La Paris, Romania din inima…

Constat cu  bucurie, ca Romania din inima bate minunat la Paris! Dupa ce am fost martorii plamadei noii carti a Parintelui Savatie Bastovoi, „Romania ingerilor” – ca urmare a participarii sale la Salon de Livre si a invitatiei pe care ulterior a primit-o spre a avea un dialog ortodox la Instiutul St. Serge din Paris (in martie 2013), acum suntem martorii plamadei de fiintialitate spirituala ortodoxa in grai romanesc, prin intermediul  festivalului „Din dragoste pentru frumos” (Paris, 16-21 mai 2013). Programul festivalului, disponibil in link-ul anterior, este de exceptie! Iar filmul de prezentare, arata cat de mult bate romaneste inima celor care cred in neamul lor, oriunde s-ar afla pe mapamond.

UPDATE: Reportajul realizat la Paris și Limours, cu prilejul celei de a III-a ediții a festivalului “Din Dragoste pentru Frumos” (16-21 mai 2013):

Coloana fara sfarsit – simbolul

„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.” – Constantin Brancusi

L-am auzit pe artistul Dan Puric, licentiat in arte plastice, vorbind la un moment dat despre Coloana Infinitului (Coloana fara sfarsit) – a sculptorului Constantin Brancusi, cum ca au fost multe exegeze, dar… „Lumea nu stie ca acea coloana a infinitului, acele romburi suprapuse sunt profiluri de cosciuge. Pentru ca Brancusi s-a gandit la acel sacrificiu, de la 1916-1917-1918  si sunt de fapt stilizari ale unor cosciuge puse unul peste altul, iar ultimul este deschis, adica jertfa continua; asta este neamul romanesc.”

„Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esenţiale.” – Constantin Brancusi

„Si publicul trebuie sa aiba talent”- Dan Puric, 25 martie 2012

Pe 27 martie se va serba ziua internationala a teatrului. Anul acesta este a 50-a aniversare. In cadrul unei-manifestari eveniment la Sibiu, in preambulul acestei sarbatori, s-a organizat un maraton artistic numit „Respira teatru. 25 de ore de teatru non-stop”.

Unul dintre focarele artistice ale maratonului a fost conferinta artistului Dan Puric, intitulata: „Un teatru nou. Un teatru al viitorului„. Gazduita in sala Thalia a orasului, cea mai eleganta si acustica sala, locatie obisnuita a Filarmonicii de Stat din Sibiu, conferinta la care am avut sansa sa asist azi, a fost din nou una de cea mai inalta tinuta: culturala, artistica si umana! Pe 16 ianuarie 2012, artistul fusese la o alta conferinta in Sibiu (click aici), si la fel ca si azi, sala a fost plina la refuz. Astazi, spre deosebire de data trecuta, artistul nu a avut nevoie de microfon, acustica salii permitand aceasta abordare. Toti cei circa 270 de spectatori au auzit perfect, fara sonorizare.

Ca orice spectator, nu doar adorator al artistului, am avut si marea curiozitate vis-a-vis de tratarea unui asemenea subiect si de gradul de noutate si prospetime pe care il poate aduce, tinand seama ca are o foarte mare dinamica de turneu, ca artist solitar, in conferinte.

A intrat pe scena la 17.10 si a parasit-o la 20.15…, si aceasta, desprinderea de public, doar datorita interventiei organizatorilor. Alfel spus, a fost intr-o priza extraordinara… La inceput, poate ca in prima ora, am avut senzatia unei osteneli cu care venise, sau unei amaraciuni adanci, pe care nu si-o putea stapani… Rotitele multiple ale mintii sale atat de imaginative si enciclopedice pareau partial oprite, sau in orice caz, neangrenate in actul de creatie. A fost prima oara cand am avut impresia ca a recunoscut sau s-a recunoscut  invins. Invins de o lume in ale carei radacini trainice si necontaminate credea (mai credea…). Apoi, dupa circa o ora, l-am simtit amorsandu-se in sfarsit, iar in cea de a treia ora era cu „toate panzele sus”. Pentru prima oara, eu, spectatorul, l-am simtit vulnerabil, inchis in cochilia lui, sceptic. Poate a fost doar o impresie personala…

Avand un subiect atat de dificil, dupa cum insusi amintea la inceput, intrebandu-se cine l-a impins sa aleaga un astfel de subiect pentru conferinta, a fost necesar sa se apropie de cei ce nu sunt in breasla si sa ii aduca la a intelege mecanismele mintii si sufletului artistului in timpul actului de creatie. Au fost exemplificari, transpuneri, nuantari, trimiteri spre universalitate, cu care, maiestrind, ne-a condus pe calea aprofundarii unui atare subiect. Se poate spune ca, partial, am participat la un curs de arta teatrala din banca, din banca studentului – dar evident, un curs atipic, lipsit de clisee. A nuantat cu profesionalism misiunea artei, a teatrului, si metodele de comunicare „de la suflet la suflet”. Trebuie sa fii Dan Puric sa poti transpune in cuvinte, miscari corporale si mimica noianul de informatie si de stari.

Nu au lipsit unele dintre sabloanele expresiei sale artistice, nici amintiri legate de maestrul si profesorul sau Dem Radulescu, pe care totdeauna, cu piosenie,mare drag si recunostinta, il aminteste in spusele sale. Nu au lipsit „sarea si piperul” – episoadele cu haz si ironie: reteta succesului in randul unei foarte largi categorii de spectatori. Ma uitam in sala: si de asta data, plina complet, iar publicul, unul de foarte buna calitate. Care la final l-a rasplatit cu ropote de aplauze de un entuziasm frenetic. Dan Puric, cu o timiditate continua, similara cu cea a lui Charles Chaplin, a coborat apoi rapid de pe scena, spre a da autografe la iesire.

Am fost – a cata oara – buimacita de paleta de activitati artistice de care se ocupa. In curand, compania sa de teatru, Passe Partout, va avea o premiera deosebita, mergand pe ideea martirologiei transpusa artistic, idee de pionierat si de curaj, cu siguranta. Premiera va avea loc la 4 aprilie 2012, la Sala Rapsodia din Bucuresti si poarta titlul „TESTAMENT© Povestea de dragoste întru Hristos a neamului românesc” (link aici). In asta-seara, Dan Puric ne-a vorbit, mai mult ca oricand (si am vizionat cel putin 10 conferinte in ultimii 2-3 ani) despre necesitatea jertfei artistului, intru implinirea misiunii ce i s-a dat. Misionarism crestin intru cultura!

Si am plecat din nou de la conferinta lui Dan Puric de la sala Thalia, mai implinita si mai innobilata. Sa ne traiasca MARII ARTSITI!

DAN PURIC, SIBIU, 25 martie 2012, SALA THALIA:

Această prezentare necesită JavaScript.

Impreuna lamuriri – cu Dan Puric, ianuarie 2012

Oricum ai fi, nu poti sa nu fii profund si mereu impresionat de mintea enciclopedica, ascutita desteptaciune si harul oratoric al artistului, omului de cultura si crestinului Dan Puric. Nu poti intra intr-o sala in care acesta performeaza, sau, cum spune el, „marturiseste”, si sa nu iesi cu o stare admirabila, de implinire, daca nu prin tine insuti, atunci prin altul, prin el – artistul si omul Dan Puric, care stie unde, ce si cum sa daruiasca si sa daltuiasca in mintea si in sufletul auditoriului, in functie de nivelul intelectual si spiritual al fiecaruia. Alternante de acum si aici, de trecut si istorie, de scene cotidiene hazlii, de masuri ale binelui si raului, de rotire in eternitatea clipei si intelesul ei tainic, de invataturi filosofice ori comicarii pantomimice, toate sunt moduri in care  Dan Puric exprima, daruieste, se daruieste. Are o putere uriasa de exprimare si transmitere si stie sa o faca deschizand cu maiestrie mai-toate caile prin care simturile omului pot percepe stimulii exteriori. Deschide caile si-apoi, cu rafinament si gentilete, sufla praful lui maiastru care patrunde, lucrand…

Pe 16 ianuarie, Dan Puric a avut o astfel de intalnire cu publicul care il iubeste, la Sibiu. Casa de Cultura a Sindicatelor, locul de desfasurare, a fost arhiplina, unii spectatori ajungand sa stea chiar pe scena. Probabil peste 1200 de oameni, veniti sa-l audieze, sa-l vada, sa primeasca. A spune ca Dan Puric este o prezenta umana stralucita, sub toate aspectele, este inca incomplet… Dar este imposibil sa gasesti termeni potriviti sa-l caracterizezi cu realism. Oameni ca el se nasc suficient de rar in lumea aceasta, incat fiecare ocazie de a-l audia este, pentru multi dintre noi, o mare bucurie si un mare privilegiu. In seara acestei intalniri, organizata de Asociatia „Sfintii Ardeleni” si de ASCOR Sibiu, Dan Puric a vorbit si de demnitate, caci si-a prezentat si noua carte ( a treia, numita „Fii demn!”), dar a vorbit si despre multe alte lucruri in ideea centrala care-i calauzeste preumblarile prin tara – „sa ne lamurim”, adica noi alaturi de el si el alaturi de noi, publicul sau, asupra rostului nostru ca natie, ca popor dar si ca oameni, ca fii ai unui unic Dumnezeu.

Am coborat, dusi de el, in adancurile fiintiale, ne-am intors in istorie, rafoind pagini ale caror urme se numara prin sirurile de martiri din inchisorile comuniste sau martiri ai credintei ortodoxe; am pornit apoi pe cararile altor timpuri, cand taranul roman, in felul sau neaos, intelegea si exprima starile sale primare dar adanci; am vizualizat apoi, din franturi scenice, situatii comice, aduse in zona hazului-absurd, a hazului de necaz sau a hazului de situatie. Dan Puric, aflat la Sibiu, destul de aproape de satul Lancram, locul de nastere al poetului si filosofului Lucian Blaga, a facut dese trimiteri la opera si gandirea acestuia. M-am intrebat daca omul acesta, Dan Puric, este vreodata greu de urmarit, in ceea ce spune, in ceea ce transmite. Si eu cred nu doar ca nu este, dar a pleca dupa ce l-ai audiat, avand energia inmultita fata de momentul sosirii si o stare de bucurie si implinire pe care nu doar ca n-ai avut-o cand ai intrat, dar pe care rareori le traiesti, toate acestea sunt semnele luminii. La sfarsitul celei mai bine de o ora si jumatate de „marturisiri” si de raspunsuri la intrebarile din public, cu totii am plecat cu un mare si frumos zambet intiparit pe figura, si nu doar acolo, ci, cu siguranta, si in suflet… semnul bucuriei…

Imagini din sala Casei de Cultura a Sindicatelor, Dan Puric – Sibiu, 16 ianuarie 2012: