In seria noua a revistei „Gandirea„, respectiv in numarul 1-3/1999, pe care am rasfoit-o in biblioteca Manastirii Brancoveanu de la Sambata, am gasit un articol semnat de Monahia Zamfira Constantinescu, care mi-a atras atentia. Maica Zamfira, cea al carui nume si viata vor ramane legate strans de cea a Parintelui Arsenie Boca, semna deci, in 1999, un articol despre Mihai Eminescu de o luciditate grozava, pentru acel timp, dandu-i titlul dupa afirmatia lui Lucian Blaga, „Ideea Eminescu”.
Ganduri similare cu cele concretizate de Maica Zamfira regasesc azi in insemnarea de blog a scriitorului Razvan Codrescu pe tema Mihai Eminescu (care merita citita!!! – link aici).
Si cu mult mai multa argumentatie, de citit neparat articolul de azi al jurnalistului Victor Roncea, pe blogul sau: „A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu„.
**************
„IDEEA EMINESCU„ – de Monahia Zamfira Constantinescu:
„Poezia lui Eminescu e cladita pe mai multe portative. Ea e plina de complexe ‘personante’ ale unor structuri inconstiente. De altfel in asemenea aspecte trebuie sa cautam pe Eminescu, iar nu in bietele reminiscente shopenhaueriene-budiste, sau in motivele brute, calatoare, care-l arata tributar romantismului timpului. De aceste imprumuturi a putut face atata caz numai o critica incapabila de a vedea dincolo de materia unei opere literare.
Exista o ‘Idee Eminescu’, spune Lucian Blaga, iar aceasta s-a zamislit sub zodii romanesti. Ea poate fi lesne deschiocata de aparente derutante, si nu mai putin lesne ea poate fi periata de cenusa unor vulcani de aiurea ce i-a cazut pe umeri lui Eminescu, din moment ce a izbutit sa-si realizeze intr-o seama de bucati poetice substanta proprie, urmeaza sa fie judecat in primul rand dupa aceste bucati, nu dupa acelea unde el nu e el. Exista o Idee Eminescu. Ea s-a implinit cand i-a batut ceasul, intai fiindca omul, care o purta, s-a nascut asa ca substanta si aptitudini, si al doilea fiindca inflorirea a fost prielnic ocrotita de acea atmosfera educativa a culturii, in a carei scoala omul si-a facut ucenicia” [1]. Si in alt loc, tot Lucian Blaga mai spune: ‘Eminescu cel adevarat e accesibil numai unei analize mai reverentioase.’ [2]
Ceea ce nu s-a petrecut in acea zi memorabila de 15 ianuarie 1999, cand renumitul neurolog Ovidiu Vuia, roman din exil, a venit din Germania ca sa argumenteze stiintific si sa purifice amintirea lui Eminescu de un diagnostic gresit.
Ce a urmat dupa conferinta d-lui dr. Ovidiu Vuia, tinuta intr-una din salile Universitatii din Sibiu, care sta sub numele marelui ganditor si poet Lucian Blaga (!) a fost un adevarat sacrilegiu. S-a incercat daramarea lui Eminescu de catre un grup de profesori de la Facultatea de Filologie din Sibiu, impreuna cu studentii lor, care, de altfel, n-au scos nici o vorba, cum se obisnuia in trecutul apropiat, cand lua cuvantul numai delegatul bine indoctrinat, asitenta neavand alt rol decat sa aplaude.
A fost o clipa de incremenire cand un tanar student de la Cercul de eminescologie al Universitatii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, in loc sa aiba curajul sa-si expuna parerile personale, a fluturat in fata tutror revista ‘Dilema’, in timp ce profesorii lor isi permiteau sa continue cu bombardarea si daramarea lui Eminescu in fata unui auditoriu, doctori si profesori, uluiti de aceasta neasteptata atitudine, daca aceasta este educatia care li se da tinerilor.
Vai de neamul care-si contesta inaintasii, pentru a adopta teorii straine care n-au nici o legatura cu sufletul romanesc si istoria lui, cum afirma si Simion Mehedinti in ‘Crestinismul Romanesc’.
„Cum a purtat Eminescu in sufletul sau durerea romanilor din toate timpurile si din toate tarile romanesti, n-a mai purtat-o nimeni. Numai urmand invataturile lui, mai pot afla urmasii calea mantuirii din prapastia in care am cazut. Cine va calca alaturi, va rataci… Se nenoroceste pe sine si va nenoroci si pe altii, facand sa creasca ruina tarii, in loc de a o scadea‘ (27 iunie 1940) [3], iar in ‘Optimismul lui Eminescu’ mai spune urmatoarele: ‘Asa dar, lasand cu totul la o parte intrebarea cat a fost fericit sau nefericit Eminescu, cine respecta adevarul faptelor, si intelesul adevarat al cuvintelor, dator e sa aminteasca nu numai pesimismul unor poezii ale lui Eminescu, dar si optimismul energic al prozei si activitatii sale practice. El nu e numai cel mai mare poet, dar cel mai mare prozator, si cel mai adanc cugetator politic. Iata pentru ce a devenit ‘educatorul neamului romanesc.’ [4]
Pana azi filosofia nu-si tagaduieste sirul de filosofi care au trait cu aproape trei mii de ani inaintea erei noastre si nici o literatura nu-si tagaduieste inaintasii pentru conceptiile lor sociale si politice, iar noi daramam pe Eminescu dupa 110 ani de la moartea lui, fapt pentru care vom avea de dat seama in fata istoriei.
Dupa aceasta sedinta de partid asupra lui Eminescu, caci asa a fost, nimeni nu avea curajul sa vorbeasca, in afara de cei trei delegati indoctrinati si tanarul cu revista ‘Dilema”, scena pregatita probabil dinainte.
Fata de aceasta vadita atitudine negativa si dusmanoasa asupra lui Eminescu, din partea unor oameni rupti de cultura si intreaga istorie a neamului romanesc, marele neurolog din exil Ovidiu Vuia a incheiat cu urmatoarea fraza: ‘Constat cu tristete ca intre noi romanii din exil si dumneavoastra romanii care ati ramas in tara nu mai poate fi intinsa nici o punte.’
Aceasta dureroasa fraza ne-a intarit convingerea ca romanii care au putut scapa de genocidul intelectualilor din tara, plecand in exil, pastreaza adevarata cultura si istorie romaneasca. Poate ca ei vor si salva-o.
In urma ideilor aberante care s-au sustinut in sala: ‘Ne-am saturat de dulcegariile lui Eminescu’, ‘geniul este o inventie a romantismului, un profesionalism dus la extrem’, ‘cititorii fac pe scriitorii (!)’, etc., etc., atragem atentia tineretului sa ia aminte cum trebuie sa se documenteze asupra unei epoci pe care n-o cunosc, iar profesorii pe care ii au si raman indoctrinati de vechiul regim care a falsificat intreaga cultura romaneasca. Mihai Eminescu trebuie citit in original nu prin prisma revistei ‘Dilema’, iar asupra lui si a epocii in care a trait trebuie citite ‘Amintirile’ lui Ion Slavici, cel mai apropiat prieten al lui, cu care a si locuit cativa ani impreuna, atat la Viena cat si in tara si care ne-a lasat cea mai veridica si mai impresionanta descriere a lui Eminescu. De asemenea Iacob Negruzzi, care s-a dus personal al Viena sa-l cunoasca pe Eminescu, dupa ce acesta ii trimisese poezia ‘Venere si Madona’ spre tiparire in ‘Convorbiri literare’, revista ‘Junimii’, si care l-a caracterizat lapidar: ‘O impreunare de asa mare talent si de atata modestie este ceva extraordinar‘ [5]. Asupra epocii si mediului in care si-a dus activitatea Eminescu, documentarea trebuie inceputa cu Titu Maiorescu urmat de toata generatia de scriitori pana dupa al doilea razboi mondial cu exceptia catorva, ca Aron Densusianu si altii, care stau la baza denigratorilor de astazi.
Tineretul sa fie deci cu grija sa nu atraga mania lui Dumnezeu asupra neamului, prin tagaduirea valorilor de credinta si cultura,ca nu cumva sa ne trezim sub stapanire straina. Aceasta a fost pedepsa pe care a dat-o Dumnezeu poporului evreu, ori de cate ori s-a indepartat de la adevarata credinta, inlcouind-o cu a popoarelor vecine sau navalitoare.”
Bibliografia [1] Lucian Blaga: Trilogia Culturii, p. 329, Ed. Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1944 [2] Idem p.321 [3] Simion Mehedinti-Soveja: Crestinismul Romanesc, p. 13, Ed. Cugetarea, Bucuresti, 1941 [4] Idem. Optimismul kui Eminescu, in Omagiu lui Eminescu. 1934, p. 70-71, din vol. Pagini vechi despre Eminescu, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1976 [5] Iacob Negruzzi: Amintiri din Junimea, pp.272-274, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1939.
anomismi 