Placa turnanta a istoriei inapoi la noi: Casa Regala a Romaniei – refacerea intregului

Poate ca este o intamplare, dar in 2011 am citit si am inteles mai multa istorie a Romaniei decat in intreaga mea viata de pana atunci. Accesul nostru la istorie a devenit posibil, iar eu am reusit sa gasesc calea si timpul sa o accesez. 

Anul 2011, „Anul Regelui” (n.n. Mihai), a fost incununat cu mai multe aparitii editoriale interesante. Majoritatea l-au avut in centru pe Majestatea sa, cum era si firesc, acesta implinind venerabila varsta de 90 de ani. Insa 2011 a fost un an de aparitii editoriale extrem de valoroase si interesante cu privire la Casa Regala a Romaniei ca intreg.

Unele dintre ele (in afara celor ai caror autori sau contributori directi sunt membri ai Casei Regale a Romaniei) sunt absolut remarcabile! As incepe cu cartea „Scara leilor” a Doinei Uricariu (care continua la fel de nepretuita carte aparuta tot la Ed. Polirom din Iasi, dar in 2010, „Maxilarul inferior„, a aceleiasi scriitoare). Doina Uricariu sustinea in legatura cu noua ei abordare memorialistica din cele doua carti, pe teme legate direct de regalitatea romaneasca: „Am simţit că trăim într-o lume unde informaţia e deformată. Sunt documente neaduse la suprafaţă, ascunse, manipulate… şi nu suferim ca indivizi, ci ca demnitate a românilor.”

In octombrie 2011, istoricul Diana Mandache a publicat, in engleza, la Ed. Rosvall Royal Books din UK,  cartea sa „Dearest Missy” – corespondenta Mariei Alexandrovna cu fiica sa, Marie de Edinburgh – devenita Principesa de Coroana a Romaniei (ulterior Regina Maria). 

Ed. Curtea Veche din Bucuresti a editat, intr-un format „regal”, o minunata carte presarata de fotografii din patrimoniul Arhivelor Nationale ale Romaniei (fondul Casa Regala) si din patrimoniul Casei Regale. Si tot in toamna lui 2011. Este vorba de „Povestile Reginei Maria a Romaniei„, cu un „Cuvant de intampinare” semnat de Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei.

Reginei Maria i-a fost inchinat in acelasi 2011 un film documentar-artistic de lung-metraj: ”Regina Maria – ultima romantică, prima femeie modernă”. Scenariul şi regia sunt semnate de cineastul Sorin Ilieșiu. Filmul are 52 minute si este urmat de un epilog de 12 minute cu Regele Mihai evocând personalitatea Regina Maria, bunica Majestăţii Sale. Filmul a fost prezentat în afară de concurs la Astra Film Festival de la Sibiu, în ziua de 25 octombrie 2011 (inainte de acest documentar S. Iliesiu mai realizase două scurtmetraje, în 2002 şi 2006, despre Regina Maria).

La sfarsitul lui 2011, istoricul Ștefania Ciubotaru a publicat la Ed. Cartex “Viața cotidiană la Curtea Regală a României” – lucrare ampla, ce se referă la perioada cuprinsă între 1914, urcarea pe tron a Regelui Ferdinand, și 1947, când Regele Mihai a fost forțat să abdice. O prezentare detaliata a acestei carti extrem de interesante se gaseste aici.

De foarte curand, la 18 ianuarie 2012, istoricul Diana Mandache anunta pe blogul sau despre viitoarea carte la care lucreaza, despre ASR Principesa Margareta a Romaniei. Cartea se numeste “Patrie si Destin” si va aparea la Ed. Litera in aceasta primavara.

2012 va fi, cel putin catre toamna, un an memorabil iarasi, pentru Casa Regala a Romaniei. La 15 octombrie 1922 a avut loc incoronarea regilor Romaniei Mari, a Regelui Ferdinand si Reginei Maria. In 2012 vom serba 90 de ani de la eveniment! Trebuie sa adaug ca am parcurs cu cea mai mare placere o carte-album de mare pret, pe aceasta tema, publicata in 2009 la Ed. Altip din Alba Iulia, intitulata: „Regii Romaniei Mari la Alba Iulia„- autori: Dorin Giurgiu, Marius Cristea, Ioana Rustoiu, Smaranda Cutean.

Anunțuri

Regina Maria a Romaniei: Capitole tarzii din viata mea (memorii rederscoperite)

Istoricul dr. DIANA MANDACHE, a publicat prima oara cartea in Marea Britanie, sub titlul: „Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania” (Sutton 2004). Incepand cu 2007, editura Allfa din Bucuresti a oferit-o publicului din Romania, asa incat azi (2011) ea este la a 3-a editie.

Despre Regina Maria (1875-1938)  s-a scris mult, s-a vorbit mult si se va face in continuare. O fiinta carsimatica prin excelenta, cu o vie si inconfundabila personalitate, Regina Maria, alaturi de unchiul sau dupa sot (si predecesorul sau) Regele Carol I (cu care a fost in permanenta contradictie), au marcat in cea mai profunda masura destinele Romaniei.  Forta caracterului si impresionanta capacitate de implicare personala in toate activitatile de coordonare, au facut din chipul ei unul dintre cele mai importante ale istoriei europene in prima parte a secolului al XX-lea. Cand o astfel de femeie marturiseste  ea insasi fapte si stari ale vietii ei, asa cum a facut-o in cele trei volume din „Povestea vietii mele”, este un mare castig pentru un popor si pentru oameni in general. Cel de al patrulea volum, acesta, de memorii redescoperite, intregeste tabloul celor mai semnificative momente din viata unei regine. Iar faptul ca el a ajuns la noi acum, datorita muncii asidue si pasionate a istoricului Diana Mandache, nu este cu siguranta, deloc intamplator…

PORTRETUL UNEI REGINE:

Redau mai jos, din cartea amintita, cateva pasaje care reveleaza caracterul cu totul aparte al marii regine si dedicarea cu care si-a reprezentat si servit poporul. Cartea aceasta, scrisa la deplina maturitate, este o pretioasa bucata de istorie desprinsa din insasi plasmuirea ei. Iata ce scrie Regina Maria despre perioada imediat urmatoare primului razboi mondial:

„Jurnalul meu descrie in detaliu lunga conceptie a efortului de reconstructie, de ajutor, reorganizare, de a ridica si a pune pe picioare din nou ceea ce fusese dislocat si distrus. Acel prim an a fost o lupta continua impotriva celor mai coplesitoare ciudatenii, si cu siguranta, 1919 si anii care au urmat pot fi clasificati ca perioada cea mai ocupata din viata mea. In timpul exilului nostru la Iasi (n.n. din timpul razboiului) devenise un obicei sa fiu consultata in toate problemele: oamenii se obisnuisera sa se uite la mine ca la centrul de coordonare al fiecarui efort. Si ii obisnuisem sa-i ascult la orice ora din zi; nimeni nu se intreba daca eram capabila de acel efort ori daca nu cumva eram obosita, daca chiar era treaba mea, nu, pur si simplu nu aveam de ales. Erau zile de extenuare, dincolo de limitele umane dar a trebuit sa indur si sa trec mai departe, fara sa ma gandesc la ce a fost, fara sa privesc in urma, fara sa arat vreun semn de descurajare ori anxietate.”

******************************************************

„… Acesti domni militari au pastrat legatura in permanenta cu mine (n.n. imediat dupa incheierea razboiului), astfel ca am primit, mai mult neoficial multe informatii, unele teribil de dezagreabile, pe care urma sa le transmit mai departe, in doze mici si cu tact, regelui care nu avea timp sa asculte mereu intreaga poveste. Vedeau in mine omul caruia i se poate spune adevarul intreg, chiar si acele lucruri care ar fi doborat persoane mai robuste sufleteste decat mine si asta pentru ca eu nu ma plangeam niciodata, nu ceream indurare si foarte putini erau cei ce stiau cat de mult ma consumam in sinea mea, pentru vestile rele care-mi ajungeau la ureche. Eram capabila sa primesc cu cel mai desavarsit calm cele mai neplacute situatii, chiar daca-mi tremurau genunchii iar zambetul nu-mi pierea de pe buze pentru nimic in lume.”

******************************************************
Acea amintire plina de iubire a poporului meu a fost partea cea mai fericita a imaginii de dupa razboi: caldura, partea insorita, partea sufleteasca. Mult mai putin placute erau eternele conflicte politice, intoleranta generala si nemultumirea, bajbaiala intr-o atmosfera de nesiguranta, plina de suspiciune. Ca si cum, obositi de atata eroism, toti erau gata sa-si critice vecinul, sa le descopere la altii greselile pe care nu doreau sa le vada la ei insisi. Nu mai exista indulgenta, ci doar o sfasiere mutuala, in locul unei solidaritati solide si benefice idealurilor comune. Regele si cu mine sufeream mult din cauza dezbinarii poporului si a inabilitatii sale de a se uni; asta facea sa para totul de mii de ori mai greu si mai descurajant. Visul de veacuri se realizase: Romania Mare era un fapt implinit, dar nu trebuia sa ramanem incremeniti in acest punct. Aveam in fata noastra un munte de munca dura, multe probleme de rezolvat care presupuneau reorganizare si omogenizare a diverselor elemente, institutii.”

******************************************************

In timp ce-mi struneam nervii ca sa pot face fata valului de necazuri ce nu se mai terminau, Bratianu, impreuna cu Misu si generalul Coanda plecasera la Paris pentru Conferinta de Pace iar vestile parvenite indicau faptul ca premierul nostru nu avea o viata tocmai usoara acolo. Aliatii nostri inclinau sa ne lase balta. Fiind obligati sa negocieze cu inamicul, datorita atitudinii Rusiei revolutionare, mai-marii lumii erau pe cale de a face un targ dur, ignorand cererile noastre si lasandu-ne pe dinafara. Asculatm zvonurile cu pumnii stransi si inima palpitand. Stiind ce indurase tara si cu cat curaj ne indurasem soarta, eram coplesita de indignare si aveam discutii indelungate cu prietenii credinciosi care mai erau inca in tara, ca generalii Berthelot si Greenly […]. Cu fiecare ocazie cand aparam drepturile noastre, discursul meu era extrem de patimas, obrajii mi se aprindeau iar ochii-mi sticleau taiosi, aproape salbatici – copiii obisnuiau sa numeasca privirea asta „ochii de lup ai mamei”. Eram constienta de impactul vorbelor mele, astfel ca nu-mi crutam cuvintele si stiam cum sa aprind flacara in privirile celor ce ma ascultau, cum sa-i incit. Apoi, intr-o buna zi, pe neasteptate regele m-a intrebat daca as fi de acord sa plec in strainatate pentru a pleda acolo cauza noastra. M-am intrebat daca voi avea destul curaj ca sa iau asupra mea aceasta raspundere. Bratianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscuta alor mei si apoi nimic  nu este mai elcovent decat o femeie rascolita. As fi de acord? ‘Eu?  Sa merg la Paris si la Londra? Eu sa sustin cauza noastra? Neoficial, bineinteles dar, totodata, considerata de ai mei ca fiind cea mai potrivita de a face acest lucru pentru Romania’. Un fior de mandrie mi-a strabatut toata fiinta. ‘Eu? Desigur; eu eram cea chemata – da, cred ca ma simteam capabila sa-mi sustin pledoaria chiar si in fata celor ‘trei mari’!’ […] Da, voi merge, am spus – o sa fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam indeplini, ma simteam capabila s-o fac, nu eram nici nervoasa si nici speriata. Imi facea chiar placere.

La 5 martie 1919 Regina Maria ajungea la Paris unde isi incepea misiunea pentru Romania… O misiune coplesitoare care va coplesi viitorul Romaniei…

Multumim istoricului dr. Diana Mandache pentru perseverenta si dedicarea cu care a crezut si actionat asa incat cartea „Capitole tarzii din viata mea” sa ajunga in casele romanilor, speram, nu prea tarziu…