Scriitorul Vasile Avram (plecat dintre noi in 2003), putin cunoscut (inca) in Romania, asternea pe hartie, la 13 august 1999, o minunata meditatie-esenta. Am citit lucruri frumoase si adanci scrise de acest om, a carui opera a inceput sa fie scoasa la lumina si publicata abia dupa trecerea sa in nefiinta, de catre iubitoarea si neobosita sa sotie, Felicia Avram. Reproduc aici una dintre minunatele sale cugetari, care mi-a mers la suflet, si a carei copie in manuscris mi-a fost daruita de doamna Felicia Avram. Am insotit citarea de mai jos de o fotografie facuta de mine la 2 septembrie 2009, una dintre cele mai dragi mie, pentru simbolul curcubeului pe care l-am primit si surprins, asternut peste o moara de vant si o casa.
„Nimic nu e mai bun pe lumea asta decat o casa a ta. Unde sa traiesti in liniste si bucurie, si unde sa te regasesti pe tine insuti, seara, dupa obositoarea alergare de peste zi.
Fiecare casa care se cinsteste pe sine – prin cinstea celor care o locuiesc – are o legatura mitica (si mistica) cu sfera originilor. Casa ta e centrul lumii – a universului. De aici pleaca si aici se intorc toate coordonatele cosmosului, stratificandu-se in jurul vetrei simbolice (unde arde focul sacru), al icoanei (unde pulseaza candela credintei) si al mesei (unde vin sa se aseze, atunci cand ii chemi, toti cei dragi, vii sau morti, sa sporeasca dulceata locuirii. Si nici Dumnezeu nu lipseste.
Caci e un mare har al cerului sa stii locui pe acest pamant. Frumos, curat, deplin, ca intr-o rugaciune. Sa ai de unde merge si unde veni. Sa simti langa umarul tau axa lumii (axis mundi), ca un reper valabil in eternitate, pe care sa-l regasesti si cand nu vei mai fi trup in carne si oase – cand vei reveni, impreuna cu ingerii, la sarbatori mari, sa sfintesti locuirea urmasilor tai.”
anomismi 