul peretilor panteonului si in care acum odihnesc, cu nume aurite, membri ai casei regale portugheze de la 1600 incoace.

Poate parea bizar, insa am avut impresia ca, cel putin in biserica manastirii si la administratia de vizitare a domeniului manastiresc, persoanele responsabile – e drept, toate de o varsta respectabila, cunosteau foarte bine situatia membrilor familiei regale romane care fusesera inhumati acolo, fapt care nu se intampla si la noi in tara. Parerea mea de rau este ca nu am stiut sa discut in limba portugheza, fiindca, cu siguranta, as fi aflat mai multe. Poate ca si asa, intalnirea mea intamplatoare cu un profesor al unei facultati care in copilarie o intalnise pe strada pe „Madam Lupescu” si despre care se pare ca toata Lisabona stia, pana si copiii… este relevanta. Rareori la noi, personalitati din strainatate care au locuit in Romania, sunt la fel de cunoscute si recunoscute.

Inserez mai jos si cateva imagini din interiorul bisericii Manastirii Sao Vicente de Fora din Lisabona, iar imaginea din exterior infatiseaza locatia si maretia manastirii, situata in fotografie pe varful unui deal (este imaginea in care pe una din laturi se vad cele doua turnuri ale bisericii).

Manastirea São Vicente de Fora – locul de veci al lui Carol al II-lea pana in 2003

Manastirea São Vicente de Fora din Lisabona este locul in care ex-regele Romaniei Carol al II-lea a fost inmormantat in 1953, alaturi de regii Portugaliei – in panteonul regal al monarhilor de Braganza (Casa de Bragança). Aflat in exil la Estoril, la cca. 20km de Lisabona, din 1947, Carol al II-lea a murit in  noaptea de 3/4 aprilie 1953. Am mai scris despre moartea regelui pe blog, pe o pagina separata, inspirata fiind de ceea ce citisem in jurnalul sau personal.

In cartea „Regele Playboy – Carol al II-lea al Romaniei” – autorul Paul D. Quinlan descrie ultimele clipe si decesul ex-regelui astfel: „In Vinerea Mare, pe 3 aprilie 1953, pe cand Carol si Elena (n.n. Lupescu) petreceau o seara linistita acasa, Carol s-a plans deodata de o durere ascutita in partea stanga a pieptului si in brat. Duduia s-a repezit la telefon, si intr-o jumatate de ora doctorul se afla langa patul lui Carol. Acesta se simtea deja mai bine si i-a spus doctorului sa nu-si faca griji pentru el, ci sa vada <<ce e cu Printesa, care are un soc puternic>>. In vreme ce doctorul statea de vorba cu Elena, Carol a suferit un violent atac de cord. Cand doctorul s-a intors la pat, Carol murise. Avea 59 de ani. Duduia isi iesise din minti de durere. Plangea fara incetare; refuza sa manance sau sa doarma; intra permanent in dormitorul unde zacea trupul neinsufletit al lui Carol, tipand si sarutandu-i fata si mainile, ca un personaj dintr-o tragedie greaca. Din pricina starii in care se afla, Urdareanu a trebuit sa se ocupe singur de pregatirile pentru inmormantare. Guvernul portughez a decis, plin de bnavointa, ca fostul suveran putea fi ingropat in Panteonul Regal de la Manatirea São Vicente, unde erau inmormantati regii Portugaliei, pentru ca bunica sa fusese membra a familiei regale portugheze, iar in tara nu exista nici o biserica ortodoxa. Ca o ironie a sortii, exact la o saptamana inainte de moartea lui Carol se prapadise si Zizi Lambrino. Timp de mai multe zile, corpul neinsufletit al lui Carol, imbracat in straie civile, cu o esarfa a inaltului Ordin „Carol I” petrecuta peste umeri, a fost expus pe catafalc in salonul vilei Mar y Sol. Sute de persoane au venit sa-si aduca ultimul omagiu. Funeraliile au avut loc marti, 7 aprilie. Sicriul deschis a fost mutat in holul vilei, unde un capelan englez a tinut o scurta slujba. Lupescu, invesmantata din cap pana-n picioare in crep negru, cu voal, si fara obisnuitul ei machiaj abundent, plangea fara sa se poata controla. Inainte de a se inchide pentru totdeauna capacul sicriului purtand blazonul romanesc, Lupescu s-a aplecat peste Carol, l-a sarutat pe frunte si a strigat „Adieu, amour de ma vie!” […]  De la Estoril, cortegiul funerar format din 40 de masini, insotit de o escorta militara pusa la dispozitie de ministrul Salazar, s-a indreptat spre São Vicente. Cand sicriul a fost depus in Panteonul Regal, Regimentul de Infanterie si Fanfara Garzii Republicane i-au dat onorul militar. Lupescu a suspinat pe tot parcursul slujbei religioase. Cand sicriul din mahon masiv a fost coborat in mormant, Elena i-a soptit unei prietene: <<As vrea sa mor!>>. A trebuit, practic, sa fie scoasa din manastire. Avea sa mai traiasca inca 24 de ani. Asa cum se si cuvenea, cand a murit, sicriul ei a fost pus alaturi de al lui.”

Acum cateva zile la Lisabona, am avut ocazia sa vizitez din exterior Manastirea São Vicente. Am trecut de doua ori pe acolo, odata lunea – cand era inchisa pe tot parcursul zilei, iar intr-o alta zi, am ajuns prea tarziu, dupa ora 18 – cand se inchisese deja. Marturisesc ca as fi vrut sa pot vedea (dar nu am reusit sa intru) daca au ramas inscrise macar in vreun fel in Panteonul Regal – cele doua morminte: ale lui Carol al II-lea si al Elenei Lupescu… Caci ramasitele celor doi au fost aduse inRomania si reinhumate, la 14 februarie 2003. Intamplator sau nu, in fiecare an, la 14 februarie, cei doi isi sarbatoreau prima intalnire (mereu ca in prima zi, cu aceeasi dragoste)… Aceeasi zi fusese aleasa de guvernul roman pentru a organiza la Curtea de Arges reinhumarea fostului suveran si a sotiei sale – Elena Lupescu, transportati cu avionul de la Lisabona la Bucuresti. Si tot intamplator sau nu, la exact 50 de ani de la moarte, Carol al II-lea a putut in sfarsit reveni in Romania… Si tot intamplator sau nu, cei doi iubiti au fost din nou despartiti, caci Carol al II-lea odihneste intr-o cripta special amenajata in paraclisul Manastirii Curtea de Arges  (in parc),  in vreme ce Elena Lupescu odihneste la ceva distanta de incinta manastirii, intr-un mai vechi cimitir de calugari al Curtii de Arges.

Manastirea São Vicente de Fora se gaseste amplasata pe un deal, in partea de Est a cartierului Alfama al Lisabonei, nu departe de fluviu Tejo. Strajuieste de la inaltime capitala portugheza, iar cladirea este impresionanta. Eu am urcat pe jos pe stradutele inguste cu multe pante si curbe stramte, pe care se incumeta a trece numai vestitul tramvai 28, care transporta in genere turistii in zona veche a orasului. Toata zona este extrem de pitoreasca, iar tramvaiul are statie langa manastire. In fata cladirii exista o parcare, dar in rest, in toata zona spatiul este zgarcit. Manastirea are si o mica curte interioara, pavata cu caramida rosie si acum cu bolti inflorite de trandafiri. Dupa moatea lui Carol al II-lea, Monique Urdareanu (o apropiata a Elenei Lupescu, sotia celui care l-a insotit in tot exilul pe Carol – Ernest Uradreanu) a sustinut ca Elena Lupescu obisnuia zilnic sa vina de la Estoril (unde locuiau) la Lisabona la Sao Vicente, la mormantul iubitului sau sot. Imi amintesc ca am vazut undeva fotografii si chiar o filmare scurta de la funeraliile lui Carol, si pe Elena Lupescu urcand scarile de la intrarea in manastire, insoting cosciugul. Fotografiile mele de la Manastirea São Vicente de Fora din mai 2012, mai jos:

Această prezentare necesită JavaScript.